Solidarizarea scriitorilor în istoria orală

În Scînteia de ieri am publicat scri­soarea semnată la începutul lunii aprilie 1989 de şapte scriitori români, în semn de solidarizare cu Mircea Di­nescu. Poetul fusese exclus din re­dacţia României Literare şi pus sub do­miciliu forţat după interviul publicat în ziarul Libération (interviu re­pro­dus în numărul 120 din Lupta, pu­blicaţie a emigraţiei ro­mâne de la Paris).

Din informaţiile difuzate de Radio Europa Liberă şi presa românească din emigraţie, precum şi din zvo­nu­ri­le vremii, românii au aflat că la 9 aprilie lui D.R. Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, i-a fost transmisă o scrisoare semnată de Geo Bogza, Şte­fan Augustin Doinaş, Octavian Paler, Dan Hăulică, Mihail Şora, Al. Pa­leologu şi Andrei Pleşu prin care se regretau scoaterea lui Mircea Dinescu din redacţia României Literare şi lăsarea lui fără serviciu. S-a mai aflat şi că semnatarilor li s-a interzis dreptul la semnătură.

EXPEDITORI ŞI DESTINATAR
Am încercat după 20 de ani să aflăm adevărul despre modul în care a fost concepută şi trimisă scrisoarea. Intenţia s-a dovedit mai greu de dus la capăt decât am fi crezut. Din nefericire, Octavian Paler, Geo Bogza, Ştefan Augustin Doinaş şi Alexandru Paleologu nu mai sunt printre noi.

Contactat în legătură cu acel eveniment, scriitorul D.R. Popescu, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor în 1989,  ne-a declarat că n-a primit nici o scrisoare. Că, dacă aceasta ar exista, ar trebui s-o găsim înregistrată şi în arhiva CC al PCR. Sau măcar în arhiva Uniunii Scriitorilor. După ştiinţa noastră, în arhivele CC al PCR nu a găsit-o încă nimeni. Iar despre arhivele Uniunii Scriitorilor s-a spus că - după ce scăpaseră de "terorişti" - ...au ars!

Răspunsul dlui Mihai Şora l-am publicat în Scînteia de ieri.

Cu amabilitate, dl Andrei Pleşu s-a scuzat din motive de sănătate.

Dl Dan Hăulică nu ne-a refuzat, dar... (încă) nu ne-a răspuns. Da­to­răm dom­niei sale cunoştinţa cu pictoriţa Silvia Radu, care a rememorat amin­tirile publicate în numărul de ieri despre vernisajului expoziţiei sale la Sala Dalles (prilej al reunirii unor semnatari). Prin ce mijloace i-a fost transmisă lui D.R. Popescu scrisoarea - poştă, curier special ori înmânată di­rect... - nu am aflat. Conţinutul ei, pu­blicat în Scînteia de ieri - a fost re­pro­dus din ziarul Lupta. O reproducere, la rându-i, după Radio Europa Liberă.    

POETUL ŞI UNIUNEA
Cum se face că solidarizarea bres­lei cu poetul ostracizat a fost atât de restrânsă, deşi momentul a rămas în is­toria culturii anului 1989 (şi în cei ime­diat următori) ca unul de vârf? În­trebarea s-a vrut a fi o altă pistă de in­vestigaţie a unui eveniment sărac în surse documentare.

Am contactat în acest sens alte personalităţi ale lumii literare. Mesajul nostru trimis prin poşta electronică la Paris, pe adresa reprezentantului român la UNESCO, academicianul Nicolae Manolescu, n-a primit încă răspuns. Academici­a­nul Eugen Si­mion ne-a declarat tele­fo­nic de la Paris: "Au ales să facă în se­cret acest lucru. Eu am aflat de la Eu­ro­pa Li­beră. Era o scrisoare adresată pre­şe­din­telui Uniunii Scriitorilor, D.R. Po­­pes­cu.

A fost un gest important, dar tre­buie să amintim şi de ini­ţiativa unui grup din care au făcut parte Lucian Raicu (aflat în azil po­litic din 1987 laParis - n.r.), Mircea Zaciu, Ga­briel Di­misianu, care a contribuit lună de lună financiar la susţinerea lui Mircea Di­nescu. Poate nu a fost un gest la fel de spectaculos, dar aşa ne-am exprimat noi solidaritatea. Îi tri­miteam bani prin socrul său. Gestul lui Mircea Di­nescu a fost remarcabil, curajos şi tre­buie apreciat ca atare.

Am discutat cu Paler despre scri­soare, l-am întrebat de ce nu a spus mai multora des­pre intenţia lor şi mi-a explicat că nu a vrut să se răs­pân­dească informaţia pentru a nu risca interceptarea".

Răspunsul lui Mircea Iorgulescu - trimis tot din Paris, unde criticului li­terar s-a stabilit din toamna lui 1989 - l-am publicat în numărul de ieri al Scînteii. Au fost însă şi scriitori care-au vrut să semneze, dar n-au fost pri­miţi. Cazul profesorului ieşean Ale­xandru Călinescu, care a avut bu­nă­voinţa să ne relateze amintirile sale.

CHETĂ PENTRU MIRCEA DINESCU
O mărturie excepţională datorăm doamnei Georgeta Dimisianu, martor implicat în viaţa literară ro­mâ­neas­că din ultimele patru decenii. Iniţiatorul scrisorii a fost Octavian Paler, care încercase încă din toamna lui 1988 să coalizeze un grup de scriitori în vederea unui protest politic, a confirmat dna Dimisianu.

Despre "scrisoarea celor şapte", dna Dimisianu a avut următoarea re­la­ta­re: "După ce Mircea Dinescu a fost arestat la domiciliu, Paler a făcut un text, o scrisoare şi a mers personal la toţi care au semnat-o. Au semnat din pri­mul moment Dan Hăulică şi Andrei Pleşu, apoi, după câte îmi amintesc, Paleologu şi Şora. Paler ţinea foarte mult să semneze şi Geo Bogza.

Era un protest adresat preşedintelui Uniunii Scriitorilor. Un protest împotriva faptului că Dinescu este arestat la domiciliu, lucru care s-a întâmplat imediat ce a apărut articolul din Liberation. Îmi amintesc că l-am aşteptat pe Paler împreună cu Andrei Pleşu să vină cu semnătura. Era o expoziţie la Dalles, eram la vernisaj şi îl aşteptam cu sufletul la gură pentru că era foarte important să semneze Bogza. Acesta se codea şi se pare că l-a întrebat pe Paler: «Spune-mi, te rog, scrisoarea asta o să ajungă la Europa Liberă?». Paler i-a răspuns: «Domnule Bogza, noi n-o trimitem, dar dacă ea ajunge noi nu suntem de vină. Noi o de­pu­nem la Uniunea Scriitorilor, la Co­mi­tetul Central».

De ce ezita autorul in­trat în bibliografiile şcolare cu «Cartea Oltului»? Geo Bogza a fost toată viaţa un om de stânga, nu a fost ceea ce se cheamă un admirator al capitalismului, explică interlocutoarea. Era ceea ce astăzi s-ar numi un social-demo­crat convins. După două întâlniri cu Bogza, Paler a venit în sfârşit cu sem­nă­tura. A fost un lucru extraordinar, pentru că Bogza era o personalitate importantă. Scrisoarea a ajuns bi­ne­în­ţeles la Europa Liberă".

Solidaritatea cu Mircea Dinescu a mers mai departe. "La un moment dat, cam la patru săptămâni după aceea, Eugen Simion a avut ideea să strângem bani în fiecare lună, îşi aminteşte dna Georgeta Dimisianu. Cam 2.000 de lei, pe atunci o sumă, un salariu, şi să-i ducem lui Mircea. De obicei, banii îi duceam eu sau Paler. Mă întâlneam cu Maşa (Maria Dinescu, soţia poetului - n.r.) sau cu soacra lui Mircea şi le duceam banii. Asta s-a întâmplat inclusiv în luna noiembrie 1989. Mă întâlneam cu Maşa pe una dintre străduţele din zona Pieţei Dorobanţi şi îi dădeam banii."

De prin vara lui 1988, Dinescu era urmărit pe faţă, "escortat" permanent de Securitate. Se observa şi de nepro­fe­sionişti? "

Toţi erau ur­mă­riţi şi ajun­se­sem în aşa hal că de cele mai multe ori nici nu mai observam, a răspuns dna Dimisianu. Făcea parte din viaţa noastră. Dar îmi amintesc că o dată, văzând oprită maşina în acea zonă, chiar am mers la ei şi le-am zis: «Ce vreţi, domnule, totuşi, chiar aşa...!». Erau tot timpul acolo, îi ve­deam când le duceam banii. Nu ne-au oprit însă niciodată. Şi bănuiesc că ştiau ce fă­ceam. Îngăduiau anumite lu­­cruri. Mir­cea chiar se putea plimba pu­­ţin, dar cu ei după el. Nu îmi amin­tesc mai mult. Atunci nu mă gân­deam că tre­bu­ie să ţin minte, aceste lucruri fă­ceau parte din viaţa noastră «normală»".