x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban: Forța Dreptei îl susține pe Nicușor Dan în alegerile prezidențiale

Ludovic Orban: Forța Dreptei îl susține pe Nicușor Dan în alegerile prezidențiale

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2025   •   13:30
Ludovic Orban: Forța Dreptei îl susține pe Nicușor Dan în alegerile prezidențiale
Sursa foto: Lucian Alecu/Ludovic Orban

Forța Dreptei a hotărât în Consiliul Național susținerea lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale, a anunțat joi liderul formațiunii, Ludovic Orban.

„Nu poate nimeni să ne împiedice să facem campanie pentru Nicușor Dan. Degeaba încearcă BEC, AEP sau alții să inventeze reguli nedemocratice pentru a pune pumnul în gură celor care îl susțin pe Nicușor Dan. Nu vor reuși decât să ne motiveze și mai tare în demersul nostru și să ne ofere un argument în plus pentru justețea susținerii noastre”, a scris pe Facebook Ludovic Orban.

El susține că formațiunea va face campanie civilizat, pozitiv, rațional, fără să promoveze informații false, fără atacuri murdare la contracandidați.

Nu cerem bani publici, ci ne susținem cheltuielile de campanie din buzunarul propriu, spune Orban.

„E straniu că autoritățile statului nu fac nimic împotriva zecilor de mii de conturi și pagini false care poluează zilnic spațiul virtual cu minciuni, calomnii, injurii dar fac tot ce este posibil ca să limiteze implicarea și exprimarea publică în campanie a celor care sunt civilizați și respectă legea și regulile de bun simț”, adaugă Ludovic Orban.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: forta dreptei ludovic orban nicusor dan