Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul: Bine v-am regăsit, stimate domnule Petre Opriș! Știu că cercetați un subiect istoric interesant, cu rezonanțe de certă actualitate. Dar de unde până unde această idee, de a studia schimburile în sistem barter ale României cu Uniunea Sovietică (obligatorii, impuse dinspre Kremlin), desfăşurate într-o perioadă în care românii își iroseau viața și-și măcinau nervii aşteptând la cozi imense formate în fiecare zi în faţa magazinelor de produse alimentare - alimentări se numeau, parcă? Care a fost firul roșu ce v-a deșteptat aceste cercetări?
Petre Opriş: Bine v-am regăsit, stimate domnule Florian Saiu! Firul roșu a fost pura mea curiozitate, dar să vă spun mai bine cum s-a întâmplat totul. Mă documentam pentru un material când am descoperit în arhivele din România mai multe amănunte despre exporturile de produse alimentare româneşti desfăşurate în anul 1988.
Carne de milioane (de dolari) la export și firimituri pentru români
- Cu un an înainte de Revoluția din 1989, mă rog, lovitura de stat, revolta... În orice caz, una soldată, din păcate, cu victime, români nevinovați morți pentru schimbarea unei ordini ce mai peste tot în spațiul ex-sovietic a fost impusă pașnic.
- Eh, punând mâna pe aceste documente, am fost foarte curios să aflu cum se adoptau deciziile privind repartizarea produselor alimentare pe piaţa din România, de ce anume erau raţionalizate zahărul, uleiul, făina, mălaiul şi pâinea în România încă de la începutul anilor ’80 şi de ce românii se confruntau cu o penurie de produse alimentare – mai ales carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate. Cunosc din proprie experienţă şi nu îmi aduc aminte cu plăcere despre acele aşteptări infernale la cozile formate în faţa magazinelor.
- Și?
- Din documentele consultate, am aflat că autorităţile comuniste de la Bucureşti au intenţionat să exporte, în cursul anului 1988, produse alimentare în valoare de 265,2 de milioane de dolari şi 78,5 de milioane de ruble convertibile. Acel plan nu a fost îndeplinit, Ministerul Industriei Alimentare obţinând până la sfârşitul acelui an doar 162,6 de milioane de dolari şi 78,5 de milioane de ruble convertibile. Principalele cantităţi de produse alimentare exportate atunci au fost următoarele: 98.220 de tone de carne şi specialităţi obţinute din carne de porc (evaluate la 74,4 de milioane de dolari şi 58,3 de milioane de ruble convertibile), 10.388 de tone de conserve de carne (15,3 milioane de dolari şi un milion de ruble convertibile), 18.705 tone de unt (8,9 milioane de dolari şi 12,4 milioane de ruble convertibile) şi 315 tone de salam de Sibiu (1,4 milioane de dolari). Din păcate, în documentele româneşti din care provin informaţiile respective nu au fost menţionate pieţele de vânzare şi profiturile obţinute de Ministerul Industriei Alimentare pentru fiecare categorie de produse expediate în străinătate în cursul anului 1988.
Citește pe Antena3.ro
5 milioane de tone de petrol sovietic
- Atunci ce legătură există între aceste produse alimentare româneşti şi Uniunea Sovietică?
- Este adevărat faptul că în documentele de unde am extras datele statistice despre anul 1988 nu se face o legătură cu Uniunea Sovietică, însă din alte documente cunoaştem mai multe informaţii despre livrările masive de petrol sovietic pe care Nicolae Ceauşescu le-a obţinut cu extrem de multă greutate de la Leonid Ilici Brejnev, Iuri Andropov, Konstantin Cernenko şi Mihail Gorbaciov. Una dintre cererile formulate de liderul politic român la sfârşitul anilor ’70 a avut ca obiectiv principal importarea anuală a 5 milioane de tone de petrol sovietic, în perioada 1981-1985, astfel încât rafinăriile de petrol din România (care aveau capacităţi de prelucrare excedentare, în contextul creşterii rapide şi exponenţiale a preţului petrolului pe plan mondial) să aibă asigurată materia primă necesară desfăşurării de activităţi economice productive.
- Așadar, în schimbul petrolului sovietic, România oferea carne și alte produse alimentare?
- Pentru achitarea ţiţeiului respectiv, Nicolae Ceauşescu a oferit autorităţilor de la Moscova, în vara anului 1979, numeroase categorii de produse româneşti, inclusiv cantităţi foarte mari de carne (aproximativ 100.000 de tone) – informaţia respectivă fiind descoperită în arhivele din România de istoricul Vasile Buga. În cazul în care comparăm cantitatea de carne propusă de Nicolae Ceauşescu în anul 1979 pentru export în U.R.S.S. cu cantităţile de carne şi specialităţi obţinute din carne de porc trimise de Ministerul Industriei Alimentare în străinătate în anul 1988 (98.220 de tone), constatăm o foarte mare apropiere.
Raționalizare pe timp de pace
- Aţi găsit, cumva, şi statistici privind importurile româneşti de petrol din perioada respectivă?
- Da. În anul 1980, autorităţile române au importat aproximativ 16 milioane de tone de petrol, în timp ce volumul extracţiei de ţiţei românesc a atins nivelul de 11,5 milioane de tone (cu 1,9 milioane de tone mai puţin decât în anul 1970). Însumate, capacităţile de rafinare a ţiţeiului din România (cinci rafinării mari şi cinci mai mici) depăşeau 30 de milioane de tone la sfârşitul anilor ’70, iar cele 16 milioane de tone de petrol importate în anul 1980 au costat circa 3,8 miliarde de dolari – adică 45% din valoarea totală a importurilor făcute de statul român pe devize convertibile în acel an.
- Ce efecte au generat aceste importuri de petrol în România, ce impact au avut aceste aranjamente economice asupra românilor de rând?
- Menţinerea în stare de funcţionare a rafinăriilor româneşti de petrol în cursul anilor ’80 a avut un preţ neobişnuit: raţionalizarea, pe timp de pace, a produselor alimentare. La 16 decembrie 1980, Nicolae Ceauşescu a expus, într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ideile sale privind raţionalizarea anuală, pe cap de locuitor, astfel: „Să stabilim consumul la o jumătate de porc, 20 de pui, circa 10-12 kg carne de vacă, circa 10 kg carne de oaie şi circa 10 kg peşte. Peşte trebuie să dăm pentru toată populaţia, adică şi pentru oraşe, pentru populaţia muncitorească. De asemenea, să stabilim la 250 de ouă consumul pe locuitor. Să asigurăm acestea prin comerţul de stat. Aceasta înseamnă că trebuie să asigurăm aceste consumuri pentru vreo 15 mil. de locuitori (subl.n.)” Cetăţenii aflaţi în mediul rural (peste 5 milioane de persoane) nu mai aveau acces, oficial, la cotele de produse alimentare stabilite de Nicolae Ceauşescu pentru locuitorii din mediul urban şi trebuiau „să se descurce” pentru a supravieţui în propria ţară.
„Steaua” lui Ceaușescu din vremea ilegalității comuniste
- Practic, în urma acestor decizii (care au condus la înfometarea populației) s-au insinuat nemulțumirile ce-au generat la rândul lor, nici zece ani mai târziu, răsturnarea de la putere a lui Ceaușescu și a ordinii socialiste impuse de Rusia în România. Foamea românilor l-a costat scump pe Ceaușescu.
- Se poate spune și așa... Mai luați aminte la un amănunt.
- Vă rog.
- În aceeaşi şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a propus „să aducem un conţinut nou Pluguşorului, să-l îmbogăţim. Tradiţiile acestea să le schimbăm cu un conţinut nou. De exemplu, şi acuma se cântă Steaua aşa cum este ea cunoscută. Noi chiar în ilegalitate aveam un cântec de Stea propriu. Şi-l aminteşte cineva? Suna cam aşa: Steaua sus răsare, / împarte lumea-n două / Este o stea nouă – / lumea muncitoare. / Steaua străluceşte / şi lumii noi vesteşte / Cum se mai trudeşte / Cel care munceşte / şi câtă ruşine / înduri în uzine / patronul te fură / şi şeful te-njură... şi aşa mai departe. Aceasta corespundea unei etape de atunci. Acuma trebuie să mai schimbăm versurile. Să încercăm la obiceiurile acestea să aducem lucruri noi, să le îmbogăţim, să le dăm un conţinut nou, pentru că prin conţinutul acestui cântec - deşi noi spunem că facem activitate împotriva misticismului -, suntem, de fapt, nişte propagatori activi ai misticismului. Deci ar trebui să ne gândim, să punem Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, avem atâtea uniuni de creaţie, să-i punem să gândească, să organizăm o activitate politico-educativă, culturală. Conducerea muncii educative este slab legat(ă) de aceste serbări. Sigur, prea mult acuma nu se mai poate face. Deşi va trebui să vedem ce putem face la televiziune, la radio, unde începând din 20-22 decembrie să se difuzeze programe cu un conţinut nou. Sigur, vesele, dar educative. Să ne rezumăm numai la programul pentru noaptea Anului Nou nu este mulţumitor”.
Miza Moscovei: păstrarea României în sfera de influență
- Românii făceau foamea, iar lui Ceaușescu îi ardea să schimbe „Plugușorul”, „Steaua” ...
- Evident, amintirile lui Nicolae Ceauşescu despre „Steaua” pe care ar fi cântat-o în anii ’30 proveneau din perioada în care Partidul Comunist din România era considerat, pe bună dreptate, o organizaţie ilegală, care susţinea pe toate căile interesele unei puteri străine: Uniunea Sovietică.
- Nu că nu le-ar mai fi susținut și ulterior... Obligată, fără îndoială. Până la urmă, industrializarea țării s-a făcut forțat, lipsa anumitor resurse vitale aservind economia românească planurilor rusești.
- Din analiza evenimentelor desfăşurate în perioada respectivă putem constata faptul că, pe de-o parte, Nicolae Ceauşescu a impus o schimbare culturală majoră la 16 decembrie 1980 pentru (a spus el) modernizarea tradiţiilor româneşti. Acel nonsens cultural a fost concretizat în anii ’80 prin propagarea unor teme-şablon în cultură: românismul, geto-tracismul, daco-romanismul, eroismul voievodal şi comunismul epopeic. Temele se regăsesc, îngemănate sau separat, în operele şi activităţile culturale de preamărire a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Pe de altă parte, tot Nicolae Ceauşescu a fost cel care a insistat atunci pentru o dezvoltare mai mare a relaţiilor economice ale României cu Uniunea Sovietică, însă acest aspect extrem de important s-a situat în afara temelor-şablon din cultură pe care le-am enumerat, fiind vizibil mai mult pentru specialiştii români care luau contact direct cu sovieticii în scopul îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Ceea ce îi interesa pe politicienii de la Moscova, în primul rând, era stabilitatea regimului comunist de la Bucureşti în cadrul sferei de influenţă sovietice.
Planul economic stabilit de Kremlin pentru România
- Ați pus punctul pe „i”...
- Derapajele culturale pe care românii le promovau în anii ’80 prin cultul personalităţii au avut, evident, şi o componentă antisovietică, însă pentru Nicolae Ceauşescu era foarte important ca asemenea acţiuni că nu pună în pericol livrările de ţiţei sovietic, realizate în sistem barter cu produse alimentare româneşti.
- Aţi găsit şi nişte date statistice cu privire la acele schimburi comerciale realizate în barter cu autorităţile de la Moscova? Concret: câtă carne trimiteau românii Rusiei în schimbul țițeiului? Se cunoaște astăzi?
- Da. Raţionalizarea produselor alimentare, impusă la 16 decembrie 1980 de Nicolae Ceauşescu (repetăm, pe timp de pace), a fost aplicată în acelaşi timp cu creşterea exponenţială a exporturilor de produse alimentare. Drept urmare, în anul 1987 s-a atins nivelul de 147.600 de tone de carne şi produse din carne româneşti expediate în statele membre ale C.A.E.R. - în special în Uniunea Sovietică, de unde au fost importate 4.633.000 de tone de ţiţei brut, în acelaşi an, conform aranjamentului special „Petrol sovietic în schimbul cărnii, cerealelor şi a altor produse agricole româneşti“, încheiat la mijlocul anilor ’80 de autorităţile de la Moscova şi cele de la Bucureşti. Acesta a fost, în final, rezultatul previzibil al planificării centralizate a economiei româneşti conform sistemului de conducere comunist preluat şi impus de la Moscova - în care organele de planificare centralizată hotărăsc ce bunuri se realizează, cum anume sunt produse, preţurile acestora, pentru cine sunt realizate şi modul efectiv de achitare a bunurilor respective fără a utiliza banii (prin troc sau, într-o formulă mai elevată, prin barter).
- Altfel spus, rușii le luau românilor hrana, pe care-o plăteau apoi după bunul plac, în produse care le prisoseau. Așa a înflorit în România comunizată piața de carne „la negru”. Dar despre acest subiect vom povesti cu următorul prilej. Mulțumesc pentru disponibilitate, stimate domnule Petre Opriș.
- Mulțumesc și eu. La bună revedere!
Similitudini
Războaiele au deseori finaluri identice, mai ales când ele sunt declanșate de aceiași (mari) jucători interesați să (re)facă jocurile economice în zonele înzestrate cu diverse resurse. La 14 aprilie 1995, de pildă, membrii Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au aprobat în unanimitate Rezoluţia 986 prin care statele din întreaga lume au fost autorizate să permită importul de petrol, produse petroliere şi tranzacţii financiare aferente originare din Irak pentru o sumă totală de până la 1 miliard $ la fiecare 90 de zile, sub rezerva aprobării comitetului stabilit prin Rezoluţia 661 a Consiliului de Securitate al O.N.U. Plăţile pentru petrolul irakian trebuiau efectuate în contul escrow creat prin Rezoluţia 986, iar Republicii Turcia i s-a permis să perceapă taxe pentru utilizarea conductei Kirkuk-Yumurtalik în scopul transportării de petrol şi produse petroliere irakiene pe teritoriul său până la Marea Mediterană. Astfel, Consiliul de Securitate al O.N.U. a permis autorităţilor de la Bagdad să obţină fonduri pentru procurarea de medicamente, produse medicale, produse alimentare şi materiale necesare pentru satisfacerea unor nevoi civile esenţiale în Irak, după încheierea Războiului din Golful Persic (2 august 1990-28 februarie 1991). Acel program umanitar a devenit cunoscut în întreaga lume sub numele de „Petrol contra Hrană”, etichetă ce nu bate departe de cea aplicată programului „Petrol sovietic în schimbul cărnii, cerealelor şi a altor produse agricole româneşti”. „Programul”/„Taxa de protecție” ce va fi impus/ă Ucrainei ce nume va purta oare?
Despre Petre Opriș
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). De asemenea, este coautor (împreună cu dr. Gavriil Preda) al cărții România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968), publicată în 2008 (volumul I), respectiv 2009 (volumul II). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia.
La 16 decembrie 1980, Nicolae Ceauşescu a expus, într-o şedinţă a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., ideile sale privind raţionalizarea anuală, pe cap de locuitor: „Să stabilim consumul la o jumătate de porc, 20 de pui, circa 10-12 kg carne de vacă, circa 10 kg carne de oaie şi circa 10 kg peşte. De asemenea, să stabilim la 250 de ouă consumul pe locuitor.”
315 tone de salam de Sibiu a exportat România în 1988, an în care românii stăteau ore în șir în fața alimentărilor pentru o coadă de pește.
„Cele 16 milioane de tone de petrol importate în anul 1980 au costat circa 3,8 miliarde de dolari - adică 45% din valoarea totală a importurilor făcute de statul român pe devize convertibile în acel an.”, Petre Opriș, istoric militar
„Ceea ce îi interesa pe politicienii de la Moscova, în primul rând, era stabilitatea regimului comunist de la Bucureşti în cadrul sferei de influenţă sovietice.”, Petre Opriș
„Derapajele culturale pe care românii le promovau în anii ’80 au avut şi o componentă antisovietică, însă pentru Ceauşescu era important ca asemenea acţiuni că nu pună în pericol livrările de ţiţei sovietic, realizate în sistem barter cu produse alimentare româneşti.”, Petre Opriș
„În 1987 s-a atins nivelul de 147.600 de tone de carne şi produse din carne româneşti expediate în statele membre ale C.A.E.R. – în special în Uniunea Sovietică, de unde au fost importate 4.633.000 de tone de ţiţei brut, conform aranjamentului „Petrol sovietic în schimbul cărnii, cerealelor şi a altor produse agricole româneşti.”, Petre Opriș
„Acesta a fost, în final, rezultatul previzibil al planificării centralizate a economiei româneşti conform sistemului de conducere comunist preluat şi impus de la Moscova.”, Petre Opriș
