Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trecând pe lângă blocul nou de locuinţe la care a lucrat până nu demult, unul dintre constructorii călărăşeni – inginerul Gh. M. – evocă, de fiecare dată aceeaşi amintire tristă. "Atât de tristă, încât atunci când mă poartă paşii pe aici îmi aplec privirea, nu cumva cineva să mă recunoască" – scrie el. Ce s-a întâmplat, de ce această atitudine de jenă?
"Şi eu, şi ceilalţi lucrători am răpit o parte din bucuria noilor locatari, dintre care mulţi cunoscuţi, o parte chiar prieteni. Nu ne-am ţinut de cuvânt. Ne angajaserăm să dăm apartamentele «la cheie» la data de 20 decembrie anul trecut. Oamenii primiseră şi repartiţii pentru noile apartamente, se pregătiseră să-şi ia adio de la fostele camere înghesuite sau de la căminele în care locuiau, unii cumpăraseră până şi mobila pentru apartamentul nou, unde urmau să întâmpine Anul Nou. Dar... Cum să explic oamenilor că această «mică» amânare care le-a ratat bucuria în casă nouă se datoreşte unui «mărunţiş» unei «mici neglijenţe?» În ultimul moment s-a dovedit că uşile de la apartamente nu aveau clanţe şi nici la magazie nu se găseau. În acest fel, blocul n-a putut fi recepţionat. Mă întreb şi acum, cum se poate ca, ridicând asemenea blocuri frumoase, trainice, dintr-o neglijenţă, din cauza unui «mărunţiş» să ştirbim din bucuria oamenilor".
Este firească atitudinea de jenă şi mâhnire a inginerului care ne scrie pentru necazurile pe care le-a produs acel "mărunţiş" unor oameni. Dar, în acelaşi timp, nu se poate să nu-ţi pui şi altă sau, mai exact, alte întrebări: Ce a determinat o asemenea neglijenţă? Putea fi ea evitată? Cine şi cum trebuia să acţioneze pentru evitarea ei?
Sintetic, răspunsurile la toate acestea, ca şi la alte posibile asemenea întrebări se regăsesc în atitudinea faţă de muncă, în acest caz a constructorilor. Mai exact, în răspunderea faţă de calitatea muncii!
Disecând cazul în speţă, era cât se poate de simplu ca nedorita întâmplare să fie evitată. Trebuia doar ca lucrătorii care au montat uşile să sesizeze că acestea n-au clanţe: şeful de echipă trebuia să nu aştepte ca altcineva să vină şi să vadă că uşilor le lipsesc clanţele; maistrul de lot, inginerul de şantier trebuiau să controleze calitatea lucrărilor nu în ziua programată pentru recepţia blocului, ci mai înainte.
Lucrul de mântuială, lipsa de răspundere faţă de calitatea muncii, neglijarea acelor aşa-zise "mărunţişuri" se răsfrâng de cele mai multe ori nu numai asupra unui singur om, ci a mai multora. Progresul tehnic a intensificat în aşa măsură legăturile dintre individ şi restul societăţii, încât adesea este imposibil de identificat care anume colectiv, necum persoană fizică, stă la baza micilor necazuri cotidiene denumite adesea "mărunţişuri". Societatea noastră adaugă acestei infinite ţesături de relaţii între oamenii proprietari, producători şi beneficiari o fibră pe cât de firească, pe atât de umană: interdependenţa afectivă între oameni. Omul, la locul său de muncă, poate influenţa, uneori chiar determina nu doar calitatea propriei vieţi, ci şi a multor semeni ai săi. Cum tot aşa însă de multe ori "mărunţişul" anonim neglijat se resimte concret în primul rând asupra propriei persoane.
O tânără muncitoare de la Întreprinderea de mobilă din Bistriţa ne scria la sfârşitul verii trecute că, aflată la odihnă la Eforie-Sud, şi-a "stricat" o seară de distracţie din cauza unui... cui. Cui din şifonierul camerei de hotel. Nu fusese bătut ca lumea şi-i rupsese bluza de mătase. Reclama, desigur. Dar întâmplarea face ca mobilierul respectiv să fie executat chiar la întreprinderea în care lucrează reclamanta. Cuiul în cauză fusese prost bătut de cineva poate chiar din secţia ei, poate chiar de ea însăşi...
"Ca să-mi repun în funcţiune maşina de spălat «Albalux» – ne scrie Valeriu Stoleriu din Capitală – mi-ar trebui o piesă care costă numai 40 de lei. Dar nu o găsesc, pentru că cei care au produs maşina au uitat să facă şi piese de schimb pentru ea. Ce să fac, să arunc maşina, care m-a costat 1.850 de lei, sau să mă adresez celor care au uitat acest «mărunţiş» atât de trebuincios?"
Din păcate, neglijarea "mărunţişurilor" tinde să ducă uneori la proliferarea falsei convingeri că aceste nevinovate, mici, "secundare" fapte, situaţii pot trece neobservate. Total greşit! Chiar dacă rămâne uneori anonimă la comiterea ei, orice neglijenţă, nesocotirea oricărui lucru "minor" se răsfrânge întotdeauna, deseori cu un preţ deosebit de însemnat, asupra calităţii produsului final, asupra satisfacerii nevoilor oamenilor.
Ni se scrie despre un autobuz care, făcând curse spre şi dinspre o gară suceveană, a întârziat câteva minute. Nu multe, doar trei-patru. Şoferul, trecând prin faţa casei, a oprit să schimbe "doar câteva vorbe" cu ai săi. Trenul însă n-a aşteptat, iar cele "trei-patru minute" s-au dilatat în ore lungi de aşteptare a oamenilor până la următorul tren. Să zicem (fără prea mare aproximaţie) că printre cei care trebuiau să prindă trenul se afla şi delegatul unei întreprinderi producătoare de sare, care trebuia să trateze într-o localitate anume, la o oră anume, problema (tot "secundară") pungilor de ambalat, pentru ca sarea să poată fi livrată unităţilor comerciale. Delegatul n-a ajuns la timp, pungile n-au fost livrate, sarea a rămas în stocul întreprinderii, iar – un timp – în magazine s-a resimţit lipsa sării de bucătărie. Cumpărătorii se vor fi întrebat probabil "de ce?". Să presupunem că însuşi şoferul cu pricina s-o fi întrebat, în calitate de cumpărător: "De ce lipseşte sarea din magazine?". Cine ar fi trebuit să-i răspundă ar fi trebuit să-i spună următoarele: "Pentru că, din vina dumitale, în ziua X delegatul întreprinderii producătoare a pierdut trenul".
Ce argument ar mai fi necesar în cazul de faţă spre a demonstra că lucrurile "mărunte" din activitatea fiecăruia se răsfrâng asupra tuturor, că atunci când e vorba despre datorie nu există mărunţişuri, nici "mici" şi nici "mari"? Există doar responsabilitate! Iar aceasta trebuie să caracterizeze în egală măsură activitatea tuturor.
De bună seamă, lista unor asemenea "mărunţişuri" sau "amănunte" poate fi completată. În condiţiile când una din principalele preocupări ale societăţii constă tocmai în îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii, strâns legată de calitatea muncii fiecăruia şi-a tuturor, "mărunţişurile" vieţii nu sunt deloc mărunte. Şi, mai ales, eliminarea acestora depinde de activitatea fiecăruia, de atitudinea fiecăruia la locul său de muncă.
Laurenţiu DUŢĂ - Scînteia, nr. 14482 din 1989
