x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  

7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  

de Adrian Stoica    |    06 Mai 2021   •   07:20
7 ani de pușcărie cu executare în sufragerie  

Munca de acasă, împământenită anul trecut odată cu instaurarea stării de urgență, le-a dat unor parlamentari idei năstrușnice. Cum ar fi aceea de a vota online un proiect de lege născocit de senatoarea liberală Alina Gorghiu care propunea pentru cei condamnați la pedepse de maximum  7 ani să le execute acasă. Liniștiți și relaxați, în loc de zeghe, în papuci și pijama, dimineața, în loc de ceai, să servească o cafeluță în fața televizorului, iar în timpul zilei, un șpriț sau o tărie, după preferințe, să le înlocuiască traiul anost între pereții celulei. De fapt, prin acest proiect Alina Gorghiu a propus Parlamentului să voteze acordarea unui premiu pentru cei care au ales să se certe cu legile societății, mai exact cu prevederile Codului Penal. Grija liberalei Gorghiu față de soarta infractorile era promt taxată la vremea respectivă de mulți specialiști în Drept care spuneau că ne vor râde infractorii în nas.

 

Inițiativa Alinei Gorghiu era votată în luna aprilie a anului trecut, în mod surprinzător, de o largă majoritate în Senat formată din parlamentari proveniți din PNL, USR, PMP, UDMR și PSD. Proiectul de lege a trecut de Senat ignorând faptul că nu avea avizul Guvernului. În mod surprinzător,  Ministerul Justiției a ales să nu aibă niciun punct de vedere pe această inițiativă legislativă. De asemenea, la începutul lunii martie a anului trecut, Consiliul Legislativ aviza favorabil inițiativa, precizând însă faptul că „prin avizul pe care-l emite, nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate”. Proiectul de lege trecea de Senat pe 31 martie 2020 cu 128 de voturi „pentru” și 2 abțineri. 

 

 

 „Proiectul modifică în esenţă Codul Penal cu câteva prevederi esenţiale, care se găsesc în sistemele multor state ale Uniunii Europene. De exemplu, de a introduce o măsură alternativă la pedeapsa închisorii, şi anume executarea la domiciliu a pedepsei închisorii, care reprezintă o formă de individualizare a pedepsei şi, de asemenea, executarea fracţionată a pedepsei închisorii. Codul de Procedură Penală suportă o modificare esenţială, care presupune că instanţa se va pronunţa asupra revocării şi anulării executării la domiciliu a pedepsei închisorii. (...) Se instituie supravegherea prin brăţară electronică, se defineşte noţiunea de imobil în care se execută pedeapsa şi se reglementează cazurile în care condamnatul poate părăsi imobilul - asta este esenţa iniţiativei legislative”.

din expunerea de motive a proiectului

 

Ce modificări aduce Codului Penal

 

Conform proiectului, persoanele condamnate la pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus executarea acesteia la domiciliu ar urma să fie supravegheate în permanenţă prin intermediul unei brăţări electronice. Modul de utilizare a dispozitivului, costurile pe care acesta le presupune, precum şi condiţiile referitoare la transmiterea, modificarea şi stocarea datelor obţinute prin supravegherea electronică se stabilesc prin regulamentul de aplicare a legii. Instanţele de judecată ar putea dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

  • pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani;

  • infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

  • infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

  • în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că executarea la domiciliu a pedepsei închisorii este suficientă, iar condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

 

“Vă subliniez că nu este nimeni eliberat din închisoare prin aceste legi. Doar instanța de judecată are prerogativa de a decide individualizarea pedepselor, adică cine execută la închisoare și cine la domiciliu. Doar pentru infracțiuni ușoare! Nu se aplică celor care au săvârșit infracțiuni de corupție, de serviciu, precum și alte infracțiuni grave (omor, trafic de persoane etc.). Aceste măsuri sunt în legislația tuturor statelor europene și sunt considerate benefice. Dacă veți avea observații, le aștept. Le depunem ca amendamente când vor fi în dezbatere la Camera Deputaților, care este cameră decizională”.

Senatoarea Alina Gorghiu

 

Măsura arestului la domiciliu constă în obligația impusă inculpatului, pe o perioadă determinată, de a nu părăsi imobilul unde locuiește, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura cauza și de a se supune unor restricții stabilite de acesta.


 

Ludovic Orban ordonă: liberali, respingeți proiectul

La mijlocul lunii aprilie a acestui an, și comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților au avizat favorabil proiectul inițiat de senatoarea Alina Gorghiu, el urmând să fie supus votului Camerei Deputaților. Proiectul a fost însă taxat în luna aprilie a anului trecut de președintele PNL, Ludovic Orban, care îl considera o aberație. „Este o aberaţie. E un proiect de lege care a fost iniţiat de un senator al nostru fără a avea acordul grupului parlamentar din Senat, dar mai ales fără a avea acordul conducerii PNL. PNL nu susţine acest proiect de lege, Guvernul pe care îl conduc este categoric împotriva acestui proiect de lege. Am dat mandat în camera decizională, Camera Deputaţilor, către grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor să voteze împotriva acestui proiect care este contrar liniei politice a PNL de la alegerea mea ca preşedinte al PNL şi, de asemenea, în cazul în care va trece de Camera Deputaţilor, pentru că am văzut că la Senat au votat într-o veselie aproape toţi senatorii, îl vom ataca la CCR. Acest proiect este neavenit, este un proiect care nu are nimic de-a face cu politica penală a statului român în viziunea Guvernului pe care îl conduc, este un proiect care pare să ofere soluţii unor oameni certaţi cu legea şi nicidecum să ofere o soluţie pentru problemele existente la ora actuală în România”, declara, pentru Agerpres, Ludovic Orban.

 

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban alina gorghiu