x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 9 intrebari fara raspuns. Inca!

9 intrebari fara raspuns. Inca!

01 Apr 2005   •   00:00

La inceputul saptamanii o stire-bomba facea inconjurul tuturor redactiilor din Romania. Trei jurnalisti romani, Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Eduard Ovidiu Ohanesian, impreuna cu sponsorul, ghidul si translatorul acestora, omul de afaceri Mohamad Munaf, au fost rapiti in Irak. Redactorul Prima TV, Marie-Jeanne Ion, apuca sa apeleze de la telefonul mobil redactia postului si apoi sa scrie si sa trimita un SMS.



  • de ANDREEA TUDORICA, VERA ALBULESCU

  • SEMNE DE VIATA. Marie-Jeanne a reusit sa comunice cu ajutorul telefonului, timp de sapte minute. Apoi tacere. Au urmat caseta video si fotografiile care demonstreaza ca ziaristii romani sunt rapiti, dar traiesc.
    Miercuri seara a urmat mesajul transmis de Al-Jazeera, care a adancit si mai mult misterul. Singura certitudine adusa de caseta difuzata de televiziunea araba este ca cei patru sunt in viata. Apoi, ieri dupa-amiaza, au aparut cateva imagini, de aceasta data numai ale celor trei ziaristi. Acest ultim moment in desfasurarea evenimentelor nu clarifica situatia, ba mai mult, ridica alte semne de intrebare.

    Luni 28 martie, ora 19:45. Sedinta de sumar din redactia Prima TV este interupta de un telefon primit de la Marie-Jeanne Ion. Pe fundal, colegii acesteia au auzit-o spunand in limba engleza: "Va rog, nu ma rapiti. Suntem dintr-o tara saraca. Nu avem bani". Acestia au mai auzit si niste voci nervoase in limba araba. Convorbirea s-a interupt. Imediat, colegii redactorului si operatorului Prima TV au sunat inapoi. De data aceasta, Marie-Jeanne a mai apucat sa spuna ca sunt dusi undeva spre Hamiryiah si ca sunt rapiti. La scurt timp, a urmat un SMS trimis de Marie-Jeanne colegilor din redactie: "M-au rapit. Nu e gluma. AJUTOR 11111".

    De ce atacatorii au lasat Prima TV sa foloseasca telefonul mobil vreme de sapte minute?

    Fie rapitorii au permis intentionat acest lucru pentru a face cunoscut faptul ca reporterii sunt luati ostatici, fie cei care au organizat actiunea nu fac parte dintr-o grupare organizata si profesionista. Pentru aceasta ultima categorie, ar fi fost o greseala nepermisa, mai ales ca Marie Jeanne apuca sa pronunte numele localitatii unde urmau sa fie dusi. In plus, modul corect de scriere a mesajelor folosind chiar si majuscule a starnit mai multe comentarii.

    De ce a sponsorizat Hayssam deplasarea ziaristilor in Irak?

    Reactiile dure din parte mass-media au inceput sa curga in momentul intrarii in scena a doua personaje controversate. Este vorba despre omul de afaceri romano-sirian Omar Hayssam si partenerul de afaceri al acestuia, irakiano-americanul Mohamad Munaf. Acesta din urma a fost calauza, sponsorul si translatorul ziaristilor romani. Organizarea deplasarii acestora in Irak este cel putin dubioasa pentru ca Munaf cunostea realitatile irakiene si avea relatii importante in Administratia de la Bagdad. Cu toate acestea, ziaristii au fost condusi si lasati sa circule in zone de risc maxim, fara nici un fel de protectie. Mai mult, documentarea "pe teren" a acestora s-a realizat exact in momentul in care, din punct de vedere politic, se facea transferul de putere de la sunniti la siiti, dupa alegerile din ianuarie. Un alt aspect ciudat este lipsa informatiilor clare pe care cele doua institutii de presa (n.r. - Prima TV si Romania Libera) au afisat-o vizavi de conditiile de deplasare in Irak a celor trei. S-a vorbit foarte mult despre modul in care se "miscau in teren" ziaristii in Bagdad. Daca a existat un sofer, care i-ar fi insotit pe ziaristi, atunci ce s-a intamplat cu el?

    De ce a fost sunat tocmai Hayssam?

    Daca se merge pe ipoteza inscenarii rapirii de catre cercurile de afaceri irakiene din Romania, toate drumurile duc la Omar Hayssam. Miliardar de top si membru PSD, Hayssam are grave probleme cu Justitia. Este in plina urmarire penala pentru spalare de bani si pentru privatizarile suspecte de care acesta ar fi beneficiat. Imaginea de salvator ar putea fi o bila alba pentru Hayssam si ar sterge toate dosarele sale penale intocmite de Parchet. Un prim argument care ar sustine ipoteza inscenarii sunt cele doua apeluri telefonice pe care acesta le-ar fi primit de la rapitori prin care se cerea o rascumparare de 4 milioane de dolari. Cum se face ca atacatorii l-au sunat tocmai pe Hayssam?

    Cine a trimis negociatori la Bagdad?

    Potrivit spuselor lui Omar Hayssam si informatiilor neoficiale care au circulat la Bucuresti, o echipa de oameni de afaceri arabi condusa de doctorul Mohamed Yassim a fost trimisa marti la Bagdad sa poarte discutii cu rapitorii pentru eliberarea ostaticilor. Dar cine sunt de fapt rapitorii? Cu cine se negociaza? Cui ar da banii de fapt? Si pentru ce? La aceste intrebari nu s-a raspuns. In schimb, joi seara, Yassim a declarat pentru un post de televiziune din Romania ca a fost trimis la negocieri din partea statului roman. Nu oricum, ci imputernicit "la cel mai inalt nivel". Intrebat cu se numeste "nivelul", negociatorul nu a putut raspunde, dupa cum nu a putut preciza despre misiunea sa acolo decat ca… asteapta sa fie contactat de rapitori. Ar fi trimis un mesaj la Al-Jazeera, dar nu a fost luat in seama. Unde s-a mai pomenit un negociator vorbaret, care da interviuri la TV inainte sa-si inceapa misiunea?

    Cine baga strambe?

    Informatie venita de la un alt membru al echipei de negociatori. Cica Marie-Jeanne Ion ar fi sunat acasa, in tara, miercuri seara. Furnizorul informatiei era atunci la Bagdad, asteptand, ca si Yassim, sa-l bage in seama cineva.

    Cine sunt rapitorii si ce vor?

    Miercuri seara, caseta transmisa de postul de televiziune arab Al-Jazeera a continuat sirul semnelor de intrebare. De ce mesajul rapitorilor a fost dat publicitatii atat de repede, avand in vedere ca, in cazuri precedente de rapire, acesta aparea dupa cateva zile? De ce nu a existat o revendicare a vreunui grup terorist? De ce nu s-a facut o solicitare politica sau baneasca, tinand cont de faptul ca mesajul transmis de Marie-Jeanne a parut mai degraba ca o dezmintire la cererea de rascumparare pe care Hayssam ar fi primit-o? Cum se face ca decorul contrasteaza flagrant cu cel in care rapitorii imbracati in negru sau in uniforma militara rostesc amenintari, lozinci si citate din Coran? De ce statul roman nu a solicitat oficial televiziunii Al-Jazeera materialul brut filmat, in conditiile in care montajul a fost realizat de postul arab?

    De ce s-a implicat Al-Jazeera?

    Toate neclaritatile legate de aceasta rapire atinge punctul culminant joi noapte, cand Al-Jazeera da un mesaj de solidaritate al membrilor redactiei fata de colegii romani, cerand, in acelasi timp, si eliberarea lor. Al-Jazeera creeaza astfel un precedent, implicandu-se direct pentru prima oara in cazul rapirii unor cetateni straini, cunoscuta fiind pozitia oarecum neutra a acesteia in astfel de situatii.

    De ce lipseste Munaf din fotografii?

    Un alt episod dramatic este difuzarea, vineri dimineata, de catre agentia Reuters, a sapte fotografii cu ziaristii romani capturati in Irak. Ciudat este ca din toate cele sapte instantanee lipseste personajul-cheie Mohamad Munaf.

    Unde a disparut Omar Hayssam?

    Daca in primele doua zile de la declansarea crizei Omar Hayssam a fost actorul principal al teatrului mediatic, in calitate de responsabil pentru deplasarea jurnalistilor in Irak, dar si de potential platitor al rascumpararii cerute lui de rapitori, incepand de joi, cand s-a externat din spital, el a disparut cu desavarsire. S-a retras cu discretie ori a fost "ascuns" de autoritatile romane pentru a nu incurca si mai mult lucrurile?
    ×
    Subiecte în articol: eveniment hayssam omar hayssam al-