"Am vorbit fără să ştiu că-i tata!"

Aurora-Florina Moruzov dezvăluie amănunte inedite din viaţa părintelui său
Despre întemeietorul serviciului de informaţii din România – Mihail Moruzov – s-au scris puţine cărţi şi câteva articole de presă. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, unicul său urmaş, fiica Aurora-Florina Moruzov, povesteşte despre viaţa sa marcată de personalitatea unui tată pe care nu l-a cunoscut, dar pentru a cărui nume continuă să lupte.

Aurora-Florina Moruzov dezvăluie amănunte inedite din viaţa părintelui său
Despre întemeietorul serviciului de informaţii din România – Mihail Moruzov – s-au scris puţine cărţi şi câteva articole de presă. În exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, unicul său urmaş, fiica Aurora-Florina Moruzov, povesteşte despre viaţa sa marcată de personalitatea unui tată pe care nu l-a cunoscut, dar pentru a cărui nume continuă să lupte.

Eu nu l-am cunoscut pe tata. În toată viaţa mea l-am văzut de doar trei ori.

La scurt timp după căsătoria părinţilor mei – Mihail Moruzov şi Maria Anton –, mama a avut un accident cu trăsura şi a rămas paralizată. Atunci s-a înţeles cu tata să se despartă, pentru a nu-l încurca în meseria sa. În 1932, când eu aveam 7 ani, au divorţat legal. În ceea ce mă privea pe mine, au făcut o înţelegere ca eu până la 18 ani să stau cu mama şi după majorat să decid cu cine vreau să rămân. Dar nu am mai apucat. Tata a murit când aveam eu 14 ani şi jumătate.

Sub urmărire

După ce s-a despărţit de mama şi s-au înţeles să rămân la ea, un frate de-al mamei mi-a devenit tutore. Mult mai târziu, şi fără să ştie mama mea, am aflat că unchiul meu avea tot interesul să-mi fie tutore, deoarece primea bani din partea tatei pentru îngrijirea mea. Eu, ca şi copil, am fost foarte nebunatică, şi mama era disperată... De aceea s-a gândit împreună cu unchiul meu – tutorele – să mă trimită la internat, undeva cât mai departe, la Sighetul Marmaţiei, ca să mă mai liniştesc. Dar tata le-a propus să mă trimită la Odorheiul Secuiesc, unde vărul meu Veniamin Moruzov urma şcoala militară. Tata spera ca noi doi, copiii, să ne cunoaştem, căci tata dorea să-l înfieze pe Veniamin. Însă la Odorheiul Secuiesc nu mai erau locuri. Aşa am ajuns la Centrul de iniţiere al străjerilor de la Sfântul Gheorghe, în Covasna. Acolo venea mereu Sidorovici, comandantul străjerilor (generalul Teofil Sidorovici a fost comandantul organizaţiei carliste "Straja Ţării", fratele comunistei Alexandra Sidorovici, soţia lui Silviu Brucan – n.n.). Şi într-o zi venind la noi la şcoală, unde eu eram şef de cuib, m-am prezentat: "Sunt străjera Moruzov Aurora!". El s-a uitat la mine şi, probabil, pentru că semăn foarte mult cu tata, a întrebat profesoarele dacă am vreo legătură cu Mihail Moruzov. I s-a răspuns că da, sunt fiica lui. Întâlnindu-se cu tatăl meu, i-a vorbit foarte frumos despre mine, ceea ce contrazicea ce îi spusese unchiul. Şi tata s-a hotărât că vrea să afle adevărul despre cum eram eu de fapt. Asta aveam să o aflu mult mai târziu, când printre lucrurile tatălui meu s-au găsit două dosare în care erau rapoarte despre mine date de poliţişti şi fotografii.

Mi-a făcut plăcere, pentru că asta înseamna că totuşi a ţinut la mine. După venirea vacanţei de vară trebuia să plec acasă. M-am dus la agenţia de voiaj să-mi iau bilet. La agenţie, un domn m-a întrebat unde merg. I-am spus că la Constanţa. "A, deci treci prin Bucureşti, a spus el. Uite, eu trebuie să aştept pe cineva. Fii drăguţă, cumpără-mi şi mie un bilet. Cu ce clasă călătoreşti?" Călătoream cu clasa I, datorită tatălui meu. Am cumpărat biletele, cu locuri în acelaşi compartiment. Am călătorit împreună până la Bucureşti. Era ceva în ochii lui, dar eu nu înţelegeam că semăna cu mine. Era tatăl meu.

Mai târziu, tata a luat legătura cu mama şi i-a spus că el a fost, dar mama nu mi-a mărturisit atunci. Când am ajuns la Bucureşti m-a întrebat când plec la Constanţa. Am răspuns că dimineaţă. "Şi unde stai la noapte?", m-a întrebat. "În gară", am răspuns. Şi atunci mi-a zis: "Uite, pentru că ai fost atât de drăguţă cu mine, eu te invit să stai la hotel, pe cheltuiala mea, şoferul meu te va plimba în seara asta prin Bucureşti, să vezi oraşul, iar mâine, după micul dejun, te va conduce la gară şi pleci la Constanţa". Am avut o încredere oarbă şi totul s-a petrecut întocmai. Când i-am povestit mamei mele m-a certat cum de am putut să am atâta încredere.

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

Întâlnirile tată-fiică

Nu, prima dată când l-am văzut aveam vreo 6 ani, l-am văzut doar din spate. Era de Ziua Marinei (15 august, Sfânta Maria – n.n.) şi venise la Constanţa Regina Maria. Noi, copiii, fugeam în port să o vedem. Şi, la un moment dat, după ce a trecut Regina cu alaiul său, vărul meu, Veniamin, a strigat: "Uite-l pe tatăl tău!". Numai că el se întorsese deja cu spatele şi nu l-am văzut. Apoi, l-am mai văzut o dată acasă, la Constanţa. Într-o zi, mergând către casă dinspre mare, un domn cu mustaţă şi cu pălărie, dar ai cărui ochi iar îmi spuneau ceva, m-a întrebat dacă ştiu unde-i Liceul "Mircea cel Bătrân". Liceul era în apropierea casei noastre şi m-am oferit să-l conduc, pentru că mergeam în aceeaşi direcţie. Pe drum am discutat cu el...

Diverse, mă întreba de şcoală, dacă îmi place marea, iar eu care ador marea i-am tot povestit că e frumoasă şi cum o admir, că e cea mai bună prietenă a mea... I-am povestit apoi mamei. Abia după ceva timp mama mi-a mărturisit că fusese tata.

Mama a vorbit frumos despre el dintotdeauna. Cât eram mai mică îmi spunea că tatăl meu este plecat, dar că o să vină, că e un om extraordinar. Înainte de ultima lui plecare în străinătate i-a spus unchiului meu că intenţionează să vină la Constanţa să mă vadă şi să-mi vorbească. Unchiul nu mi-a spus şi ne-a trimis pe mine şi pe mama la nişte fini, într-o comună. Tata a venit, m-a căutat şi la Constanţa, şi la Tulcea, dar nu m-a găsit. Când s-a întors din străinătate deja venise Antonescu la putere, de la graniţă i s-a transmis să nu se întoarcă în ţară, pentru că Ion Antonescu ar putea da ordin să fie arestat. Tatăl meu a zis că nu poate, deoarece promisese că va avea grijă de Mihai.

La 14 ani, când tata i-a spus mamei că vrea să mă cunoască, mama mi-a mărturisit tot.

N-am ştiut nimic. Pentru mine, tata era la Bucureşti. Şi când făceam câte o nebunie, mama mea zicea: "Acum îţi dau un geamantan şi te duci la tatăl tău". Şi era un geamantan mare de tot şi eu îi spuneam: "Dă-mi adresa, că mă duc". "Ei, da, lasă că poate nu o să-l găseşti, te trimit mâine." Şi a doua zi nu se mai discuta.

Nu, iar dacă mă întrebau: "Ce face tatăl tău?". Eu răspundeam: "Taie frunze la câini". Ştiţi de ce? Pentru că eu vedeam animalele că mâncau iarbă. În capul meu, el era ceva doctor veterinar şi ajuta animalele. Aveam impresia că, dacă taie frunze la câini, îi ajuta să se vindece. Mi se părea ceva extraordinar.

Sunt convinsă.

Moruzov – omul

Nu ştiu realitatea. E ceva dubios. Unii spun că nu ar fi făcut decât liceul, alţii că ar fi fost autodidact.

Întâmplător, el fiind la Tulcea, cunoştea mai multe limbi, printre care şi bulgara şi câteva dialecte ruseşti. A auzit o convorbire între doi ruşi, care discutau despre o revoluţie pe un vas – Potemkin – în Constanţa. El a anunţat Poliţia – i-a ajutat şi a intrat în branşă. Această informaţie se află şi într-o carte scrisă de vărul meu primar Veniamin Moruzov împreună cu Ion Pavelescu ("Enigma Moruzov, cel mai mare spion din istoria României", 1993 – n.n.).

Nu pot să vă spun, dar să ştiţi că mama mi-a vorbit întotdeauna foarte frumos de el. Era un om foarte tăcut, nu şi în familie. Iar când vorbea, vorbea doar despre lucrurile esenţiale. Nu-i plăcea să fie fotografiat, de aceea există prea puţine poze cu el. Nu înjura niciodată. Era un om foarte bun, dar şi dur. Eu mai cred că şi meseria i-a impus acest comportament. După accidentul mamei de care v-am povestit, tata nu a divorţat imediat. S-au separat în 1925 şi au divorţat în 1932. Chiar am cunoscut-o pe cea de-a doua soţie a tatălui meu (Teodora Săndulescu, profesoară de franceză, de care a divorţat în 1938 – n.n.).

Despre simpatiile lui politice nu pot să ştiu, cred că era cu toată lumea datorită meseriei lui.

A fost foarte bogat. Se mai spune că a făcut spionaj şi contraspionaj. Într-adevăr, a avut foarte multe medalii din ţări străine, dar şi din partea statului român..

Nu ştiu, nu-i ura pe ruşi, numai că el şi-a iubit foarte mult ţara şi şi-a dat viaţa pentru ea. A fost un mare patriot.

Averea

După război am căpătat averea înapoi, dar apoi a fost reconfiscată în 1948, la naţionalizare. Într-o zi au venit după mine la Constanţa nişte indivizi de la Ambasada sovietică şi m-au obligat să semnez un act precum că eu cedez casa din Str. Toma Stelian nr. 2, pe care ei o luaseră oricum prin daune de război de la foşti demnitari. Ei au avut interesul să preia casa, aflată chiar lângă Ambasada URSS. Sau chiar tatăl meu o cumpărase tocmai din acest motiv. În spatele casei a locuit un prieten de-al tatălui meu, Prodanoff, iar în partea dreaptă de la şosea era o casă cumpărată tot de tatăl meu pe numele lui Flamaropol, un prieten de-al său din Tulcea. Mai târziu, el şi-a făcut act de vânzare-cumpărare şi şi-a recuperat partea din faţă. Între timp, el a decedat, această locuinţă a fost preluată de Ambasada sovietică, iar eu am fost obligată să plătesc la sfârşitul procesului pe care l-am avut cu statul român o taxă de moştenire pentru toate casele lui şi ale rudelor – 81 de milioane. O sumă pe care eu nu o puteam plăti. Şi atunci m-am gândit ce-ar fi să cer să mi se dea nişte bani pentru bunurile din casă din partea Ambasadei sovietice. Ruşii mi-au zis că îmi vor da 29 de milioane ca un fond de ajutor. Şi le-am spus că nu mă interesează nici un ban, ci o chitanţă prin care să demonstrez că cele 81 de milioane au fost achitate, ca eu să pot scăpa de această datorie către stat. Au fost de acord. În ’51, când am devenit majoră, mi s-a cerut să semnez actul de vânzare-cumpărare. Aşa s-a terminat cu casa de la şosea.  

După ce s-a terminat procesul, mi s-a dat ca un fel de ajutor că am dus acest proces, jumătate din casa bătrânească de la Tulcea, unde au locuit bunicii mei, împreună cu vărul meu Veniamin – jumătate-jumătate.

Nu, dar nici nu cred că el şi-a imaginat că la 53, 54 de ani va muri. În casa lui nu s-a găsit nimic. Ceea ce mă doare foarte tare este că unele lucruri care s-au scris nu au fost bine documentate. Dacă cineva aducea o informaţie tatălui meu i-o plătea, dar o păstra până când informaţia se adeverea.

Pe absolut toţi şi chiar şi pe unele dintre soţiile lor. Plecau împreună prin ţară şi prin străinătate. Soţia fratelui lui, Ioan Moruzov, Vilma, a fost şi închisă din cauza tatălui meu. A fost arestată după moartea tatei.

Chiar de la unii dintre membrii familiei. Dar să ştiţi că a ajutat nu doar familia, ci orice om care venea la el şi îi cerea ajutorul. Tot ce a făcut tatăl meu a fost făcut din banii lui…

Dacă erau fonduri speciale, la proces nu ar fi avut ce să justifice. Numai că la proces s-a spus că el se justifica numai faţă de Rege. Numai Regele îi dădea ordine şi bani, ceea ce era secret. El nici leafa nu şi-a luat-o, că avea leafă de simplu funcţionar. După ce am devenit majoră mi s-a dat pensia lui pe zece ani.   

A avut moşia, de unde câştiga, avea şi moşia de la Buda, unde existau locuri de întâlnire pentru interesele lui. Şi la Băicoi – unde avusese o casă care s-a vândut. Practic, proprietăţile sale personale le folosea în interes de serviciu.

Pionierat

Cel mai bun

Bani albi din icre negre