x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Nu e ctitorie, dar nici jucărie. Klaus Iohannis repară gardul de 2 kilometrii al Cotroceniului

Nu e ctitorie, dar nici jucărie. Klaus Iohannis repară gardul de 2 kilometrii al Cotroceniului

de Ion Alexandru    |    23 Aug 2022   •   08:00
Nu e ctitorie, dar nici jucărie. Klaus Iohannis repară gardul de 2 kilometrii al Cotroceniului

Mandatele lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni au coincis cu ample lucrări de reabilitare, amenajare, reparare sau chiar construirea unor obiective noi în clădirile și curtea în care funcționează Administrația Prezidențială.

 Iar ultima lucrare de investiții contractată, care va fi finalizată la mijlocul mandatului viitorului președinte al României, este reabilitarea gardului din beton armat care înconjoară curtea Cotroceniului. Afacerea costă 1.335.214,8 euro, conform acordului-cadru încheiat la data de 18 august 2022, și vizează o lungime maximă a gardului de aproape doi kilometri. Iar Administrația Prezidențială a mai contractat, în aceeași zi, binecunoscutele servicii de amenajare a spațiilor verzi, servicii pe care le contractează anual, alocând însă, în 2022, cea mai mare sumă pentru acest lucru din 2019 - peste 1,1 milioane de lei.

Noua investiție pe care o face Administrația Prezidențială, în a doua jumătate a celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, vizează gardul din beton armat, care împrejmuiește Palatul Cotroceni. Încă din data de 2 mai 2022, instituția a inițiat o procedură de achiziție, în vederea încheierii unui acord-cadru pentru contractarea lucrărilor aferente reparării gardului care înconjoară Complexul „Palat Cotroceni”, descriind, în cuprinsul anunțului publicat pe portalul SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice), și suprafața care urmează a fi reabilitată.

Astfel, se arată că urmează a fi reparați minimum 62 de metri liniari de gard și maximum 1.972 de metri liniari de gard (aproximativ doi kilometri), în decursul derulării acestui acord-cadru. Iar în baza contractelor subsecvente care urmează a fi încheiate, trebuie reabilitați, punctual, între 62 și 520 de metri liniari de gard.

Pentru această afacere, Administrația Prezidențială a pus la bătaie un buget total estimat de 6.730.216,8 lei fără TVA. Lucrările de reparații generale și de renovare respective nu au fost contractate printr-o procedură de licitație deschisă, prima instituție a statului român alegând calea procedurii simplificate de selecție.

Procedură simplificată

Trei luni mai târziu, la această procedură de achiziții au fost primite trei oferte. Dintre care două au fost calificate de către Administrația Prezidențială ca fiind neconforme, iar cea de-a treia, admisibilă. Drept pentru care, în data de 18 august 2022, Președinția României a și atribuit ofertantului câștigător contractul având numărul SG/9991/2022, în valoare de 5.497.943,21 de lei fără TVA, respectiv de 6.545.552,4 lei cu TVA inclusă.

Firma care și-a adjudecat contractul se numește SC Șantier în Lucru SRL, societate care, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), a fost înființată în data de 3 februarie 2017 și care are ca principal obiect de activitate „lucrările de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”.

Compania are sediul în comuna Domnești, județul Ilfov și este deținută de doi asociați persoane fizice. Este vorba despre Alina Buescu, din sectorul 6 al Capitalei, și despre Tiberiu Constantin Dimitri, domiciliat în comuna Chiajna, acesta din urmă fiind și administratorul societății.

Cerințele Președinției


Conform caietului de sarcini care a stat la baza acestui contract de achiziții, compania SC Șantier în Lucru SRL va verifica, înainte de orice altceva, împreună cu reprezentanții Administrației Prezidențiale, suprafețele ce trebuie recondiționate, urmând ca, împreună, să „ia decizia tehnică și să stabilească ce lucrări trebuie executate”.

Există mai multe etape pentru reabilitarea gardului prezidențial, începând cu lucrările de întreținere a suprafeței tencuite a gardului exterior și a stâlpilor din beton armat. Apoi, parapetul și ancadramentele din mozaic spălat vor fi curățate prin abraziune ușoară sau biocidare. Iar pentru remedierea capacului din țigle ceramice se vor demonta și înlătura țiglele și coamele sparte sau fisurate. Țiglele și coamele nedegradate vor fi curățate mecanic, chimic sau prin spălare. Suprafețele reparate și curățate se vor impermeabiliza prin impregnare cu soluție hidrofugă.

Din aceeași documentație aflăm că există și câteva prevederi suplimentare, cum ar fi cele pentru Tronsonul 4 – Poartă acces auto Panduri – Poartă pietonală „Leu”. Aici, în curtea interioară, la o distanță de aproximativ 50 de centimetri față de linia interioară a gardului, se va monta un dren pentru captarea și colectarea apei în exces. Iar în ceea ce privește Tronsonul 6 – Intrare în Muzeul Național Cotroceni – Poarta pietonală „Leu”, gardul împrejmuitor are și rol de zid de sprijin pentru amenajarea spațiilor verzi și a căilor de acces auto.

Lucrările vizate sunt refacerea hidroizolației pe toată înălțimea gardului aflată sub cota terenului amenajat, plus o gardă de siguranță de 30-40 de centimetri peste această cotă, precum și refacerea fundației.

 

Termenele de finalizare

 

Revenind la condițiile contractuale impuse de reprezentanții Administrației Prezidențiale pentru aceste lucrări, aflăm, din documentația citată, că durata totală a acestui acord-cadru este de 48 de luni (patru ani), de la momentul demarării proiectului, ceea ce înseamnă că gardul Palatului Cotroceni va fi reabilitat undeva pe la jumătatea mandatului viitorului președinte al României. Iar lucrările vor fi derulate pe etape și tronsoane.

Astfel, Tronsonul 1, care vizează traseul Poarta „Marinescu”, colț cu strada Ana Davilla, are un termen de execuție de 90 de zile. Tronsonul 2, aferent traseului Poarta „Marinescu” spre Poarta Grădina Botanică (fața interioară a porțiunii executate în anul 2021) are un termen de execuție de 120 de zile. Tronsonul 2 de la Poarta „Marinescu” până la Poarta Grădina Botanică (lucrările noi) are un termen de execuție de 150 de zile.

Tronsonul 3, cuprins între Poarta Grădina Botanică și intrarea în Muzeul Național Cotroceni, are un termen de execuție de 270 de zile. Tronsonul 4, cuprins între Poarta Pietonală „Leu” și Poarta acces Panduri are termen de execuție de 90 de zile. Tronsonul 5, dintre Poarta Auto „Leu” și Intrarea Pietonală „Leu” are termen de execuție în 120 de zile. Tronsonul 6, dintre Intrarea în Muzeul Național Cotroceni și Poarta Acces „Leu” trebuie executat în 360 de zile.

Tronsonul 7, cuprins între strada Ana Davilla și Poarta acces auto Corp C6 are termen de finalizare 120 de zile. Tronsonul 8, dintre Poarta acces auto Corp C6 și Corpul C6 are termen de execuție de 150 de zile, iar Tronsonul 9, dintre Corpul C6 și Poarta auto Panduri, are termen de finalizare în 360 de zile.

 

Anul acesta, amenajarea spațiilor verzi ale Administrației Prezidențiale înghit cei mai mulți bani

Iar aceasta nu este ultima cheltuială pe care Administrația Prezidențială a contractat-o în data de 18 august 2022. Anual, Președinția antamează lucrări de amenajare a spațiilor verzi, constând inclusiv în plantarea de copaci sau schimbarea materialului dendrologic. Practic, de la preluarea mandatului de președinte de către Klaus Iohannis, aceste lucrări sunt ceva obișnuit în curtea Palatului Cotroceni.

Anul acesta însă, Administrația Prezidențială a alocat și cea mai mare sumă pentru astfel de servicii, de când se contractează ele. Prin licitație publică, a fost încheiat un acord-cadru având ca obiect prestarea de servicii de întreținere a spațiilor verzi, împărțit în trei loturi.

Astfel, primul lot, constând în servicii de întreținere a arborilor, a fost atribuit, prin contractul SG/9989/2022, companiei REBU SA, pentru 654.340,08 lei fără TVA. Al doilea lot, constând în prestarea propriu-zisă de servicii pentru întreținerea spațiilor verzi, a fost atribuit, prin contractul nr. SG/10019/2022, companiei SC Nica Green Solutions SRL, pentru suma de 140.700 de lei fără TVA. Iar ultimul lot, constând în servicii de spălare și de curățare a albiilor, a fost atribuit tot companiei REBU SA, prin contractul nr. SG/10020/2022, la un preț de 131.976 de lei fără TVA. 

În total, cele trei loturi vor scoate din bugetul Administrației Prezidențiale suma de 927.016,08 lei fără TVA, respectiv 1.103.149,1 lei cu TVA inclusă.

 

Operațiuni constante. Firmele - aceleași

 

În ultimul an al primului mandat al lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni (2019) Administrația Prezidențială a alocat pentru aceste servicii suma totală de 234.652 de lei cu TVA. Întreținerea spațiilor verzi a fost adjudecată de REBU SA pentru 80.100 de lei fără TVA, furnizarea de pământ a fost adjudecată de Ecogreen Construct SRL pentru 41.600 de lei fără TVA, iar operațiunile de defrișare au fost adjudecate de Nica Green Solutions SRL pentru 75.486,8 lei fără TVA.

În anul 2020, aceste operațiuni au costat 289.324,2 lei cu TVA. REBU și-a adjudecat serviciile de întreținere a spațiilor verzi (63.470,6 lei fără TVA), serviciile de furnizare și plantare a materialului dendrologic (127.753 de lei fără TVA) și serviciile de spălare și curățare a albiilor (36.556 de lei fără TVA), iar SC Nica Green Solutions SRL și-a adjudecat serviciile de întreținere a albiilor, pentru 42.350 de lei fără TVA.

Anul trecut, Administrația Prezidențială a alocat un buget de 453.333,4 lei cu TVA, toate loturile fiind atribuite companiei REBU SA.

×