x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Constanța dă 1 milion de lei pentru a afla cât costă Mamaia

Constanța dă 1 milion de lei pentru a afla cât costă Mamaia

de Ion Alexandru    |    13 Oct 2023   •   07:40
Constanța dă 1 milion de lei pentru a afla cât costă Mamaia

Primăria Municipiului Constanța, la conducerea căreia se află liberalul Vergil Chițac, declanșează, cu puțin timp înainte de începerea oficială a campaniei electorale pentru alegerile locale de anul viitor, o acțiune de evaluare a proprietăților publice din orașul de la malul Mării Negre.

Suma pusă la bătaie pentru acest proiect se ridică la 1.018.640 de lei, cu care vor fi finanțate 700 de rapoarte de evaluare. Operațiunea seamănă cu o afacere, deja atribuită, a Primăriei Sectorului 1 din București, condusă de Clotilde Armand, care, luna trecută, a încheiat două astfel de contracte, în valoare de 180.000 de lei, prin care urmează să se afle și cât costă străzile din sector.

Instituția a publicat, la data de 5 octombrie 2023, un anunț pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) prin intermediul căruia face cunoscut faptul că intenționează să contracteze servicii de evaluare a bunurilor mobile, constând în terenuri și clădiri, aflate în proprietatea publică a Municipiului Constanța, imobile supuse procedurii de vânzare sau de estimare.

De asemenea, municipalitatea precizează că, în acest contract, vor mai intra și servicii de evaluare a bunurilor imobile aparținând domeniului public sau privat al Municipiului Constanța, în vederea fundamentării unor decizii administrative specifice administrării și gestionării acestora. 

Afacerea a fost împărțită în două loturi distincte, în vederea atribuirii cărora Primăria Municipiului Constanța a pus la bătaie un buget estimat inițial la suma de 856.000 de lei fără TVA, respectiv de 1.018.640 de lei cu TVA inclusă. Modalitatea de încheiere a contractelor aleasă este organizarea unei proceduri simplificate de selecție de oferte, iar termenul anunțat pentru deschiderea ofertelor și pentru anunțarea câștigătorului este data de 23 octombrie 2023.

 

Patru zone vizate

 

Primul lot, care vizează evaluarea bunurilor imobile proprietate privată, vizează, potrivit caietului de sarcini care stă la baza acestei achiziții, patru zone. Prima zonă cuprinde Stațiunea Mamaia, Satul de Vacanță, Parcul Tăbăcărie, Faleza Nord și zona Stadion.

A doua zonă vizează Zona Centrală, Peninsula și Gara Veche. Cea de-a treia zonă cuprinde cartierele Tomis I, Tomis II, Tomis III, Nord, ICIL, Casa de Cultură, Ciociu, Inel, Baba Novac, Trocadero, Anadalchioi, Dezrobirii, Obor, Dacia și Palazu Mare.

Cea de-a patra zonă cuprinde cartierele I.C. Brătianu, Intim, Palas, Zona Industrială, Halta Traian, Medeea, CET, Viile Noi, Kilometrul 4-5, Kilometrul 4, Poarta 6, Far și Gară.

Pentru toate aceste zone, se arată în documentația de atribuire, trebuie întocmite rapoarte de evaluare care să stabilească, în baza regulamentelor urbanistice aprobate, prețul de piață al vânzării, cu respectarea dreptului de preempțiune, respectiv prețul de piață al vânzării prin licitație publică a proprietăților imobiliare aparținând Municipiului Constanța. Este vorba despre locuințele și spațiile cu altă destinație, construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, respectiv despre imobilele cu destinația de locuință intrate în proprietatea statului, inclusiv cabinetele medicale. 

În același timp, caietul de sarcini specifică și faptul că trebuie întocmite rapoarte de evaluare care să stabilească eventualele diferențe de preț rezultate ca urmare a modificării destinației inițiale a bunurilor imobile ce au aparținut Municipiului Constanța și care au făcut obiectul procedurii de vânzare, conform contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de municipalitate cu diferite persoane fizice sau juridice. Se estimează întocmirea a nu mai puțin de 300 de astfel de rapoarte de evaluare. Valoarea acestui lot, pusă la bătaie de Primăria lui Vergil Chițac, se ridică la 387.940 de lei cu TVA.

 

Al doilea lot costă 630.000 de lei

 

Mai departe, în ceea ce privește cel de-al doilea lot care face obiectul acestei proceduri simplificate de selecție de oferte, caietul de sarcini aferent notează faptul că este necesară și achiziția serviciului de evaluare a bunurilor mobile ce aparțin domeniului public sau privat al Municipiului Constanța, „în vederea fundamentării unor decizii administrative specifice administrării și gestiunii acestora”. Aici, intră concesionarea, închirierea, constituirea dreptului de superficie oneroasă, schimburi ce vizează bunuri imobile, ieșirile din indiviziune, contravaloarea lipsei de folosință a terenului, obiecțiunile la rapoartele de expertiză extrajudiciară care vizează aceste aspecte, precum și alte situații incidentale ce pot apărea în activitatea Direcției Patrimoniu.

Evaluarea vizează aceleași patru zone ale Municipiului Constanța, incluzând și întocmirea de rapoarte de evaluare prin care se urmărește stabilirea nivelului redevenței și a valorii aferente. Primăria lui Chițac estimează întocmirea a 200 de rapoarte de evaluare pentru terenurile libere și a altor 200 de rapoarte de evaluare pentru terenurile cu construcții.

Autoritatea contractantă pune la bătaie pentru acest lot un buget estimat la 630.700 de lei cu tot cu TVA.

 

Vergil Chițac o copiază pe Clotilde Armand

 

„Jurnalul” a dezvăluit, luna trecută, că și Primăria Sectorului 1, la conducerea căreia se află Clotilde Armand, a contractat, în două rânduri, servicii de evaluare imobiliară, în baza unui contract de achiziții publice atribuit fără licitație.180.000 de lei este suma finală negociată cu o companie din domeniu, din acționariatul căreia face parte și un fost candidat la Parlamentul European, sumă în schimbul căreia primăria dorește să afle cât costă 70 de străzi, zece spații comerciale din piețele agroalimentare, mai mult proprietăți private ce ar putea fi expropriate, dar și alte 20 de spații comerciale pe care dorește să le vândă. Anul trecut, instituția în cauză a încheiat cu aceeași firmă un contract de 88.400 de euro pentru servicii similare. Astfel, la data 4 septembrie 2023, a fost încheiat un contract, în valoare finală de 130.000 de lei fără TVA, respectiv de 154.700 de lei cu TVA inclusă, cu societatea SC Appraisal & Valuation SRL.

Al doilea contract parafat de primăria lui Clotilde Armand se referă la prestarea de servicii în vederea stabilirii prețului minim de pornire pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări servicii, aflate în proprietatea publică a statului. La data de 6 septembrie 2023, Primăria Sectorului 1 a atribuit contractul aceleiași SC Appraisal & Valuation SRL, pentru un preț final de 21.000 de lei fără TVA. Compania care și-a adjudecat aceste afaceri îl are printre acționari pe un anume Mihai Sorin Huidiu, ex-președinte al Organizației de Tineret a PPPS, care, în 2014, a candidat pentru un post de deputat în Parlamentul European.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: campanie electorala primaria constanta