x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Decizie definitivă. Emilian Eva avea practici mafiote

Decizie definitivă. Emilian Eva avea practici mafiote

de Ion Alexandru    |    13 Oct 2015   •   22:38
Decizie definitivă. Emilian Eva avea practici mafiote
Sursa foto: Alex Micsik

Emilian Eva, anchetatorul din dosarul “Telepatia”, a pierdut definitiv procesul pe care l-a intentat Consiliului Superior al Magistraturii, care l-a sancţionat disciplinar, în anul 2014, cu reţinerea a 20% din salariu, pe o perioadă de cinci luni, pentru practice ilegale într-un dosar instrumentat la Iaşi. Alături de Eva, a fost sancţionat disciplinar şi fostul şef al DNA Iaşi, Călin Sorin Mihai.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul procurorilor Emilian Eva şi Călin Sorin Mihai împotriva hotărârii CSM prin care au fost sancţionaţi discipliar pentru practici abuzive şi ilegale. Emilian Eva a fost acuzat de Inspecţia Judiciară pentru eliberarea din arest a temutului interlop ieşean Tiberiu Cristodorescu, acuzat, în iulie 2013, de DNA Iaşi, pentru tentativă de trafic de infuenţă. Cristodorescu a cerut 40.000 de euro de la o femeie judecată pentru trafic de persoane, sub promisiunea că va interveni în instanţă pentru a-i obţine o sentinţă favorabilă. Dosarul lui Cristodorescu a fost instrumentat de procurorul Emilian Eva, pe vremea când la conducerea DNA Iaşi se afla actualul procuror al Parchetului Tribunalului Iaşi, Călin Sorin Mihai. Conducerea DNA a sesizat, anul trecut, Inspectia Judiciară, sub motivul că Emilian Eva a căzut la întelegere cu interlopul Cristodorescu, promiţându-i acestuia punerea în libertate dacă va fi de acord să formuleze mai multe denunţuri împotriva unor judecători şi să poarte tehică specială, în vederea obţinerii de informaţii utile instrumentării unor eventuale cauze penale care să vizeze mai mulţi magistraţi de la Curtea de Apel Iaşi.

Acuzat de practici interzise de lege

CSM a stabilit anul trecut că, pentru punerea în practică a înţelegerii, Eva a recurs la plăsmuirea unor situaţii aparent legale care să atragă competenţa DIICOT, în vederea obţinerii unei adrese din care să rezulte că Tiberiu Cristodorescu a formulat un denunţ şi că, în această situaţie, poate fi pus în libertate. Această practică nu a avut ca suport procedura penală, ba mai mult, a prejudiciat imaginea justiţiei, a constatat CSM. Hotărârea CSM în care e expus modul în care Emilian Eva şi-a pus în practică planul ilegal poate fi citită integral pe www.jurnalul.ro.


Şeful DNA Iaşi a cerut eliberarea interlopului

După înţelegerea cu Tiberiu Cristodorescu, Eva i-a cerut sprijinul şefului DNA Iaşi, Călin Sorin Mihai. Acesta l-a sunat pe procurorul de şedinţă, care se afla în concediu, cerându-i să se prezinte în instanţă, unde avea să se judece cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi să pună concluzii de admitere. Deşi acest lucru s-a întâmplat, Tribunalul Iaşi a respins cererea de eliberare a lui Cristodorescu. La recurs, procurorul de şedinţă a refuzat să se mai prezinte, motiv pentru care în instanţă concluziile de admitere au fost puse chiar de către Călin Sorin Mihai. Tiberiu Cristodorescu a fost pus, astfel, în libertate.

×
Subiecte în articol: Emilian Eva