Printre aceste instrumente se află și celebrul Plan Național de Redresare de Reziliență (PNRR), monitorizat de echipa USR, prin europarlamentarul Dragoș Pîslaru și prin fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, pe banii Parlamentului European. Contractul de consultanță încheiat de primăria colegului de partid al celor doi „superviseri” a fost, însă, adjudecat de compania de consultanță pe care a fondat-o și administrat-o, ani de zile, chiar Dragoș Pîslaru.
La finalul luni trecute, Primăria condusă de USR-istul Radu Mihaiu a achiziționat servicii aferente modificării și actualizării Strategiei de Dezvoltare Locală Integrată și Durabilă a Sectorului 2 pentru perioada 2016-2025, prin contractarea unor servicii de consultanță în dezvoltare.
Strategia în cauză fusese adoptată în anul 2017, printr-o hotărâre a Consiliului Local, și reprezintă, conform autorității contractante, viziunea pe termen lung asupra dezvoltării durabile și armonioase a Sectorului 2.
Justificarea achiziției
Ei bine, noua conducere instalată după alegerile locale din 2020 la Primăria Sectorului 2 a constatat că realitățile prezente impun modificarea și actualizarea acestei strategii, pentru perioada post-2020, „prin actualizarea intermediară a viziunii, obiectivelor, programelor, proiectelor și investițiilor, în spiritul identificării de noi oportunități, astfel încât Primăria Sectorului 2 să poată fi eligibilă pe programele operaționale, cât și pentru alte programe care se vor lansa, în vederea obținerii de finanțări nerambursabile”.
Conform caietului de sarcini care a stat la baza încheierii acestui contract de consultanță, „deoarece, în 2019, Comisia Europeană a lansat un set de priorități de dezvoltare pentru orașe, pentru viitoarea perioadă de programare, a fost identificată nevoia de a actualiza viziunea, obiectivele, proiectele și investițiile”. Mai mult, în cadrul activității de actualizare propriu-zisă a Strategiei, ofertantul ce urma să fie declarat câștigător trebuie să asigure studierea și integrarea tuturor documentelor și a planurilor strategice la nivelul municipiului București și regiunii București-Ilfov, „precum și a documentelor strategice europene”, printre care se numără și… PNRR.
Afacere gândită pe 27 decembrie 2021
Primăria Sectorului 2 a scos acest contract la mezat prin publicarea pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) unui anunț de participare prin care preciza că urmează să organizeze o selecție, fără licitație, prin procedură simplificată, pentru contractarea acestor servicii de consultanță. Publicarea a avut loc în data de 27 decembrie 2021.
Pe data de 28 martie 2022, Primăria Sectorului 2 a constatat că au fost primite două oferte, ambele admisibile, însă a declarat câștigătoare dar una. Astfel, a fost încheiat contractul nr. 55627/28.03.2022, în valoare de 144.500 de lei fără TVA, respectiv de 170.765 de lei cu TVA inclusă.
Firma de consultanță care a adjudecat acest contract se numește SC Civitta Strategy & Consulting SA, companie înființată, condusă și administrată, în ultimii ani, de către europarlamentarul USR, Dragoș Nicolae Pîslaru. Printre fondatorii firmei s-a numărat și proaspătul demisionar lider PNL și încă președinte al Senatului României, Florin Cîțu.
Gruparea Pîslaru-Ghinea și monitorizarea modului de implementare a PNRR în România
Dragoș Nicolae Pîslaru, coraportor al Parlamentului European pentru implementarea PNRR, a controlat ani de zile compania, pe vremea când aceasta se numea SC GEA Strategy & Consulting SRL, renunțând, temporar, la calitatea sa de administrator, în timpul mandatului său de ministru al Muncii, în Guvernul Cioloș. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului, în martie 2019, grupul de investiții eston Civitta International OU, care preluase compania, schimbându-i numele, deținea 98 la sută din acțiuni, iar Dragoș Pîslaru mai controla 0,5%. Ceilalți acționari erau Carmen Veronica Mariș, Ioana Ivanov și Denisa Scutariu. Toate cele trei coasociate din trecut ale lui Pîslaru se regăsesc și în prezent în acționariatul SC Civitta Strategy & Consulting SA. Iar locul lui Dragoș Pîslaru a fost luat de o anume Silvia Elena Ursu.
Oferă asistență pentru primari ca să beneficieze de fonduri
Fostul ministru al Fondurilor Europene, USR-istul Cristian Ghinea, anunța, cu cinci zile înainte de scoaterea la mezat a contractului Primăriei Sectorului 2, că demisionează din funcția de vicepreședinte al partidului. Într-un mesaj intern, acesta explică faptul că urmează să lanseze două proiecte împreună cu europarlamentarii Vlad Botoș și Dragoș Pîslaru, cu fonduri din bugetul Parlamentului European, iar statutul intern al USR interzice astfel de inițiative membrilor Biroului Național al partidului. „Prin proiectele lansate pentru monitorizarea PNRR vom acorda consultanță administrațiilor locale: «asistență pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri»”, precizează Ghinea, care subliniază că demisia sa va fi operabilă din data de 1 ianuarie 2022, când va fi lansată platforma de monitorizare a PNRR și apoi imediat „publicații și activități de asistență pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri”.
Lansarea Platformei „Monitor PNRR”, cu Pîslaru maestru de ceremonii
Ulterior, pe 10 ianuarie 2022, o platformă de monitorizare a implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost lansată, ca proiect finanțat de Parlamentul European, prin grupul politic Renew Europe.
Platforma a fost prezentată, într-o conferință online, de nimeni altul decât europarlamentarul Dragoș Pîslaru. „Monitor PNRR” urmărește „îndeplinirea sarcinilor asumate de către Guvernul de la București pentru accesarea celor peste 29 de miliarde de euro”.
Primarul, eurodeputatul și fostul ministru al Fondurilor UE – toți demnitari în Cabinetul Cioloș
În această poveste există și o serie de coincidențe cu privire la protagoniștii politici implicați, direct sau indirect”. De pe o parte, Dragoș Pîslaru, cel care a administrat compania care va actualize Strategia de Dezvoltare Locală a Sectorului 2, inclusiv pentru atragerea de fonduri nerambursabile prin PNRR, a fost, între aprilie 2016 și ianuarie 2017, ministru al Muncii, în Cabinetul Cioloș.
Cristian Ghinea, cel care a scris PNRR pentru România, în calitate de ministru al Fondurilor Europene în Guvernul condus de Florin Cîțu (cofondator al companiei lui Pîslaru), a fost ministru al Fondurilor Europene și în timpul Guvernului Cioloș, în perioada aprilie-octombrie 2016, deci coleg de Cabinet cu Dragoș Pîslaru.
Actualul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, care conduce instituția ce a atribuit contractul de consultanță, a exercitat, în perioada 6 iulie 2016 – 9 ianuarie 2017, funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, condus, atunci, de Cristian Ghinea. Tot ca secretar de stat la Ministeru Fondurilor Europene a activat și fostul lider al USR, Dan Barna, în perioada mai-septembrie 2016. Ulterior, Barna a fost vicepremier în Guvernul Cîțu, având în portofoliu inclusiv ministerul condus de Cristian Ghinea.