x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Nelu Iordache, dublu MILIARDAR în contracte cu statul

Nelu Iordache, dublu MILIARDAR în contracte cu statul

de Ion Alexandru    |    31 Aug 2015   •   08:48
Nelu Iordache, dublu MILIARDAR în contracte cu statul
Sursa foto: Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

Unul dintre cei mai controversaţi oameni de afaceri, care face parte din lista scurtă a asfaltatorilor de casă ai guvernării democrat-liberale, deţine recordul absolut al contractelor încheiate cu statul sub regimul lui Traian Băsescu. Peste două miliarde de euro este suma totală a afacerilor derulate de cele două firme ale lui Nelu Iordache cu instituţiile publice, majoritatea contractelor fiind încasate de firma de asfaltări Romstrade. Celor două miliarde li se mai adaugă un „mărunţiş“ de peste 54 de milioane de euro, pe care o altă companie controlată de acelaşi Nelu Iordache, Blue Air, l-a primit de la Compania Naţională Poşta Română. Printre „puşculiţele” lui Nelu Iordache se numără Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (pe vremea Elenei Udrea) sau Primăria Otopeni. Suma în lei încasată de Romstrade, în intervalul 2007 – 2012, depăşeşte 7,8 miliarde de lei.

„Agăţat” de DNA în dosarul „Transalpina”, afaceristul Nelu Iordache a devenit unul dintre cei mai fideli denunţători pe care procurorii din subordinea Laurei Codruţa Kovesi i-au avut „în proprietate”. Denunţuri privind presupuse afaceri de corupţie, ce i-a vizat pe fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, și pe profesorul Dan Voiculescu, pe care Nelu Iordache le-a scris din arestul Poliţiei Capitalei, au servit politic Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Însă modul în care una dintre companiile lui Nelu Iordache, Romstrade, a derulat afaceri de miliarde de euro cu statul român, în perioada în care la guvernare s-a aflat PDL, nu face, decât tangenţial, obiectul unor dosare penale. Chiar dacă au existat suspiciuni și dezvăluiri de presă care au arătat modul cel puţin dubios prin care au fost atribuite câteva dintre aceste contracte.

890 mil. euro, de la CNADNR
Considerat de presă drept unul dintre oamenii de casă ai fostului ministru PDL al Transporturilor Anca Boagiu, afaceristul Nelu Iordache a reușit, în perioada 2007 – 2012, prin inter-mediul companiei Romstrade SRL, să pună mâna pe contracte cu statul român în valoare de peste 2 miliarde de euro cu tot cu TVA. Suma exactă în lei a acestor contracte este 7.871.892.869,8 lei. Cei mai mulţi bani au fost încasaţi de la Compania Naţio-nală de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), instituţie aflată în subordinea Ministerului Trasporturilor – 3.288.858.974 lei cu TVA (890.980.512,6 euro). Printre cele mai controversate con- tracte atribuite lui Nelu Iordache de către CNADNR se numără cele trei care au vizat modernizarea Drumului Judeţean 67C, cu- noscut şi sub denumirea „Tran-salpina”. Potrivit SEAP, la 5 septembrie 2008, CNADNR încheie cu SC Romstrade SRL un contract în valoare de 1.231.210.293,41 lei fără TVA, pentru lucrări de modernizare şi reabilitare a DJ 67C, pe seg- mentul Bengeşti – Sebeş. Ulterior, la 16 septembrie 2011, CNADNR mai atribuie SC Romstrade SRL un nou contract, în valoare de 99.684.421,53 lei fără TVA, ca lucrări suplimentare pri- vind proiectarea şi execuţia lucră-rilor de modernizare ale aceluiaşi drum, pentru ca, la 24 aprilie 2012, CNADNR să atribuie firmei Romstrade un alt contract de 110.254.629,4 lei fără TVA, pentru consolidarea acestui drum. În 2013, Nelu Iordache a fost arestat preventiv, în urma declanşării de către DNA a veri-ficărilor cu privire la această afacere. Deşi prejudiciul în acest dosar este uriaş, Nelu Iordache a fost, în cele din urmă, pus în libertate, mai ales după ce le-a servit anchetatorilor mai multe denunţuri. La data de 16 mai 2014, dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti, în sarcina lui Nelu Iordache fiind reţinute şapte infracţiuni de fals în înscri-suri sub semnătură privată şi şapte fapte de instigare la abuz în serviciu. Procurorii susţin că paguba în acest dosar, adusă de Romstrade CNADNR a fost de 22.849.267,12 lei, „recuperată în întregime în cursul urmăririi penale, la solicitarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie”.

Alte 19 afaceri cu asfalt
Contractele lui Nelu Iordache cu CNADNR sunt însă mult mai numeroase şi acoperă întreaga perioadă în care PDL şi oameni influenţi ai acestui partid s-au aflat la conducerea Ministerului Transporturilor ori a autorităţii contractante în cauză. Romstrade SRL, fie în regie proprie, fie în asociere cu alţi asfaltatori apropiaţi fostei guver-nări, a executat lucrări de sute de milioane de euro finanţate de Compania Naţională de Auto-străzi şi Drumuri Naţionale din România. Fie că este vorba despre fluidizarea traficului pe DN1 şi Centura Municipiului Bucureşti, despre consolidarea şi protecţia versanţilor pe DN 74, despre con- solidarea DN 67A, despre întreţi-nerea multianuală a Autostrăzii A2, despre reabilitarea DN 6 Ale- xandria – Craiova, a DN 5 Bucu-reşti – Adunaţii Copăceni, despre construirea variantei de ocolire a municipiului Caracal sau despre proiectarea şi execuţia Autostrăzii Nădlac-Cernavodă, Romstrade nu a lipsit din nicio afacere.

De unde a mai încasat sute de milioane de euro
Jurnalul Naţional a inventariat toate contractele de achiziţii publice scoase la licitaţie sau atribuite direct de către instituţiile statului şi care au intrat în portofoliul firmei lui Nelu Iordache. Redăm, în continuare, lista acestor afaceri:
Primăria Oraşului Otopeni – 1.379.546.909,4 lei cu TVA (344.891.227,3 euro). Contractul, atribuit la data de 12 septembrie 2011, a vizat lucrări de infrastructură de bază pe raza localităţii;
Primăria Generală a Municipiului Bucureşti – 312.506.608,6 lei cu TVA (78.126.659 euro). Este vorba despre patru contracte, atribuite în perioada 16 iulie 2009 – 22 iulie 2011, care au vizat lucrări de reabilitare a infrastructurii educaţionale din Bucureşti, execuţia de lucrări la pasajul subteran Piaţa Charles de Gaulle şi lucrări similar la pasajul subteran Mihai Bravu – Spaliul Unirii;
Primăria Oraşului Voluntari – 238.283.310,8 lei cu TVA (68.080.943,4 euro). Este vorba despre un contract atribuit la data de 15 mai 2007, care a vizat refacerea infrastructurii străzilor;
Primăria Municipiului Giurgiu şi Consiliul Judeţean Giurgiu au atribu-it, împreună, firmei Romstrade, în perioada 2007 – 2012, cinci contracte în valoare de 145.272.248,8 lei cu TVA (33.838.367,7 euro);
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud – 97.239.193 lei cu TVA (24.207.441,3 euro). Este vorba despre un contract atribuit la data de 23 decembrie 2009 şi suplimentat printr-un act adiţional din 9 septembrie 2011, care a vizat lucrări de reabilitare a Drumului Judeţean 151;
Alte instituţii care au acordat lucrări firmei lui Nelu Iordache sunt: Primăria Comunei Cornetu (14,4 milioane euro), Primăria Ploieşti (11,57 milioane euro), Complexul Energetic Turceni (960.000 euro), Primăria Municipiului Motru (813.738 euro), Primăria Cătunele (444.557 euro), Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere ( 268.300 euro) şi Primăria Oraşului Turceni (137.365 euro).

Ministerul Elenei Udrea, peste o jumătate de miliard de euro către Romstrade
Sfârşitul anului 2011, dar şi luna martie a anului 2012, ultima din perioada guvernării PDL, s-au dovedit perioade extrem de profitabile pentru afacerile lui Nelu Iordache. Numai de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus, la acea dată, de protejata lui Traian Băsescu, Elena Udrea, firma Romstrade SRL a primit trei contracte pentru execuţia de lucrări de modernizare şi reabilitare a drumurilor cu fonduri nerambursabile. Este vorba despre două contracte atribuite de MDRT în data de 18 octombrie 2011, adjudecate de Romstrade în parteneriat cu SC Primacons SRL, care vizau drumurile de interes local aferente jude-ţelor Prahova, Giurgiu şi Ilfov, respectiv Arad şi Bihor. Al treilea contract a fost atribuit la data de 21 martie 2012 şi a vizat efectuarea de lucrări similare pentru drumurile judeţene afe- rente judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Valoarea cu- mulată a acestor trei contrac- te s-a ridicat la 2.309.493.768,8 lei cu TVA, adică la 539 mili-oane de euro. Oana Stancu a dezvăluit, în cadrul unei ediţii a emisiunii „Exces de Putere”, la Antena 3, că Nelu Iordache trebuia să se prezinte la licitaţii având asigurată finanţarea, însă afaceristul a folosit mai multe scrisori de garanţie bancară falsificate, ce pretindeau a fi emise de o bancă din Irak. Falsul a fost demonstrat cu ajutorul unui traducător autorizat, iar secretarul de stat al ministerului, Marcel Boloş, a promis că va sesiza Parchetul în acest caz. Până în prezent, însă, nu există informaţii cu privire la declanşarea vreunei anchete penale în acest caz.

Poșta Română, un alt contract de zeci de milioane către Blue Air
Nu doar prin Romstrade a fost Nelu Iordache racordat la banii publici. O altă companie a afaceristului, SC Blue Air Transport Aerian SA, a încasat, la data de 9 august 2008, de la Compania Naţională Poșta Română un contract în valoare de 192.086.483 de lei cu TVA inclus, adică 54,9 milioane de euro. Poșta Română a achiziţionat de la compania lui Nelu Iordache servicii de transport aerian și handling ce au fost prestate, potrivit caietului de sarcini, pe o perioadă de trei ani și cinci luni, prin construirea unei platforme de schimb aeriene pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă din București sau pe Aeroportul Internaţional „Aurel Vlaicu” București-Băneasa. De asemenea, în baza aceluiași contract, firma lui Nelu Iordache trebuia să presteze pentru Compania Naţională Poșta Română și servicii de curierat aerian pe bază de grafic.
 

×
Subiecte în articol: nelu iordache