x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Ministrul Miruță laudă un director din subordine care și-a „tăiat” salariul, după ce, anterior, i-a fost dublat

Ministrul Miruță laudă un director din subordine care și-a „tăiat” salariul, după ce, anterior, i-a fost dublat

de Ion Alexandru    |    14 Iul 2025   •   08:00
Ministrul Miruță laudă un director din subordine care și-a „tăiat” salariul, după ce, anterior, i-a fost dublat

Directorul-erou, care și-a tăiat 40.000 lei/lună din salariu, înconjurat de colegi și mai bogați. Pasăre exotică, în curtea ministrului Miruță: director, membru în 5 consilii de administrație

Ministrul Economiei, Digitalizării, Turismului și Antreprenoriatului, Radu Miruță, de la USR, se laudă și îl laudă pe directorul Institutului de Cercetări în Transporturi, Flavius Cladoveanu, că a dat un exemplu de responsabilitate și că și-a tăiat, de bunăvoie, salariul, cu 40.000 de lei. Interesant este că această tăiere vine în contextul în care salariul acestui director al respectivei societăți de stat s-a dublat, anul acesta, față de cuantumul declarat de Flavius Cladoveanu, nu în declarația sa de avere, ci în cea completată, la finalul anului trecut, de către soția sa, care ocupă o funcție de conducere la Prefectura Capitalei. La fel de interesant este că din CA-ul Institutului de cercetări în Transporturi fac parte și membri neexecutivi, printre care unul, pe nume Nicușor Marian Buică, a încasat, conform unei declarații de avere din 2023, sume absolut amețitoare atât din calitate de director general al unei companii de stat, cât și din cinci consilii de administrație la stat.

„Hai că se poate! Insistența și presiunea publică dau roade: directorul INCERTRANS, cel pe care de o săptămână îl dau exemplu cu un salariu de 53.910 lei, tocmai mi-a comunicat că și-a redus, din proprie inițiativă, salariul la 14.000 de lei”, scria, la finalul săptămânii trecute, pe contul său de socializare, ministrul Economiei, Radu Miruță. 

Este vorba despre Flavius Cladoveanu (FOTO), avocat, care, din anul 2015, ocupă diverse poziții în societățile statului român. Conform declarației de avere din 14 august 2015, acesta ocupa funcția de director achiziții și juridic în cadrul ELCEN SA și deținea o casă de locuit în Otopeni, cu suprafața de 420 metri pătrați, precum și un apartament în București, cu suprafața de 70 metri pătrați. De asemenea, în acest document, Cladoveanu menționa că deține ceasuri de 109.000 de euro, bijuterii de 90.000 de euro și tablouri de 11.000 de euro (în total valoarea acestora ajungând la 210.000 de euro), dar și că a dat cu împrumut, în total, suma de 135.000 de euro. 

Salariul era „confidențial” în acest document, dar l-am aflat abia dintr-o declarație de avere din 20 aprilie 2016, când Flavius Cladoveanu a candidat la Consiliul General al Municipiului București. Este vorba de suma de 120.000 de lei pe an. 

Banii de la stat creșteau de la un an la altul

În declarația de avere din 16 iunie 2017, completată ca director ELCEN, Cladoveanu menționa scăderea valorii ceasurilor cu 16.000 de euro, dar și creșterea valorii bijuteriilor cu 6.000 de euro. În anul fiscal anterior, el al încasat 84.575 de lei ca director general al Electrocentrale București SA, 54.289 de lei ca director al INCERTRANS SA, 10.540 de lei ca și consilier la Electrocentrale București SA și 26.506 lei pe an ca și consilier local la Primăria Sectorului 1.

Din declarația de avere din 6 iunie 2019, rezultă că valoarea bijuteriilor a mai crescut cu 5.000 de euro, iar cuantumul salariului încasat era confidențial. Iar în documentul completat în anul 2020, a notat că a achiziționat un Mercedes CLA fabricat în 2014. Și aici, salariul este confidențial. 

Declarația de avere din iunie 2021 vine cu informația completării colecției de mașini, cu un Maserati Ghibli din 2016, și cu un Porsche Boxster din 2014. A vândut Mercedesul cu 18.500 de euro. De această dată, Cladoveanu își menționează salariul de la INCERTRANS SA – 242.220 de lei pe an, adică 20.825 de lei pe lună. 

Conform declarației de avere din 28 ianuarie 2022, colecția de mașini a lui Cladoveanu a crescut cu un Smart din 2002, însă a scăzut valoarea bijuteriilor cu 16.000 de euro. Salariul de la INCERTRANS a fost de 243.112 lei pe an.

De la 336.364 lei pe an în 2023, la 646.920 de lei pe an în 2025

Ultima declarație de avere publicată de către Flavius Cladoveanu datează din 14 iunie 2023, când colecția de mașini era compusă din Porsche Boxster fabricație 2014, Smart fabricație 2002 și Fiat fabricație 2013. Directorul INCERTRANS a vândut Maserati cu 125.000 de lei. În acest document, salariul este confidențial. Însă sunt vizibile veniturile soției, Andreea Amalia Cladoveanu, care a  încasat 24.000 de lei de la Țiriac Auto, 2.404 lei de la Asociația CRFPS Pro Vocație și 24.994 de lei de la Primăria Corbeanca.

În 2024, Flavius Cladoveanu nu a publicat declarația sa de avere, la fel cum nu a făcut-o nici în anul 2025. Ultimele informații despre salariul său provin din declarația de avere completată, la 27 noiembrie 2024, de către soția sa, devenită între timp consilier la Instituția Prefectului Municipiului București. Familia Cladoveanu a rămas doar cu casa din Otopeni, cu cele trei mașini, iar valoarea ceasurilor, bijuteriilor și a tablourilor a scăzut la 188.000 de euro. Directorul INCERTRANS figurează cu datorii de 12.000 de lei la Patria Bank, de 80.000 de euro la BRD, de 87.777 de lei la ING și de 55.000 de lei la OTP Bank. 

În anul fiscal anterior, salariul de director la INCERTRANS SA a fost, conform acestui document, de 336.364 lei pe an, adică de 28.039,33 de lei pe lună. Ceea ce înseamnă că, potrivit afirmațiilor ministrului Miruță, conform căruia directorul Cladoveanu și-a redus salariul de la 53.910 lei la 14.000 de lei pe lună în 2023, anual venitul ar fi fost de 646.920 de lei, adică dublu față de anul 2024.

Un administrator neexecutiv, director general la o altă companie a statului și membru în cinci CA-uri

Institutul de Cercetări în Transporturi (INCERTRANS SA) este o societate pe acțiuni aflată sub autoritatea Ministerului Economiei și se ocupă cu cercetarea, dezvoltarea și inovarea; cu agrementele tehnice; cu certificarea conformității produselor și sistemelor de calitate; cu încercări și analize de laborator de gradul I și cu cercetarea științifică.

Dacă directorul general, Flavius Cladoveanu, și-a redus de bunăvoie salariul, fiind lăudat de către ministrul Miruță, nu există informații dacă au făcut același lucru și adjuncții săi. Spre exemplu, Miron Zapciu este directorul științific al institutului și, conform declarației de avere completate în 2023, acesta și-a confidențiat salariul. Însă, la acest salariu, s-au mai adăugat 141.073 de lei pe an ca profesor universitar la Universitatea Politehnica București și 14.065 de lei pe an ca membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință. Soția acestuia lucra ca inspector la Consiliul Concurenței, de unde a ridicat 91.378 de lei pe an.

Consiliul de Administrație al INCERTRANS SA are și trei membri neexecutivi, pe nume Nicușor Marian Buică, Marius Cristian Puiu și Alexandra Mirona Matei, care încasează de la institut o remunerație brută de 8.985 de lei pe lună.

Spectaculos este cazul lui Nicușor Marian Buică, din declarația de avere a acestuia, completată în anul 2023, rezultând că era director general al SA Muntenia SA, cu un salariu confidențial. Însă, la acest salariu, s-au adăugat 40.368 de lei pe an ca membru în CA al INCERTRANS SA, 48.000 de lei pe an ca membru în CA al ICPE SA, 182.964 de lei pe an ca membru în CA al CONPET SA, 3.708 lei pe an ca membru în CA al COCOR SA și 254.439 de lei pe an ca membru în CA a BIOFARM SA. 

Soția lui Buică figurează, în această declarație de avere, ca director de achiziții al SC Bucur Obor SA, salariul fiind anonimizat.

×