x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Reţeaua Udrea – Anastase – Poteraş şi afacerile de partid. Contracte, cumetrii politice şi sponsorizări

Reţeaua Udrea – Anastase – Poteraş şi afacerile de partid. Contracte, cumetrii politice şi sponsorizări

de Ion Alexandru    |    30 Sep 2015   •   17:12
Reţeaua Udrea – Anastase – Poteraş şi afacerile de partid. Contracte, cumetrii politice şi sponsorizări

Trei personaje extrem de influente în timpul guvernării Boc-Băsescu sunt legate ombilical nu doar prin apartenenţa la fostul Partid Democrat Liberal, dar şi la afacerile dubioase derulate cu statul. Fie din poziţia celui care a acordat aceste contracte, fie din poziţia de încasator al banilor sau din poziţia de intermediar. Elena Udrea, Roberta Anastase şi Cristian Poteraş, căci despre ei este vorba, mai au ceva în comun. Business-urile penale în care sunt implicaţi atât în mod direct, cât şi prin intermediul oamenilor lor de casă.

“Jurnalul Naţional” prezintă afacerile derulate cu statul de familia fostului edil de la Sectorul 6, Cristian Poteraş, împreună cu sponsorul PDL şi apropiatul fostei şefe a Camerei Deputaţilor, Vasile Todosia, la rândul lui ex-consilier judeţean la Prahova. Astăzi, unul dintre membrii reţelei execută deja o pedeapsă cu închisoarea, altul aşteaptă condamnarea în două dosare, iar al treilea face, la rândul lui, obiectul unui dosar penal priind falsul şi înşelăciunea. În ceea ce o priveşte pe Roberta Anastase, deşi neluată încă la întrebări de procurori, numele ei apare în denunţul fostului ministru al comunicaţiilor, Gabriel Sandu, în legătură cu primirea unei mite de 400.000 de euro.

Personajul de legătură între cei trei foşti membri de vază ai fostului PDL se numeşte Vasile Todosia, fost consilier judeţean la Prahova din partea Partidului Democrat Liberal. Todosia este unul dintre oamenii de casă ai fostei preşedintă a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi unul dintre sponsorii importanţi ai campaniei electorale a PDL din anul 2008, când a făcut o donaţie partidului în valoare de 250.000 de euro.

Reunirea clanului, la Sectorul 6

Exemplul tipic al afacerilor concepute pentru derularea contractelor cu statul este firma SC All Plan Construction SRL, înfiinţată iniţial de un offshore cipriot, dar care, în plină guvernare portocalie reunea doi acţionari cât se poate de autohtoni. Vasile Todosia, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, la acel moment, şi Aureliana Poteraş, soţia din perioada 2004 – 2010 a fostului primar democrat-liberal al Sectorului 6, Cristian Poteraş. Alături de aceştia, din acţionariatul firmei mai făcea parte societatea Alpha Development Company SRL, controlată, de asemenea, de Vasile Todosia. All Plan Construction SRL este doar o verigă a lanţului de afaceri patronat de Vasile Todosia, din portofoliul acestuia făcând parte grupul All Plan (All Plan Sanitas SRL, All Plan Development SRL, All Plan Arrange SRL, All Plan Electric SRL), Arhitect Consult SRL, Relais Chateaux Turism SRL, Alpha Development Company SRL, Caprolact SRL, Caprolact Distribution SRL sau Calmestet SRL.

În primele zile ale mandatului Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, firma lui Vasile Todosia şi Aureliana Poteraş a demarat în forţă afacerile cu statul. În 4 ianuarie 2010, Compania Naţională de Investiţii, la conducerea căreia se afla deja fosta prietenă a Elenei Udrea şi a lui Tudor Liberiu Breazu, Ana Maria Topoliceanu, atribuia prin licitaţie deschisă un contract în valoare de 4.984.566,8 lei cu TVA inclus , pentru execuţia de lucrări aferente unei săli de sport în comuna Clinceni, judeţul Ilfov. La licitaţie, s-au înscris şase ofertanţi, iar criteriul de atribuire a contractului stabilit de CNI a fost preţul cel mai scăzut, preţ ofertat (coincidenţă!) de SC All Plan Construct SRL.

1,25 milioane de euro a primit firma SC All Plan Construct SRL pentru construcţia unei săli de sport la Clinceni.


Scandalul Pieţei Crângaşi şi legăturile cu grupul NIRO – Cocoş

Este de notorietate faptul că legăturile politice dintre Elena Udrea şi Cristian Poteraş au fost unele dintre cele mai strânse în perioada în care protejata lui Traian Băsescu s-a aflat la putere. De altfel, mama, fratele, cumnata şi nepoatele Elenei Udrea locuiesc cu toţii în sectorul patronat, ani de zile, de Cristian Poteraş.

Aşa stând lucrurile, este lesne de înşeles de ce una dintre investiţiile Primăriei Sectorului 6, construcţia Pieţei Crângaşi, a fost plasată spre execuţie unei firme apropiată cuplului Udrea – Cocoş. Este vorba de societatea Zenith Group & Partners SRL, patronată de Ionel Dumitru, fratele lui Nicolae Dumitru, zis “Niro”, şi administrată de o anume Clitemnestra Gîdea. Legăturile dintre Elena Udrea, Dorin Cocoş şi “Niro” sunt, de asemenea, extreme de cunoscute. Zenith Group & Partners SRl nu a lucrat, însă, singură la Piaţa Crângaşi, ci în parteneriat cu SC All Plan Construct SRL, adică firma soţiei primarului Cristian Poteraş şi a apropiatului Robertei Anastase, Vasile Todosia.


În anul 2010, pe data de 27 septembrie, Aureliana Poteraş a divorţat de edilul de la sectorul 6. Judecătoria Sectorului 6 a desfăcut căsătoria din culpa comună a soţilor şi a admis ca Aureliana să păstreze numele de familie al fostului soţ. Ulterior, însă, după anul 2013, Aureliana Poteraş a devenit Aureliana Gîdea, un nume de familie identic cu cel al Clitemnestrei Gîdea, administratorul firmelor lui Nicolae Dumitru zis “Niro”.


Alt primar “portocaliu”, alt contract pentru All Plan Construct

Legăturile pe linie de partid au adus firmei All Plan Construct SRL un nou contract, în data de 15 octombrie 2010. Autoritatea contractantă a fost, de această dată, Primăria Municipiului Mangalia, prin Consiliul Local. Instituţia era condusă la acea dată de democrat-liberalul Mihai Claudiu Tusac. Contractul atribuit companiei fostei soţii a lui Poteraş şi a apropiatului Robertei Anastase a vizat lucrări de reabilitare şi modernizare a Zonei Port Turistic Mangalia şi a scos din bugetul autorităţii locale nu mai putin de 20.345.002,8 lei cu TVA (5,09 milioane de euro).

În decembruie 2014, Mihai Claudiu Tusac a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care fostul primar al Mangaliei este acuzat de abuz în serviciu şi conflict de interese în legătură cu acordarea unor contracte de asistenţă juridică. Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2010 – septembrie 2012, primarul Tusac a efectuat plăţi nelegale pentru 95 de contracte de asistenţă juridică încheiate cu avocatul Laurenţiu Dumitraşcu, angajat al Primăriei Mangalia. În urma acestei situaţii, instituţia a fost prejudiciată cu aproximativ 100.000 de euro.

Cristian Poteraş - opt ani de închisoare

Reţeaua s-a destrămat imediat după ce PDL a pierdut guvernarea. Unii dintre membrii reţelei şi-au pierdut, însă, şi libertatea. Fostul primar de la Sectorul 6, Cristian Poteraş, a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la 8 ani de închisoare, iar partenera sa politică, Elena Udrea, s-a ales cu două dosare penale instrumentate de DNA. În martie 2011, Poteraş a fost trimis în judecată, alături de alte şase persoane, pentri şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave. Cei şapte inculpaţi au fost acuzaţi că, în cursul anului 2006, nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate şi au eliberat ilegal şase titluri de proprietate pentru 120.000 de metri pătraţI de teren, suprafaţă care, la moment anului 2006, a fost evaluată de procurori la 58,2 milioane de euro. Poteraş şi complicii săi au fost acuzaţi, de asemenea, că au încălcat dreptul de proprietate a altor persoane, în avantajul unui cerc de apropiaţi din care a făcut parte şi vărul fostei soţii a fostului primar de sector. Prejudiciul, de 58,2 milioane de euro, a fost adus Clubului Sportiv Rapid, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie şi Petrochimie, precum şi Academiei Române.

Cristian Poteraş a fost achitat, iniţial, de Judecătoria Sectorului 6, pentru ca, anul acesta, să fie condamnat de Curtea de Apel Bucureşti .

Vasile Todosia, cercetat la rândul lui de procurori

Nici partenerul de afaceri al fostei soţii a lui Cristian Poteraş şi apropiat al Robertei Anastase nu a scăpat de dosare penale. Potrivit “Jurnalului Prahovean”, în iulie 2013 DNA a început urmărirea penală împotriva lui Vasile Todosia pentru infracţiuni privind fondurile europene, înşelăciune şi fals, fapte c ear putea avea legături cu construirea Stadionului “Ilie Oană”, din Ploieşti. Jurnaliştii prahovebni citează surse judiciare care afirmă că fostul consilier judeţean Vasile Todosia mai este cercetat şi pentru alte investiţii realizate de firmele acestuia în zona oraşului Slănic, iar că faptele au fost sesizate încă din anul 2009.
 

×
Subiecte în articol: Elena Udrea cristian poteras