x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete SNLO a sponsorizat ilegal Clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu

SNLO a sponsorizat ilegal Clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu

de Gabriela Mladin    |    09 Iul 2012   •   16:31
SNLO a sponsorizat ilegal Clubul de fotbal Pandurii Târgu-Jiu

Societatea Nationala a Lignitului Oltenia a platit ilegal sume de bani la fotbal. Intr-un raport al Ministerului Economiei se precizeaza ca in perioada 2009-2011, compania de carbune a dat 8 milioane lei catre echipa de fotbal Pandurii Lignitul Targu-Jiu si 800.000 lei catre Minerul Motru desi cele doua cluburi nu se aflau in administrarea societatii de sat. Aceste nereguli au dus la prejudicierea bugetului de stat, fapta comisa fiind de deturnare de fonduri.

Marin Condescu, liderul Federatiei Mine Energie si presedinte al Consiliului de Administratie al Clubului de Fotbal Pandurii Targu-Jiu e greu de gasit, atunci cand trebuie sa dea explicatii presei cu privire la activitatea Clubului de Fotbal. Raportul de audit, intocmit de Ministerul Economiei arata clar de ce fuge Condescu de jurnalisti. Conform acestui document, se poate vedea clar de unde veneau banii pentru a-si permite Condescu inclusiv un parc auto la club.

Raport!

Asadar, in ultimii trei ani, aproape 2 milioane de euro au fost platite de catre SNLO cluburilor de fotbal, fara a avea suma prevazuta in buget. In opinia celor care au intocmit raportul, aceasta fapta reprezinta deturnarea de fonduri. Mai grav este ca banii au fost luati din sumele destinate salariatilor care, ulterior, au fost nevoiti sa munceasca suplimentar pentru a acoperi prejudiciul. Potrivit actului, banii au fost virati catre doua cluburi de fotbal de la un alt capitol bugetar. Specialistii ministerului explica faptul ca sumele NU puteau fi platite pentru ca niciunul din cluburi nu apartine SNLO, chiar daca in lege este prevazuta finantarea unor cluburi sau baze sportive. Conditia esentiala este ca acestea sa apartina contribuabilului, in acest caz SNLO-ului.

In acelasi raport, intocmit de Minister se mai constata ca SNLO a platit, tot ilegal, sute de milioane de lei pentru deplasarile in strainatate ale sindicalistilor din minerit. Mai exact, 16.202 lei noi.

Directorul impus de Condescu a jucat pe sarma

Una peste alta, cel care au condus SNLO in aceasta perioada, respectiv Daniel Burlan, omul impus de Condescu la conducerea companiei, a decis sa ia bani din fondurile necesare salariatilor companiei, pentru a plati jucatorii de la club. Astfel, la acel articol 21 din Legea 571/2003 sunt incluse cheltuieli pentru protectia muncii, pentru prevenirea bolilor profesionale, cheltuieli pentru formarea si perfectionarea personalului angajat, pentru marketing, studiul pietei si promovarea pe piete existente sau noi, cheltuieli de cercetare si dezvoltare sau cheltuieli pentru perfectionarea managementului. Toate sunt generatoare de venit insa, dupa cate se vede, mai-marii SNLO au gandit ca n-au nevoie sa dezvolte compania, n-au nevoie sa gaseasca piete de desfacere pentru carbune, desi se plangeau ca nu au unde sa-l vanda, insa au gasit oportun sa dea zeci de miliarde pentru o activitate recreativa, fara insa a avea si un control al sumelor virate. Practic, SNLO a cheltuit intr-un an 88 de miliarde de lei vechi aiurea.

Bunastarea lui Condescu, platita de toti

Pe langa faptul ca s-a comis o ilegalitate, bugetul SNLO pe anul 2011 a fost pagubit cu 8.800.000 de lei. Solutia 'salvatoare' s-a dovedit a fi cat se poate de grava: au fost majorate cheltuielile de exploatare. Aceasta majorare atrage dupa sine, in primul rand, majorarea pretului de productie al carbunelui si, implicit, majorarea pretului la energia electrica vanduta de clientii SNLO, printre care si cele doua foste complexuri energetice din Turceni si Rovinari.

×