x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Spălătoria Băsescu

Spălătoria Băsescu

31 Iul 2014   •   21:54
Spălătoria Băsescu
Sursa foto: ADRIAN CUBA

Traian Băsescu este o persoană cu risc politic ridicat, potrivit normelor stabilite de Directiva Europeană din anul 2006 privind combaterea spălării banilor şi terorismului. În aceeaşi clasă de risc sunt incluse şi persoanele din familie şi cunoştinţele apropiate. În plus, notarii sunt şi ei nominalizaţi de Directiva UE între profesiile liberale cu risc în operaţiunile de spălare de bani. Ca atare, întreaga familie Băsescu este supusă automat, cel puţin teoretic, verificărilor Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor în cazul tranzacţiilor în care sunt vânzători, cumpărători sau intermediari. Legislaţia românească în domeniu este racordată la cea europeană, aşa încât până acum s-ar fi impus să existe răspunsuri clare la suspiciunile numeroase de spălare de bani care planează asupra familiei Băsescu.

Jurnalul Naţional a semnalat Oficiului situaţiile de risc în care se află Traian Băsescu şi familia. Până acum nu există certitudinea că milioanele de euro vehiculate de familia Băsescu au circulat pe traseele bancare şi au avut provenienţa justificată. În schimb sunt voci care susţin că Băseştii au cărat bani cu sacoşa la plata achiziţiilor.

Investigaţiile făcute de Jurnalul Naţional în cazul tranzacţiilor imobiliare ale Ioanei Băsescu, mereu în schimbare de case, şi mai nou, devenită proprietar funciar pe 291 de hectare la Nana sunt continuate de reporterii Antenei 3. Până la limpezirea situaţiei achiziţiilor făcute de această familie “spălătoria Băsescu” poate să dea sens activităţii discrete de investigare şi analiză a instituţiei conduse de Plăiaşu.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui, pare a fi maşina de spălat bani a familiei prezidenţiale. Deşi niciun organ de cercetare penală n-a demarat vreo anchetă pentru a-i verifica averea Ioanei Băsescu, fiica preşedintelui a făcut tranzacţii imobiliare de milioane de euro, potrivit unei anchete realizată de Antena 3. A cumpărat vile şi apartamente de sute de mii de euro şi un teren agricol de peste un milion de euro. Justificarea ei: câştigă foarte mulţi bani ca notar public. În acte însă, afacerile Ioanei Băsescu sunt mai mult decât suspecte.

De unde vin banii
“Fiica mea şi-a cumpărat corect apartamentul, are un birou închiriat corect, este notar public, nu vad nicio problemă cu apartamentul şi l-a cumpărat din banii ei, după ce vânduse casa din Corbeanca, unde stătuse cu Bodo, după ce s-a despărţit. Unde-i problema?”, declara Traian Băsescu, în martie 2009.
Aşa şi-a apărat preşedintele fiica cea mare, atunci când Ioana Băsescu a fost acuzată că a cumpărat un apartament de lux de jumătate de milion de euro, o sumă peste puterile sale financiare. Mai exact, fiica preşedintelui a achiziţionat un penthouse în zona de nord a Capitalei la un preţ de 544.000 de euro fără TVA. Banii i-ar fi câştigat cinstit din meseria de notar public şi din vânzarea unei vile pe care o împărţea cu fostul soţ, Bogdan Marin.
“Deţin un apartament pe care l-am achiziţionat în martie 2008, l-am achitat prin transfer bancar, integral. Sunt notar public, am fost avocat, am câştigat bani, pentru ca asta îmi este meseria”, declara şi Ioana Băsescu.

Preţul corect
De fapt, preţul real al apartamentului de lux era la acea perioadă de peste 1 milion de euro. Penthouseul are 300 de metri pătraţi, o terasă de 100 de metri pătraţi, trei camere şi un living cu podea încălzită electric. În acelaşi complex de apartamente, Ioana Băsescu închiriase şi un birou în care să-şi desfăşoare activitatea de notar public. Este vorba un conac în care pe vremuri era sediu fermei Institutului Agronomic. Presa a dezvăluit cui îi aparţinea complexul în care se afla apartamentul de lux cumpărat de Ioana Băsescu. Imobilul era construit de afaceristul Puiu Popoviciu, pe fostul teren al Universităţii Agronomice. Terenul a fost preluat ilegal, potrivit procurorilor anticorupţie care l-au arestat în acest dosar pe Puiu Popoviciu, pe fostul rector de la Agronomie, Ion Alecu, şi pe fostul şef de la DGIPI, Cornel Ilie Şerban. Cazul urma să fie repede muşamalizat, iar preşedintele Băsescu îi reabilita imaginea lui Popoviciu la scenă deschisă.
“Unde-i crima lui Popoviciu? Că a făcut o investiţie de câteva miliarde în Bucureşti? Este o crimă? Se pare că asta e abordarea publică şi cred că este foarte greşită”, spunea Băsescu în 2009.

Casa din Mihăileanu

Fiica preşedintelui a mai avut o vilă în Otopeni pe care i-a donat-o chiar şeful statului, după ce a ajuns primar al Capitalei. În anul 2000, Traian Băsescu a cumpărat un teren într-o zonă selectă a Capitalei la un preţ suspect de mic, ca mai apoi să-l vândă pentru o sumă de 10 ori mai mare. Astfel, în anul 2000 Băsescu a plătit 1,4 miliarde de lei vechi pentru un teren de 3.700 mp pe care l-a vândut apoi pentru 12 miliarde de lei vechi. Partenerul său în această tranzacţie a fost omul de afaceri Costel Căşuneanu.
Din banii obţinuţi, Traian Băsescu a susţinut că a cumpărat vila din Otopeni, contra a 280.000 de dolari. Trei săptămâni mai târziu, Traian Băsescu dona vila proaspăt cumpărată cu bani lichizi fiicei sale Ioana, pentru ca în februarie 2003 să îşi atribuie singur casa din Mihăileanu. Abia în 2004 Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a deschis un dosar, dar după alegerile prezidenţiale dosarul a fost clasat. Şi nu au fost singurele afaceri ale familiei prezidenţiale. Anul trecut aceeaşi Ioana Băsescu cumpăra 290 de hectare de teren agricol, la NANA, cu un credit de 4,6 milioane de lei luat de la CEC Bank şi un avans din surse personale de 1,2 milioane de lei. Preşedintele a recunoscut imediat că terenul era pentru el. Terenul a fost achiziţionat de la firma Berfige SRL, o societate de apartament, care s-a desfiinţat imediat după finalizarea tranzacţiei. Anterior, Berfige a reuşit în numai o lună şi jumătate să achiziţioneze suprafaţa compactă de la 26 de proprietari.

×