x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Statul îi va stoarce pe șoferi de bani. Noua rovinietă: dacă n-ai electrică, mai bine iei trenul

Statul îi va stoarce pe șoferi de bani. Noua rovinietă: dacă n-ai electrică, mai bine iei trenul

de Ion Alexandru    |    04 Iul 2023   •   00:05
Statul îi va stoarce pe șoferi de bani. Noua rovinietă: dacă n-ai electrică, mai bine iei trenul

Parlamentul României a adoptat, la finalul lunii trecute, încă o lege care le va face posesorilor de mașini personale viața aproape imposibilă.

Este vorba despre legea privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, elaborată de Guvern și votată, pe repede-înainte, în ambele Camere, care se află, în acest moment, la promulgare, la Palatul Cotroceni. Rovinieta pe care șoferii români o vor plăti, de la 12 ianuarie 2026, va ține cont, în primul rând, de norma de poluare Euro a autovehiculului, dar și de durata în care aceste vehicule folosesc drumurile dintre localități, atât în mers, cât și în staționare. Scopul, devoalat chiar în expunerea de motive, este implementarea de taxe mai mari și descurajarea folosirii mașinii personale.

Noua lege introduce termenul de „Domeniul SETRE”, care reprezintă rețeaua de drumuri naționale din România, cu excepția sectoarelor de drum național aflate în interiorul municipiilor, între indicatoarele de intrare și ieșire din acestea, pentru utilizarea cărora tariful de trecere va fi calculat prin intermediul unui sistem de tarifare rutieră electronică. Apoi, este introdus conceptul de „Declarație privind TollRo”, care reprezintă un set de informații puse la dispoziția CNAIR de către furnizorul sistemului, într-un format agreat care „confirmă poziția unui vehicul în domeniul STERE România”. 

De asemenea, apare o aplicație informatică a CNAIR, dezvoltată pentru sistemele de operare ale telefoanelor mobile și care utilizează funcția de localizare prin satelit a acestor dispozitive, „în scopul colectării, transferului și înregistrării în baza de date a informațiilor privind distanța parcursă pe Domeniul SETRE România de un anumit vehicul, pentru plată”.

Explicația inițiatorului: Trebuie taxe mai mari pe mașini

În expunerea de motive, Guvernul, care a fost inițiatorul acestei legi, susține că, prin acest proiect se urmărește introducerea cadrului legal pentru aplicarea tarifelor rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, stabilite în funcție de perioada sau de distanța parcursă, iar necesitatea legii este dată de PNRR cu privire la „transportul sustenabil și decarbonizare, pe principiul «poluatorul plătește»”. În același document se afirmă că trebuie introduse taxe mai mari pe proprietate pentru „cele mai poluante vehicule de pasageri (autoturisme, autocare, autobuze) și impozitarea ecologică”, iar obiectivele vizate sunt „nivelul specific al taxelor în funcție de distanța parcursă, stimulente pentru vehicule și noduri de transport nepoluante, descurajarea utilizării vehiculelor poluante și transferul a 10% din traficul rutier de călători și de mărfuri pe transportul feroviar până în 2026”.

Astfel, conform noii legi, începând de la data de 1 ianuarie 2026, rovinieta se aplică tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate care folosesc rețeaua de drumuri naționale, concepute pentru transportul de persoane și transportul de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone. Această rovinietă se va aplica în funcție de categoria vehiculului, clasa de emisii poluante (EURO), durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, care cuprinde perioada de parcurs, precum și durata de staționare, dar și vehiculele de transport mixt, care se asimilează.

Vehiculele sistemului de forță, exceptate

Mai departe, această rovinietă se va aplica anterior utilizării rețelei de drumuri naționale și va fi structurată „în funcție de durata de utilizare a acesteia” pe o zi, 10 zile, 60 de zile și 12 luni. Categoria de vehicule care vor plăti aceste taxe și nivelul rovinietei vor fi stabilite prin ordin al ministrului Transporturilor. Rovinieta valabilă va reprezenta, conform acestei legi, „înscrisul în formă electronică privind înregistrarea în baza de date a SER a informațiilor privind achitarea tarifului de colectare pentru un vehicul, corespunzător categoriei și clasei de emisii poluante a vehiculului”.

Mai mult, în situația în care nu pot fi furnizate date privind încadrarea în clasa de emisii poluante, „vehiculul se încadrează în clasa de emisii Euro 0”. Cuantumul rovinietei se va stabili în lei.

Sunt însă și categorii de posesori de mașini „poluante” exceptate de la plata rovinietei. Este vorba despre vehiculele MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS, Administrației Naționale a Penitenciarelor, serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență, CNAIR, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transporturi Rutiere, Societății Națională de Cruce Roșie etc.

În trei zile, actul normativ a trecut de ambele Camere ale Parlamentului

Tot de la 1 ianuarie 2026, pe drumurile naționale se introduce sistemul de tarifare electronică STRR, dar și sistemul TollRo, care se va aplica pe aceeași rețea de drumuri naționale pentru toate vehiculele înmatriculate, care sunt folosite pe aceste drumuri, concepute și construite pentru transportul de marfă cu masa totală maximă admisă mai mare de 3,5 tone și care se colectează prin STRR.

Și Tollro se va stabili în funcție de tariful unitar, de distanța parcursă pe un sector de drum național exprimată în unități de kilometri, care se calculează prin înmulțirea tarifului unitar cu distanța parcursă.

De asemenea, potrivit acestei legi, pentru folosirea rețelei de drumuri naționale, utilizatorii vor putea încheia contracte privind serviciile de tarifare rutieră, vor putea achiziționa tichete de rută sau vor putea utiliza o aplicație mobilă. La semnarea unui contract cu un furnizor, utilizatorii vor avea dreptul să fie informați cu privire la „metodele de plată acceptate” și cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. „În scopul descurajării circulației fără rovinietă valabilă, amenda va fi de la dublul rovinietei pentru 12 luni până la de patru ori prețul rovinietei pentru 12 luni”, mai prevede această lege.

Actul normativ a fost adoptat, la 26 iunie 2023, de către Senat, iar la data de 28 iunie 2023, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește și Mircea Badea, despre monitorizarea mașinilor personale: Viața mea e treaba mea nu a CNAIR-ului

×