x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Basescu il vrea pe Murgeanu

Basescu il vrea pe Murgeanu

13 Dec 2004   •   00:00

Castigarea alegerilor prezidentiale de Traian Basescu, care ocupa si functia de primar general, a agitat putin spiritele la Primaria Capitalei. In cateva zile, consilierii generali vor alege un primar interimar dintre cei doi subalterni ai edilului-sef. Preferat pentru aceasta functie este Razvan Murgeanu, viceprimar general din partea PD.

MONICA C. ANDREI

BUCURESTI. Experienta in administratia locala l-ar putea recomanda pe Razvan Murgeanu drept primar general interimar
GHINION. Desi spera la fotoliul de edil-sef al Capitalei, Victor Orban are putine sanse
Sefia Primariei Capitalei este acum disputata de cei doi subalterni ai lui Traian Basescu, respectiv Victor Orban (PNL) si Razvan Murgeanu (PD). Conform Legii 215/2001, interimatul este asigurat de un singur viceprimar general, desemnat de Consiliul General cu votul secret al majoritatii consilierilor in functie. Interesant este faptul ca amandoi viceprimarii se vad in aceste zile la sefia municipalitatii, insa numai unul este in carti. Razvan Murgeanu se pare ca va ocupa scaunul de edil-sef al Capitalei pana la organizarea de alegeri locale, avand in vedere experienta pe care o are in administratia locala inca din 1992.

"Singura mea grija a fost ca lucrurile sa mearga bine la Primaria Capitalei. Interimatul va fi asigurat de mine sau de Orban, cu care eu am colaborat foarte bine, in ciuda zvonurilor. Insa decizia va apartine Aliantei PNL-PD", a spus Razvan Murgeanu.

PLANURI. Daca pe Murgeanu l-am gasit la Primaria Capitalei, Victor Orban a stat mai mult pe la sediul PD, acolo unde se faceau listele pentru noul Guvern.

"Nu s-a discutat nimic despre cine va fi in locul lui Traian Basescu la Primaria Capitalei. Acum sunt discutii despre Guvern si Parlament. Pot insa sa asigur interimatul pentru ca m-am familiarizat cu problemele din administratia locala. Cunosc mult mai bine acum situatia de la Municipalitate", a spus Orban, care a adaugat ca nu aspira la nici o functie in Guvern sau in alt minister.

MIOARA MANTALE, SOLUTIE DE CRIZA
Lucrurile pot lua o alta intorsatura daca cei doi viceprimari ai Capitalei vor primi functii mai importante in structurile statului. Astfel, s-ar aplica o a treia varianta care circula de mult, la nivel de zvon, pe holurile municipalitati: numirea unei femei la carma Primariei Capitalei. Una dintre preferatele lui Basescu se pare ca ar fi Mioara Mantale (foto). Ea a ajuns in centrul atentiei imediat dupa alegerile locale. Dupa ce l-a insotit pe Traian Basescu pe la toate dezbaterile televizate care au avut loc in campania din iunie, Mantale s-a ales cu un post de consilier general. In prima intrunire a Consiliului General, ea a fost aleasa presedinte de sedinta. Se pare ca lumea a fost multumita de felul cum ii punea la punct pe consilierii din PSD, astfel ca a fost numita pentru a doua oara la sefia consiliului. De aici si pana la a asigura interimatul Primariei Capitalei poate fi doar un pas. N-ar fi pentru prima data cand Basescu ar lua o asemenea decizie. El a numit-o in locul lui pe Anca Boagiu, atunci cand a plecat de la Ministerul Transporturilor.

ALEGERI IN PRIMAVARA
Inscaunarea unui nou primar general este planificata de membrii Aliantei cat mai rapid, pentru ca succesul inregistrat de Basescu sa se propage si asupra scrutinului pentru functia pe care o paraseste acum. Presedintele organizatiei de Bucuresti a PD, Vasile Blaga, lansa ieri chiar un termen extrem de scurt pentru organizarea alegerilor: 15 februarie, eventual martie. Doua nume erau ieri vehiculate pentru aceasta candidatura: Adriean Videanu, caruia Basescu i-ar fi cerut sa candideze si acesta ar fi refuzat, si Radu Berceanu, care nu va fi cuprins in Executiv, in baza promisiunii lui Basescu legata de neimplicarea nici unuia din fostii ministri in noul Cabinet. De altfel, Berceanu ar putea fi consolat mult mai devreme cu functia de vicepresedinte al Senatului. La bursa zvonurilor erau vehiculate si numele lui Cozmin Gusa si al Monei Musca pentru a candida la Primaria Capitalei. (Oana Stancu)
×
Subiecte în articol: basescu capitalei eveniment murgeanu