Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
AŞTEPTARE ● Zid de tăcere la aterizări
Dacă iarna a trecut şi nu mai întreabă nimeni ce faci sau ce ai făcut
de Revelion sau de Crăciun, pînă în Paşti, în amestecul de frenezie,
lehamite, extaz şi exces de zel, întrebarea la modă în aceste zile a
fost: "Ce faci/ ai făcut de Summit?".Răspunsul meu vine sec: "Am fost
la aeroport.Să aştept summitoţii".
AŞTEPTARE ● Zid de tăcere la aterizări
Dacă iarna a trecut şi nu mai întreabă nimeni ce faci sau ce ai făcut de Revelion sau de Crăciun, pînă în Paşti, în amestecul de frenezie, lehamite, extaz şi exces de zel, întrebarea la modă în aceste zile a fost: "Ce faci/ ai făcut de Summit?".Răspunsul meu vine sec: "Am fost la aeroport.Să aştept summitoţii".
Am văzut un aeroport mai viu ca niciodată, departe însă de vacarmul unui Frankfurt sau München, unde îţi vîjîie capul de la zeci de motoare, iar capul ţi se plimbă după avioane dintr-o parte în alta ca la un meci de tenis cu Federer.
Am văzut nişte agenţi Smith ai Secret Service relaxaţi, dar foarte exacţi şi precişi în misiunea lor, lunetişti instalaţi direct deasupra intrării oficiale în Aeroport scrutînd zările cu binoclurile şi armele pregătite lângă picior, nişte rusnaci serioşi şi necomunicativi şi SPP-iştii noştri care cu greu aveau habar de capu’ lor în mulţimea de maşini ale delegaţiilor străine care se perindau prin aeroport.
Am văzut un Bush prietenos şi zîmbăreţ, aşa cum îl ştim toţi. Un Putin sobru şi distant, care a coborît treptele avionului cu capul în jos, un Sarkozy mai zîmbăreţ decît Bush care a salutat insistent ziariştii din ţarcul de la Otopeni şi un preşedinte azer care a intrat în umbra frumoasei sale soţii de cum a păşit pe pămînt românesc, soţie care l-a făcut chiar şi pe Tăriceanu să-i cadă plombele din gură cînd a văzut-o la dineul de miecuri seara.
M-a enervat frigul pînă la disperare, enervare care s-a luat la trîntă grozav cu alta, legată de faptul că nici o oficialitate aeroportuară sau sepepistă nu ştia sau nu catadicsea să spună măcar la ce oră aterizează navele preşedinţilor celor mai impotante state participante la Summit.
GOANA DUPĂ STEGULEŢE. Cum nimeni dintre ziarişti nu avea habar de orarul curselor de aterizare, nu ne mai rămînea decît să ne uităm după steguleţe. Steguleţe pe navele care aterizau, steguleţe la maşinile delegaţiilor care aşteptau. "Steguleţeeee, colorateeee" cu zecile. O colegă sau un coleg a fost mai inspirată sau inspirat şi a venit în dotare cu un "desfăşurator" al tuturor steagurilor statelor participante la Summit.
Aşa că se mai auzea din cînd în cînd "vine Kazahstan, vine Albania, Turkmenistan, Azerbaijan". Cine dreacu’ să ştie cum sunt steagurile tuturor statelor astea cu "an" sau mai ştiu io ce, aşa că din cînd în cînd mai venea vocea salvatoare care striga din "pumnul" de ziarişti adunaţi în ţarc. O singură întrebare am la care nici pînă azi nu am primit vreun răspuns: de ce limuzina preşedintelui Putin a venit pe culoarul unic şi a stat pînă la aterizarea aeronavei prezidenţiale cu steagul acoperit de o husă?
Dacă iarna a trecut şi nu mai întreabă nimeni ce faci sau ce ai făcut de Revelion sau de Crăciun, pînă în Paşti, în amestecul de frenezie, lehamite, extaz şi exces de zel, întrebarea la modă în aceste zile a fost: "Ce faci/ ai făcut de Summit?".Răspunsul meu vine sec: "Am fost la aeroport.Să aştept summitoţii".
Am văzut un aeroport mai viu ca niciodată, departe însă de vacarmul unui Frankfurt sau München, unde îţi vîjîie capul de la zeci de motoare, iar capul ţi se plimbă după avioane dintr-o parte în alta ca la un meci de tenis cu Federer.
Am văzut nişte agenţi Smith ai Secret Service relaxaţi, dar foarte exacţi şi precişi în misiunea lor, lunetişti instalaţi direct deasupra intrării oficiale în Aeroport scrutînd zările cu binoclurile şi armele pregătite lângă picior, nişte rusnaci serioşi şi necomunicativi şi SPP-iştii noştri care cu greu aveau habar de capu’ lor în mulţimea de maşini ale delegaţiilor străine care se perindau prin aeroport.
Am văzut un Bush prietenos şi zîmbăreţ, aşa cum îl ştim toţi. Un Putin sobru şi distant, care a coborît treptele avionului cu capul în jos, un Sarkozy mai zîmbăreţ decît Bush care a salutat insistent ziariştii din ţarcul de la Otopeni şi un preşedinte azer care a intrat în umbra frumoasei sale soţii de cum a păşit pe pămînt românesc, soţie care l-a făcut chiar şi pe Tăriceanu să-i cadă plombele din gură cînd a văzut-o la dineul de miecuri seara.
M-a enervat frigul pînă la disperare, enervare care s-a luat la trîntă grozav cu alta, legată de faptul că nici o oficialitate aeroportuară sau sepepistă nu ştia sau nu catadicsea să spună măcar la ce oră aterizează navele preşedinţilor celor mai impotante state participante la Summit.
GOANA DUPĂ STEGULEŢE. Cum nimeni dintre ziarişti nu avea habar de orarul curselor de aterizare, nu ne mai rămînea decît să ne uităm după steguleţe. Steguleţe pe navele care aterizau, steguleţe la maşinile delegaţiilor care aşteptau. "Steguleţeeee, colorateeee" cu zecile. O colegă sau un coleg a fost mai inspirată sau inspirat şi a venit în dotare cu un "desfăşurator" al tuturor steagurilor statelor participante la Summit.
Aşa că se mai auzea din cînd în cînd "vine Kazahstan, vine Albania, Turkmenistan, Azerbaijan". Cine dreacu’ să ştie cum sunt steagurile tuturor statelor astea cu "an" sau mai ştiu io ce, aşa că din cînd în cînd mai venea vocea salvatoare care striga din "pumnul" de ziarişti adunaţi în ţarc. O singură întrebare am la care nici pînă azi nu am primit vreun răspuns: de ce limuzina preşedintelui Putin a venit pe culoarul unic şi a stat pînă la aterizarea aeronavei prezidenţiale cu steagul acoperit de o husă?
