Forta Coalitiei Multinationale din Irak, aflata sub comanda unica americana, are obligatia de a-l preda pe Mohammad Munaf autoritatilor irakiene in cel mult 18 luni de la momentul retinerii lui. Termenul expira la 22 noiembrie.
Disputa dintre fostul procuror general Ilie Botos si ministrul Justitiei, Monica Macovei, pe tema extradarii irakiano-americanului Mohammad Munaf, despre care v-am informat intr-unul din numerele trecute ale Jurnalului National (in articolul intitulat "Statul, depasit de problema Munaf"), a fost transata in decembrie 2005 prin verdictul definitiv dat de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Instanta suprema a dat castig de cauza ministrului Justitiei, constatand ca ordinul acestuia de a nu transmite cererea de extradare catre autoritatile SUA a fost perfect legal si temeinic. Prin Decizia cu numarul 7212/28 decembrie 2005, semnata de magistratii Anton Pandrea, Stefan Mateescu si Maria Despina Mihai, este respins ca nefondat recursul formulat de fostul procuror general Ilie Botos. SEMNATAR IDENTIFICAT. Unul din argumentele de recurs a fost cel referitor la Nota 7-2/28 emisa la 30 noiembrie 2005 de Ambasada SUA la Bucuresti, nesemnata de o persoana din cadrul corpului diplomatic si neasumata. Instanta suprema a constatat ca aceasta are valoare juridica, din verificarile efectuate rezultand ca nota "era parafata de consulul general al SUA la Bucuresti, domnul Bryan Dalton (a se vedea initialele acestuia «BD»), si poarta stampila Ambasadei, fiind emisa pe baza instructiunilor primite de la Departamentul de Stat al SUA". "Potrivit uzantelor diplomatice, adresele oficiale emise de ambasade, inclusive Notele verbale, sunt doar parafate si stampilate. De altfel, aceasta Nota verbala este un raspuns la Nota verbala a ministrului Justitiei, care, in mod similar, este doar parafata de ministrul Justitiei", se arata in decizia instantei. REGULARITATE. Reamintim ca pozitia Ambasadei SUA la Bucuresti, rezultata din Nota, a fost aceea ca cererea de extradare a lui Mohammad Munaf nu intra sub incidenta Tratatului de extradare romano-american, deoarece statul in care acesta se afla in detentie nu face parte din SUA si nici nu se afla sub ocupatia sau controlul Statelor Unite. Or, esential pentru a transmite unui stat o cerere de extradare este ca persoana cautata sa se afle pe teritoriul statului solicitat (in speta Statele Unite ale Americii), au constatat pe langa ministru si magistratii instantei supreme. "Or, in cazul de fata persoana extradabila se afla pe teritoriul Republicii Irak, stat independent si suveran, si nu pe teritoriul SUA sau pe teritoriul ocupat sau controlat de acesta. Faptul ca, in baza mandatului care i-a fost incredintat prin Rezolutia 1546/2004 a Consiliului de Securitate al ONU, Forta Coalitiei Multinationale din Irak, aflata sub comanda unica americana, il retine pe Munaf Mohammad pe durata procesului penal initiat de autoritatile irakiene nu are relevanta sub aspectul locului unde se afla inculpatul, care este si ramane teritoriu al Republicii Irak", se arata in decizia instantei supreme. RATIONAMENT. Au fost si alte motive de recurs invocate de procurorul general: alte documente internationale de care ministrul nu a tinut seama la luarea deciziei, precum si faptul ca Romania, ca parte in cadrul Fortei Multinationale din Irak, este indreptatita sa beneficieze de dreptul de a desfasura activitati de investigare a infracti-unilor de terorism comise impotriva cetatenilor romani aflati pe teritoriul irakian. Instanta suprema romana a stabilit ca, potrivit aceleiasi rezolutii numite mai sus, "Forta Coalitiei Multinationale, care este autorizata sa retina orice persoana care ameninta stabilitatea si securitatea Irakului (este si cazul lui Munaf Mohammad), este obligata ca intr-un anumit termen de la data retinerii sa predea persoana in cauza autoritatilor irakiene, acestea avand competenta sa judece prin Tribunalul Penal Central Irakian". Totodata, "Munaf Mohammad este detinut de comandamentul american al coalitiei, in virtutea autorizatiei date Fortei Coalitiei Multinationale din Irak, Forta care are obligatia de a-l preda in cel mult 18 luni de la retinere autoritatilor legiunii irakiene. «Per a contrario», ar rezulta ca teritoriul unde se afla Munaf Mohammad ar fi sub control american, ceea ce este in contradictie cu normele internationale, atata vreme cat Republica Irak este un stat independent, suveran, cu o constitutie proprie, cu forme institutionale nationale recunoscute, Forta Coalitiei Multinationale nefiind o forta de ocupatie, ci o forta militara autorizata de ONU, al carei obiectiv este -mentinerea stabilitatii si securitatii Irakului", se arata in decizia instantei prin care ordinul ministrului Macovei a fost validat ca temeinic si legal.Citește pe Antena3.ro
OBLIGATIE "Munaf Mohammad este detinut de catre comandamentul American al coalitiei, in virtutea autorizatiei date Fortei Coalitiei Multinationale din Irak, Forta care are obligatia de a-l preda in cel mult 18 luni de la retinere autoritatilor legiunii irakiene" |
VERDICT "Respinge ca nefondat recursul declarat de Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie impotriva Ordinului Ministrului Justitiei nr. 1833/2005. Definitiva" |
IRELEVANT "Faptul ca in baza mandatului care i-a fost incredintat prin Rezolutia 1546/2004 din Irak, aflata sub comanda unica americana, il retine pe Munaf Mohammad pe durata procesului penal initiat de autoritatile irakiene nu are relevanta sub aspectul locului unde se afla inculpatul, care este si ramane teritoriu al Republicii Irak" |