Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
5 noiembrie 2010. O zi in care valul tristetii a cuprins intreaga tara si a trecut si dincolo de Prut, in Basarabia. Marea inima a lui Adrian Paunescu se oprise. Poetul nostru vulcanic, cel care n-a privit niciodata in jos, nici in vremurile greu incercate, daruind lumina si speranta romanilor prin versuri de o exploziva tasnire metaforica, a devenit fulgerator cel de ieri, cel de azi si cel de-a pururea.
Personalitate covarsitoare, Adrian Paunescu a purtat intreaga viata in suflet iubirea pentru Romania si a ramas, pana in cea din urma clipa, legat sufleteste de Basarabia, in care s-a nascut in 1943.
Cenaclul Falcara a fost scanteia de care tineretul avea nevoie in vremuri de restriste, sa constientizeze ca trei cuvinte din limba romana – lumina, lupta si libertate – au de fapt un inteles mult mai profund decat au crezut vreodata. Versurile sale au mangaiat inimile romanilor prin glasurile unor artisti carora poetul Adrian Paunescu le-a dat aripi, intre ei Vasile Seicaru, Stefan Hrusca, Victor Socaciu, Ducu Bertzi sau Tatiana Stepa.
Greva cardiaca a poetului a invins la 5 noiembrie 2010, iar Adrian Paunescu s-a stins dupa ce, din 'urgenta inimii', de pe patul de spital, la 31 octombrie, si-a indreptat gandurile spre romani si spre tara pe care a iubit-o pana in cea din urma clipa a vietii. 'De la cardiac, cordial', poetul ne-a lasat intru vesnicie ultimele sale versuri. Ne-a daruit cuvantul, asa cum ni l-a daruit intreaga viata, invesmantat in mantia sufletului sau mare: 'Purtati-va de grija, fratii mei,/Paziti-va si inima, si gandul,/ De nu doriti sa vina anii grei,/ Spitalul de urgenta implorandu-l.// Eu va salut de-a dreptul cordial,/ De-a dreptul cardiac, precum se stie,/ Recunoscand ca patul de spital/ Nu-i o alarma, ci o garantie.//Va vad pe toti mai buni si mai umani,/ Eu insumi sunt mai omenos in toate,/ Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani/ Si tarii mele minima dreptate'.
Citește pe Antena3.ro
