Chinezii doreau o Romanie suverana

ARHIVE BRITANICE - Politica orientala a Romaniei Asa pareau lucrurile la inceput. Mai ales ca relatia nu era una noua, ci danuia de cativa ani si raspundea interesului comun. Nu doar Romania avea nevoie de China cea puternica din motive ce tineau de asigurarea unei contraponderi la presiunile celuilalt urias al lumii comuniste, dar si China avea nevoie de un "spion" in Europa comunista!

BUICK. In masina oficiala, Ion Gheorghe Maurer si Zhou En lai in prima vizita a unui inalt demnitar chinez in Romania

OREZ. Bob cu bob se face politica mondiala. Richard Nixon in China 1972

Bazele s-au pus, probabil, in perioada interbelica, cand ofiterul-dezertor din armata romana Emil Bodnaras si chinezul Kang Sheng s-au intalnit pe cand studiau la Moscova tehnicile de spionaj in scolile Armatei Rosii si marxism-leninismul in scolile de partid. De acolo, dupa intervale de timp mai scurte sau mai lungi, cei doi au ajuns in fruntea Serviciilor speciale din tarile lor de bastina si in ierarhiile superioare ale partidelor comuniste din Romania si respectiv China. Ei au constituit pionii avansati ai viitoarelor contacte.

PREMISE. Se poate aprecia ca apropierea se produce dupa ce Hrusciov a lansat conceptul de "coexistenta pasnica" si intre cele doua blocuri politico-militare se instaureaza detenta. Dar, conform "Invataturilor" lui Mao, in lupta impotriva capitalismului nu se admit pauze, dusmanul trebuie lovit fara incetare. Or, ceea ce facea Hrusciov este pactizare cu inamicul! La aceasta tradare se adauga politica lui Stalin din perioada invaziei japoneze din Manciuria, care, dintr-un calcul pragmatic, i-a sustinut pe nationalistii chinezi ai lui Ciang Kai shek. La fel de suparatoare era si pretentia Moscovei de a se crede liderul de necontestat al miscarii comuniste internationale. Dupa cum nu se putea uita nici refuzul conducerii sovietice de a impartasi chinezilor secretele producerii bombei atomice. Astfel ca in conferintele internationale ale partidelor comuniste si muncitoresti a inceput sa se auda glasul Chinei, care, sub sintagma egalitatii in drepturi a tuturor partidelor comuniste, reclama un loc alaturi de Uniunea Sovietica in conducerea revolutiei mondiale.

Cam tot pe atunci, se produce si iesirea la rampa a Romaniei. Scapata de impovaratoarea prezenta militara sovietica si vazand in demersurile Chinei un binevenit prilej de a se distanta de Moscova, conducerea comunista de la Bucuresti se alatura reprezentantilor Beijingului si cere ceea ce poate fi numita o democratizare a relatiilor din blocul comunist. Motivele romanilor erau cu totul altele: ceea ce doreau ei era ridicarea cat mai multor stavile in calea unei de nedorit interventii sovietice pentru a schimba echipa din varful partidului si statului cu o alta compusa din oameni fideli URSS. Pe langa teama inlocuirii, lui Gheorghiu-Dej si oamenilor sai le displacea si felul in care Uniunea Sovietica gestiona relatiile in interiorul blocului: in schimbul ajutorului pe care-l acorda, URSS socotea firesc ca mai micii sai aliati sa-i urmeze strategia globala, chiar cu pretul sacrificarii interesului lor national. Iar o asemenea atitudine apropia Romania de China. Chiar daca, asa cum spunea Mao Ze dong intr-un alt context, "apa de departe nu stinge focul din casa".

FAZA INTAI. Apropierea nu a fost nici rapida, nici lina in pofida punctelor comune. China era totusi o mare putere cu interese cel putin continentale, iar Romania era inca in siajul Moscovei. Beijingul nu a reactionat la gestul lui Gheorghiu-Dej, care, la Conferinta partidelor comuniste de la Bucuresti din 1960, a atacat China. Mai mult, a inteles si a asteptat. Dupa 1962, pe fondul intensificarii presiunilor sovietice atat la nivelul Pactului de la Varsovia, cat si in CAER, conducerea comunista de la Bucuresti simte nevoia unui sprijin in interiorul lumii comuniste. Iar China era cel mai convenabil: nici un fel de dispute, puternica, dar cam departe - vorba lui Mao. Distantarea de Moscova este dublata nu de o apropiere de Beijing, ci de observarea unei neutralitati in conflictul care opunea cele doua superputeri ale lumii comuniste. Dar din punctul de vedere al Moscovei, aceasta neutralitate era favorabila chinezilor, fiind o erezie sa ceri participarea egala a Partidului Comunist Chinez la evenimentele desfasurate sub patronajul Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Ceea ce spuneau comunistii romani era ca partidele comuniste erau egale in drepturi indiferent de numarul membrilor. Dupa cum se poate observa, aceasta era mai putin favorabila chinezilor, cat romanilor! Asadar, o "neutralitate" prochineza care promova interesele romanesti. Aceasta este si esenta asa-numitei Declaratii de independenta din aprilie 1964. De altfel, timp de mai multi ani aparandu-i pe chinezi, romanii isi sustineau punctele de vedere: egalitatea in drepturi este mai presus de potential, elaborarea strategiei economice este atributul propriilor organisme decizionale si, mai ales, neamestecul in treburile interne. Chiar si asa, relatiile dintre Bucuresti si Beijing devin tot mai apropiate. Romania este avocatul principal al intrarii Chinei in ONU, iar presa de partid chineza scrie despre imperialismul rus care a anexat un teritoriu romanesc - Basarabia. Atat de apropiate devin aceste relatii (nu este lipsit de interes sa aratam ca in anii saizeci Romania era al saselea partener comercial al Chinei!), incat conducerea chineza adopta in 1968 o pozitie explicit in favoarea Romaniei in zilele crizei cehoslovace.

FAZA A DOUA. Cand in preajma zilei de 23 august 1968 Ambasada Romaniei la Beijing a organizat manifestatii cu prilejul Sarbatorii Nationale, chinezii au tinut sa fie alaturi. Prezenta lui Zhou En lai, presedinte al Consiliului de Ministri, la manifestare, a fost perceputa de toata lumea drept un semn al sustinerii pozitiei romanesti, unul dintre, daca nu chiar cel mai eficient primit de Romania. Dupa ce a condamnat in termeni extrem de duri interventia celor cinci aliati ai Moscovei, Zhou En lai subliniaza ca "Romania se confrunta acum cu pericolul interventiei si agresiunii straine... Poporul chinez, a adaugat el, va va sprijini". Iar Romania a stiut sa se revanseze: in cele mai multe dintre intalnirile pe care inalti responsabili ai regimului de la Bucuresti le-au avut cu omologii lor occidentali sau cu reprezentanti ai unor organisme internationale au solicitat primirea Chinei in ONU, aratand ca nici una dintre marile probleme ale lumii nu se poate rezolva fara China.

In noiembrie 1970, Gogu Radulescu intreprinde o calatorie la Beijing pentru a pregati vizita lui Nicolae Ceausescu. Care avea sa fie mai mult decat o simpla vizita de curtuoazie, era una de multumire pentru sustinerea Romaniei in august 1968.

Intre 1 si 9 iunie 1971 o delegatie condusa de Nicolae Ceausescu, din care facea parte si viitorul numar 2 in partid si stat - Elena Ceausescu, efectueaza o vizita in China. S-au intalnit cu responsabili ai partidului si statului chinez, au discutat probleme de interes bilateral si general, au vizitat obiective economice, culturale, au privit cu uimire grandioasele spectacole cu mii de participanti, au vazut ce inseamna sa dispui cu adevarat de putere...

Puterile NATO monitorizau cu mare atentie felul in care evoluau relatiile sovieto-chineze si orice noutate aparuta in domeniul lor. De aceea interventia Romaniei in disputa superputerilor comuniste a fost analizata minutios. Documente NATO de la jumatatea lunii iulie 1971, identificate in Arhivele Nationale britanice, evidentiaza "febrilitatea" cu care actioneaza in planul politicii externe factorii decizionali de la Bucuresti: intors vineri, 25 iunie 1971, dintr-un lung periplu asiatic, inceput pe 1 iunie, Ceausescu a convocat Comitetul Executiv pe 26 iunie "in scopul ratificarii rezultatelor vizitei sale din Asia de catre partid, iar a doua zi a efectuat o spectaculoasa vizita in pietele din Bucuresti cu scopul de a-si imbunatati imaginea in randul populatiei. La randul sau, dl Corneliu Manescu, care a vizitat Bulgaria, Grecia si Canada in timpul calatoriei dlui Ceausescu in Asia si care-l va intovarasi in Finlanda, a fost saptamana trecuta in Polonia". Scopul activitatilor diplomatice romanesti este de a sensibiliza opinia publica asupra intereselor nationale si de a "echilibra riscurile".

In ceea ce priveste vizita din China, toate ambasadele occidentale acrediatate la Beijing evidentiau receptiile "coplesitoare" date in onoarea delegatiei romane si "atmosfera extrem de cordiala" in care s-au desfasurat convorbirile bilaterale. In privinta subiectelor abordate - putine informatii au ajuns la urechile diplomatilor. "Nu s-au inregistrat surprize spectaculoase. Aspectele economice au fost discutate - si aranjamente concrete facute - in timpul precedentelor vizite sa lui Maurer in septembrie 1969 si cea a lui Gogu Radulescu din 1970t; nu exista in prezent nici un temei pentru a specula pe seama discutarii unor eventuale aspecte militare... sau a semnarii unui tratat de prietenie". Dar toti diplomatii au tinut sa releve un anume fragment din cuvantarea premierului Zhou la "mitingul prieteniei romano-chineze", tinut la Beijing: "Poporul chinez va ramane pentru totdeauna prietenul vostru adevarat in lupta pe care o desfasurati impotriva amestecului imperialist si a agresiunii si in apararea independentei nationale si a suveranitatii si in cauza construirii socialismului. Vom sprijini cu fermitate lupta voastra justa".

REACTII SOVIETICE. "Potrivit celor mai recent primite informatii, Moscova a privit de la inceput aceasta vizita cu nemultumire si neincredere. Ambasada noastra din Bucuresti a tras concluzia din discutiile cu diplomatii sovietici ca Moscova a fost informata, dar nu consultata inainte de vizita sceea ce era de neconceput la un moment dat in blocul sovietict. Chiar in timpul vizitei ei au facut eforturi evidente sa obtina informatii de la surse occidentale. Se pare ca diplomatilor sovietici de la Bucuresti li s-a spus ca guvernul sovietic va fi informat la cel mai inalt nivel. Convorbirile care au avut loc in timpul neproiectatei escale a delegatiei romane la Moscova nu au contribuit la reducerea tensiunii dintre cele doua guverne. Faptul poate fi sesizat in remarcile dlui Maurer facute primului-ministru Kühn al landului Nord-Renania/Westfalia la o zi dupa reintoarcerea sa: i-a spus dlui Kosighin ca el - Maurer - este un mai bun marxist sdecat Kosighint deoarece pentru el nu exista nici superputeri, nici partide hegemonice". Era absolut fireasca reactia URSS: "Ambasada svesttgermana de la Bucuresti a auzit de la o sursa de incredere ca o conferinta a CAER la nivel inalt (probabil la nivelul sefilor de guverne), ce va avea loc la 26 si 27 iulie, va fi folosita pentru a se discuta atitudinea Romaniei" sConsfatuirea a avut loc, intr-adevar, intre 27 si 29 iulie 1971, la Bucuresti, si in cadrul lucrarilor au fost reluate toate chestiunile legate de integrare, organisme supranationale pe care romanii le respingeau fara incetare de un deceniut. Sovieticii nu s-au multumit cu aceasta. Un document FBIS (Foreign Broadcast Information Service, Serviciul informatiilor straine radiodifuzate, un organism al CIA in care lucrau peste 3.000 de traducatori) evidentiaza ca in mesajul pe care conducerea superioara sovietica l-a adresat omologilor romani cu ocazia zilei de 23 August este inserat un pasaj care lipsise in ultimii ani; el reamintea datoria romanilor fata de armata sovietica, gratie careia "in Romania s-au creat preconditiile necesare pentru reformele revolutionare fundamentale".

ISTORIE. La Muzeul de Istorie si Arheologie, Constanta, nu doar Zhou priveste cu uimire exponatele

REACTII IN SOCIETATEA ROMANEASCA. Acelasi document din arhiva Foreign si Commonwealth Office evidentiaza ecoul pe care calatoria lui Ceausescu in unele tari asiatice (dupa China au urmat Coreea, Vietnam si Mongolia) l-a avut in societatea romaneasca, sesizand si "inovatiile". "Urmatoarele masuri releva ca dl Ceausescu se protejeaza impotriva tuturor posibilelor acuzatii. La o zi dupa revenirea sa, cei 21 de membri ai Comitetului Executiv au adoptat in mod unanim o rezolutie in care «rezultatele vizitei» erau pe deplin aprobate si apreciate. Probabil ca decizia de a avea "ratificate" aceste rezultate de un important corp al partidului a fost luata in timpul calatoriei, Comitetul Executiv fiind mai putin potrivit pentru aceste decizii decat Comitetul Central (Parlamentul Partidului), care insa nu putea fi convocat datorita lipsei de timp sintre revenirea din Asia si plecarea in Finlandat. Dupa 26 iunie declaratii individuale favorabile (lideri de partid, artisti, oameni de stiinta, sportivi) si ale unor organizatii au fost publicate zilnic in ziare. Acesta este un eveniment fara precedent si evidentiaza ca Ceausescu are in vedere sa demonstreze importanta actuala a unitatii dintre conducere, cadrele partidului si populatie". Era clara incercarea lui Ceausescu de a obtine din partea natiei si a corpurilor ei conducatoare aprobarea politicii sale, care putea fi astfel contrapusa unor eventuale opinii fabricate la Moscova relative la nepopularitatea politicii sale.

REACTII CHINEZE. Spre deosebire de mesajul Moscovei, cel al Beijingului - semnat de Mao Ze dong, Zhou En lai si Lin Piao - era un adevarat punct de sprijin pentru politica lui Ceausescu. Romania era apreciata pentru "ferma opunere la politica de forta si la amenintarea cu forta, ca si pentru eroismul cu care isi apara independenta nationala si suveranitatea". In activitatea pentru construirea socialismului in cele doua tari si in "lupta pentru apararea impotriva imperialismului, popoarele chinez si roman vor simpatiza, se vor ajuta si sprijini mereu unul pe celalalt". Beijing a folosit Ziua Nationala a Romaniei, releva un document FBIS din 25 august 1971, pentru "a-si exprima sprijinul fata de romani si sa atraga atentia asupra presiunilor sovietice impotriva statelor comuniste independente din Balcani". Se aveau in vedere Albania si Romania. "Tovarasii nostri romani - adauga ministrul de Externe, Chi Peng-fei - pot fi siguri ca poporul chinez ramane pentru totdeauna cel mai sigur prieten si va sustine ferm lupta lor justa pentru apararea patriei si construirea socialismului".

Daca vorbelor li se alaturau faptele, cu atat mai bine. Chiar in zilele lui august 1971, intre 22 si 31, se afla in Romania (venita din Albania) o delegatie militara chineza condusa de Li Te-sheng, seful Departamentului General Politic al Armatei Populare de Eliberare si membru supleant al Biroului Politic, avand in compunere, intre altii, pe adjunctul comandantului Fortelor Aeriene.

Un Memorandum NATO din 4 octombrie considera ca la Bucuresti "romanii gasindu-se sub o crescuta presiune din partea aliatilor lor din Tratatul de la Varsovia de cand Ceausescu a vizitat in iunie Extremul Orient simt ca vizita delegatiei militare chineze poate contrabalansa intrucatva aceasta presiune". Desi mesajele pentru Tirana si Bucuresti erau "aproape identice", existau diferente rezultate din situatia si politicile diferite ale celor doua state. Analistul american, comparand cele doua cuvantari ale generalului Li, sublinia ca "discursul din Albania contine o mai puternica linie antiamericana, decat cel din Romania". In onoarea delegatiei, ministrul Fortelor Armate, Ion Ionita, a organizat un banchet in timpul caruia generalul Li a reiterat pozitia Beijingului fata de Romania, declarand ca "poporul chinez si fortele sale armate vor sprijin ferm poporul roman in lupta impotriva amenintarilor imperialiste (citeste sovietice, a tinut sa precizeze autorul Memorandumului) cu folosirea fortei si pentru apararea independentei nationale si a suveranitatii". Generalii chinezi au fost primiti si de Ceausescu, accentul in discutii fiind pus pe "dezvoltarea contactelor, a schimbului de delegatii si pe cooperare multilaterala". Interesant este ca in intalnirile pe care sefii armatei romane le-au avut ulterior cu diferiti reprezentanti ai armatelor occidentale au tinut sa sublinieze ca "nu considera cooperarea in domeniul militar cu tari precum China ca fiind incompatibila cu obligatiile lor din Pactul de la Varsovia".

OPOZITIE ACASA? Un raport al Ambasadei britanice de la Bucuresti, din octombrie 1971, ridica unele semne de intrebare legate de efectele "politicii orientale" a lui Ceausescu in unele segmente ale societatii romanesti. Colonelul Gilhead, atasatul Apararii al Marii Britanii la Bucuresti, a aflat de la o "sursa de incredere" ca "inca din iunie Securitatea a primit misiune sa descopere orice semne de dezaprobare a politicii de apropiere cu China in randul membrilor Fortelor Armate. Ca rezultat al acestei investigatii, un numar de ofiteri superiori au fost eliberati din functiile lor si trecuti in rezerva. Un general, Ion Serb... care tocmai fusese numit adjunct al generalului-colonel Tarca, a fost descoperit pe cand inmana documente sovieticilor. El a fost eliberat din post, degradat si facut soldat... Colonelul Gilhead a fost lasat sa inteleaga ca opozitia la politica lui Ceausescu nu este raspandita si ca guvernul are incredere deplina in loialitatea celei mai mari parti din Fortele Armate. Aparent, colonelul A.F. Musatov, atasatul militar sovietic, era ofiterul care-l dirija pe Serb". Dorind sa nu accentueze disputele cu sovieticii, guvernul roman nu l-a trimis in judecata pe Ion Serb.

SPRIJIN NECONDITIONAT

PERSONALITATI. Mao Ze-dong si Zhou En lai privind spre culmile comunismului chinez

"Tovarasii nostri romani pot fi siguri ca poporul chinez ramane pentru totdeauna cel mai sigur prieten si va sustine ferm lupta lor justa pentru apararea patriei si construirea socialismului" - Chi Peng-fei, ministrul de Externe

CULTUL PERSONALITATII

"Dupa 26 iunie declaratii individuale favorabile (lideri de partid, artisti, oameni de stiinta, sportivi) si ale unor organizatii au fost publicate zilnic in ziare. Acesta este un eveniment fara precedent si evidentiaza ca Ceausescu are in vedere sa demonstreze importanta actuala a unitatii dintre conducere, cadrele partidului si populatie" - Memorandum FCO iulie 1971