x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Colegi de celula

Colegi de celula

11 Iun 2005   •   00:00

Marie Jeanne Ion a declarat ca in locul in care au fost detinuti ziaristii romani s-au aflat si Florence Aubenas si Hussein Hanun.

"O bucurie asa de mare n-are cum sa fie descrisa in cuvinte. Cred ca este singura veste pe care am asteptat-o de foarte mult timp", a spus Marie Jeanne Ion, referindu-se la eliberarea ziaristei franceze si a ghidului sau. Ea a adaugat ca Florence Aubenas i-a fost, in perioada detentiei, ca o sora mai mare. "Este cel mai inteligent, puternic si bun om pe care l-am cunoscut in viata asta", a precizat Marie Jeanne. Ea a mai spus ca isi cere iertare fata de sora lui Florence, cu care a stat de vorba dupa eliberarea ziaristilor romani, dar a adaugat ca nu i-a putut spune nimic acesteia de frica sa nu o puna pe Florence in pericol.

Jurnalista de la Prima TV a mai mentionat ca, in timpul detentiei, ziaristii romani s-au aflat in acelasi loc cu Florence Aubenas incepand cu data de 1 aprilie si pana la eliberarea primilor. Ea a mai spus ca au putut comunica intre ei chiar daca erau legati la ochi, cand gardienii nu erau prin preajma, soptind la ureche.

De asemenea, jurnalistul de la Romania Libera Ovidiu Ohanesian, a confirmat ca in locul in care a fost detinut, alaturi de colegii sai romani, s-a aflat si Florence Aubenas. "Am fost impreuna. Acesta este momentul pe care il asteptam de foarte mult timp pentru a putea spune ceva. Este incredibil. Sunt foarte fericit si astept cu nerabdare sa ne intalnim", a declarat Ovidiu Ohanesian.

×
Subiecte în articol: eveniment