Comuna Dumbrăviţa, aflată la marginea Timişoarei, este, de peste 10 ani, punct de atracţie pentru samsarii imobiliari. Din acest motiv, s-au deschis sute de procese iar în joc sunt milioane de euro. La Dumbrăviţa, toată lumea se judecă cu primăria şi cu prefectura. Pentru pământ. În acest moment, conflictul s-a reaprins din cauză că cererile sunt foarte multe, iar terenuri au rămas puţine însă de mare valoare. În zecile de procese de pe rolul instanţelor, prefecture a avut tot timpul aceeaşi poziţie fermă. S-a opus, din principiu, deciziilor luate de judecători. Mai sunt însă şi oameni norocoşi, care sunt ajutaţi în procese de aceeaşi Prefectură Timiş. După ce criterii sunt aleşi "norocoşii" numai Dumnezeu ştie. Şi probabil, DNA-ul.
A REÎNCEPUT LUPTA PENTRU PĂMÂNT
Bătălia pentru pâmânt s-a reluat chiar din prima zi lucrătoare a acestui an. Doi samsari de terenuri, Constantin Corici şi Liviu Voiculescu, obţin, la sfârşitul anului trecut, o sentinţă judcătorească care obligă Prefectura Timiş la emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren din comuna Dumbrăviţa. Problema cu parcela 133, cu o suprafaţă de 5 hectare, pe care instanţa vrea să îi împroprietărească, este deja retrocedată, fiind eliberat un titlu de proprietate către Gulacsi Ecaterina şi Torma Ion, încă din anul 2008! Mai mult, titlul este chiar înscris în cartea funciară. Aici intervine inexplicabilul, deoarece pentru prima oară, prefectura nu a reacţionat în nici un fel şi nu a mai atacat sentinţa dată de Juecătoria Timişoara în favoarea celor doi samsari. Folosind nişte falsuri în faţa instanţei, mai exact copii xerox ale unor acte care nu există în realitate şi beneficiind de complicitatea unor membri din comisia de fond funciar Dumbrăviţa şi din comisia judeţeana de fond funciar, cei doi samsari revendică şi câştigă la proces terenul legal atribuit deja altor persoane. Prefectura timiş nu s-a sinchisit să facă vreun recurs şi chiar a solicitat, în regim de urgenţă, emiterea noului titlu, în baza controversatei sentinţe. Cu alte cuvinte, pentru prefectură, proprietatea nu este inalienabilă iar un titlu de proprietate odată emis nu are nici o valoare, dacă un simplu judecător o cere.
CARACATIŢA RETROCEDĂRILOR
Ilegalităţile de la Dumbrăviţa au o istorie de peste un deceniu. Primarul Szilagy Geza, ce deţine împreună cu familia zeci de parcele în sat, precum şi fostul prefect Ovidiu Drăgănescu, care a avut şi el proprietăţi la Dumbrăviţa, au făcut aici legea după bunul plac. Astfel, Drăgănescu a semnat titluri de proprietate după cum îi convenea lui, edilului din comună sau mafiei imobiliare care activează în zonă. De altfel, păgubiţii din Dumbrăviţa se tem pentru bunurile lor. "Este primul caz când juriştii de la prefectură nu atacă hotărârea unui judecător. Nu s-a făcut nici un fel de recurs sau apel, sau folosit acest xeroxate cu semnături false, lipite de pe alte acte, iar judecătoarea a luat xeroxul fals drept un act valabil. Din câte ştim noi, gaşca de mandatari, Coricici, Liviu Voiuculescu şi alţii, au căzut la pace cu fostul prefect pentru un 50%-50%, în cazul în care reuşesc să pună mâna pe terenul pe care suntem noi proprietari. De vină sunt cei de la prefectură, care acum contestă sau atacă doar hotărârile care vor ei să fie contestate. Asta e noua mafie din prefectură. Este vorba de Cristina Jivan de la serviciul juridic al prefecturii şi de subalternii acesteia". Oamenii sunt convinţi că nu este doar o întâmplare şi trăiesc cu frica că oricând cineva le poate lua terenurile şi imobilele legal obţinute, din cauză că prefectura nu mai reacţionează în instanţă. Ei cred că este vorba de interese dar şi de incompetenţa unor funcţionari.
GAŞCĂ VECHE LA VREMURI NOI
Deşi fostul prefect Ovidiu Drăgănescu a fost înlocuit de Mircea Băcală, funcţionarii de la Direcţia pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ, au rămas aceeaşi din perioada de glorie a afacerilor cu pământuri, când prefectul libreal Ovidiu Drăgănescu făcea jocurile grupurilor de interese din PSD şi PNL. Iar vechile obiceiuri sunt greu de uitat. Astfel, în timp ce unii bătrâni din Dumbrăviţa au sentinţe de ani de zile şi nu le sunt puse în aplicare, samsarii fostului prefect beneficiază de ajutorul discret al funcţionarilor prefecturii dar şi de urgenţa punerii în aplicare a sentinţelor date în baza unor xeroxuri şi a documentelor cu semnătură falsă, ale căror legalitate nu a fost verificată nici de judecător nici de prefectură. Explicaţiile juriştilor de la prefectură sunt lipsite de sens şi demonstrează că actualul prefect nu are controlul asupra angajaţilor păstraţi de pe vremea lui Drăgănescu. Ei dau vina pe comisia locală Dumbrăviţa şi pe instanţe. " Instanţa în 90% din cazuri aruncă responsabilitatea la noi. Obligă comisia judeţeană să elibereze titlul de proprietate. Aşa sună 90 la sută dintre sentinţe", ne-a declarat Cristina Jivan, director executiv la Direcţia pentru verificarea legalităţii actelor şi contencios administrativ din cadrul Instituţiei Prefectului Timiş. Culmea, aceeaşi jurişti ai prefecturii declară că nu pot controla veridicitatea actelor aduse în instanţă de către samsari şi nici eventualele invenţii ale comisiei locale de fond funciar din comuna cu pricina.
ARUNCĂ PISICA MOARTĂ LA JUDECĂTORIE
Comisia locală, patronată de de primarul Szilagy Geza, trece peste autoritatea prefecturii şi a OCPI şi lucrează direct cu instanţele. La acest lucru contribuie şi faptul că juriştii prefecturii nu mai atacă sentinţele controversate. De altfel, primarul din Dumbrăviţa a fost controlat de mai multe ori de organele de cercetare. Cel mai controversat episod se leagă de laptopul fostului architect al comunei, decedat într-un accident de avion. Atunci, computerul său a dispărut iar în el se aflau planuri cadastrale şi documentaţii foarte importante. În faţa anchetatorilor, primarul Geza nu a ştiut să explice dispariţia laptopului cu documentaţia cadastrală. Comisia locală Dumbrăviţa poate induce în eroare comisia judeţeană şi prefectura, lucru recunoscut şi de către actualul prefect. "Deci comisia locală dacă vrea să ne inducă în eroare, ne poate induce în eroare", a admis şi prefectul de Timiş, Mircea Băcală. Cu adevărat grav este ceea ce declară o altă angajată a aceluaşi serviciu din prefectură, care spune că judecătoarea a consemnat doar ceea ce a dorit ea şi, mai mult, tot judecătoarea a pus în actul oficial de la proces declaraţii pe care angajata prefecturii nu le-a spus niciodată. "Instanţa ea în considerare documentaţii pe care le depun comisiile locale. Noi am reacţionat. La concluzii am arătat că există si alt titlu. Nici măcar nu a reţinut judecătoarea acest lucru. Nu s-a consemnat ce am spus eu. Dimpotrivă, judecătoarea reţine aiurea că noi aşteptăm doar emiterea titlului, dar eu nici nu am spus un cuvânt despre acest lucru. La concluzii pe fond notează doar ce vor ei şi nu se înregistrează audio şedinţa", a declarat jurista prefecturii care a fost al acest proces. Totuşi, declaraţiile angajaţilor prefecturii nu pot ţine loc garanţie pentru cei care sunt deja proprietari pe terenuri dar riscă să se trezească cu samsari care au noi acte de proprietate chiar pe terenul lor. Însă, la Dumbrăvţia, butoiul cu pulbere este pe cale să explodeze din nou.
Citește pe Antena3.ro