Criza actuală, comparabilă cu seismul din martie 1977

Motto: "A-i apăra pe cei mulţi şi năpăstuiţi nu este un hobby, ci o datorie morală sacră”

În ultimul comentariu găzduit de Jurnalul Naţional intitulat "Gustul ficţiunii în capitalismul românesc", am încercat să trezesc interesul cititorilor pentru a reflecta pe tema consecinţelor nefaste induse de diseminarea manipulativă prin diferite mijloace a unor importante categorii de date şi informaţii menite să creeze o anume percepţie publică. Totul, servind desigur scopurilor unui numar restrâns de oameni şi grupuri de interese politice, economico-financiare, ideologice şi aşa mai departe. Sub umbrela aparenţei unui sistem politic democratic, marea masă a populaţiei devine astfel o simplă masă de manevră lăsând celor menţionaţi un spaţiu decizional discreţionar.

LA NOI ÎN OGRADA. România de azi, în virtutea evoluţiei sale istorice, odată intrată (atenţie, nu am spus integrată, ceea ce este cu totul altceva) în structurile instituţionale europene, se confruntă, deocamdată periferic, cu dificultăţile imense ale unei crize economice mondiale considerate a fi fără precedent. O criză care prin proporţiile globale este "democratic" distribuită geografic, dar nu şi la nivelul costurilor şi al responsabilităţii celor ce au provocat-o. Sunt convins că mulţi dintre cititori au avut până acum nenumărate ocazii să citească, să audă sau să comenteze această temă fie doar şi pentru că această criză ne afectează viaţa de zi cu zi în mod nefavorabil. Datorită magnitudinii crizei actuale, complexităţii acesteia ca şi potenţialelor efecte negative ce ar zdruncina serios stabilitatea socio-politică a modelului economiei de piaţă, opinia publică internaţională a făcut şi continuă să facă obiectul unui bombardament informaţional manipulativ sau cvasi-manipulativ menit să-i altereze percepţia corectă a realităţii. Faptul că majoritatea oamenilor nu au expertiza necesară interpretării corecte a situaţiei reale facilitează acest proces manipulativ punând-o astfel în postura de a vedea copacii dar nu şi pădurea. De aici decizia de a oferi cititorilor acestui cotidian într-o formă cât mai accesibilă ceea ce am numit "Cinci mituri referitoare la criza economică mondială". O ocazie de a reflecta nu numai la contextul actual, dar şi asupra opţiunilor de viitor pe care fiecare dintre noi le are în raport cu programele guvernamentale oferite de diferite partide politice.

MITUL NR.1 "Actuala criză economică, în pofida proporţiilor masive, este expresia naturală a procesului ciclic specific economiei de piaţă. Recesiunile ca expresie mai blândă sub aspectul consecinţelor negative sunt aşadar fenomene <> ce ţin de balanţa inexactă a comandamentelor legii cererii şi ofertei. Ca atare, unele crize sunt mai mari, altele mai mici, dar, ca şi gripele, vin şi pleacă fără a pune în discuţie sau pericol ca organism sistemul economiei de piaţă”.

DEMOLAREA MITULUI. Nimic mai fals pentru situaţia de faţă. După al doilea război mondial economia de piaţă a trecut prin 10 crize de tipul recesiunii, dar nici una dintre ele nu se compară cu criza actuală care este o criză structurală de sistem. Deci una care nu poate fi rezolvată precum cele menţionate mai sus, adică prin corecţii sectoriale sau în limbaj comun prin simple "cârpeli". Pentru a înţelege exact diferenţa, îi invit pe cititori să facă următoarea analogie. Recesiunile sunt precum cutremurele "obişnuite" în zonele seismice din Vrancea sau California. Ele au o anumită frecvenţă deja recunoscută, dar pagubele sunt relativ minimale. Se crapă pereţii la unele clădiri, altele mai vechi chiar trebuie să-şi refacă acoperişul, dar rareori sunt pierderi de vieţi omeneşti. Criza economică actuală este însă de tipul curemurului din România din martie 1977, San Francisco în 1906 şi tunami în Indonezia în anul 2004. Adică o situaţie de criză gravă în care, avându-se în vedere proporţiile dezastrului general, nu se pune doar problema reconstruirii clădirilor dărâmate, ci şi revizuirea însăşi a metodologiei arhitectonice a reconstrucţiei care va trebui să reziste în viitor unui dezastru similar. Pentru a restructura însă mecanismul economiei de piaţă altfel intrată în ultimii 30 de ani în noua fază a globalizării, factorii de decizie politică şi economico-financiari trebuie să cadă de acord mai întâi asupra cauzelor reale ce au declanşat criza actuală. Iar la acest capitol nu există în momentul de faţă – socotit de unii ca fiind prematur – o unanimitate de opinii, cu excepţia unui singur punct de nivel generic: necesitatea unui nou tip de control al pieţii financiare internaţionale. Un început bun însă prea puţin pentru a rezolva problemele structurale de fond ale actualei economii de piaţă.

TEORIA. Două sunt în prezent "şcolile de gândire" în abordarea analitică a crizei: una doreşte soluţii fără modificarea dramatică a structurilor esenţiale de funcţionare ale economiei de piaţă, adică opţiunea pentru soluţii relativ similare celor folosite până acum în soluţionarea recesiunilor de duzină apărute după al doilea război mondial; alta, înţelegând mai bine evoluţia complet inedită a contextului internaţional dictată de globalizare, doreşte o reformare a mecanismului şi a sistemului instituţiilor financiare create imediat după încheierea ultimei conflagraţii mondiale. Ambele abordări au un punct comun în înţelegerea situaţiei: luarea în discuţie fie şi implicit a actualului statu-quo al ordinii politice şi economico-financiare pe plan internaţional. Un adevărat călcâi al lui Achile pentru cei ce doresc menţinerea monopolului actual şi cei care văd în această criză un moment favorabil pentru spargerea acestuia.

PE TABLA DE ŞAH, LA G20. Apropiata întâlnire la nivel înalt G-20 de la Londra în luna aprilie va marca deschiderea ca într-o partidă de şah a meciului între cele doua părţi. Până atunci, bulgărele de zăpadă continuă să se rostogolească transformându-se într-o avalanşă tot mai greu de controlat îndeosebi prin efectele dramatice la baza piramidei socio-economice. Rata şomajului în epicentrul crizei este de peste 8.1%, cu un ritm lunar de pierdere a locurilor de muncă de peste 650.000. În mai puţin de patru luni, 2,4 milioane de oameni au fost disponibilizaţi aducând cifra totală a şomerilor la peste 4,5 milioane. Mecanismul liniilor de credit continuă să fie paralizat cu efecte devastatoare pentru asigurarea ciclului economic normal îndeosebi la nivelul producţiei. Scăderea dramatică a ratei generale a consumului şi spaima zilei de mâine a pus pe butuci cum se spune comerţul intern şi internaţional cu efectele deja cunoscute la nivelul economiilor emergente ca principale furnizoare de mărfuri pentru pieţele de consum occidentale. Pieţele de acţiuni au pierdut deja mai bine de 8 trilioane de dolari adică peste 50% din valoarea avută la începutul crizei, spulberând o parte însemnată a fondurilor de pensii precum şi a economiilor individuale menite să asigure resursele financiare pentru o bătrâneţe decentă. Cele mai mari bănci şi instituţii financiare ale lumii occidentale sunt practic în cvasi-faliment fiind deja calificate drept instituţii "zombi", doar cordonul ombilical financiar guvernamental ţinându-le în viaţă într-o sui-generis cameră de urgenţă. Şi lista poate continua încă mult. Problema este că incendiul a cuprins nu doar cea mai arătoasă casă şi implicit cartierul bunăstării, dar se extinde încet, încet asupra întregii cetăţi mondiale. Un motiv în plus ca după dezastru reconstrucţia să fie acompaniată de măsuri adecvate pentru a se preveni repetarea în mod stupid a acestuia.

NOTA REDACŢIEI: Expertiza domnului Liviu Turcu este susţinută de activitatea îndelungată în domeniul cercetării economice şi a experienţei directe în domeniul competitive business intelligence (informaţiilor competitive în domeniul afacerilor).