Cununi de salcie pentru Florii

O sărbătoare sfîntă, ce poartă numele universal de floare. Un simbol cu un limbaj aparte...

Sărbătoarea Floriilor sau Duminica Stîlpărilor, cum este cunoscută în Bucovina, este unul dintre marile praznice împărăteşti care anunţă Sărbătoarea Paştilor.

Moment - Un drum plin de semnificaţii

O sărbătoare sfîntă, ce poartă numele universal de floare. Un simbol cu un limbaj aparte...

Sărbătoarea Floriilor sau Duminica Stîlpărilor, cum este cunoscută în Bucovina, este unul dintre marile praznice împărăteşti care anunţă Sărbătoarea Paştilor. Ca fiecare sărbătoare religioasă, şi aceasta îmbină armonios elementele creştine cu cele precreştine, obiceiurile, tradiţiile şi credinţele. “Floriile surprind momentul de glorie cînd, în religia creştină, Iisus intră glorios în Ierusalim, iar locuitorii îl întîmpină cu ramuri verzi de finic. Acest moment este celebrat însă şi în tradiţia populară prin comportamente cultice, care vin să amintească de momente premergătoare religiei creştine cînd oamenii sărbătoreau acest început de primăvară”, ne spune doamna Doina Işfănoni, directorul ştiinţific la Muzeul Naţional al Satului.

SÎMBåTA LUI LAZåR. Sărbătoarea care prefigurează Duminica Floriilor. O sărbătoare a minunii divine. “În tradiţia creştină, Iisus Hristos îl învie pe Lazăr din Betania, cel mort de trei zile. Acest miracol pe care Iisus îl face este celebrat la intrarea în Ierusulim. În popor se crede că Lazăr, conform figurilor mitice din Panteonul românesc, continuă doamna Işfănoni, era un fecior tînăr. Se spune că la începutul primăverii acesta a plecat cu oile la păscut. Urcîndu-se în copac după frunze pentru animale, un vînt puternic îl omoară. În multe zone din sudul ţării există obiceiul Lăzăriţelor, al fetelor care îl caută pe fratele lor, pe Lazăr cel mort, pe care îl jelesc. Cînd îl află, îl aduc acasă, îl scaldă în lapte dulce şi îl înmormîntează. Intersant este că fetele în acest ceremonial primesc ca dar ouă albe, simbol pascal, al permanentei regenerări. În Sîmbăta lui Lazăr se anunţă sacrificiul christic, dar şi mitologic, cînd se recapitulează această credinţă foarte veche că sacrificiul trebuie înfăptuit pentru a învinge binele.”

ZIUA FLORIILOR. Religia creştină a selectat şi a păstrat o serie de simboluri din credinţele precreştine valorificîndu-le şi dîndu-le un plus de semnificaţie. “Ramurile de salcie sunt legate de vechiul simbolism al ramurii verzi, ne mai spune doamna Işfănoni, expresia perfectei regenerări a naturii, expresia vieţii care învinge întotdeauna. Se mai crede că aceste rămurele nu e bine să le arunci pînă cînd vin celelalte Florii. Este bine să le aşezi pe un pom fructifer, pentru că îl va ajuta şi pe acesta să rodească. De asemenea, această ramură de salcie este semnificativă pentru modul în care oamenii se raportează la ea. Dacă înainte de sfinţire este un simbol al vegetalului care ne ocroteşte, ne tămăduieşte, salcia sfinţită devine acel tip de instrument prin care omul se păzeşte de răul nevăzut, de forţele naturii dezlănţuite.

Ramura de salcie sfinţită este utilizată în scopuri terapeutice, adaugă doamna Işfănoni. Dacă înghiţi trei mîţişori de pe această ramură de salcie, imediat cum ai trecut de pragul bisericii în afară ai să scapi de gîlci. Nu o să te mai doară amigdalele niciodată. Femeile mai în vîrstă se încing cu salcia ca să nu le mai doară şalele cînd merg să recolteze grînele. Cînd părinţii vin acasă de la biserică prima dată trebuie să-i lovească pe copii uşurel cu nuieluşa de salcie sfinţită pentru ca ei să crească mari, sănătoşi, voinici şi înţelepţi”.

AMULETA SACRå. Modul în care această ramură de salcie se păstrează în gospodărie, ea fiind ramura secretă cu care putem arunca grindina şi furtunile, este diferit de la o zonă la alta. “În Bucovina şi în Moldova există credinţa că această cunună nu e bine să o bagi în casă, fiind un semn rău, un semn de moarte. Ea se pune întotdeauna afară, la streaşina casei. În partea de sud a ţării, în Oltenia şi Muntenia, lucrurile se petrec altfel. Rămurelele de salcie sunt făcute tot cunună, dar se pun la icoane. Moldovenii cred că

atunci cînd pun afară cununa de salcie, spiritele rele nu se vor putea apropia de casa lor, şi ele devin cumva un fel de amulete sacre capabile să apere casa şi familia de răul nevăzut, de spiritele malefice”. Tot prin comportamentele dedicate Floriilor se regăseşte şi felicitarea pentru cei care poartă nume de floare. “Pentru că suntem în post, nu facem banchete, nu facem petreceri, dar să nu uităm că avem voie să mîncăm peşte şi să bem vin. Sunt cele două embleme ale simbolismului christic – peştele, substitutul lui Iisus – şi vinul, substitutul sîngelui ce urmează a fi vărsat. Din acest punct de vedere, Floriile reprezintă o sărbătoare de bucurie, de apoteoză a încoronării, dar ca în orice apogeu există şi spaima căderii în partea cealaltă, a prăpastiei. O sărbătoare care promite binele, dar pentru a-l ajunge presupune şi un sacrificiu”, a încheiat doamna Işfănoni.

Ramuri binecuvîntate

În literatura folclorică românească există multe legende despre salcie, un simbol al feminităţii, al fertilităţii, al rodirii. “Maica Fecioară, povesteşte doamna Işfănoni, auzind de Răstignirea Fiului, a plecat să-L caute. Ajungînd la malui unui rîu s-a rugat de broască să o treacă dincolo, dar aceasta nu a vrut spunîndu-i că şi ea a avut trei copii care au fost omorîţi de roata unei căruţe şi nu a mai plîns după ei. Fecioara a blestemat-o să se usuce, dar să nu putrezească niciodată. Aşa a ajuns la salcie, cea care şi-a făcut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioară să treacă rîul. Fecioara a binecuvîntat-o, ca niciodată să nu ardă, să rodească şi să se înmulţească oriunde s-ar aşeza”.

De dorul plăcintelor

Obiceiul Lăzăriţelor, un obicei spectaculos al tinerelor fete care închipuie o mireasă. “La români, cel ce pleacă nenumit”, aminteşte doamna Işfănoni, nu trebuie lăsat pe lumea cealaltă tot singur. Alteori, această soaţă este întruchipată de brad, un simbol vegetal. În Legenda lui Lazăr se spune că el ar fi fost acoperit cu frunze, dar în luna martie cînd pleacă este însoţit de o mireasă. O altă legendă spune că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor (sau al azimei), fiindcă mama sa nu i-ar fi făcut plăcinte. De aceea, în această Sîmbătă, femeile de la ţară obişnuiesc să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind fie azimă, fie plăcinte de post în memoria strămoşilor”.

Un simbol miraculos

În vechime, ramura de salcie şi mîţişorii de răchită trebuiau lăsaţi la biserică pentru a putea fi sfinţiţi. “Copiii, în special băieţanii, povesteşte doamna Işfănoni, erau cei ce aduceau braţele de sălcii sau de răchite la biserică, întrucît fiecare om care venea în Duminica Floriilor la biserică, după liturghie trebuia să plece acasă cu cîteva ramuri de salcie sau de răchită. Ramurile înverzite sînt un simbol miraculos al vieţii, al tămăduirii, capabile să alunge răul din perimetrul unde se află.