x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Decizie - Hayssam, terorist sau nu?

Decizie - Hayssam, terorist sau nu?

21 Iul 2005   •   00:00
Decizie - Hayssam, terorist sau nu?

Judecatorii Curtii de Apel Bucuresti vor decide astazi asupra cererii acuzarii de prelungire a mandatului de arestare a omului de afaceri de origine siriana Omar Hayssam pentru terorism sau vor revoca aceasta masura, informeaza surse judiciare.

Omar Hayssam si Mohammad Munaf sunt inculpati in cazul privind rapirea jurnalistilor romani la Bagdad, audierile preliminare relevand, potrivit Parchetului instantei supreme, ca intreaga operatiune din Irak ar fi fost initiata, infiintata si coordonata de catre cei doi arabi. Totodata, din declaratiile date, in calitate de martor, de persoanele retinute in Bagdad a rezultat ca rapirea ar fi fost planificata in Romania, preciza Ministerul Public.

SCHIMBARE. Astfel, explicatia ar fi fost ca salvarea jurnalistilor romani din mana rapitorilor cu implicarea lui Mohammad Munaf si a lui Omar Hayssam ar fi determinat schimbarea atitudinii romanilor fata de musulmanii care locuiesc in Romania, se arata in declaratii ale unor inculpati irakieni in dosarul privind luarea ca ostatici a lui Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian. In acest caz, Tribunalul Central din Bagdad i-a arestat pe Abdel Jabbar Abbas, Hakim Dhiab, Salam Hikmat, Yusef Munaf, Mahmed Khaled, Omar Khdeir, Musab Khaled, Qais Abdul Hafez si Ahmad Abdel Salam. O echipa de anchetatori romani se afla la Bagdad din 16 iulie.

×
Subiecte în articol: eveniment