Devoratorii de mall-uri

Acolo unde ţoala contează

PRÊT-À-PORTER ● Extravaganţa s-a născut înainte şi a crescut semnificativ după
Mall-urile s-au schimbat, s-au înmulţit, însă de-a lungul anilor un singur lucru a rămas la fel: modistul de mall. El se confundă până la contopire cu acea persoană care ar vrea să treacă drept misterioasă, dar a cărei vedenie îţi rămâne pe retină ca o muscă cu picioarele înfipte-n miere.



În ziua în care a apărut primul mall în oraş, mai multe categorii de indivizi s-au bucurat. Finanţiştii au preamărit progresul "c-avem şi noi, ca orice ţară civilizată", proprietarii de apartamente din vecinătate s-au desfătat cu gândul meschin că specula a supravieţuit tranziţiei, cetăţenii posesori de merţane au rânjit în barbă că pot să-şi exhibe talentul, blondele au empatizat cu bucuria celor din urmă, vipurile că în sfârşit se pot lăsa admirate în toată splendoarea de carne şi oase, mai ales oase, cinefilii că au unde. Şi tot aşa. Desigur, au fost şi oameni normali care au primit vestea ca pe o ştire oarecare, ca şi cum în loc de becuri vor putea folosi de-acum înainte neoane ecologice. Prrrrbbbtt! Şi ce?!


MODISTUL DE MALL. Nu îmi mai amintesc ziua istorică în care am păşit prima oară în mall, pătrunsă de importanţa momentului, dar îmi amintesc sentimentul de frustrare provincială declanşat în faţa frizurilor desăvârşite ca în desenele animate japoneze şi a nădragilor avangardişti mulaţi, perfect încadraţi în "trend". De-atunci şi până-n zilele noaste, mall-ul s-a mai lărgit, a mai căpătat nişte rulante, nişte locuri de parcare, niscaiva firme, pardon, branduri în plus, însă un lucru a rămas neschimbat: individul(-a) vizitator încadrat într-un tipar specific şi inconfundabil. Dacă ne-am închipui că suntem deja la mall şi ne-am da jargonauţi, el s-ar numi în acest limbaj specific novator: "Fashion-ist de mall". Pe româneşte i-am putea spune Modistul "de" sau "dă" mall. Fie el femeie sau bărbat, modistul dă mall este de obicei acea apariţie care se vrea misterioasă, dar niciodată nu trece neobservată, se mişcă voluptos ca o Naomi Campbell pe catwalk, poartă ţoale mulate măcar pe o parte a corpului şi îşi trece mâna prin păr ca în reclama la şamponul antimătreaţă, după ce a rămas fără ea, evident. Apoi, se uită pătrunzător pe deasupra, ca şi cum s-ar îndrepta chiar acuş, puşcă, înspre un scop neaccesibil muritorilor de rând.


De ce merg oamenii la mall? Iată o întrebare la care după o oareşce experienţă în peregrinări prin locul cu pricina aş putea face un spectru, la fel ca Ildiko, mirosind preşul de la intrare. Categoriile se pot ghici printr-o percepţie transcendentală născută dintre misterele stilului vestimentar. Recunosc că-mi place la mall. Aici tocurile cui nu par extravagante, părul albastru este cool, piercingul e normal şi în general tot ce este uşor ieşit din tiparele vestimentare ale străzii, aici e la locul lui. A nu se intui o pledoarie pentru cele enumerate, ci o formă de exaltare în faţa toleranţei acestora. O toleranţă câştigată prin îmbrăţişarea pastişei născute fie din spirit de turmă, fie din snobism. Sau pur şi simplu o formă de exaltare în faţa toleranţei faţă de originalul "jemanfishist". Adică da, să se îmbrace, domnule, fiecare cum vrea, că e dreptul lui, indiferent pe cine copiază, după cine se ia sau ce licurici îi patinează pe creier. Şi totuşi ce îi deosebeşte între ei pe modiştii care merg la mall? O întrebare care te poartă precum covorul fermecat al lui Aladin către izvoarele filozofiei moderne, direct la profunda zicere "haina face pe om". Aşadar după "ţoala" de pe el/ea putem să distingem următoarele categorii.


ŢOAPA. Dacă o ţoapă şi-ar face mea culpa, ea ar suna cam aşa: Dacă toate ţoapele merg la mall, eu de ce nu?! Port din creştet până-n tălpi mărci celebre ciordite de "băeţii" de la Vitan şi-mi stă bine. Am şi tocuri, şi minte, antrenată pentru un singur scop belicos: să stârnesc invidia, stima şi respectul în rândul celorlalte ţoape, să moară de ciudă toate caprele care n-au Christian-Dioare ca mine. Port tot ce e mai sclipicios, blănos, mare şi pompos. Hai sictir, că nu ştii ce se poartă!


DIVA NECUNOSCUTÅ. E stilată. Arată beton. Coafura rezistă. O ştii de undeva, dar totuşi îţi dai seama că nu. Părul îi flutură pe rulanta de la mall. Coafura rezistă. E modernă şi sobră ca un star de cinema. Neapărat, poşeta e purtată cu o neglijenţă studiată pe mâna dreaptă, ceea ce îi conferă o eleganţă misterioasă, ca în reclama în care plouă şi coafura rezistă. Vine fără un scop anume, se plimbă graţios, poate caută ceva, poate nu. Tot ce contează e coafura: rezistă.


VEDETA. Este o tânără care la diferite intervale anuale merge la diferite televiziuni sub pretextul să cânte. Lumea nu prea apucă s-o vadă, aşa că vedeta vine la mall să bea un cico sau să se coafeze în aşa fel încât să conserve şi să sporească numărul celor care o arată cu degetul şi o strigă pe nume. Discret, împarte în stânga şi-n dreapta zâmbete milostive în faţa neputinţei vizitatorului de mall de a o recunoaşte, ridicând sprâncenele spre îndrumarea salvatoare "Da, eu sunt". Vedeta de mall este de obicei blondă, cu haine în "trend" şi cu un machiaj uşor şters pentru a induce senzaţia de incognito, plăcută fanilor.


GHIOLBANUL. Este bărbat, vara poartă maiou şi iarna trening sau geacă neagră de piele cu gulerul ridicat. De obicei este burtos şi poartă la gât o zgardă preţioasă sau răsuceşte pe deget un breloc inscripţionat cu cercuri. Rade instant două tăvi pline de junk-food, râgâie înduioşător şi fumează în spaţiul de nefumători. Resturile le aruncă rapid pe masa neocupată din spate pentru că nu are idee cum arată şi unde se găseşte tomberonul. Este în compania altor ghiolbani care scuipă pe jos, vorbesc tare ca surzii şi fac evaluarea sexuală a "păpuşilor" care le traversează domeniul ad-hoc.


ADOLESCENTUL COOL. Şi el, şi prietena lui au capse. Dacă n-au capse, au cercei. Ea are în plus şi ştrasuri. Amândoi poartă numai ginşi. Ai lui sunt de obicei cu turul aproape de pardoseală, ceea ce, dacă mai era nevoie, îi întăreşte aerul rebelo-occidentalo-cool. Amândoi au nasul găurit şi pentru fiecare ieşire la mall necesită un tub de fixativ de persoană, pe şuviţele tăiate în stilul "ţepi". Ţoalele lor sunt cool, filmele pe care le văd sunt cool şi, în general, totul e cool!


VÅNÅTORUL. Este gelat sau tuns scurt, proaspăt. Indiferent de ce poartă – tricou mulat, sacou sau cămaşă, o face cu prestanţă de mahăr. Atitudinea lui dominatoare îmbie vrăbiuţele rătăcite să-i dorească aripa protectoare.
Vânătorul de mall stă tolănit la cafenea mai ales pe scaunele din exterior şi observă cu ochi de terrier prada candidă, blănoasă şi roz ieşită din vizuină. Se spune că la începutul mallului gardienii din parcare admirau cu multă plăcere şi bucurie rezultatele palpabile ale măiestriei vânătorului de mall. Exemplare năbădăioase din fondul cinegetic zguduiau din ţâţâni cuştile 4X4 ale proprietarilor.


… ŞI PRADA. De multe ori prada vânătorului de mall se poate confunda. Adică vânatul se poate asemăna cu vânătorul şi chiar de multe ori se contopeşte cu acesta.


LOISIR ŞI ANDURANŢå. În concluzie, la mall e ca oriunde în altă parte. Unii se duc că au treabă, alţii de chichi, alţii de foame. Unii se duc să piardă timpul, alţii sunt târâţi aici de împrejurări şi suportă adevărate teste de rezistenţă în faţa atâtor temperamente şi figuri adunate la un loc sub cupola mall-ului. Sunt unii care vor să epateze, alţii pe care nu-i interesează nimic, nici măcar propria persoană. Unii se duc să-i vadă lumea, alţii s-o vadă ei pe ea. Şi s-o comenteze. La mall e o lume la fel de variată ca pe orice stradă din centrul Bucureştiului. De fapt, la mall e o Românie mică, mică, în miniatură. Cui nu-i place să stea acasă. Mie-mi place la mall. (Fotografii realizate cu sprijinul Anchor Group)

Nu rataţi!
În numărul de mâine citiţi despre cum îşi seduce mall-ul cumpărătorii.

Cititi si: ● Aşi la cumpărături şi la arsul gazului

Citește pe Antena3.ro

O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei