Document - Militari si civili italieni sechestrati de sovietici

In momentul iesirii Romaniei din razboiul impotriva Rusiei sovietice, moment survenit in noaptea de 23 spre 24 august 1944, Legatia Italiei de la Bucuresti, in frunte cu titularul ei, trimisul extraordinar si ministrul plenipotentiar Renato Bova Scoppa, nu avea nici un motiv sa se teama de viitor.

Diplomatie - Legatia Romei de la Bucuresti, sub asediul regimului comunist (1). In momentul iesirii Romaniei din razboiul impotriva Rusiei sovietice, moment survenit in noaptea de 23 spre 24 august 1944, Legatia Italiei de la Bucuresti, in frunte cu titularul ei, trimisul extraordinar si ministrul plenipotentiar Renato Bova Scoppa, nu avea nici un motiv sa se teama de viitor. Inca din 25 iulie 1943, data debarcarii lui Mussolini de la putere, Renato Bova Scoppa si majoritatea colaboratorilor sai s-au declarat loiali regelui Vittorio Emanuele al III-lea si, implicit, guvernului prezidat de maresalul Pietro Badoglio. In consecinta armistitiului dintre Italia si Aliati, anuntat la 8 septembrie 1943, Renato Bova Scoppa si-a reiterat optiunea antifascista si, cu toate acestea, atitudinea lui a fost tolerata cu simpatie de autoritatile de la Bucuresti, inca aliate cu nemtii, si reprezentanta diplomatica din subordinea lui a continuat sa se bucure de toate prerogativele.

Ulterior, in urma unei interventii de la Berlin, maresalul Ion Antonescu a fost de acord sa functioneze la Bucuresti si o legatie a Republicii de la Sal", legatie girata initial de Franco Trandafilo, corespondentul din Romania al agentiei Stefani, si, in sfarsit, de Armando Odenigo, fost consul la Galati si la Hamburg.

Legatii paralele. Pana in august 1944, acesta nu si-a putut prezenta scrisorile de acreditare, toate gesticulatiile lui fiind obstructionate de guvernul roman, dornic si el sa se desprinda din alianta cu Reichul german si, in cel mai bun caz, sa se alature invingatorilor.
In septembrie 1944, dupa intrarea rusilor in Bucuresti, Armando Odenigo, Franco Trandafilo si alti italieni dintre cei ce nu s-au dezis de fascism au fost arestati de NKVD si transferati in Uniunea Sovietica, de unde au revenit in Italia abia in 1954 si 1955. Cei ce au supravietuit detentiei din Rusia fireste. In schimb, fiind reprezentantul acelei Italii de acum aliate cu aliatii Rusiei sovietice, Renato Bova Scoppa a fost scutit de mizeriile survenite o data cu ocupatia militara din Romania. In toamna aceluiasi an, grija lui principala a fost aceea de a-i face sa ajunga acasa pe cei circa 2.500 de militari italieni surprinsi aici de caderea lui Mussolini, concentrati atunci la Oiesti, ca internati cu statut special, precum si pe civilii sositi aici in anii razboiului, cu diverse misiuni administrative sau comerciale. De grija militarilor de la Oiesti l-au scapat rusii la sfarsitul lui martie 1945, imbarcandu-i pe toti intr-un tren format din vagoane de marfa, care s-a pierdut in stepele rasaritene. Cu civilii italieni s-a intamplat ceva tragicomic de-a dreptul. Sovieticii l-au asigurat pe ministrul Italiei de la Bucuresti ca ii poate imbarca intr-o garnitura de tren trasa la peronul haltei periferice Grivita, care-i va transporta pe toti spre peninsula, spre patria lor. Zis si facut, numai ca trenul in speta, in loc sa se indrepte spre asfintit, spre granita cu Ungaria, a fost dirijat de sovietici tot spre imensitatea Rusiei.

Din acest moment s-au amorsat si cele dintai conflicte dintre Renato Bova Scoppa si conationalii sai. Multi au nutrit convingerea ca ministrul Italiei, spre a-si salva propria piele, ii vanduse rusilor la pachet. Un submarinist italian, care renuntase la uniforma si se amestecase printre civilii din transportul deturnat de sovietici, un anume Renato Cepparo, nu renuntase la aceasta convingere nici in 1986, cand autorul acestei reconstituiri istorice l-a cunoscut la Milano. In realitate, Renato Bova Scoppa fusese deliberat indus in eroare de rusi, o natie de oameni care nu s-ar fi dat inapoi sa interneze in faimosul Gulag intreaga populatie a Europei. Totusi, cei mai multi dintre italienii deturnati spre o destinatie deocamdata necunoscuta intr-un tarziu au ajuns acasa, de unde au inceput sa-l arate pe Renato Bova Scoppa cu degetul, indicandu-l vinovat pentru toate vicisitudinile traversate de ei. Chestiune care n-a intarziat sa puna pe ganduri Ministerul italian de Externe. De asemenea, fostii lupi fascisti din cadrul coloniei italiene de la Bucuresti, cu care ministrul se confruntase din iulie 1943 pana in august 1944, dupa ce au reusit sa plece din Romania si sa ajunga la Roma, s-au imbracat in piele de oaie si au inceput sa-l acuze pe Bova Scoppa de fel de fel de erori si nereguli, in parte reale, insa, in majoritatea lor, inventate. Pe de alta parte, ca si in Italia, elementele comuniste incepusera sa se agite tot mai ostentativ si periculos, infiintand si la Bucuresti o asa-zisa Uniune a Patriotilor Italieni, dominata de ei, si revendicandu-si merite imaginare. De pilda, Alfredo Mantero, un ziarist pripasit de mai multa vreme la Bucuresti, initial in slujba fascismului, publica in ziarele romanesti ale timpului tot felul de reportaje despre pretinse fapte de arme ale partizanilor italieni impotriva germanilor, intreprinse nu in Italia, ci intre Dunare, Nistru si Muntii Carpati. Or, naratiunile lui tineau de domeniul fictiunii, asa ceva nu se intamplase in Romania, unde, intr-adevar, se afirmase o miscare de partizani autohtoni, mai ales in nordul Moldovei si Bucovina, insa nu impotriva germanilor, ci impotriva sovieticilor, incepand din primavara lui 1944, in ultima faza a razboiului purtat cu acestia.

Tribulatiile lui Bova Scoppa. Din punct de vedere strict politic, demn de remarcat este faptul ca ministrul Italiei nu avea o viziune prea clara nici asupra evenimentelor survenite la Bucuresti in noaptea de 23 spre 24 august 1944. Renato Bova Scoppa isi inchipuia ca rolul primordial in schimbarea de front operata in Romania l-ar fi jucat Iuliu Maniu, presedintele Partidului National-Taranesc, considerat principala forta de opozitie la politica maresalului Ion Antonescu. Si, la 27 august 1944, chiar i-a trimis acestuia un mesaj de felicitare pentru "batalia de salvare a Romaniei, pe care ati condus-o in rang de mare capitan". Insa Iuliu Maniu nu fusese prin nimic implicat in arestarea lui Ion Antonescu si a colaboratorilor lui apropiati si habar nu avea despre ce se intamplase de fapt la Palatul Regal in noaptea aceea fatidica. Dimpotriva, era convins ca regele incheiase un armistitiu cu rusii din proprie initiativa, fiind destul de surprins cand a aflat ca armistitiul abia urma sa se trateze la Moscova, fiind semnat, cum se stie, tocmai in noaptea de 12 spre 13 septembrie 1944 si reprezentand, mai degraba, un act de capitulare. Pana atunci, armatele ruse ocupand intregul teritoriu al tarii. Persistand in erorile lui de optica, Renato Bova Scoppa l-a felicitat si pe regele Romaniei intr-o audienta pe care acesta i-a acordat-o pentru curajul cu care ar fi condus armata romana in luptele pentru izgonirea trupelor germane din Romania. Or, asistat indeaproape de comunisti, singurii care au fost permanent alaturi de el in acele momente, Mihai I nu ordonase decat arestarea maresalului Ion Antonescu. Apoi, lasand in urma o stare de deruta totala, a fost expediat in viteza la Dobrita, la un sanatoriu militar, in muntii din nordul judetului Gorj, de unde nu a mai avut nici un contact cu tara si autoritatile improvizate in pripa la Bucuresti timp de cateva saptamani. Meritul de a-i fi izgonit pe germani din tara a revenit in totalitate armatei romane si comandantilor ei, care, intr-o oarecare masura, dupa ce si-au revenit din stupoare, s-au straduit sa si colmateze efectele dezastruoase ale unui act necesar, insa prost gandit si transpus si mai prost in practica.

Nu este mai putin adevarat ca erorile de optica ale ministrului italian erau alimentate si de iluziile nutrite nu numai de unii romani cu care se afla in contact, ci si de diplomatii straini cu care intretinea relatii dintre cele mai stranse. Cercurile diplomatice neutre de la Bucuresti, consemna o nota informativa a Sigurantei romane din 3 octombrie 1944, "arata ca pilda din Italia este necesara sa fie prezentata tuturora, intrucat situatia din Romania nu este diferita de aceea de acolo, sub raportul politic intern, tendinta Aliatilor fiind aceeasi pretutindeni: guverne democratice, realizate din coalizarea tuturor fortelor democratice". Numai ca Italia era ocupata de anglo-saxoni, pe cand Romania era ocupata de rusi, cu ale caror abuzuri si apucaturi paranoice, europenii abia urmau sa se obisnuiasca. In afara de asta, comunistii romani, captati de mirajul puterii depline, erau departe de a reprezenta o forta cu adevarat democratica. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca erau la cheremul Moscovei si Moscova acorda un inteles total diferit notiunii de democratie.

Un alt defect de viziune al ministrului italian consta in neintelegerea comportamentului numai aparent paradoxal al sovieticilor fata de conationalii sai surprinsi de evenimente in Romania. De ce au confiscat cele doua transporturi ale celor ce doreau sa se repatrieze, unul de militari si celalalt de civili, deturnandu-le catre Rusia? De ce au permis, in schimb, altor loturi mai restranse de italieni sa-si regaseasca tara natala? De ce din transporturile amintite mai sus, din martie si mai 1944, cei mai multi italieni confiscati de sovietici au putut sa ajunga acasa, pe cand altii nu, fiind retinuti in prizonierat timp de un deceniu intreg? Cupland cronologia miscarii de colo-colo a acestor napastuiti ai destinului cu cronologia evenimentelor in curs de desfasurare in Italia, serviciile secrete din Romania, inainte de a fi infiltrate masiv de agenti sovietici si comunisti autohtoni, au inteles intreaga mecanica a comportamentului rusilor. Cat timp in Italia comunistii lui Togliatti s-au aflat intr-o ascensiune promitatoare, sovieticii s-au gandit sa le acorde un bonus moral, care sa intareasca increderea populatiei in buna-credinta si virtutile lor, stiindu-se ca Togliatti era omul Moscovei. Si daca rusii ii tratau omeneste pe italieni, asta nu s-ar fi datorat decat comunistilor peninsulari. Insa, din momentul cand democratia crestina a reusit sa bareze calea comunistilor spre putere, sentimentele rusilor s-au rasucit cu 180 de grade si parte din italienii sechestrati in Romania, in Iugoslavia sau in Ungaria au ramas sechestrati. Or, oarecum izolat, comunicatiile sale cu Roma fiind drastic supervizate de Comisia Aliata (sovietica) de Control de la Bucuresti, Renato Bova Scoppa nu a realizat toata aceasta mecanica, ea sfarsind prin a-l afecta si pe el, si legatia din subordinea sa.

Relatii in curs de racire. Nu intamplator, dupa 6 martie 1945, data la care comunistii romani au preluat efectiv puterea din tara, noile autoritati de la Bucuresti au inceput sa-l trateze cu o vadita indiferenta. Comandamentul trupelor de ocupatie sovietice nu-l mai baga in seama deloc. Numai primul-ministru al noului guvern preponderent comunist, dr. Petru Groza, un personaj marcat de civilitate, l-a primit de cateva ori in audienta, i-a exprimat afectiunea sa, dar nu l-a putut ajuta cu nimic. In cele din urma, in vara lui 1946, Ministerul italian de Externe a fost nevoit sa-l recheme pe Renato Bova Scoppa la Roma. Este adevarat, ii expirase si stagiul de la Bucuresti, dar mult mai probabil a fost retras de la post din cauza faptului ca nu-l mai recomanda eficienta, in ciuda bunavointei si stradaniilor sale. Daca au existat si altfel de cauze ale incetarii misiunii sale, acestea nu pot fi aflate decat din arhivele din Italia. In locul sau, Legatia Italiei de la Bucuresti a fost girata de Pietro Gerbore, din postura de insarcinat cu afaceri. Era un distins intelectual, cu relatii solide in cercurile culturale din Romania. In anii razboiului, tradusese in italiana o parte din versurile lui Mihai Eminescu, poetul national al romanilor, reunite intr-o placheta editata la Roma. Chestiunea nu conta pentru comunisti, insa pentru oamenii de carte de la Bucuresti avea o importanta deosebita.

Destinul ulterior al lui Renato Bova Scoppa nu a fost din cale afara de fericit, intr-o prima instanta, cel ce reprezentase Italia la Societatea Natiunilor de la Geneva, la Lisabona si la Bucuresti, in imprejurari dintre cele mai complicate, odata ajuns la Roma, a fost indepartat din Ministerul italian de Externe. Din corespondenta pe care a purtat-o cu primul-ministru roman, dr. Petru Groza, in decembrie 1946 si august 1947, se intelege ca a fost victima unor intrigi si reclamatii ale italienilor repatriati. Noi credem ca a picat in Italia exact atunci cand institutiile statului se reasezau in tipare noi, cu alte scheme de personal, si, inevitabil, cei ce se aflasera pana atunci departe nu mai erau luati in calcul sau erau pur si simplu uitati. Oricum, dupa stiinta noastra, in anii ’50, Renato Bova Scoppa a revenit in diplomatie, fiind numit trimis extraordinar si ministru plenipotentiar tocmai in Indonezia, departe de Europa si de dilemele ei.

Sub lupa Sigurantei. Cat timp Serviciul Special de Informatii, Siguranta statului si alte structuri informative din Romania s-au mentinut in limitele preocuparilor lor anterioare loviturii de stat de la 23 august 1944, atat supravegherea coloniei italiene din tara, cat si cea a reprezentantei diplomatice a statului italian de la Bucuresti au avut un caracter neutral. Notele emise diurn sau periodic nu blamau, nu se cantonau in domeniul proceselor de intentie si nu se lansau in verdicte, rezumandu-se la a constata si relata stadiul evolutiei evenimentelor. Spre a oferi un singur exemplu, reproducem aici un fragment de sinteza a Corpului Detectivilor, o structura informativa si operativa din cadrul Prefecturii Politiei Capitalei. La capitolul Actiunea italiana badoglista, documentul datat 6 octombrie 1944 consemna sec: "In urma loviturii de stat care a dus la capitularea unei parti din armata italiana, sub conducerea maresalului Badoglio, in Romania a luat fiinta o actiune potrivnica intereselor germane. Aceasta actiune a fost condusa de fostul ministru Bova Scoppa, ramas in tara, la care s-au asociat si unele dintre elementele Legatiei italiene. Activitatea elementelor badogliste a fost indreptata atat contra regimului Antonescu, cat si contra actiunii de regrupare a elementelor ramase credincioase regimului fascist. Elementele badogliste au mentinut tot timpul legaturile cu exponentii partidelor democratice din Romania. In urma iesirii Romaniei din Axa si a instaurarii regimului democratic, elementele profasciste, in frunte cu reprezentantul legatiei fasciste, au fost arestate. In prezent, actiunea coloniei italiene din tara este indreptata impotriva eliminarii tuturor elementelor cunoscute ca ar fi ramas pe linia ideologica fascista".

FARA TRANSILVANIA. Publicatia italiana Corriere della Sera prezinta pe prima pagina stirea Dictatului de la Viena de la 31 august 1940.

Unele observatii sunt necesare: Renato Bova Scoppa si cei ce se situasera pe pozitia lui nu au actionat niciodata impotriva regimului Antonescu, de vreme ce acesta le tolera atitudinea. Apoi, mult mai stranse au fost relatiile ministrului italian disident cu al doilea om din conducerea Romaniei din anii razboiului, Mihai Antonescu, decat cu reprezentantii asa-ziselor forte democratice ale tarii. In rest, numai ultima fraza a fragmentului reprodus fiind oarecum neclara pentru o minte obtuza. Insa ea nu spunea altceva decat ca italienii nu se aratau dispusi sa-si epureze excesiv randurile, multi dintre cei considerati drept fascisti fiind recuperabili pentru democratie. Si Corpul Detectivilor, in faza aceea a lucrurilor, nu aprecia ca ar fi fost in discutie o situatie de condamnat. In schimb, pe masura ce comunistii romani, sprijiniti masiv de comandamentul sovietic de ocupatie, se apropiau de momentul acapararii puterii depline in stat, infiltrandu-se in toate institutiile statului, tonul rapoartelor informative ale structurilor specializate s-a inasprit progresiv, pana la a exprima un partizanat politic mai mult decat straveziu. Curand, acestea nu se vor mai afla in serviciul statului, devenind simple unelte ale partidului comunist.

Fapt interesant, in fazele initiale, structurile respective au acordat mai putina atentie comunitatii italiene din Romania si Legatiei Italiei de la Bucuresti, vizandu-i cu prioritate pe prelatii de origine italiana din cadrul institutiilor romano-catolice autohtone. Ceea ce era chiar normal in sistemul normalitatilor de atunci: in Uniunea Sovietica se va declansa foarte repede o lupta acerba impotriva catolicismului, decis sa stopeze elanurile comunistilor din Italia si Franta. Primele ei semne s-au vadit chiar inainte de incheierea ostilitatilor din Europa, si lupta aceasta va fi purtata de Moscova atat in limitele propriului teritoriu, cat si in tarile pe care le va ocupa militar. Iar comunistii romani, evident, nu se puteau sustrage de la datoria de a-si asuma fara comentarii aceasta initiativa a comunistilor rusi. Si acesti prelati catolici de origine italiana, in Romania, nu erau nici putini si nici lipsiti de putere de influenta in societatea romaneasca a timpului.

In primul rand, era italian nuntiul apostolic din Romania, Monseniorul Andrea Cassulo, sosit la Bucuresti la 19 octombrie 1938, dupa unele documente, sau la 9 noiembrie, acelasi an, dupa altele. Era nascut in 1869 si in Italia avea rang de episcop. Din 1921 indeplinise misiunea de delegat apostolic in Egipt si Arabia Saudita. Dupa Concordatul incheiat de Romania cu Vaticanul, semnat la 10 mai 1927, la Sfantul Scaun, si intrat in vigoare la 7 iulie 1929, Andrea Cassulo era al doilea nuntiu papal acreditat pe langa autoritatile romanesti. In timpul razboiului se remarcase prin actele sale de caritate, prin vizitele intreprinse in Transnistria si oriunde putea sa aduca o alinare unor oameni napastuiti, precum si prin sprijinul acordat evreilor prigoniti de regimul maresalului Ion Antonescu. Si nu doar o data interventiile lui pe langa guvernul roman au avut consecinte benefice.

INVAZIA

"Cand rusii au intrat in Romania in august ’44 au fost primiti ca prieteni. Insisi noii guvernanti romani au indemnat populatia sa-i intampine pe soldatii sovietici ca pe niste eliberatori. Bineinteles, comportamentul armatelor victorioase nu a fost acela la care se asteptau romanii. Rusii rechizitionau locuinte, automobile, alimente, au comis acte de violenta, adica au facut ce face orice armata invadatoare pe un pamant inamic. Pe de alta parte, armatele sovietice pastrau vie amintirea tarii lor devastate de fortele Axei si, in consecinta, tratand cu romanii, in ciuda rasturnarii de front operate de acestia, nu s-au incurcat in subtilitati" Renato Bova Scoppa