x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dumbravă „Câmpul Tactic”, conectat la rețeaua evazionistă „Murfatlar”, anchetată de DNA până la prescrierea faptelor

Dumbravă „Câmpul Tactic”, conectat la rețeaua evazionistă „Murfatlar”, anchetată de DNA până la prescrierea faptelor

de Ion Alexandru    |    20 Feb 2025   •   07:40
Dumbravă „Câmpul Tactic”, conectat la rețeaua evazionistă „Murfatlar”, anchetată de DNA până la prescrierea faptelor

Fostul general SRI Dumitru Dumbravă își continuă seria extinderii afacerilor, în ciuda dosarului penal instrumentat de DNA pe numele său și al lui Florian Coldea.

În 26 noiembrie 2024, cu două zile după consumarea primului tur al alegerilor prezidențiale anulate, acesta a înființat o nouă firmă, care se ocupă cu activități de suport pentru întreprinderi, firmă care are exact același sediu cu al SC Wise Line Consulting SRL, compania anchetată de procurorii anticorupție pentru „optimizările de dosare” promise unor clienți, pentru sume de sute de mii de euro. Dumbravă este asociat în această nouă companie cu un om de afaceri pe nume Gabriel Breahnă, care, la rândul său, este asociat în două firme cu mai mulți inculpați din mega-dosarul „Murfatlar”, deschis în 2016, care viza infracțiuni de evaziune fiscală provenită din TVA de peste 300 de milioane de lei. În 2023, acest dosar a fost clasat, pentru că s-au prescris faptele. Anul trecut, chiar când era pus sub control judiciar pe cauțiune, același Dumitru Dumbravă și-a asociat firma de consultanță într-o altă companie, care se ocupă cu activități ale holdingurilor, parte a unei rețele de afaceri din care face parte și fostul europarlamentar PDL Petru Luhan, finul de cununie al Elenei Băsescu.

La exact două zile după primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale anulate de anul trecut, adică în data de 26 noiembrie 2024, la adresa unde ființează sediul social al firmei SC Wise Line Consulting SRL, compania fostului general SRI Dumitru Dumbravă, implicată în „consultanță” acordată oamenilor de afaceri cu dosare penale, în vederea „optimizării” sentințelor, se înființa o altă companie comercială.

Este vorba despre SC Global Forward SRL, despre care, dintr-un document oficial furnizat de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), aflăm că a fost dispusă autorizarea constituirii, înmatricularea și înregistrarea acestei companii, cu sediul social declarat în București, Sectorul 3, Bulevardul Decebal, nr. 12, Bloc S7, Scara 1, Etaj 5, Apartament 15, Camera 1. Domeniul principal de activitate declarat este „activități pentru întreprinderi n.c.a.”.

Capitalul social, subscris și vărsat, în valoare de 1.000 de lei, este împărțit între un anume Andrei Costin Dobrin, din Fundeni, județul Ilfov, de Dumitru Dumbravă, domiciliat în Sectorul 3, și de societatea Indictio Prima SRL, cu sediul în Sectorul 1 al Capitalei. Din același document, mai aflăm că acționarul Andrei Costin Dobrin, care nu mai figurează în nicio altă companie, este reprezentat de un anume Gabriel Breahnă, cu domiciliul în Sectorul 2. De altfel, Dobrin este și administratorul ales al SC Global Fast Forward SRL.

Rețeaua Euro Bit SA și G. On 

Tot de la Registrul Comerțului, aflăm că asociatul persoană juridică SC Indictio Prima SRL este deținut de același Gabriel Breahnă. Acest om de afaceri este partener în mai multe societăți comerciale, printre care în SC Euro Bit SA, dar și în SC G. On SRL.

Conform unei încheieri din 2005, SC Euro Bit SA București avea drept asociați pe Gabriel Breahnă și societățile Signus Romania Distribution SA (administrată de un anume Cătălin Bucura), SC Euro Trade Invest SA (reprezentată de un anume Ion Șerban Dobronăuțeanu), SC Eurovipo SRL (reprezentată de același Cătălin Bucura) și SC Gabriel Sys Com SRL (reprezentată de Gabriel Breahnă).

În 11 februarie 2010, structura acționariatului SC Euro Bit SA se modifică, astfel încât Gabriel Breahnă deținea 40% din capitalul social, Cătălin Bucura deținea 9,2%, Emanuel Corneliu Dobronăuțeanu deținea 17,25%, Ion Șerban Dobronăuțeanu deținea 10,35%, Maria Ivănescu deținea 18,4%, Nicolae Marcel Mermeze deținea 2,4%, iar Gheorghe Zlotea deținea 2,4%.

În ceea ce privește societatea SC G. On SRL, în anul 2013 îi avea drept acționari pe Gheorghe Negoiță și pe Olga Negoiță, pentru ca, ulterior, să fie preluată de Gabriel Breahnă, împreună cu George Ivănescu. Societatea se află în insolvență.

Ei, bine, asociații lui Gabriel Breahnă - Cătălin Bucura, SC Eurovipo SA, Nicolae Marcel Mermeze, Gheorghe Zlotea și George Ivănescu - sunt protagoniștii unui megadosar penal instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Este vorba despre dosarul intitulat „Murfatlar”.

Partenerii lui Breahnă, urmăriți penal de DNA încă din 2016

În data de 18 octombrie 2016, Direcția Națională Anticorupție anunța că a dispus reținerea omului de afaceri Cătălin Bucura, dar și a lui George Ivănescu, Gheorghe Zlotea și Constantin Cîrciumaru, în calitatea lor de asociați ai mai multor firme de producere și de comercializare a băuturilor alcoolice, implicate în operațiuni ilegale.

Procurorii susțineau că, în perioada 2010 - 2014, patru societăți cu activitate de producere și comercializarea băuturilor alcoolice, deținute sau controlate de George Ivănescu, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea și de alte persoane, ar fi produs un prejudiciu total de 597.218.168,76 de lei (aproximativ 132 de milioane de euro) la bugetul de stat, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. Această activitate infracțională s-ar fi desfășurat în condițiile în care funcționari publici din cadrul autorităților fiscale și vamale competente nu au îndeplinit actele la care erau obligați prin atribuțiile de serviciu.

Acuzațiile se referă, printre altele, la amortizarea, cu încălcarea legii, a trei antrepozite fiscale de producție de alcool și băuturi alcoolice deținute de aceste firme, dar și la sustragerea de la plata TVA, a accizelor și a altor obligații fiscale, prin înregistrarea unor operațiuni fictive, care au mărit taxa deductibilă.

Astfel, se arată în actul de acuzare, în cazul a trei antrepozite fiscale de producție, Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor amortizate din Ministerul Finanțelor a încălcat legea în procedura de autorizare, prin adoptarea unor soluții de admitere a cererilor în alte condiții decât cele legale. Iar după autorizarea societăților de antrepozite fiscale, funcționarii publici nu au îndeplinit actele la care erau obligați și, timp de doi ani, autorizațiile nu au fost suspendate, „deși, lună de lună, societățile comerciale în cauză au acumulat obligații fiscale restante, inclusiv accize și TVA”.

Deconturi fictive de TVA

În continuare, DNA susținea că, „în temeiul deconturilor fictive de TVA, cu opțiune de rambursare, aceste firme au susținut ulterior că au de încasat bani de la bugetul de stat, astfel că împotriva lor să nu fie luate măsurile prevăzute de lege care să le oblige să plătească obligațiile fiscale restante”.

Mai mult, trei dintre aceste firme ar înregistrat în contabilitate facturi emise de pretinși furnizori „în scopul de a majora artificial TVA-ul decontabil, astfel încât, printr-o eventuală compensare ori rambursare, această sumă să poată acoperi celelalte obligații fiscale pe care aceste firme le înregistrau din activitatea de producție a băuturilor alcoolice”.

Spre exemplu, spun procurorii, „între septembrie 2012 și iunie 2014, una dintre firme, cu activitate de producere și de comercializare de băuturi alcoolice, a înregistrat de la furnizorii săi facturi de avans în valoare totală de 400 de milioane de euro plus TVA de 86 de milioane de euro. Această sumă era atât de mare, încât ar fi putut fi comparată cu ratele de capital pe care România le-a plătit la Fondul Monetar Internațional în perioada 2012 - 2015, ori cu împrumutul contractat de România de la BIRD în 2011”.

În acest dosar au fost reținuți George Ivănescu (asociatul lui Gabriel Breahnă în SC G. On SRL), Cătălin Bucura și Nicolae Zlotea (asociații lui Gabriel Breahnă din SC Euro Bit SA), dar și alte șapte persoane.

Au scăpat, în 2023, cu o clasare, deoarece s-au prescris faptele

În 11 noiembrie 2016, DNA a extins cercetările penale și față de companiile Murfatlar SA (pentru cinci acte de evaziune fiscală și pentru cinci infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată), SC Euroavipo SRL (pentru cinci fapte de evaziune fiscală și patru fapte de tentativă la infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată), societate care a fost asociată cu Gabriel Breahnă în SC Euro Bit SA și controlată de Cătălin Bucura, SC Bratenders Distilleries SRL, SC Visteria Industries SRL, SC Oana Management, SC Compania de Supraveghere IG SRL, SC General Gas Management SRL, SC Dante’S Management SRL și SC Hecta Viticol SRl.

În luna decembrie a anului 2023, acest megadosar „Murfatlar” a fost clasat de către Direcția Națională Anticorupție, pe motiv de prescriere a faptelor. Spre exemplu, Cătălin Bucura a scăpat de acuzația că, între septembrie 2012 și iulie 2014, în mod repetat, a pus în executare și a înlesnit executarea hotărârii de a obține, fără drept, rambursări de TVA de 331.136.300,68 de lei, prin stabilirea cu rea-credință a TVA în declarațiile 300 aferente lunilor septembrie 2012, octombrie 2012, iunie 2013, ianuarie și iunie 2014 depuse de către firma sa, SC Euroavipo SA. A scăpat, totodată, și de fapta potrivit căreia, în august 2012 și în februarie 2013, a înlesnit și ajutat la încheierea unor operațiuni fictive pentru a fi înregistrate în contabilitate și în alte documente legale ale Murfatlar SA, cu scopul sustragerii de la plata sumei de 532.571 de lei, reprezentând TVA.

Și în ceea ce-l privește pe Gheorghe Zlotea s-a întâmplat la fel, cum, de altfel, s-a petrecut idem și în ceea ce-l privește pe Nicolae Marcel Mermeze, acționari alături de Gabriel Breahnă și de Cătălin Bucura în SC Euro Bit SA.

Noua firmă, înregistrată la aceeași adresă cu vestita Wise Line Consulting, din dosarul Coldea - Dumbravă - Trăilă

Așa cum am arătat în preambulul acestei anchete, SC Global Fast Forward SRL s-a înființat în data de 26 noiembrie 2024, cu sediul social în București, Bulevardul Decebal, nr. 12, Camera 1, Bloc S7, Scara 1, etaj 5, apartament 15, camera 1, Sectorul 3. La aceeași adresă, la data de 4 septembrie 2018, se înființa și firma de consultanță a fostului general SRI Dumitru Dumbravă, firmă care este anchetată, alături de compania Strategic Sys SRL a lui Florian Coldea, în dosarul penal instrumentat de DNA cu privire la „bani pentru optimizarea dosarelor în instanțe”. 

Este vorba despre firma care, la momentul fondării, se numea SC Intell Cube Consulting SRL, care îl avea ca fondator asociat unic și administrator pe generalul Dumitru Dumbravă, domiciliat în Sectorul 3, asemenea lui Dumitru Dumbravă din SC Global Fast Forward SRL.

Ulterior, la data de 27 mai 2020, SC Intell Cube Consulting SRL și-a schimbat denumirea în SC Wise Line Consulting SRL, care și astăzi are sediul la aceeași adresă.

Altă asociere cu un grup de business, în care este implicat și finul Elenei Băsescu

„Jurnalul” a dezvăluit, în toamna anului trecut, că firma lui Dumitru Dumbravă, SC Wise Line Consulting SRL, s-a asociat într-o altă afacere interesantă. Astfel, cu trei luni înainte ca DNA să-l pună sub urmărire penală, alături de Florian Coldea și de avocatul Doru Trăilă, pentru trafic de influență și intervenții în justiție, generalul în rezervă al SRI Dumitru Dumbravă și-a introdus firma de consultanță, cu ajutorul căreia permitea „optimizarea sentințelor penale” pentru clienții săi, într-o rețea de afaceri cu energie. Din aceeași rețea face parte și un fost europarlamentar PDL, Petru Luhan (FOTO), finul de cununie al Elenei Băsescu, scăpat de pușcărie pentru că s-au prescris faptele.

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), la data de 7 februarie 2024, firma SC Wise Line Consulting SRL, patronată și administrată de fostul general SRI, a intrat ca asociat într-o altă societate. Este vorba despre SC Gutami WLC SRL, care are sediul într-un imobil din strada Banu Andronache, din Sectorul 1, și care și-a declarat obiectul de activitate drept „activități ale holdingurilor”. În această companie, coasociatul SC Wise Line Consulting SRL este o altă firmă, SC Gutami România Holding SRL, iar nou-înființata entitate are trei administratori. Primul se numește Pek E.V. Zhang Gerrit Jan, cetățean olandez, al doilea se numește Wagenaar Weiger, tot cetățean olandez, iar al treilea administrator este însuși Dumitru Dumbravă.

Grupul Gutami, cu care s-a asociat „Câmpul Tactic”, s-a înființat în 2016, în SUA, sub denumirea de Gutami INC, se ocupă cu finanțarea și fabricarea panourilor fotovoltaice și a depozitelor de energie și hidrogen și este patronat de Gerben Pek, membru al clubului Rotary. Compania asociată cu firma lui Dumitru Dumbravă în SC Gutami WLC SRL, SC Gutami România Holding SRL, a fost înființată în data de 10 mai 2023, sub denumirea de SC Gutami Emas România SRL și are sediul social la aceeași adresă cu Gutami WLC SRL. Obiectul principal de activitate este, de asemenea, același - „activități ale holdingurilor”.

Cu un capital social de un leu, societatea este deținută, în calitate de unic asociat, de către Gutami Emas BV Olanda, iar administratorul este unul dintre cei trei administratori ai SC Gutami ELC SRL, adică Pek Gerrit Jan.

La data de 29 noiembrie 2023, a luat ființă o altă companie, pe nume SC Gutami - Emas JV SRL, care are același sediu social din strada Banu Andronache, se ocupă tot cu „activități ale holdingurilor” și are un capital social subscris și vărsat de 200 de lei. Fondatorii acestei firme sunt SC Gutami România Holding SRL (asociatul lui Dumitru Dumbravă) și SC Emas Holding Project SRL, cu sediul în Sectorul 1 al Capitalei. Doi dintre colegii administratori ai lui Dumitru Dumbravă din cadrul SC Gutami WLC SRL, administrează și SC Gutami - Emas JV SRL. Este vorba despre olandezii Pek E.V. Zhang Gerrit Jan și Wagenaar Wieger. Al treilea administrator este un român, pe nume Petru Constantin Luhan.

Petru Constantin Luhan, membru în aceeași rețea de afaceri cu generalul Dumitru Dumbravă, este una și aceeași persoană cu fostul europarlamentar PDL, ales în Parlamentul European la alegerile din anul 2009 și care, apoi, a tras instituției europene o țeapă de peste 50.000 de euro. Cel puțin acestea sunt acuzațiile aduse de DNA, care, în data de 19 aprilie 2019, l-a trimis în judecată pe fostul eurodeputat Petru Constantin Luhan pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente false, fapta având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Este un apropiat al fostului președinte Traian Băsescu, care l-ar fi impus, în 2019, pe lista de europarlamentare a PDL, iar în 2014 Elena Băsescu și fostul ei soț, Bogdan Ionescu, i-au fost nași de cununie, nunta având loc la Palatul Snagov.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×