Excesul de putere, boala celui care crede că nu greșește niciodată

Oamenii care suferă de sindromul Hubris își schimbă personalitatea atunci când se regăsesc în poziții de conducere. Acest lucru se poate întâmpla în afaceri sau în orice alt domeniu în care există ierarhii, dar mai ales în politică. 

Termenul hubris sau hybris se referă la un concept grecesc care înseamnă „exces”. Sindromul Hubris este asociat cu excesul de putere. Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, sindromul Hubris este o trăsătură de personalitate care implică mândrie, încredere și importanță de sine excesive, dispreț total față de ceilalți. În consecință, aceste persoane tind să supraestimeze lucruri precum abilitățile, cunoștințele, importanța și probabilitatea de succes.

Comportamente impulsive și adesea distructive

„De exemplu, o persoană cu acest sindrom ar putea crede că nu greșește niciodată, că este garantat că va reuși în toate proiectele sale sau că merită să fie deasupra legii. Acest sindrom reprezintă o trăsătură problematică care poate duce la consecințe grave și negative pentru indivizii hubristici (comportamente impulsive și adesea distructive) și pentru cei din jur, deci este important să o înțelegem. Deși există exemple de indivizi hubristici în fiecare domeniu al vieții, acest fenomen este cel mai frecvent asociat cu cei care dețin o poziție de putere/decizională. Oamenii care suferă de sindromul Hubris își schimbă personalitatea atunci când se regăsesc în poziții de conducere. Acest lucru se poate întâmpla în afaceri, politică sau în orice alt domeniu în care există ierarhii. Este important de observat că, deși hubrisul este de obicei discutat ca o trăsătură personală, acesta poate apărea și la scară largă, în rândul grupurilor precum echipe sportive, companii sau țări, ai căror membri dezvoltă un hubris colectiv în ceea ce privește identitatea lor de grup, într-un proces similar cu dezvoltarea hubrisului individual”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Ce îi determină pe oameni să dezvolte Sindrom Hubris?

„În general, comportamentele care umflă mândria, încrederea sau importanța de sine a unei persoane sunt susceptibile de a duce la aceasta, adesea printr-un proces gradual. De exemplu, în unele cazuri, o serie de succese majore consecutive pot determina declanșarea sindromului hubris. Totodată, mai putem vorbi și de exonerarea de reguli sau primirea de laude constante și fără punctarea aspectelor de corectat sau mai pot fi anumiți factori care pot face o persoană mai predispusă la dezvoltarea hubrisului, de exemplu, mediul lor cultural sau prezența unor trăsături de personalitate precum narcisismul, care implică interes și admirație față de sine excesive”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru.

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

Mereu deasupra legii

Hubris afectează oamenii atunci când vine vorba de trei tipuri de relații:

Relația lor cu sinele. Când vine vorba de relația unei persoane cu sine, hubrisul o poate determina să dezvolte încredere excesivă și mândrie, ceea ce o poate determina să-și supraestimeze abilitățile, cunoștințele și probabilitatea de succes și să rateze necesitatea informării corecte sau al unui antrenament suficient pentru atingerea obiectivelor;

Relația lor cu ceilalți. Când vine vorba de relația cu ceilalți, cei ce prezintă sindromul hubris se pot considera ca fiind mai presus de ceilalți, ceea ce poate duce la aspecte precum refuzul de a asculta sfaturi, perspective diferite și disponibilitatea de a folosi frica, intimidarea și violența pentru a-și atinge obiectivele;

Relația lor cu autoritatea. Când vine vorba de relația unei persoane cu autoritatea, hubrisul o poate determina să se considere a fi mai presus de lege, ceea ce o poate determina să creadă că nu trebuie să respecte legile și poate dezvolta dispreț față de autoritate.

Pericolele Sindromului Hubris

Principalul pericol al Sindromului Hubris este acela că întunecă judecata oamenilor în diferite moduri, ceea ce determină individul hubristic să ia decizii care sunt dăunătoare pentru ei și pentru ceilalți.

Deoarece Sindromul Hubris implică o încredere excesivă în cunoștințele și abilitățile personale, îi poate determina pe oameni să își supraestimeze capacitatea de a obține rezultate pozitive în diferite domenii, ceea ce îi face să-și asume riscuri inutile. În mod similar, hubrisul poate determina oamenii să supraestimeze validitatea și fiabilitatea intuițiilor lor și, în consecință, să se bazeze în exces pe aceste intuiții, evitând în același timp un proces de raționament adecvat, mai ales dacă implică discuții cu alții.

Imprudență, impulsivitate, pierderea contactului cu realitatea

„Hubrisul este, de asemenea, asociat cu o serie de probleme suplimentare, cum ar fi imprudența și impulsivitatea, pierderea contactului cu realitatea, refuzul de a lua în considerare rezultatele nedorite, refuzul de a se simți responsabil față de ceilalți, dificultăți în confruntarea cu realitățile în schimbare, dependența de o formulă simplistă pentru succes și o conștientizare morală afectată, toate acestea putând duce la rezultate adverse. Hubrisul poate avea și un efect dăunător din perspectiva socială, deoarece hubrisul duce adesea la comportamente care îi determină pe ceilalți să formeze o opinie negativă despre individul hubristic. De exemplu, indivizii hubristici îi determină adesea pe membrii grupului lor să nu îi placă, atunci când afișează Sindromul Hubris făcând afirmații explicite cu privire la autosuperioritatea lor, declarând că sunt mai buni decât ceilalți sau că viitorul lor va fi mai bun sau când își supraestimează statutul în cadrul grupului”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Deştepţii au şi îndoieli, tâmpiţii au doar convingeri

Într-un articol mai vechi publicat în Jurnalul, scriitorul Tudor Octavian nota caracteristicile persoanelor bolnave de putere:

1. Narcisism.

2. Tot ce face şi tot ce spune e prin referinţă la el. De altfel, deşi în limba română pronumele personal e redundant, hubrismanul spune mereu Eu, Eu, Eu…

3. Preocuparea obsesivă pentru imagine. Face orice ca să apară la televizor, nu contează în care emisiuni, numai să fie văzut;

4. Comportament mesianic. Are soluţii pentru salvarea patriei, a omenirii; 

5. Se  identifică în absolut cu instituţia. Nu e ministrul cutare, e chiar Ministerul. Nu e şeful partidului, e însuşi partidul; 

6. Foloseşte pluralul în loc de singular: aranjăm noi, facem noi curăţenie, noi suntem cei mai buni; 

7. Are numai convingeri, deşi se ştie că deştepţii au şi îndoieli, pe când tâmpiţii doar convingeri; 

8. Nu e la judecata oamenilor, ci numai la a lui Dumnezeu. E tot timpul cu numele lui Dumnezeu în gură, ca şi cum ar avea o relaţie privilegiată cu divinitatea. E scârbos de evlavios, până în punctul în care jigneşte credinţa celorlalţi; 

9. Poate totul, ştie tot, rezolvă tot, numai să fie lăsat să ajungă preşedintele ţării; 

10. E nerăbdător, impulsiv, exagerat, mârlan, tot timpul peste interlocutori, are ultimul cuvânt; 

11. Ignoră realitatea, evidenţele, ce nu vede şi nu ştie el înseamnă că nu există; 

12. Refuză orice corecţie la viziunile şi delirurile sale politice. Democraţia e mijlocul prin care el ajunge la putere şi atât; 

13. Din toate aceste pricini enumerate până aici, incompetenţa sa devine un pericol public. E sigur că lumea începe şi se termină cu el. De aceea, când e dat jos, vrea să distrugă totul în jur, ca să-i pedepsească astfel pe ingraţii care nu-i recunosc superioritatea; 

14. E cameleonic. Odată ajuns jos, glumeşte pe seama exceselor pe care le-a săvârşit, e linguşitor cu cei pe care i-a chinuit, primeşte cu zâmbetul pe buze picioare în fund şi adună, adună, adună în subconştient motive de răzbunare pentru ziua în care va fi iarăşi sus.