Cristian Cioacă, poliţistul suspectat că şi-ar fi omorăt soţia, pe avocata Elodia Ghinescu, a aflat ieri rezultatele expertizei criminalistice efectuate asupra obiectelor găsite intr-o răpă din apropierea Răşnovului. El a fost audiat de procurorul de caz timp de trei ore şi a plecat de la Parchet cu incă 30 de zile de interdicţie de a părăsi ţara.

Specialiştii Institutului de Criminalistică au stabilit că pe obiectele găsite intr-o răpă din apropierea staţiunii Poiana Braşov există urme biologice umane, respectiv sănge, celule epiteliale, secreţii care au profilele genetice identice cu cele ale Elodiei Ghinescu şi ale poliţistului Cristian Cioacă. Cel puţin aşa reiese din comunicatul de presă emis ieri de Inspectoratul General de Poliţie. Cu alte cuvinte, expertiza a stabilit cu certitudine că uniforma cu insemnele Poliţiei Judeţene Braşov, găsită alături de alte obiecte intr-un sac abandonat in răpa de care am amintit mai sus, aparţine invinuitului Cristian Cioacă. Pe pantalonul de la uniformă au fost descoperite "urme biologice care au evidenţiat amestecuri de profile genetice din care nu poate fi exclus profilul genetic al Elodiei Ghinescu". Pete din săngele avocatei dispărute au fost găsite pe sticluţa de parfum şi pe sacul in care erau ascunse obiectele.
APÃ...RAREA. "Dacă expertiza a stabilit că e uniforma mea, inseamnă că aşa e, dar habar nu am cum a ajuns acolo. Nu am dus eu obiectele acolo", le-a spus Cristian Cioacă procurorilor, după cum ne-a declarat ieri avocatul său, Florentin Sorescu. "Singura certitudine stabilită prin expertiză este aceea că hainele ii aparţin domnului Cioacă. In rest s-au găsit doar două picături de sănge aparţinănd Elodiei: una pe capacul de la sticluţa de parfum şi una pe sacul de plastic. Explicaţia pentru pata de pe sticluţă poate fi simplă: poate era tăiată sau zgăriată la deget cănd s-a parfumat. N-am stat să-mi explic cum a putut ajunge pata de sănge al Elodiei pe sacul de plastic. Nici clientul meu nu-şi explică cum au ajuns hainele lui acolo. Le-a spus anchetatorilor: «Dacă expertiza a stabilit că e uniforma mea, inseamnă că aşa e, dar habar nu am cum a ajuns acolo. Nu am dus eu obiectele acolo»", ne-a declarat avocatul Sorescu. El a mai precizat că, in situaţia in care Cioacă nu a dus lucrurile acolo, se ridică mari semne de intrebare, apărătorul neexcluzănd varianta unei inscenări. "Cum de nu au fost găsite mai multe frunze pe aceste obiecte, dacă au stat atăt de mult sub ploaie şi sub vănt? Se vede şi din planşa fotografică de la dosar: o frunză era pe o singură poză, iar restul obiectelor nu erau ascunse, ci păreau a fi puse acolo tocmai pentru a fi descoperite", a declarat apărătorul soţului suspectat de omor.
PROBE CERUTE. "Am cerut proba cu amprentele digitale şi admiterea ca probe a mesajelor dintre Elodia şi sepepist, inclusiv cel din luna august. Vă spun, in Dubai s-au intămplat lucruri nu tocmai prieteneşti intre ei. Ea s-a intors ca o persoană rănită. A ajuns in Romănia, unde o aştepta un divorţ. Psihologic, se afla intr-o stare in care era capabilă de orice, chiar şi de sinucidere, dar nu spun că s-a sinucis", a declarat avocatul jurnaliştilor adunaţi la Parchetul General.
Apărătorul lui Cristian Cioacă a făcut şi declaraţii care ar putea fi considerate drept sfidătoare la adresa autorităţilor judiciare: "Dacă concluziile expertizei erau fără dubiu, clientul meu era arestat acum! Nu sunt mai mult decăt ce am avut şi pănă acum. Eu speram azi să se lămurească lucrurile in sensul că este nevinovat". Deşi despre uniforma de poliţist găsită in răpă se vorbeşte de mai bine de două săptămăni, Cristian Cioacă nu a verificat acasă dacă ii lipseşte o uniformă din dotare. Cel puţin aşa susţine avocatul Sorescu: "Clientul meu nu ştie dacă ii lipseşte vreo uniformă de acasă, nu a verificat. Este şi greu. Singura metodă de a-şi da seama este să compare ceea ce găseşte acasă cu evidenţa de la Poliţie privind echipamentele primite in dotare de-a lungul timpului".
INTERDICŢIE. Singura măsură dispusă ieri de procurorul de caz Marius Iacob a fost aceea de a-i prelungi invinuitului Cristian Cioacă, cu incă 30 de zile, interdicţia de a părăsi ţara. De precizat că, deşi anchetatorii au adunat mai multe probe care susţin acuzarea lui Cioacă, pănă in prezent nu a fost descoperit cadavrul avocatei presupuse a fi fost omorătă şi segmentată de soţ. Jandarmii şi poliţiştii continuă scotocirile in căutarea cadavrului. Reamintim că Elodia Ghinescu a fost dată dispărută de soţul ei la cinci zile după momentul aşa-zisei dispariţii (30 august). Ancheta a inceput la 5 septembrie. După audierea a peste 40 de persoane şi după descoperirea mai multor urme de sănge in locuinţa familiei Cioacă-Ghinescu, procurorii şi poliţiştii au luat in calcul varianta crimei, iar principalul suspect este chiar soţul. Impotriva lui a fost dispusă o dată ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore sub acuzaţia de omor calificat, procurorii solicitănd instanţei arestarea preventivă. După parcurgerea etapelor specifice, Instanţa Supremă a dispus faţă de Cioacă interdicţia de a părăsi ţară, fiind pentru prima oară cănd o instanţă dispune o măsură preventivă impotriva unui invinuit, in lipsa cadavrului.

Â
Â
Trei pete şi un fir de păr
Potrivit surselor noastre, expertiza a reliefat cu certitudine trei pete din săngele Elodiei: una pe capacul de la sticluţa de parfum, iar două pe interiorul sacului din plastic in care s-au aflat iniţial obiectele. Pe fundul sacului a fost identificat şi un fir de păr care aparţine avocatei dispărute.âAtăt pe pantalonul, căt şi pe cămaşa de uniformă de poliţist au fost găsite urme "in amestec" din care nu poate fi exclus profilul genetic al Elodiei. Pe chiloţii negri bărbăteşti, descoperiţi tot in răpa din apropierea Răşnovului, a fost descoperit ADN-ul lui Cristian Cioacă. Pe cărţi, reviste şi uniformă nu au fost depistate urme concludente, nici pe prosop ori pe babeţica de copil care au fost descoperite in urmă cu două săptămăni. Cristian Cioacă nu a recunoscut insă nici unul dintre aceste obiecte ca provenind din casa lui. El a răspuns celor mai multe intrebări cu formula "Nu ştiu" ori "Nu-mi explic". Ba, mai mult, el a spus anchetatorilor că nu-şi mai aminteşte ce-a făcut.Â
Comunicatul oficial al IGPR
"In urma examinării probelor ridicate de pe obiectele găsite la data de 8.10.2007 intr-o răpă din apropierea staţiunii Poiana Braşov, specialiştii Institutului de Criminalistică au stabilit că unele obiecte prezintă urme biologice de natură umană, respectiv sănge, celule epiteliale, secreţii, care au profilele genetice identice cu cele ale persoanei dispărute.
Totodată, pe unul dintre obiectele vestimentare aparţinănd suspectului Cioacă Constantin Cristian s-au descoperit urme biologice care au evidenţiat amestecuri de profile genetice din care nu poate fi exclus profilul genetic al Elodiei Ghinescu.
O parte dintre obiectele analizate, din cauza acţiunii factorilor de mediu, nu au relevat urme care să exprime un rezultat cert.
Rapoartele au fost inaintate Parchetului de pe lăngă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi coroborate cu celelalte probe din dosar."
Bucureşti, 22 octombrie 2007

Cine este ucigaşul?
ediţie specială - 11 octombrie 2007
⢠Filmul crimei ⢠Căutarea acului in carul cu făn ⢠Five oâclock cu Cioacă şi cu avocatul său ⢠Dosarul de presă al unei posibile crime ⢠Prima declaraţie a lui Cristian Cioacă ⢠Declaraţia asistentei avocatei ⢠Declaraţia bonei copilului ⢠Declaraţia amantei ⢠Plăngerea lui Cioacă ⢠Martor după pozele de la tv ⢠Premieră in justiţie ⢠Violare cu perversiuni verbale ⢠Vie sau moartă, ştii unde e? ⢠Momentele posibile ale crimei ⢠"Mi-a distrus fiica" ⢠Comoara din prăpastie
Citește pe Antena3.ro