Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Debutat în 1954 (cu nuvela Dușman cu lumea, în revista Tînărul scriitor), junele blond și solid s-a «format» - ca atâția alții, de la Nicolae Labiș la Radu Cosașu și Teodor Mazilu - la Școala de Literatură «Mihai Eminescu», în «obsedantul deceniu». Profesor de liceu, adept al lui Bacchus, era surprins uneori de elevi adormind pe catedră - ulterior va deveni protagonistul unor legende ale vinului, pe care îl dorea «alb, mult și rece» (n.r. - și sec, și gratis). Când a murit, se spune, avea un ficat intact, de copil…”, specula, în debutul unei minibiografii excepționale închinate „Marelui Blond”, criticul și istoricul literar Paul Cernat. Facem loc, în continuare, unor tușe încântătoare.
Contre cu Eugen Barbu și Marin Preda
„Prozator al câmpiei, originar din «spațiul Bărăganului» dintre Buzău și Brăila, evocat de Sandu Aldea și Panait Istrati, Fănuș a fost un sudist plin de farmec, un balcanic hipersenzorial și un oriental fantast, de fibră sadoveniană, un realist magic cu temperament meridional și suflet slav - clocotitor, chefliu, rău de gură și sufletist cât încape. Alături de Tudor George, Nichita Stănescu sau Ion Băieșu, a fost una dintre legendele boemei autohtone din perioada comunistă, protagonist al unei istorii complicate (și nu lipsite de controverse) care ar merita cândva scrisă sine ira et studio”. Promițător, nu? „După apariția romanului Principele (1969), unde Fănuș Neagu e caricaturizat în personajul Neftiotache Buhuș, a polemizat vehement cu Eugen Barbu, inamic conjunctural (dar și prieten așijderea). A polemizat și cu Marin Preda, și cu alții - dar s-au împăcat la timp”.
Narațiuni fermecătoare și cai albi
„Nuvelele din perioada de glorie sunt, de multe ori, splendide (volumele Ningea în Bărăgan, 1959, Somnul de la amiază, 1960, Dincolo de nisipuri, 1962, Cantonul părăsit, 1964, Vară buimacă, 1967, În văpaia lunii, 1971 conțin destule piese de referință) - mai opina profesorul Cernat. Li se alătură, ca pondere, romanul Îngerul a strigat (1968 - cel mai bun al lui), boem-mateinul Frumoșii nebuni ai marilor orașe. Fals tratat despre iubire (1976) și fermecătoarele narațiuni «pentru copii» din «Caii albi din orașul București» (1967)”. Mai departe: „Volumele de povestiri ulterioare (Pierdut în Balcania, 1982, Întâmplări aiurea și călătorii oranj, 1987, O corabie spre Bethleem, 1997 ș.cl.) sunt mai inegale, diluate epic, dar, în ce au mai bun, de un realism magico-feeric atașant”.
Ebuliție metaforică și risipă de lirism în… fotbal
Urmărind filonul cernatian: „Gazetar sportiv împătimit, prieten cu fotbaliști și antrenori influenți, Fănuș Neagu a făcut uneori, ca Radu Cosașu, literatură first class din comentariile fotbalistice. Mulți comentatori (nu neapărat răuvoitori) i-au reproșat ebuliția metaforică și risipa de lirism, amintind dribligurile de amorul artei ale mingicarilor de altădată. Aveau dreptate (Fănuș ținea morțiș să concureze, în proză, halucinațiile lirice ale lui Nichita Stănescu, nu întotdeauna inspirat, dar inconfundabil)”. În plus: „Cele două «cărți cu prieteni» rămân, oricum, piese de rezistență ale convivialității sale spumos-afective, ca și publicistica din «Cronici afurisite» sau eseurile poematice din «Insomnii de mătase». A lăsat și un jurnal surprinzător al ultimilor ani de suferință, indispensabil celor care vor să-l cunoască mai bine și ca artist”.
Pro-FSN după 1990
Printre ultimele acuarele: „A avut mulți prieteni și și-a făcut mulți dușmani (politici, mai ales, dar nu numai), era, ca polemist, gâlgâitor de venin, violent și spurcat la gură - totuși nu puteai să te superi pe copilăros-colericul «nea Fane», dacă aveai umor. După 1990 a combătut în presa pro-FSN («Țara», mai ales - apropiată Partidului Democrat Agrar al lui Victor Surdu), a condus revista Literatorul și a ocupat unele funcții culturale, între care cea de director al Teatrului Național din București. A comis, de-a lungul timpului, și piese de teatru, și scenarii de film, inegale, dar pe ansamblu nu rele (Scoica de lemn, Echipa de zgomote, Casa de la miezul nopții, Terente, Apostolii ș.a.) A fost, incidental, și actor - neuitatul general rus din filmul Crucea de piatră”. O legendă!
„Amantul Marii Doamne Dracula”
În loc de concluzie: Fănuș Neagu a trecut multă vreme printr-o eclipsă de receptare, dar steaua lui literară începe sa urce din nou. După câteva rateuri pitorești («Scaunul singurătății», dar mai ales «Amantul Marii Doamne Dracula», unde Elena Ceaușescu apare ca personaj), ultimul roman (Asfințit de Europă, răsărit de Asie), notabil, ar merita o cu totul altă atenție decât i s-a acordat. Un artist-spectacol al fantasmelor și pasiunilor câmpiei dunărene, inegal, dar de o vitalitate fabulatorie mereu proaspătă”.
Un uriaș din cărțile lui Rablais
În „Istoria literaturii române de azi pe mâine”, criticul și istoricul literar Marian Popa a conturat, în câteva rânduri dense, unul dintre cele mai inspirate portrete ale „Marelui Blond”: „Spontan în gest și cuvânt, cu o foarte personală siguranță neprotocolară și capacitate de a defini cu câteva vorbe un om sau o situație, rostind cu dificultate un discurs convențional care să dureze mai mult de un minut, blond slav, palid, disimulând un suflet copilăresc sub o violență sănătoasă în fața normei și nu a normalului, fiind atât cât este și arată, iar ceea ce este și arată schimbabil de la o clipă la alta, gurmand și iubeț, artist în ale băutului, firitisirii și înjurăturii iubit de multe suburbii și sate, un uriaș din cărțile lui Rablais despre care s-au adunat mai multe trăznăi decât ar încăpea într-un roman, devenit de altfel personaj pentru alții, Fănuș Neagu a contribuit el însuși la conturarea unei imagini irepetabile”.
Vânzătorul de pepeni din Câmpia Brăilei
Gabriel Dimisianu a păstrat, la rândul lui, o caldă aducere aminte despre nemuritorul Fănuș: „Fusesem admis student și obținusem chiar bursă (cantină și cămin), drept care mă instalasem de câteva zile la căminul studențesc din Calea Călărași, situat în apropierea bisericii Sfânta Vineri, aceea dărâmată de Ceaușescu la începutul anilor ’80”. Coleg de cameră cu un anume Valeriu Mocanu - confrate al lui Fănuș Neagu la Școala de Literatură „Mihai Eminescu” -, Dimisianu avea să primească, într-o după-amiază de duminică liniștită din toamna anului 1953, o propunere bizară din partea lui Mocanu. Cedăm cuvântul povestitorului de drept: „«N-ai vrea să mergem la o bere, fac eu cinste, ce zici? Am zis că fac cinste, și fac, dar trebuie să-mi împrumuți pentru asta zece lei, mâine îi ai înapoi». Citi probabil nedumerire pe chipul meu și chiar eram nedumerit. Simțindu-mi frământarea, Vasile Mocanu socoti că e cazul să mai vină cu un argument, în susținerea inițiativei sale: «Uite ce e, prietenul meu cel mai bun, ai să-l cunoști, a plecat la Brăila să vândă o căruță cu pepeni, ai lui au strâns pepenii și el s-a dus să-i vândă, se-ntoarce mâine plin de bani, ai să vezi»”.
„Dunărea”, „Rustica”, „Pescarul”, „Carul cu bere”
Continuarea e memorabilă: „A doua zi apăru, într-adevăr, Fănuș Neagu, căci el era vânzătorul de pepeni salvator, o namilă blondă cu alură izbitoare de rusnac. De pe urma acesteia s-a ales, peste ani, cu un rol într-un film de Andrei Blaier, acela al generalului Susaikov, trimisul rușilor în Comisia aliată de control, mare petrecăreț și frecventator asiduu, cum reiese din film, al caselor de plăcere din Crucea de Piatră. Fănuș l-a interpretat cu mult aplomb, potrivindu-i-se rolul ca o mănușă”. Cum altfel? Anecdota lui Dimisanu - prinsă în volumul Oameni și cărți - se înfășoară ca arniciul: „Venise de la Brăila nu știu dacă plin de bani, cum se aștepta prietenul său devenit și al meu, dar cu destui, oricum, pentru a cheltui cu larghețe - în zilele următoare, la «Dunărea», la «Rustica», la «Pescarul», la «Carul cu bere», pe unde ne lua cu el plătind totul. Mi-a fost simpatic din prima clipă acel vlăjgan guraliv, nu neapărat pentru că risipea cu atâta ușurință, dar pentru că îmi da sentimentul că de nimic nu se teme, că despre orice spune ce crede”. Mare lucru în acele vremuri (și în toate timpurile)!
91 de ani s-au împlinit pe 5 aprilie 2023 de la nașterea „Marelui Blond”, aka Fănuș Neagu
Scriu pentru că iubesc viața”, Fănuș Neagu
Profesor de liceu, adept al lui Bacchus, Fănuș era surprins uneori de elevi adormind pe catedră - ulterior va deveni protagonistul unor legende ale vinului, pe care îl dorea «alb, mult și rece»”, Paul Cernat, critic literar
Când a murit, se spune, avea un ficat intact, de copil”, Paul Cernat, critic literar
Fănuș era, ca polemist, gâlgâitor de venin, violent și spurcat la gură”, Paul Cernat, critic literar
Surse foto: Ion Cucu, Arhiva MNLR, Historic
