Parlamentarii români şi-au găsit o nouă jucărie pe care pot să o folosească intens în şedinţele de plen prea plictisitoare: iPad-ul, tăbliţa electronică pe care pot naviga pe internet, îşi pot citi mailurile sau cu care pur şi simplu se pot da interesanţi plimbându-şi degetele pe display.
Bătrânele laptop-uri sunt deja prea uzate pentru aleşi, aşa că sala de plen a Camerei Deputaţilor s-a umplut de tăbliţe strălucitoare. Cele mai multe au apărut pe băncile parlamentarilor PDL, dar nici aleşii Opoziţiei nu s-au lăsat mai prejos, începând cu liderii PSD Victor Ponta şi Mircea Geoană, ambii deţinători ai unor astfel de jucării electronice. La PDL este însă o veselie generală printre parlamentari, la fiecare şedinţă de plen, în a-şi prezenta iPad-urile, a le scoate pe pupitru şi a le da colegilor să le pipăie şi să le analizeze.
Aleşii PDL s-au simţit probabil încurajaţi de Emil Boc, premierul apărând săptămâna trecută la şedinţa de plen a Parlamentului, în care s-a citit moţiunea de cenzură depusă pe legea salarizării bugetarilor, cu o asemenea tăbliţă. Lui Boc nu Moş Crăciun i-a adus iPad-ul, ci şi l-a cumpărat singur "ca orice român". Ca orice român nebugetar, probabil. "Mi l-am procurat singur, aşa încât Moşul nu a venit nici în avans, nici în alt fel. Mi-am cumpărat, ca orice român, un iPad, care are dorinţă să lucreze pe o asemenea formulă de lucru", declara alambicat premierul săptămâna trecută.
Şi dacă premierul Emil Boc s-a afişat cu iPad-ul doar pe plaiuri mioritice, preşedintele Traian Băsescu a afişat gadgetul de ultimă generaţie la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de iarnă din 16-17 decembrie. Exemplul premierului nu a rămas singular. Căci dacă Emil Boc a ajuns la concluzia că orice român poate scoate din buzunar aproape o mie de euro pentru a-şi cumpăra un iPad, vreo zece parlamentari ai Coaliţiei s-au şi conformat şi şi-au pus ieri pe bănci, mândri, jucăriile electronice.
În timp ce premierul Emil Boc vorbea de salariile bugetarilor, Raluca Turca, Brânduşa Novac şi Răzvan Mustea formaseră un grup de lucru, ultimul dintre ei arându-le "fetelor" cum să-şi utilizeze iPad-urile, de la scoaterea tăbliţei din husa de protecţie şi până la accesarea funcţiilor. Cavaler, Mustea a vrut să le înveţe cum să acceseze meniul principal, cum să se conecteze la internet şi altele, dar până la asta, cele mai mari probleme i le-a pus scoaterea tăbliţei din husă. În final, singura soluţie la această etapă a fost ca Raluca Turcan să ţină de husă, iar el să tragă cu putere de iPad. "L-am primit cadou de la Moş Crăciun pentru că a auzit că îmi doresc foarte tare aşa ceva. Îl folosesc ca să îmi verific agenda electronică, să stochez fotografii şi la alte lucruri pentru care e făcut", a declarat Turcan. Apoi, a recunoscut că şi l-a comandat pe internet înaintea premierului, dar preţul a rămas tot un mister al lui Moş Crăciun.
Într-o altă bancă, Silviu Prigoană stătea cu un laptop pe pupitru şi cu un iPad pe genunchi. "IPad-ul e al nevesti-mii. L-a primit acum câtva timp şi l-am adus ca să-i instaleze un coleg de la PDL un soft", a povestit Prigoană, declarându-se neinteresat de iPad, pentru că el are Mack Book Air, care este "mult mai bun decât iPad-ul".
Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), studia cu interes şi el un ecran de iPad. "Nu era al meu, era al colegului Adrian Gurzău. Am căutat pe internet o informaţie de la Cluj", a declarat Buda, spunând că are şi el iPad acasă, dar nu îl aduce la Parlament. Întrebat dacă şi l-a luat ca să urmeze modelul şefului, Buda a răspuns că are iPad dinaintea şefului. "Îl am dinaintea premierului, de anul trecut şi am dat câteva sute de dolari pe el. Nu dau mai mult că sunt zgârcit", a completat Buda.
Ceva mai târziu, colegul său Gurzău defila şi el mândru cu tăbliţa electronică prin faţa colegilor, după ce o recuperase de la Buda. "Mi-am luat iPad-ul acum zece zile. Am dat vreo 30 de milioane de lei vechi pe el. E util, îmi pot citi corespondenţa, pot naviga pe net, e mai compact decât un laptop", a prezentat Gurzău avantajele iPad-ului. Însă cel care a declanşat cu adevărat moda în Parlament a fost Cristian Boureanu. Deputatul PDL vine de vreo lună de zile cu iPad-ul la seviciu, atrăgându-şi privirile invidioase ale colegilor. "E incomod să car un laptop după mine, aşa că iPad-ul e o formulă mai ok pentru ceea ce am eu nevoie. L-am luat din SUA, iar preţul e acelaşi peste tot, căutaţi pe net", ne-a declarat Boureanu.
De partea cealaltă a Parlamentului, nici senatorii nu s-au lăsat mai prejos. Noua jucărie electronică a devenit de vreo două luni instrument de lucru şi pentru preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Comandat pe internet şi livrat direct la domiciliu, iPad-ul lui Geoană a costat aproape 500 de dolari. Acelaşi tip de "jucărie" este folosit şi de alţi pesedişti, începând cu şeful lor ierarhic, Victor Ponta, dar şi Adrian Năstase sau Dan Şova.