x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bugetul paralel, spart pentru Turism și CFR. Guvernul scoate pe repede înainte sute de milioane de lei din Fondul de rezervă

Bugetul paralel, spart pentru Turism și CFR. Guvernul scoate pe repede înainte sute de milioane de lei din Fondul de rezervă

de Adrian Stoica    |    09 Aug 2024   •   08:00
Bugetul paralel, spart pentru Turism și CFR. Guvernul scoate pe repede înainte sute de milioane de lei din Fondul de rezervă

Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului se dovedește pe zi ce trece un sac fără fund de unde tot mai mulți bani sunt scoși pentru a astupa golurile bugetare. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului urmează să primească și el din acest buget salvator suma de 189 milioane de lei. Banii ar urma să fie folosiți pentru acoperirea plăților către operatorii economici beneficiari ai schemei de ajutor de minimis privind susţinerea firmelor din turism pentru dezvoltarea activității de incoming pentru perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2023,  precum și pentru finalizarea obiectivelor de investiții în turism și realizarea altora noi, conform Masterplanului investițiilor în turism.

Alte 60 de milioane de lei urmează să meargă spre compania feroviară de stat CFR SA pentru a acoperi salariile angajaților și facturile restante, și asta după ce la începutul lunii august erau date 11 milioane de lei Societății Băița SA pentru extragerea dolomitei. Modul în care Executivul alocă tot mai des bani din Fondul de rezervă aflat la dispoziția sa ridică însă problema criteriilor după care sunt acordați aceștia, iar problema a fost sesizată de către Consiliul Fiscal încă din 2022, fără însă ca să se schimbe ceva.

Potrivit legii, banii din Fondul de Rezervă al Guvernului pot fi folosiți pentru „cheltuieli urgente sau neprevăzute”. Acestea sunt „acele cheltuieli generate de situații deosebite nou-apărute în timpul exercițiului bugetar, care necesită finanțare imediată și pentru care fondurile existente în bugetele ordonatorilor principali de credite sunt insuficiente”. Folosirea banilor din Fondul de Rezervă este reglementată de Legea nr. 500/2020, privind finanțele publice. Anul trecut însă, Guvernul a modificat legislația, adoptând un act normativ  care prevedea o derogare de la Legea 500/2020 astfel încât să poată fi acordate sume din Fondul de rezervă pentru finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale ordonatorilor principali de credite. Utilizarea tot mai des a acestui fond pentru acoperirea minusurilor din bugetele ministerelor nu este agreată de Consiliul Fiscal, care a sesizat în raportul de activitate pe anul 2022 lipsa criteriilor și procedurilor clare de utilizare a acestor fonduri. Consiliul recomanda atunci inclusiv prezentarea periodică în Parlament a sumelor și a modului în care sunt folosiți banii din Fondul de rezervă, dar acest lucru nu se întâmplă nici astăzi. Sumele din Fondul de rezervă sunt incluse în fundamentarea bugetului de stat și în calculul deficitului bugetar.

Operatorii care aduc turiști străini în România așteaptă rapid banii promiși

Scopul schemei de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming este de a promova România ca destinație turistică internațională și de a susține companiile din turism prin acordarea de ajutoare financiare pentru acoperirea parţială a cheltuielilor efectuate cu organizarea de pachete de servicii turistice pentru turiştii străini, arată ministerul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului în expunerea de motive a proiectului de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere publică. În vederea acoperirii unor plăți către operatorii economici care au depus documentele necesare pe schema de ajutor de minimis pentru dezvoltarea activității de incoming se va suplimenta bugetul schemei cu 3 milioane de lei.

Ajutoarele acordate în cadrul prezentei scheme de minimis constă în sprijin financiar de la bugetul de stat după cum urmează:

 a) 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție de turism organizatoare de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;

 b) Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4 nopți de la lit. a), în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.

Turismul de incoming este o ramură a turismului naţional care se ocupă de aducerea turiştilor străini în ţară prin organizarea şi vânzarea de pachete turistice în România pentru turiştii străini. 

Turismul de incoming trebuie să devină prioritate națională

Aducerea de turişti străini reprezintă o componentă deosebit de importantă pentru sectorul turism, în urma căreia România poate profita din plin. Incoming-ul reprezintă export de servicii, mai exact este o formă de atragere în țară a banilor aduşi de către turiştii străini, spune Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, iar din această perspectivă, turismul de incoming trebuie să constituie o prioritate naţională și de comunicare între toate instituţiile de stat avizate şi sectorul privat și ar trebui să reprezinte o atribuție funcțională a ministerului de resort. „La fel ca toate celelalte sectoare ale economiei, industria turismului se confruntă cu o concurenţă din ce în ce mai acerbă la nivel mondial, iar România trebuie să prezinte o ofertă turistică durabilă şi de calitate, mizând pe avantajele ei competitive, susținută și la nivel guvernamental”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Fonduri pentru susținerea investițiilor în turism

Tot prin acest proiect de HG se propune scoaterea din fondul de rezervă a sumei de 186 milioane de lei pentru finalizarea contractului de finanțare în derulare și suplimentarea creditelor de angajament destinate Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism denumit Masterplanul investițiilor în turism. Acesta propune realizarea de investiții în dezvoltarea turismului de sănătate, domeniului schiabil, infrastructurii turistice de agrement, a zonei turistice din Delta Dunării şi a staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, infrastructurii turistice de-a lungul Dunării și dezvoltarea infrastructurii turistice din zona montană înaltă. Sumele de la bugetul de stat pentru finanţarea acestor investiţii, cu excepţia costurilor pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice, se alocă, în limita fondurilor prevăzute anual cu această destinaţie, prin transferuri de la bugetul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, către bugetele locale pentru susţinerea financiară a unităţilor administrativ- teritoriale, în completarea surselor proprii ale acestora.

60 de milioane de lei, pentru supraviețuirea CFR SA

În ședința de Guvern de ieri a fost aprobată alocarea a 60 de milioane de lei (echivalentul a 12 milioane de euro) pentru administratorul infrastructurii feroviare, compania CFR SA, după ce aceasta a rămas fără bani de salarii, precum și pentru achitarea contravalorii lucrărilor și serviciilor infrastructurii feroviare, energiei electrice și combustibilului. Potrivit proiectului adoptat la propunerea Ministerului Transporturilor, în acest an, pentru întreținerea și funcționarea infrastructurii feroviare publice, CNCF CFR SA are alocată suma de 3.199.483,00 mii lei (echivalentul circa 640 de milioane de euro). „În anul 2024 Compania Națională de Căi Ferate CFR – S.A. a estimat venituri proprii din activitatea de exploatare feroviară în valoare de 1.126.000,00 mii lei, în condițiile în care, pe fondul aplicării Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, a majorării prețurilor și tarifelor la materiale, energie electrică și combustibil, precum și a majorării salariului minim brut în construcții începând cu 25 octombrie 2023, necesarul de resurse financiare al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR - S.A. pentru susținerea finanțării activității curente, inclusiv circulația pe calea ferată în condiții de siguranță este de 1.426.000 lei. Așadar, apare ca necesară asigurarea de resurse financiare în valoare de minimum 60.000.000 lei, modalitatea identificată fiind majorarea capitalului social al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR-S.A. prin aport în numerar (în valoare de 60.000.000 lei)”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

11,64 milioane de lei pentru exploatarea dolomitei

La începutul acestei luni, Executivul a mai aprobat  alocarea sumei de 11.643.000 lei, credite de angajament și credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru majorarea capitalului social al Societății Băița SA. Banii vor fi folosiți pentru realizarea unei investiții necesare activității de exploatare și prelucrare a dolomitei din zăcământul Băița-Bihor. Dolomita este o rocă cu multiple utilizări, de la metalurgie, industria sticlei, construcții la agricultură. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹




 

×