Hram de Paşti la Mănăstirea Suceviţa

Puţine biserici ale mănăstirilor din România poartă hramul "Învierea Domnului". Între vechile lăcaşuri ale ţinuturilor moldave, Mănăstirea Suceviţa este singura care îşi prăznuieşte hramul o dată cu Sărbătorile Sfinte ale Paştilor. Legendele ce însoţesc lunga ei istorie îi adaugă un sâmbure de mister, ea fiind la fel de plăcută şi căutată ca toate vechile mănăstiri din nordul Moldovei.

Cu apa Suceviţei mângâindu-i tihna ancestrală, între dealuri de o frumuseţe rară, înconjurată de ziduri groase, medievale, este căutată în zilele de sărbătoare de pelerini din toată ţara. Pictura sa exterioară, de mare valoare artistică, atrage prin verdele său pur la fel de mult ca tradiţia bucovineană de Paşti.

Invitaţi deosebiţi, cum rar întâlneşti în alte lăcaşuri importante, prin alte părţi. Jacques Chirac, fostul preşedinte al Franţei, i-a trecut pragul. De asemenea, Regele Mihai a fost prezent aici cu ani în urmă. Altădată, Grigore Vieru, însoţit de un cor basarabean din Orhei, alături de maicile de la mănăstire, i-au făcut pe credincioşii prezenţi să plângă de emoţie.

RÂNDUIELI DE POST, SUB MÂNGĂIEREA SOARELUI
Am sosit la Mănăstirea Suceviţa, situată la 50 de km de Suceava, în plin post al Paştilor. Zecile de măicuţe alergau prin curte să-şi facă rânduiala de dimineaţă. Maica stareţă tocmai fusese la slujbă, maica Tatiana Ilie, ghidul mănăstirii, era şi ea prinsă cu alte treburi. Uşa bisericii se tânguia uşor, deschisă cu o cheie uriaşă. Soarele de primăvară sărise pragul dealului. Mângâia cu raze dulci crucea ascuţită şi turla de pe acoperişul bisericii.

Zidurile groase ţineau în frâu orice boare de vânt. Zumzetul codrilor seculari se împletea cu susurul apelor. Râul Suceviţa cânta pe aproape şi, într-o împletitură de sunete naturale, fireşti, invita, parcă, la smerenie. Aerul vechi impune respect, dar şi câteva legende stârnesc interesul, cum este cea a "necunoscutei". Aceste lucruri, dar şi modul special de a sărbători Paştile în Bucovina fac din Suceviţa un punct de atracţie deosebit atât de sărbători, cât şi în restul zilelor.

VERDELE DE SUCEVIŢA, MINUNEA NEDESLUŞITĂ
Însă atracţia principală la mănăstire o constituie pictura bisericii. De o mare valoare artistică, pictura murală exterioară, ca şi cea interioară se constituie într-o amplă naraţiune biblică din Noul şi Vechiul Testament. Fiind ultima biserică zugrăvită în exterior, pictura sa este şi cel mai bine conservată. Tradiţia bisericească, dar şi inovaţia zugravilor săi se împletesc original şi pitoresc într-o desfăşurare de culori dominată de un verde crud, plin de viaţă.

Mulţi vorbesc despre "verdele de Suceviţa" ca despre albastrul de Voroneţ. Biserica mănăstirii este unică în ţară, prin faptul că e monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din România. De aceea, cercetătorul de artă francez Paul Henry a numit-o "testamentul artei moldoveneşti". Biserica Mănăstirii Suceviţa face parte din grupul lăcaşelor cu pictură exterioară care au primit prestigiosul premiu internaţional "Mărul de aur".

Suceviţa face parte din acea salbă de aur a mănăstirilor bucovinene: Moldoviţa, Voroneţ, Arbore, Humor.

VIAŢA LA MĂNĂSTIRE
Astăzi, viaţa la mănăstire este rânduită după vechile precepte bisericeşti. La Suceviţa vieţuiesc 70 de maici şi doi părinţi slujitori. "Acum, în post, este o rânduială mai deosebită. Astăzi a fost Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, mâine e cea a Sfântului Vasile. Avem slujbă de dimineaţă, Sfânta Liturghie şi rânduiala obişnuită, de la 6:00 până la 9:30, apoi vecernia de la 16:00 la 17:30, urmând privegherea de la 18:30 la 22:00.

Pe tot parcursul anului vin aici credincioşi, dar mai ales acum, de Paşti, pentru spovedire şi împărtăşanie. Sosesc şi din America, din Japonia, Franţa, Olanda, Germania, Austria. Admiră şi picturile, la acestea sunt foarte atenţi." Pentru că hramul mănăstirii este Învierea Domnului, care coincide cu marea sărbătoare a Paştilor, s-a hotărât să se prăznuiască hramul şi la 6 august, de sărbătoarea Schimbarea la faţă a Domnului.

Acest lucru, în amintirea schitului de pe munte, care a fost înainte de consolidarea mănăstirii. "Prima dată, viaţa monahală acolo s-a desfăşurat, sus, pe munte, la acel schit", adaugă maica Tatiana. "Vizitatori avem aici tot timpul. Pentru că, se ştie, este un monument de mare valoare mănăstirea, cu pictura ei neasemuită", mai spune ea.

SCURT ISTORIC
A fost construită în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea pe cheltuiala familiei de boieri Movilă. La început a fost între dealuri o biserică de lemn şi o schivnicie la care trăgeau ucenicii Sfântului Daniel Sihastrul. Calistrat era unul dintre ei. După el au urmat Pangratie Arhimandritul şi alţii. În ultimele decenii ale secolului al XVI-lea a fost transformată în actuala Mănăstire Suceviţa.

"Biserica datează de la 1582-1584. Familia Movilă a construit-o, Ieremia, Simion şi Gheorghe Movilă, în timpul domnitorului Petru Şchiopul. După ce devine domnitor în 1595, Ieremia Movilă se ocupă şi mai mult de împodobirea şi înfrumuseţarea sa", spune maica Tatiana.

Ansamblul mănăstirii se compune din biserică şi corpul de chilii, acesta găsindu-se în latura de est, zidul de împrejmuire, de şapte metri înălţime şi trei înălţime, care-i dau şi aspect de cetate medievală, şi casa domnească, ce se află la intrare, dar din care se văd numai ruinele, completează tabloul maica ce ne-a fost ghid pe întregul parcurs al vizitei.

"În timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica atât în interior, cât şi în exterior. Cei care au condus lucrările sunt fraţii Ioan Zugravul şi Sofronie." Pictura lor, care se păstrează în forma originală, are valoare istorică, dar şi cultural-artistică, pe lângă, evident, cea duhovnicească. În interiorul bisericii, în camera mormintelor, îşi dorm somnul de veci, sub lespezi din marmură de Ruşchiţa, fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movilă.

În incinta mănăstirii încă se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri unde se spune că ar fi fost ascunsă o fabuloasă avere. Întrebate dacă au găsit comori, măicuţele spun că acestea au fost căutate cu sârg de ruşi în primii ani de ocupaţie stalinistă. Într-un alt corp de clădire este şi un mic muzeu. Aici se află şi o casetă de argint cu părul doamnei Elisabeta Movilă. 

 

"Fiind luată ostatică de turci şi văzând că nu mai are scăpare să se întoarcă în ţară, a rămas în haremul turcesc, dar a trimis cutia cu şuviţa de păr ca simbol, lasând vorbă ca aceasta să fie alături de mormântul soţului său, «dacă eu nu am fost vrednică să fiu înmormântată acolo»", explică din nou maica Tatiana.

Tot aici găsim broderii de valoare excepţională cu fir de aur, lucrate de domniţe: epitaful şi portretele în mărime naturală ale celor doi domnitori Ieremia şi Simion Movilă, care se foloseau ca acoperământ de morminte în zi de sărbătoare.

LEGENDE
Însă legendele atrag chiar şi pe cei mai puţin credincioşi. "Este vorba despre o femeie, «necunoscuta de la Suceviţa», aşa au numit-o. Ea dorea să fie înmormântată în biserică şi a vrut să muncească la mănăstire. Căra piatră toată ziua, a cărat timp de 30 de ani cu carul tras de bivoli. Purta un voal negru pe faţă, ca să nu fie văzută, fiindcă aici a fost mănăstire de călugări până în 1937, abia apoi a fost de maici. I se zicea şi «Muta», fiindcă nu vorbea deloc cu nimeni.

Îşi luase ea acest canon. Dorea să fie îngropată în biserică, ceea ce nu s-a putut, fiindcă acolo se înmormântau domnitorii cu familia. Dar chipul Maicii Domnului din tabloul votiv s-a pictat după chipul femeii şi în amintirea ei s-a sculptat capul de pe clopotniţă, pe un contrafort. Se spune că, la un moment dat, zugravii au luat-o pe femeie să-i ajute la prepararea culorilor. Printre ucenicii pictorilor principali, Ioan Zugravul şi Sofronie, se număra şi Ieronim.

Acesta, foarte curios să vadă ce se ascunde sub acel voal, l-a tras. A ieşit la iveală chipul unei frumoase femei, pe nume Teodora. S-au căsătorit şi au avut copii", ne împărtăşeşte ghidul nostru din tainele bisericii, de la care aflu că în pridvor este înfăţişat şi chipul primului stareţ al mănăstirii, Calistrat. De remarcat mai este faptul că mănăstirea a funcţionat şi în timpul regimului comunist.

TABLOUL VOTIV
În interiorul bisericii avem tabloul votiv, o pictură murală deosebită. Reprezintă familia lui Ieremia Movilă, acesta dăruind figurativ, cu biserica pe palme (ca o machetă), lăcaşul, prin intermediul Maicii Domnului, lui Iisus Hristos. Dar trebuie să amintim faptul că biserica este construită în stilul vechi moldovenesc, recunoscut încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt în arhitectura universală.

Are la bază elemente de stil gotic şi bizantin, dar şi renascentist, la uşile dintre camera mormintelor şi naos. "Aici, în naos, picturile sunt deja restaurate, începând de sus, din cupola centrală, unde se vede icoana lui Iisus Hristos Pantocratul, binecuvântând cu amândouă mâinile. Apoi, la bază, se desfăşoară liturghia cerească, în cei patru pandativi fiind cei patru sfinţi evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan, care au scris Evanghelia lui Hristos şi au propovăduit-o la toate neamurile. Verdele de Suceviţa este edificator.

Toate bisericile pe atunci erau pictate în acelaşi sistem iconografic, pictorii învăţând la aceeaşi şcoală de pictură din Suceava, înfiinţată de domnitorul Petru Rareş." Întâlnim în tablourile murale ca nişte ferestre către cer maci, garofiţe, viţă-de-vie, dar şi animale - căţei, cai, purcei. În camera mormintelor vedem scene din Vechiul Testament. "Este înfăţişată plecarea poporului evreu spre Marea Roşie. Apoi, egiptenilor le pare rău că i-au eliberat din robie pe evrei şi merg să-i întoarcă înapoi.

Pleacă însă cu toată armata, cu cai, cu călăreţi, căţei, cu purcei, cu faraoni. Ajunşi la mare, aceasta s-a închis peste ei prin scena potopului şi egiptenii au murit." În pridvor, chipul Maicii Domnului este pictat pe boltă. Are flori în mână şi este încorporată unui peisaj montan. "Este viziunea lui Moise, aşa cum a văzut-o Moise în rugul mistuitor. Voia să arate de-a pururea fecioria Maicii Domnului", ne explică din nou maica Tatiana.

SACRIFICIUL, CA ÎN MEŞTERUL MANOLE
Biserica Mănăstirii Suceviţa este cea mai bine păstrată dintre vechile lăcaşuri ale Bucovinei şi fiindcă zidurile de împrejmuire au protejat-o. În plus, biserica este construită într-o zonă mai ferită de vânturi, chiar dacă vremea rece şi ploile îşi fac veacul prin zonă. Dar dacă mănăstirea a fost protejată de intemperii, nu a putut scăpa de vitregiile orânduirilor şi schimbărilor politice şi ale legilor ţării.

Aşa am aflat că peretele de vest nu are picturi, pentru că la 1601, când s-a produs prima unire a Principatelor Române sub Mihai Viteazul, domnitorul Moldovei, Ieremia Movilă, a fost nevoit să se refugieze, iar realizarea picturilor la biserică s-a întrerupt. Circulă şi legenda că zugravul, care lucra în paralel atât la Suceviţa, cât şi la Mănăstirea Teodoreni, din Burdujenii Sucevei, a căzut de pe schelă la Suceviţa şi a murit. Era vorba chiar despre Ieronim, soţul necunoscutei.

PAŞTILE LA SUCEVIŢA, UN MESAJ DE LA MAICA TATIANA
Totuşi, în ciuda tuturor vitregiilor, frumuseţile Suceviţei au rămas. Şi atrag aici multă lume, mai ales de Paşti. Ceremoniile desfăşurate de Înviere încep afară, la Cruce, apoi se înconjoară biserica. "E plin de lumini, apoi unii credincioşi pleacă şi se întorc după aceea cu coşuri împodobite cu prosoape cusute frumos, cu motive naţionale, cu bucatele la sfinţit. Pun ouă, cozonac, pască, prăjituri, unii mai aşază şi bucate mai moderne, de pildă deseori mai miroase şi a salam.

Eu aş dori ca toţi să vină să vadă Mănăstirea Suceviţa, fiindcă, de multe ori când zăresc nenumărate grupuri de străini din alte ţări, mă gândesc: «Oare românii noştri au vizitat aceste perle ale Bucovinei?»", spune în încheiere maica Tatiana. Ar fi bine să vadă aceste picturi minunate şi să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Cei care vin şi se roagă cu credinţă şi evlavie primesc vindecare de boli ori îndeplinirea dorinţelor.

Când pleci de la Biserica Suceviţa parcă se deschid porţile cerului. Drumul e mai lin şi soarele râde la tine. Viaţa e frumoasă, totul e să o împănezi, aşa cum scrie în cărţile sfinte, cu credinţă. Şi bunătate. Paşti luminate!