x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special In drum spre casa

In drum spre casa

11 Iun 2005   •   00:00

Florence Aubenas a fost preluata de un avionul guvernamental francez care o va aduce la Paris si care a decolat, duminica, la ora locala 15.55 (15.55, ora Romaniei), de la o baza militara din sud-vestul Ciprului.

Fosta ostatica sosise cu cateva minute mai devreme din Irak, la bordul unui avion militar C-130 Hercules, care s-a oprit, la baza Andreas Papandreou din Paphos, in apropiere de aeronava Falcon, la bordul careia se afla ministrul francez de Externe, Philippe Douste-Blazy. Transferul intre avioane a durat doar cateva minute. Un grup de cinci sau sase persoane, care au coborat din avionul militar ce sosise de la Bagdad, s-a urcat apoi in aeronava Falcon. Aceasta aterizase la baza militara cu 45 de minute mai devreme.

×
Subiecte în articol: eveniment