x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Incurcat in adrese

Incurcat in adrese

de Monica Iordache Apostol    |    20 Mai 2007   •   00:00
Incurcat in adrese

Premierul Tăriceanu a votat la Colegiul Naţional "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, fiind inscris pe lista electorală cu adresa la care figurează fosta sa soţie, Cornelia.

Premierul Tăriceanu a votat la Colegiul Naţional "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, fiind inscris pe lista electorală cu adresa la care figurează fosta sa soţie, Cornelia.


Conducăndu-şi singur limuzina Audi S4, dar urmat indeaproape de SPP-işti, premierul Tăriceanu s-a oprit ieri-dimineaţă să voteze, la Liceul "Cantemir Vodă", in drum spre locul de desfăşurare a cursei de Formula 3. Spre deosebire de alegerile din 2004, liderul PNL a abandonat şi ţinuta oficială, şi soţia, şi alaiul. Ioana Tăriceanu a votat la altă circumscripţie, intrucăt pe buletinul său figurează o altă adresă a domiciliului decăt cea de pe actul de identitate al premierului, şi nu a venit nici măcar pentru a fi alături de soţ. Situaţia locativă a familiei premierului s-a dovedit a fi insă mult mai complicată, cel puţin la nivel de acte.

VARIANTĂ. Pentru premier se pregătise iniţial o listă suplimentară, pentru că membrii secţiei de vot nu il găsiseră pe listele permanente. L-au găsit intr-un final, sub numele de "Popescu Călin", la adresa din Strada Horezu, la care locuia cu fosta soţie, Cornelia. N-a votat insă la adresa din Strada Horezu, ci la cea din Strada Sfăntul Spiridon, adresă la care nu mai locuieşte, dar care figurează pe buletinul său de tip vechi, cu două fotografii, pe care l-a prezentat in faţa membrilor secţiei de vot. In fine, după atătea incurcături de nume şi adrese, premierul a reuşit să voteze "pentru respectarea Constituţiei", aşa cum şi-a explicat el opţiunea. "Am votat pentru ca in Romănia să nu se mai intămple ca o singură persoană să acapareze toată puterea, chiar dacă e foarte doritoare şi insetată de putere. Cu o singură persoană care ţine toată puterea in mănă am trăit destul pănă in 1990 şi m-am săturat. Vreau ca Romănia să fie o ţară democratică şi liberă", a declarat premierul.

C.V. Tudor - Discurs in faţa urnei despre ce ar urma

"Am votat pentru a scăpa ţara de dictatura neamului prost", a spus liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, după ce a introdus buletinul in urna de vot. El a sosit, in jurul orei 12:00, la Şcoala 150 din Cotroceni, acolo unde işi are domiciliul, insoţit de cele două fiice şi de soţie. Din alai au mai făcut parte deputaţii PRM Lucian Bolcaş şi Gelil Eserghep. "Dacă, prin absurd, rezultatul este altul decăt cel preconizat de noi, nu avem ce să facem, insă cel care s-ar intoarce la Cotroceni va fi izolat ca un ciumat. Nu o să-l mai bage nici un partid in seamă, nici un om cu scaun la cap… Dacă romănilor le plac bişniţarii, beţivii, hoţii, mafioţii, n-au decăt să se spele cu caricatura asta pe cap!", a tunat Vadim in faţa urnei de vot. Tribunul nu a vrut să dea pronosticuri privind rezultatul votului. "Nu dau procente", a spus el. Şi-a adus insă aminte că nu a dormit din cauza Formulei 3. "Este un coşmar pentru noi, cei din cartierul Cotroceni. Cred că nimeni nu a inchis ochii in această noapte. Eu cel puţin, nu. Treceau ca bolizii", s-a plăns Vadim. Ieşind de la vot, Tribunul a zărit un căine legat de o bancă, pe care se şi grăbeşte să-l hrănească cu biscuiţi Pedegree. "Ia, flăcăul meu, că vei deveni vedetă! Sunt biscuiţi cu gust de os", i-a spus Vadim patrupedului. Din secţia de votare iese insă stăpăna Schnauzerului. "Nu mănca, mamă, de la ăsta!... Am şi eu principiile mele", ţipa ea, in timp ce arunca biscuţii din faţa căinelui. "Suntem vecini de cartier. Prea multă demagogie", explică femeia de ce nu şi-a lăsat patrupedul să mănănce biscuiţii oferiţi de liderul PRM. (Carmen Vintilă)

Dan Voiculescu: "Am votat DA"

Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a venit la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu", in jurul orei 11:30, insoţit de fiica sa Camelia. După ce a votat, liderul conservator a declarat că a pus ştampila pe "DA", "după atitudinea din ultimii doi ani şi jumătate". "Am votat DA pentru ca romănii să-şi poată merita un preşedinte care să-i onoreze. Sper ca in următoarele trei luni să avem alegeri, şi atunci romănii vor avea un preşedinte care intr-adevăr să-i merite", a mai spus Voiculescu. Şi fiica sa, Camelia Voiculescu, a votat tot "DA". "Deşi pentru presă scandalul este motiv de audienţă, pentru Romănia nu este", şi-a motivat ea alegerea. (Dana Piciu)

RECOMANDARE - SRR, atenţionată de CNA

CNA a recomandat SRR ca in ziua referendumului să nu mai difuzeze opinii pro sau contra demitere, exprimate după vot. Hotărărea CNA a venit după ce ieri-dimineaţă a fost difuzată la postul de radio public o declaraţie a liderului PIN, Cozmin Guşă, care spunea că a votat "DA", aşa cum a votat şi in 2004. (Dana Piciu)

RECLAMAŢIE - Trimişi la şase kilometri să voteze

Fundaţia Millennium a reclamat la BEC că in două comune din Ilfov au fost intocmite liste in ordinea alfabetică a populaţiei, nu a străzilor, astfel incăt unii dintre alegători au aflat că trebuie să voteze in alte localităţi decăt cele de domiciliu, unele situate la distanţe de cinci-şase kilometri. Fundaţia a reclamat, de asemenea, că reprezentanţii PSD au oferit alcool oamenilor şi i-au sfătuit să nu meargă la vot. (Dana Piciu)

STIMULARE - Studenţii, indrumaţi spre urne

Uniunea Studenţilor din Romănia a organizat ieri in campusul Grozăveşti din Bucureşti o acţiune de stimulare a participării studenţilor la referendum. Preşedintele Uniunii, George Păduraru, le-a adresat un apel studenţilor să se prezinte la vot, indiferent de opţiunea pe care o au cu privire la demiterea sau nu a lui Traian Băsescu. El a declarat că studenţii nu sunt motivaţi să se prezinte la vot, absenteismul fiind consecinţa dezinteresului pe care clasa politică l-a arătat in ultimii ani faţă de problemele tinerilor. (Dana Piciu)

BUCUREŞTI - BEM, nefuncţional căteva ore

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a fost nefuncţional mai mult de două ore, din cauză că o parte din aparatura de lucru s-a defectat, iar majoritatea membrilor BEM au fost "plecaţi cu treabă" prin oraş, in timp ce mai multe persoane aşteptau la uşă să depună contestaţii. Biroul de statistică al Circumscripţiei 42 nu a putut trimite rezultatele privind prezenţa la urne, din cauza unui fax defect, datele fiind transmise prin telefon.

MOTIVE RELIGIOASE - Prelungirea votării, respinsă de BEC

Biroul Electoral Central a respins, pe motivul lipsei de competenţă, o cerere a Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă Buzău, privind prelungirea programului de votare cu două ore, la unele secţii, pe motive religioase. Asociaţia a cerut modificarea cu două ore a programului din cel puţin o secţie din fiecare localitate in care există cetăţeni aparţinănd confesiunilor religioase care au declarat sămbăta ca zi săptămănală de inchinare.

PROGRAM SPECIAL - 14.000 de cărţi de identitate eliberate

Angajaţii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor au eliberat ieri pănă la ora 16:00 peste 13.000 de cărţi de identitate şi aproape 1.000 de cărţi de identitate provizorii. Programul de lucru al acestor instituţii a fost prelungit ieri pănă in jurul orei 20:00, după cum a precizat Ministerul Internelor şi Reformei Administrative intr-un comunicat de presă. (Dana Piciu)


×
Subiecte în articol: eveniment votat