Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oamenii se sperie, uneori, de o mică ameţeală, sau ignoră simptome aparent banale, cum ar fi o răguşeală, deşi acestea ar putea semnala boli grave. Care sunt suferinţele din nas, gât, urechi considerate cu adevărat urgenţe medicale? Care sunt adevărurile despre răguşeli şi vertijuri? Despre toate acestea ne vorbeşte prof. dr. Dorin Sarafoleanu, reputat specialist în domeniul otorinolaringologiei.
Florin Condurăţeanu: Care sunt urgenţele ORL care impun prezentarea grabnică la o clinică de profil?
Prof. dr. Dorin Sarafoleanu: Uneori, vin la clinicile ORL oameni vineţi la faţă, cu respiraţia afectată, speriaţi. Medicii trebuie să intervină, uneori, secţionând traheea, pentru a elibera respiraţia blocată de un obstacol în trahee, laringe. În edeme, strângerea de lichid în ţesuturile gâtului, e necesară intervenţia pentru cele din corzile vocale, care îngustează spaţiul de circulaţie al aerului. De menţionat că şi sângerările din nas, unele abundente, necesită intervenţia la clinica ORL. Până la ajungerea la spital, cel cu hemoragie nazală trebuie să apese cu degetele pe nara unde are loc hemoragia.
Citește pe Antena3.ro
F. C.: De ce rostiţi cu voce apăsată că o răguşeală ce nu dispare după tratament şi persistă mai mult de o lună impune investigaţii aprofundate?
Prof. dr. D. S.: Răguşeala prelungită peste o lună poate ascunde un cancer de laringe. Operat în faze de început, cancerul impune scoaterea doar a unei porţiuni din laringe, bolnavul poate mânca normal şi poate vorbi. Prezentarea când cancerul laringian e avansat înseamnă îndepărtarea totală a laringelui. Omul se hrăneşte printr-un tub şi vorbeşte lipind un aparat de zona gâtului. Cel operat urmează nişte cursuri pentru a folosi aerul din stomac; va vorbi precum ventrilocii.
F. C.: Când au ameţeli, oamenii au învăţat să-şi pună singuri diagnosticul de sindrom Meniere...
Prof. dr. D. S.: Din fericire, sindromul de vertij Meniere, un vertij complex, se întâlneşte doar în 12-15% din totalul vertijurilor, restul sunt vertijuri paroxistice poziţionale benigne. Vertijul Meniere durează câteva ore, până la 15 ore, se însoţeşte de fenomene de greaţă, vărsături, transpiraţii abundente, globii oculari se mişcă în lateral. După trecerea sindromului Meniere, suferindul doarme adânc multe ore. Pacientul simte că se învârteşte cu toate lucrurile din jur, unii au senzaţia că ei se învârt ca un titirez, alţii au senzaţia că pică în abis. Frecventele vertijuri, cele paroxitice benign, durează puţin, 35-45 de secunde, şi dispar de la sine, nu au tulburări de vărsături, păcănituri în urechi, globii oculari nu se mişcă. A fost o vreme când celor cu sindrom Meniere li se făceau perfuzii cu medicamente neuroleptice pentru curmarea vărsăturilor, transpiraţiilor. Li se recomandau diuretice pentru împuţinarea lichidului, inclusiv cel din labirintul urechii. Se dădeau şi calmante, dar după aceste tratamente pacienţii aveau ameţeli, „adormirea” urechii cu vertij ducea la trecerea şi la cealaltă ureche, sănătoasă, devenea şi ea „bleagă”. Acum, medicamentele se prescriu doar 2-3 zile. În aceste vertijuri, modificările în metabolism, sedentarismul, obezitatea, fumatul deteriorează situaţia în labirint şi în lichidul labirintic. În labirint, plutesc nişte cristale mici, otoliţii. Ele ating culmile din profilul labirintului şi se restabileşte echilibrul pierdut în sindromul de ameţeli. În sindromul Meniere, cristalele din urechea medie se fărâmiţează şi se mişcă haotic, s-a schimbat în rău şi compoziţia limfei, lichidul din labirint, şi apar ameţelile.
Cel cu sindrom Meniere trebuie să-şi mişte capul pe partea cealaltă. Medicul ORL-ist apelează la o procedură de schimbare a poziţiei suferindului: este repoziţionat brusc pe partea cealaltă şi ameţelile dispar după câteva secunde. El învaţă procedeul şi-l poate aplica şi singur acasă.
