Negocierile cu UE pe capitolul 6 - Concurenta, privatizarea Petrom, industria siderurgica, ajutoare de stat, investigatii si autosesizari ale Consiliului Concurentei - toate explicate de Mihai Berinde, presedintele acestei institutii.
CATALIN BUDESCU
Mihai Berinde: Trebuie sa precizez inca o data faptul ca in cadrul negocierilor de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, Capitolul 6 - Politica in domeniul concurentei are o particularitate aparte fata de celelalte 30 de capitole si anume faptul ca prevederile acquis-ului comunitar in domeniu trebuie transpuse in practica inca inainte de data aderarii si anume de la inchiderea acestui capitol. In aceste zile am avut o noua runda de consultari tehnice cu Comisia Europeana pe capitolul Concurenta, in care au fost abordate probleme legate de cooperarea administrativa cu Uniunea Europeana, care au ca obiect preluarea graduala a mecanismelor europene in domeniul ajutorului de stat. Suntem pregatiti sa incepem elaborarea documentului comun de negociere care va sta la baza inchiderii capitolului Concurenta. Aceasta nu este doar o declaratie generala.
Citește pe Antena3.ro
Privatizarea Petrom
Dosarul achizitionarii SNP Petrom de catre OMV este in momentul de fata in analiza Consiliului Concurentei. OMV a notificat achizitionarea SNP la data de 23 august 2004. Pentru a lua decizia corecta in cazul acestei concentrari economice, realizata de OMV prin dobandirea controlului asupra SNP Petrom, am avut insa nevoie de informatii suplimentare pe care le-am solicitat atat partilor implicate, cat si tertilor. In prezent, desfasuram o analiza a tuturor pietelor pe care activeaza SNP Petrom pentru a studia impactul acestei tranzactii asupra concurentei si pentru a putea defini piata relevanta a produsului. De asemenea, nu trebuie sa uitam de operatiunile pe care Petrom le desfasoara in strainatate, in Kazahstan, Serbia, Ungaria, Bulgaria etc., ceea ce conduce la o piata relevanta care depaseste granitele Romaniei.
Ajutoare de stat de 1,8 miliarde de euro
Pana in prezent, Consiliul Concurentei a autorizat ajutoare de stat in valoare de circa 1,8 miliarde de euro, destinate in principal restructurarii societatilor aflate in dificultate (1,3 miliarde de euro). Trebuie sa precizez ca astfel de ajutoare sunt acordate la privatizarea acestor societati o singura data. Dintre acestea, ca forma de ajutor de stat, doua treimi reprezinta facilitati fiscale sub forma scutirii la plata obligatiilor bugetare si a conversiei datoriilor in actiuni, iar aproximativ o treime reprezinta fonduri banesti acordate efectiv agentilor economici.
Dupa cum v-am precizat anterior, 70% din ajutoarele de stat autorizate de Consiliul Concurentei erau destinate restructurarii societatilor, 17% pentru proiecte mari de investitii - si aici ma refer la SC Automobile Dacia SA si la SNP Petrom, 7% pentru dezvoltare regionala si 6% subventii pentru industria extractiva. Ponderea cea mai mare o detin ajutoarele de stat destinate restructurarii industriei siderurgice. Noi am transmis in aceasta vara Comisiei Europene evaluarea pe care Consiliul Concurentei a realizat-o pentru cinci companii siderurgice: ISPAT Sidex SA, Industria Sarmei Campia Turzii, Combinatul Siderurgic Resita, Siderurgica Hunedoara si Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste. Evaluarile respective fac in prezent obiectul consultarilor tehnice cu Comisia Europeana pentru a asigura o aplicare cat mai corecta a Protocolului nr. 2 Anexa la Acordul European de Asociere cu privire la restructurarea sectorului siderurgic. Este foarte important ca intr-o decizie privind un ajutor de stat sa urmarim cea mai buna cale, pentru a evita dupa aceea interpretari posibile, deoarece, dupa 1 ianuarie 2007, cand Romania va deveni membra a Uniunii Europene, ajutoarele de stat vor fi evaluate de Comisia Europeana. Si daca constata ca evaluarea nu a fost corecta, Comisia Europeana poate sa solicite rambursarea ajutorului acordat, inclusiv a dobanzilor aferente acestuia, ceea ce ar avea efecte dure asupra beneficiarilor acestor ajutoare de stat.
Pana in prezent nu avem asemenea cazuri. Dar pentru prima data, dupa cum am prezentat mai sus, noi am respins autorizarea unor ajutoare de stat pentru societatile Stofe Buhusi si Forseco Targu Jiu, deoarece am constatat ca nu erau indeplinite criteriile prevazute de reglementarile romanesti armonizate cu cele europene.
Investigatii
Din punctul meu de vedere, important nu este cate investigatii am declansat, ci finalizarea acestora. Avem declansate investigatii si numeroase autosesizari atat pe concurenta, cat si pe ajutorul de stat, fiind vizate sectoare importante, dintre care as aminti domeniile bancar, siderurgic, materiale de constructii, tichete de masa, medicamente, produse zaharoase, servicii de transport feroviar si rutier, servicii de televiziune prin cablu si pe piata lemnului. Zilele trecute am decis extinderea investigatiei pe piata produselor siderurgice, legata de COS Targoviste, si la celelalte societati producatoare din domeniu. Ca noutate sunt insa cele patru investigatii pe care noi le-am declansat din proprie initiativa in domeniul ajutorului de stat, la societatile Stofe Buhusi, Metrorex, CET Bacau si Uzinele Sodice Govora. Impreuna cu consilierii de preaderare lucram acum la realizarea unui sistem pe care-l vom implementa in cel mult doua luni, cuprinzand criterii si norme de prioritizare pentru declansarea investigatiilor in functie de gravitatea si impactul asupra climatului concurential.
Finalizare investigatie pe piata cimentului
In acest moment, Raportul de investigatie declansat pe piata cimentului se afla in faza de finalizare si in conformitate cu procedura prevazuta de Legea Concurentei, acesta urmeaza sa fie trimis partilor implicate cu minimum 30 de zile inainte de desfasurarea sedintei de audiere in Plenul Consiliului Concurentei. Pe baza Raportului realizat de noi, partile transmit observatiile lor cu privire la continutul acestuia. Sedinta de audiere este urmata de deliberarea Plenului asupra cazului respectiv, in vederea emiterii uneia dintre deciziile prevazute de Legea Concurentei. Respectand prezumtia de nevinovatie a partilor implicate, Consiliul Concurentei poate face publice rezultatele investigatiei doar dupa emiterea unei decizii, conform procedurii mentionate anterior.
Investigatia desfasurata de noi pe piata cimentului a avut in vedere cele trei mari companii a caror activitate se desfasoara in domeniul producerii si comercializarii cimentului si anume societatile Lafarge Romcim, Holcim si CarpatCement. Elementul care a stat la baza declansarii investigatiei a fost cresterea semnificativa si simultana a preturilor cimentului comercializat la poarta fabricilor de catre cei trei producatori. Investigatia mai analizeaza motivul diferentelor mari intre preturile, in conditii "ex works", practicate la vanzarea cimentului pe piata interna si preturile in aceleasi conditii "FOB" (free on board), practicate la vanzarea cimentului la export, ceea ce ar putea afecta pe consumatorul roman, daca vanzarea la export a avut loc sub costul de productie, iar acoperirea diferentelor s-a realizat prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni.