x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Interviuri Dan Voiculescu: "Va fi foarte greu să vindecăm România de virusul Băsescu"

Dan Voiculescu: "Va fi foarte greu să vindecăm România de virusul Băsescu"

15 Iul 2012   •   17:41
Dan Voiculescu: "Va fi foarte greu să vindecăm România de virusul Băsescu"

Presedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a acordat un interviu Agentiei Nationale de Presa Agerpres in care abordeaza problemele politice la zi, cu referire la referendumul de demitere a presedintelui suspendat Traian Basescu. Liderul conservator afirma ca presedintele suspendat este un "personaj toxic, care incalca in mod repetat Constitutia". Dan Voiculescu spune ca are incredere in votul romanilor din 29 iulie - zi care va fi una "a judecatii pentru regimul Basescu".

Domnule Voiculescu, ati sustinut deschis ca presedintele Traian Basescu trebuie suspendat. La inceputul lunii mai ati propus chiar si un calendar, care, se pare, a fost destul de bine respectat. Ce urmeaza?

In mod evident, referendumul pentru demitere.

Il vor demite romanii pe domnul Basescu?

Eu sunt convins ca majoritatea vasta a roanilor doreste sa isi concedieze presedintele.

De ce?

Pentru ca e toxic. Dincolo de incalcarile repetate ale Constitutiei, de taierile de salarii, impozitarile ilegale de pensii, jignirile violente la adresa unor categorii profesionale, umilintele greude imaginat la care a supus persoanele vulnerabile, deciziile economice catastrofale de genul cresterii TVA, acest domn a facut un rau profund Romaniei, cu efecte pe termen foarte lung: a distrus increderea in democratie, in reguli, in institutii, in oameni. Traim astazi intr-o societate marcata de ura, de violenta, de intoleranta, de scandal. Traim intr-o societate in care s-a impus cultul demolarii. Se vorbeste mult, se munceste putin. Obsedati de conflict, uitam sa construim impreuna. Va fi foarte greu sa vindecam Romania de acest virus. Virusul Basescu.

Domnule Voiculescu, dar nu exista si un conflict personal? Foarte recent presedintele suspendat a sustinut ca ati incercat sa ii faceti "apropouri" pentru a rezolva anumite dosare.

Va referiti la o tie foarte interesanta a domnului Basescu facuta la TVR. Daca veti cauta intreaga fraza veti vedea ca Traian Basescu spune, si citez din memorie, ca, "daca as fi avut acces la dansul pentru a influenta anumite dosare, Antenele ar fi fost doar miere". Sunt doua aspecte foarte importante. De fapt sunt trei. Le voi lua pe rand: unu - Traian Basescu recunoaste practic ca domnia sa se afla pe axa influentei dosarelor. Intelegeti gravitatea acestui fapt, pe care toata lumea l-a ignorat?! O spune el insusi, nu televiziunile ticaloase, nu adversarii politici. Doi - obsesia majora a domnului Basescu sunt Antenele. Omul acesta este disperat nu de azi, de ieri, ci de ani foarte multi, ca nu poate controla Antenele. Ca Antenele indraznesc sa il critice. Este obsedat de Antene, este bantuit de Antene. Il asigur ca nici o putere politica nu va controla vreodata Antenele, care au criticat puterea intotdeauna, in toate guvernarile: PSD, PNL, PDL. Pentru cei fara memorie, recomand arhivele.

Spuneati ca sunt trei aspecte importante. Care este cel de-al treilea?

Traian Basescu nu mai are nici o limita, este pregatit sa comita orice abuz. Este dispus sa minta orice, sa faca orice pentru a-si pastra functia. Ipoteza ca eu i-as fi facut niste "apropouri" pentru a ma ajuta este halucinanta. Eu sunt in conflict politic deschis cu acest om inca din 2006-2007. I-am cerut public demisia inca din 2007. Am condus Comisia parlamentara care l-a suspendat in 2007. Ce om cu un dram de minte si bun simt ar putea sa creada ca Dan Voiculescu ii cere favoruri lui Traian Basescu?! Sincer, dupa ultimele declaratii, ma astept la orice abuz, inscenare sau calomnie. Nu doar impotriva mea, ci impotriva oricarei persoane publice sau private. De altfel, in 2010 sesizam oficial Biroul Permanent al Senatului ca mi se tot comunica, prin diverse mijloace, ca sunt "monitorizat" pentru a mi se "planta" ceva. Astfel de informatii continua sa vina. Atunci, ca senator, am informat Senatul, acum, dupa demisia din Parlament, ca persoana privata, am informat Ministerul de Interne. Urmeaza inca doua saptamani foarte interesante. Traian Basescu stie ca a pierdut simpatia populara si s-a pus pe generat scandal. Din fericire pentru romani, acesta va fi ultimul sau spectacol. Spectacolul de adio.

Domnule Voiculescu de ce ati demisionat din Senat? Stim mesajul dvs. oficial, dar au mai aparut si alte interpretari.

Demisia mea din Senat a avut un singur motiv: dublarea pedepselor pentru evaziune fiscala. Am depus proiectul de lege la 1 februarie 2012, la inceputul sesiunii. Am solicitat colegilor mei senatori de la toate partidele sa sustina acest pcare aducea bani la buget, care reducea economia subterana de 50 miliarde de euro, o gaura neagra ce ne saboteaza practic sansele la dezvoltare. Proiectul a fost respins in Comisia de buget, invocandu-se argumentele Guvernului Ungureanu. Pe 25 iunie, in ultima zi de plen al Senatului, cand acest proiect urma sa fie respins si de plen, mi-am anuntat demisia. Iar acest gest a produs un efect imediat: proiectul a fost intors la comisie si, daca in toamna va fi adoptat, demisia mea isi va demonstra utilitatea. Pentru a dubla sanctiunile pentru evaziune fiscala merita sa-ti dai demisia. Eu nu ma agat de nicio functie. Celelalte interpretari au fost lansate de apropiatii lui Traian Basescu din motive strategice.

Adica, ce fel de motive?

In criza de idei si de popularitate, echipa de soc a lui Traian Basescu incearca sa resusciteze conflictul "cu Voiculescu". Insa demisia mea din Senat i-a lasat fara obiectul muncii. Cum sa mai acuze Parlamentul ca e manipulat de Voiculescu, daca Voiculescu nu mai este acolo?! A fost o lovitura pentru ei. O lovitura care i-a enervat foarte tare si din care inca nu si-au revenit. Traian Basescu incearca disperat sa ma atraga in conflict si minte orice, oricum, oricand sperand ca ma va provoca. Numai ca eu nu am facut astfel de erori nici in 2009 si, va asigur, nu le voi face nici in 2012. Cand minte, nu ma cert cu mincinosul, il dau in judecata. Am si facut-o. In decembrie se va desfasura primul termen. In rest, va spun sincer, atacurile viscerale ale echipei Basescu la adresa mea ma induioseaza si imi trezesc un soi de compasiune: oamenii astia sunt atat de frustrati, urasc cu atata patima, incat se dezumanizeaza, pierd legatura cu realitatea. Dar daca se asteapta sa ma contaminez si eu de ura lor, se insala.

Si totusi se vorbeste foarte mult despre teme foarte importante, cum ar fi justitia si statul de drept. Cine ameninta justitia si statul de drept?

Haideti sa gandim logic. Cine da comanda la televizor si a doua zi procurorii se executa? Inca nu-mi raspundeti. Mai am cateva intrebari: cine are mai multe procese suspendate in faza de urmarire penala? Cine si-a acordat o vila in centrul Bucurestiului incalcand legea? Cine decoreaza judecatorii Curtii Constitutionale cu cateva zile inainte ca acestia sa se pronunte asupra suspendarii sale din functie? Eu sau domnul Basescu? Eu am toate motivele sa imi doresc ca justitia in tara sa fie absolut independenta. Traian Basescu, in schimb, are toate motivele sa-si doreasca o justitie aservita puterii sale. Are motive penale.

Dar liderii europeni au, se pare, alta perspectiva, cei mai multi sustinandu-l pe domnul Basescu si preluand chiar temele sale.

Motivele sunt multiple: interesele unor lideri din Partidul Popular European de a nu pierde voturile lui Traian Basescu si ale PDL, o anumita rezistenta la schimbare, plus efectele unei manipulari agresive. Trebuie sa pastram proportiile. Romania trece printr-un proces de schimbare absolut democratic, care se va finaliza printr-un referendum. Va asigur ca, dupa referendum, nimeni, din interior sau exterior, nu va mai comenta vointa natiunii romane.

Si care credeti ca va fi rezultatul referendumului?

Am deplina incredere in judecata romanilor. 29 iulie va fi ziua judecatii pentru regimul Basescu.

×