INTERVIU
CALCULE - Lia Roberts nu voia sa candideze decat de pe locul doi
Desi a decis sa-si retraga candidatura pentru Cotroceni, Lia Roberts a ramas cu ochii pe lupta electorala din Romania. Ea spune acum ca modul in care s-a desfasurat campania electorala este "neprofesionist" si ca, daca ar fi candidat, nu ar fi reusit decat sa rupa din voturile Aliantei PNL-PD.
GABRIELA ANTONIU
DE ACASA. Desi era in SUA, Lia Roberts a urmarit campania electorala din Romania |
Jurnalul National: V-ati retras inainte de inceperea campaniei electorale din Romania, dar banuiesc ca ati urmarit-o. Ce parere aveti despre aceasta campanie?
Lia Roberts: Am urmarit, bineinteles, de la distanta, aflandu-ma in Statele Unite din 20 octombrie si n-am fost deloc surprinsa pentru ca ziua buna se cunoaste de dimineata si am vazut cam cum se desfasoara campaniile electorale in Romania. Am avut un gust foarte amar de la ceea ce s-a intamplat si, bineinteles, nu am fost implicata in lucrul acesta, dar fiind acolo in Romania si vazand ce se intampla in alegerile din primavara pentru locale am sperat ca nu va fi acelasi lucru si la cele generale. Insa, bineinteles, a fost si mai rau, ceea ce dovedeste o totala lipsa de profesionalism.
Concret, cum caracterizati aceasta campanie?
Nu este acesta modul in care o campanie electorala trebuie sa se desfasoare. Putem sa fim de acord sa nu fim de acord. Putem sa fim de acord ca nu vom fi de acord. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne improscam cu noroi, sa ne balacarim si sa ne porcaim unii pe altii si sa facem tot felul de lucruri. Daca este ceva la activul cuiva pune-l pe masa, dar nu inventa lucruri si nu spune lucruri care nu sunt adevarate si stii ca nu sunt adevarate si care nu fac decat sa arunce o lumina proasta asupra celui care ii sunt adresate, dar si a aceluia care face asemenea lucruri. Nu face decat sa dezguste lumea.
Sa inteleg din aceste nemultumiri ca ati fost vizata, ceea ce v-a determinat sa va retrageti din cursa?
Nu, deloc. Mie nu mi s-a intamplat nimic de felul acesta, pentru ca nu am ajuns sa mi se intample. Am prevazut ca s-ar putea sa se intample asa ceva, insa nu acesta a fost motivul esential pentru care m-am retras. Nu am ajuns sa fiu implicata in astfel de mahalagisme.
Dupa momentul retragerii dvs. s-a spus ca sunteti dezamagita din cauza unor semnaturi false stranse pentru candidatura dvs. si ca sunteti implicata intr-un proces...
Nu ca sunt implicata intr-un proces, am dat-o in judecata pe aceasta doamna Gabriela Minea, care a avut indrazneala sa vina cu peste 15.000 de semnaturi false. Motivul pentru care am dat-o in judecata este ca mi-a cerut bani sa cumpere mese, scaune pentru a culege semnaturi. Ori, ea nu a cumparat nici mese, nici scaune. Pur si simplu a bagat banii in buzunar si mi-a adus semnaturi false. Persoanele existau, numai ca erau luate dintr-o baza de date, si cineva le-a copiat din aceasta baza de date si toate semnaturile pe pagina erau identice. Aceasta doamna Minea era o unealta si ceea ce s-a intamplat nu a fost vreo intamplare. Lucrurile s-au petrecut intr-o anumita secventa si din acest motiv am tras concluzia ca este facatura cuiva. Si m-am gandit foarte bine cand
m-am retras din aceasta competitie pentru ca eram, oricum, cand pe locul trei, cand pe locul patru. Nu eram pe locul 15 sau pe 10, sau pe 7, asa ca lucrurile nu erau chiar atat de grave. Dezamagirea mea a fost absolut catastrofala cand am vazut ca acesta era un lucru foarte bine orchestrat. Nu era o intamplare ca aceasta doamna a venit cu 15.000 de semnaturi false. De unde avea dumneaei acces la aceste baze de date? Pentru ca i s-a dat acces la baza de date cu scopul foarte bine definit de a ma compromite. Sa-mi bage aceste semnaturi sub nas, crezand ca noi nu le verificam si nu stim despre ce este vorba. A fost facut cu scopul bine determinat ca sa fiu compromisa cand venea timpul sa depun aceste semnaturi pentru a ma inscrie in cursa electorala. Persoanele care au facut acest lucru sa cheme comisia si sa avertizeze: "Vedeti ca doamna Roberts are 15.000 de semnaturi false din Galati!". Si a doua zi ar fi aparut in ziare cu litere de 10 cm in rosu ca Lia Roberts este cea mai mare escroaca din Romania, pentru ca eu semnam pentru aceste semnaturi in josul fiecarei pagini. Deci, in momentul acela deveneam responsabila pentru fiecare semnatura.
Cine credeti ca a fost in spatele acestei facaturi?
Cine avea interesul. Si cine avea puterea sa o faca la data aceea.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Ne puteti da nume?
Nume n-am de unde sa stiu.
"Nu am fost iepurele din palaria PSD"
Revenind la alegerile prezidentiale, rezultatele acestora au fost previzibile pentru dvs.?
Nu au fost previzibile. Am sperat ca se vor desfasura in directia aceasta. Pentru mine este foarte trist sa vad ca, dupa 45 de ani de comunism si inca 15 ani de neocomunism, 50% din poporul roman se duce si voteaza tot pentru aceleasi persoane. Pentru mine a fost pur si simplu de neexplicat acest lucru. Imi pare bine ca acel procent si ceva care a sarit peste 50% a fost in favoarea domnului Basescu si nu in cealalta directie. Pentru ca cine sapa groapa altuia cade singur in ea.
Credeti ca, daca nu v-ati fi retras din cursa prezidentiala, rezultatele ar fi fost altele?
Nu raspund la o astfel de intrebare si va spun si de ce. Daca nu aveam sanse sa fiu pe locul doi, nu aveam ce sa caut in aceasta cursa electorala. Eu nu am venit in Romania sa ma joc de-a campania electorala sau sa fac jocurile cuiva. Eu m-am dus acolo sa fac ceva pentru poporul meu, nu sa ma duc sa ajut pe cineva sa castige sau sa nu castige. Deci nu pot sa va dau un raspuns, deoarece intentia mea nu era sa raman in cursa electorala daca nu eram pe locul doi. Stiti foarte bine cum s-a spus ca eram iepurele din palaria PSD. Daca eram iepurele din palaria PSD ramaneam in cursa, ca ramaneam pe banii lor, nu? Si imi faceam jocurile. Intentia mea nu a fost nici o clipa sa continuu de pe locul trei sau patru. Adevarul ca n-as fi luat decat probabil din voturile Aliantei si nu a fost intentia mea sa promovez PSD in chestia asta.
Cat v-a costat incercarea de a candida la Presedintie, cu strangerea de semnaturi cu tot?
Nu va pot raspunde.
Care ar fi diferenta majora intre campania electorala din SUA si cea din Romania?
Ca dintre cer si pamant. Din toate punctele de vedere.
Dar exista vreo asemanare intre cele doua?
Da. Amandoua erau campanii prezidentiale. Aceasta este singura.
V-ati implicat in calitate de consul onorific al Romaniei la Las Vegas in organizarea alegerilor?
Sigur ca da. Nici nu s-a pus problema sa nu accept. Pentru mine a fost o onoare sa fac acest lucru. Am organizat alegerile la consulat si pe 28 noiembrie, si pe 12 decembrie. Lucrurile au mers foarte lin si foarte simplu.
"De Dick Morris m-am despartit amiabil"
Daca vi s-ar propune o functie din Romania, ati accepta-o?
Depinde cine mi-o propune. Adica vine vreun consilier si mi-o propune, vreun ministru sau vine presedintele in persoana.
Dvs. pe cine ati prefera?
Nu e chestie de preferinte, e chestie de protocol. Eu nu vreau pe nimeni. Nu e o chestiune pe care o vreau sau nu o vreau. V-am raspuns in principiu.
Dar ati accepta...
Nu am spus ca as accepta sau n-as accepta. N-am spus nimic, depinde despre ce este vorba. Eu intentionez sa-mi duc mai departe munca mea de consul onorific. Daca pot sa ajut tara din alta pozitie, eu o ajut, pentru ca intotdeauna fac acest lucru pentru poporul roman. Si indiferent cine este la putere, eu servesc poporul roman. Care va fi intotdeauna la putere.
Cand ati decis sa candidati la Presedintia Romaniei ati demisionat de la conducerea Partidului Republican - statul Nevada. Ati dori sa reveniti in aceasta functie?
Bineinteles ca nu. Dar nu ma intereseaza sa ma duc de doua ori pe aceeasi carare. Am facut treaba asta, am fost aleasa de doua ori, de ce mi-ar trebui sa mai continuu. Merg mai departe. Nu ma intorc inapoi ca racul, merg inainte.
Si care ar fi pasul urmator in cariera dumneavoastra politica?
E mult prea devreme sa fac vreo speculatie.
Care mai sunt relatiile dumneavoastra cu fostul consultant electoral Dick Morris?
Suntem in relatii foarte bune pentru ca ne-am despartit de buna voie si nesiliti de nimeni. Ne-am despartit in conditii foarte amiabile inca din aprilie. Acum, dupa ce s-au terminat alegerile, m-a sunat si mi-a spus ca, de fapt, datorita participarii mele in acest an in Romania lumea a vazut ca se poate face si altceva decat ceea ce stiau ei. Si ca rezultatul alegerilor din Romania, si anume rezultatul alegerii domnului Basescu, este intr-o oarecare masura datorita intentiei mele de a participa in aceasta cursa prezidentiala. Si, ma rog, am fost foarte flatata. Pentru ca orice ar zice cineva, indiferent de preferintele dumnealui personale, nu pentru aia l-am angajat, in ceea ce priveste partea politica este o persoana recunoscuta si extrem de capabila. Am fost extrem de magulita ca s-a deranjat sa-mi dea telefon si sa-mi spuna acest lucru.