Mircea Gogoncea: “M-am simţit binevenit în Occident”

Talentatul chitarist Mircea Gogoncea (21 de ani) este onorat de trustul Intact, în cadrul campaniei “Români buni europeni”

● Jurnalul Naţional: Din toamnă, vei începe cursurile de master la Royal Academy of Music din Londra. Cum a fost admiterea? Cum ai găsit banii pentru studii?
● Mircea Gogoncea: A fost cu adevărat o experienţă foarte interesantă! Admiterea în sine a mers excepţional, reacţia juriului a fost extrem de pozitivă, directă şi deschisă, iar imediat după audiţie şi interviu, am fost invitat la o aşa numită “a doua audiţie”, în faţa directorului şi a altor persoane din administraţia academiei. Iar ca urmare a celei de-a doua audiţii, mi-a fost acordată şi o aşa numită “bursă de intrare”, fără de care n-aş fi avut nici o şansă să îmi încep studiile la Londra! Însă chiar şi cu ajutorul enorm oferit de bursa de intrare, în valoare de 4.000 de lire sterline, având în vedere costurile exorbitante ale studiilor în Marea Britanie, singur nu aş fi fost în stare nici măcar să susţin taxele de studii pe primul an, nepunând la calcul costurile de studii ale celui de-al doilea an sau costurile legate de viaţa la Londra, în oricare dintre cei doi ani!
Aşa că, în luna mai a anului acesta, am lansat un apel la cea mai largă scară posibilă, contactând în total 15 fundaţii, 9 companii private, 17 persoane private, multe instituţii de stat din ţară şi din străinătate şi chiar şi investind în reclame pe Facebook şi Google, în speranţa că undeva se va găsi cineva care să mă poată ajuta. Povestea a atins în total peste 100.000 de persoane şi, ca prin minune, în ultima zi dinainte de data limită la care ar fi trebuit plătită prima rată a taxelor de studii pentru primul an, s-a găsit o persoană din România, care preferă să rămână anonimă, care s-a oferit să îmi plătească întregul rest al costurilor de studii pentru primul an, 6.000 de lire sterline. Fără această întâmplare cvasi-miraculoasă n-aş fi avut nici o şansă, având în vedere că cele 4.000 de lire sterline oferite de Royal Academy înseamnă sub 10% din costul total al studiilor şi întreţinerii la Londra pe o perioadă de doi ani.
Acum caut cu foarte mare elan surse de susţinere financiară pentru costurile de întreţinere la Londra din toamnă şi pentru costurile legate de cel de-al doilea an de studii. Povestea continuă să se dezvolte şi, în funcţie de cât noroc am în căutarile mele viitoare, lucrurile pot lua întorsături foarte diferite!

● În paralel, studiezi chitara clasică şi la Conservatorul Robert Schumann din Düsseldorf. Cum te vei împărţi între cele două şcoli, oraşe, ţări?
● Abia aştept să văd cum se vor dezvolta lucrurile în următorii doi ani! Am de gând să petrec în jur de două săptămâni pe lună în Germania şi alte două în Marea Britanie, în timpul semestrului. Ştiţi cum este însă cu socoteala de acasă şi cea din târg... Un lucru este cert: un zbor low-cost de la Düsseldorf la Londra durează 55 de minute şi costă mai puţin decât un autobuz de la unul dintre marile aeroporturi ale Londrei până în centrul oraşului.

“Am venit în Germania fără să ştiu limba, fără prieteni şi fără serviciu”
● Locuieşti în Germania de la 17 ani. Cum ţi-a fost acomodarea?
● A fost excepţional. Am venit fără să ştiu limba, fără apartament, fără cunoştinţe, fără prieteni şi fără serviciu, iar în decurs de câteva zile aveam mai mulţi prieteni decât mi-aş fi putut dori, un loc de stat şi mai mult ajutor decât aş fi îndrăznit să cer. În decurs de câteva zile, am locuit la persoane pe care nu le cunoşteam, şi care nu mi-au cerut niciodată nimic în schimb, am cunoscut oameni şi locuri noi şi, una peste alta, mi-am început marea mea aventură germană pe malurile Rinului. Am învăţat germana în câteva luni, am găsit rapid un apartament împărţit cu alţi studenţi şi am început să lucrez pe post de profesor de chitară, în germană, imediat ce am împlinit 18 ani, la puţine luni de la momentul în care am ajuns.
Nu pot să exprim cât de recunoscător le sunt tuturor celor care m-au ajutat în această perioadă. Eu, la rândul meu, am găzduit şi îndrumat pe mulţi alţii în decursul următorilor ani, în încercarea de a menţine vie această tradiţie incredibilă de întrajutorare reciprocă. A-i ajuta pe alţii, acesta a fost singurul lucru pe care l-am putut face în onoarea celor care m-au ajutat pe mine.

● De ce ai plecat din România?
● Am plecat din România de multe ori înainte să mă mut în Germania. Lumea este mare şi călătoriile sunt o parte intrinsecă a vieţii de muzician. Cum aş putea, ca muzician, să nu călătoresc? Problema este, aşadar, pusă în mod uşor greşit. Întrebarea relevantă ar fi “de ce m-am mutat la Düsseldorf?”. Am venit la Düsseldorf datorită faptului că aici predă unul dintre cei mai buni profesori de chitară din lume, Joaquín Clerch, din Cuba. Când am aflat că am fost admis, m-am aruncat, precum spuneam, cu capul înainte, ştiind câţi alţii ar ucide pentru o asemenea şansă.

● Ce oportunităţi ţi s-au oferit, odată cu plecarea din ţară?
● A studia cu unul dintre cei mai buni profesori de chitară din lume. A locui în inima Europei de vest: la 60 km de Olanda, 80 km de Belgia, 100 km de Franţa şi 250 km de Luxemburg, locuind în Germania. A-mi extinde orizonturile într-un mod inimaginabil, chiar şi pentru cineva care a călătorit susţinut şi în repetate rânduri. Efectul pe care îl are faptul de a locui într-un loc nou asupra celor care o fac este pur şi simplu de nedescris. Toate avantajele financiare sau legate de nivelul de trai, calitatea vieţii sau egalitatea şanselor pălesc în comparaţie cu acest efect. Precum spunea Oliver Wendell Holmes Jr.: “A mind that is stretched by a new experience can never go back to its old dimensions” (O minte care a fost extinsă printr-o nouă experienţă nu poate reveni niciodată la dimensiunile ei iniţiale).

“Am avut şi patru joburi în acelaşi timp”
● E Occidentul primitor cu tinerii muzicieni care vin din România?
● Eu nu m-am putut simţi mai binevenit. Din câte am observat, gradul de acceptare a studenţilor români în străinătate este, în linii mari, direct proporţional cu deschiderea lor faţă de societatea în care au ajuns. Cei care vin doar cu intenţia de a dovedi că “la ei acasă era mai bine” sau, mai rău, care se izolează de majoritatea celor din societatea gazdă şi ajung să îşi petreacă timpul numai cu alţii care provin din acelaşi mediu ca şi ei, ajung să fie respinşi şi se afundă cu timpul în propria lor tristeţe. Cei care vin deschişi, arată un interes real faţă de societatea în care au ajuns şi, cel mai important, îi tratează pe cei din societatea gazdă ca oameni, şi nu ca stereotipuri umblătoare, devin unii dintre cei mai sociabili, mai fericiţi şi mai împliniţi membri activi ai mediului în care se află, şi chiar le dau speranţă celor din jur că împreună putem crea un viitor mai bun pentru toţi.
Asta nu înseamnă, însă, că nu există şi excepţii. Peste tot, prin lume, există rasism, xenofobie, discriminare sexuală, stereotipuri şi prejudecăţi. Departe de mine să încerc să dau vina pe cei care au suferit un tratament nedrept şi nemeritat. Aceştia există şi au fost victimele acestor mentalităţi, ei nu sunt cei pe care ar trebui dată vina pentru ceea ce li se întâmplă. În cazul meu, s-a nimerit să fiu alb, european, heterosexual, tânăr, de sex masculin şi să mă încadrez în aşa-zisele limite ale “normalului” în aproape orice aspect, însă nu ştiu cum ar fi arătat situaţia, dacă aceste condiţii nu ar fi fost împlinite. Toate formele de discriminare există şi sunt o problemă reală împotriva căreia trebuie luptat, fie că se manifestă în vestul Europei, la noi în ţară, sau în junglele Amazoniei. Însă persoanele cu care am decis să mă asociez în Occident au fost mai mult decât primitoare, şi continuu să cred cu tărie că acestea reprezintă o majoritate, şi nu o excepţie.

● Sunt mulţi românii care studiază la universităţile de muzică din vestul Europei? V-aţi cunoscut, v-aţi imprietenit, colaboraţi?
● La Düsseldorf am cunoscut foarte puţini în ultimii patru ani, îi pot număra pe degetele de la o mână. În alte oraşe există mai mulţi, în altele însă nu există deloc. În general, cred că sunt mai mulţi în alte ţări din vestul Europei decât în Germania. Cu cei care locuiesc aici, da, m-am împrietenit şi am colaborat. Printre altele, acum câţiva ani, am înregistrat un album cu un flautist român fost student la Düsseldorf, pe nume Florin Tarlea, care se poate asculta pe gratis şi downloada pe http://mirceagogoncea.bandcamp.com. Bandcamp e o platformă revoluţionară pe care muzicienii au posibilitatea să le ofere ascultătorilor opţiunea de a plăti o sumă decisă de către ascultători pentru muzica downloadată. E un sistem foarte democratic şi progresiv şi sper să văd mai multă lume folosindu-l în viitor! Albumele se pot asculta în întregime însă, pentru download, suma care trebuie plătită este introdusă de către ascultător.

● Din ce trăieşti la Düsseldorf? Ai concerte?
● Am concerte la Düsseldorf, precum şi în alte oraşe şi ţări. Zona în care trăiesc este un conglomerat de oraşe foarte mari care au crescut unul într-altul, zona urbană Rhein-Ruhr, şi nu mai posedă graniţe bine definite. Aşadar, cele mai multe concerte pe care le susţin au loc în afara Düsseldorfului, dar în interiorul acestei zone. Pe deasupra, mai am concerte şi în alte regiuni ale Germaniei, precum şi în ţările apropiate - Belgia, Olanda, în Europa de sud - Spania, Italia, şi în ţară. Problema cu concertele în această fază din dezvoltarea mea artistică e că nu am nici o garanţie că vor avea loc cu o regularitate suficientă cât să pot trăi din ele. Vorbind din punct de vedere financiar, ele sunt excelente ca modalitate de a câştiga nişte bani “de buzunar”, dar nu mă pot baza pe ele pentru susţinere financiară continuă.
Când am ajuns în Germania, am început să lucrez cvasi-instantaneu, obligat de circumstanţe, iar pentru o scurtă perioadă, am avut până la patru joburi în acelaşi timp, activând ca profesor de chitară, profesor de muzică, interpretând muzică de fond în diferite locuri şi chiar activând în domenii care nu au nici o legatură cu muzica. Am fost şi ghid turistic în oraşul vechi din Düsseldorf pentru o vreme! În ultimii trei ani, am primit burse de la statul german, aşa-numitele burse “Germania” şi “Nordrhein-Westfalen” – “Deutschlandstipendium” şi “NRW-Stipendium”, lucru care m-a ajutat enorm la momentul respectiv. Nu sunt burse totale, am avut însă prin intermediul lor cel puţin o parte din costurile vieţii asigurate. Astfel, în ultimul an mi-am permis să trăiesc din burse şi din lecţii de chitară private.
La Londra însă, astfel de aranjamente nu vor fi posibile. A-mi găsi un serviciu normal m-ar obliga să renunţ la toate proiectele pe care le-am început şi pentru care am lucrat atât de mult în ultimii ani, lucru care ar face studiile la Royal Academy să nu merite. Aşadar, trebuie să găsesc o cale să supravieţuiesc la Londra în următorii doi ani doar din burse şi concerte sau să renunţ definitiv la studiile la Royal Academy, ceea ce nu am de gând să fac.

“Concursurile sunt un rău necesar!”
● Mai ai timp să participi la competiţii internaţionale?
● Sigur, concursurile sunt un rău necesar! În ultima vreme, am participat la concursurile “Andrés Segovia” (La Herradura, Spania), “Julián Arcas” (Almeria, Spania), “Gredos San Diego” (Madrid, Spania), “Schmolz und Bickenbach” (Düsseldorf, Germania), “Spanish Composers” (Sevilla, Spania) şi multe altele. La toate acestea am avut onoarea de a câştiga câte un premiu, iar la Sevilla au fost chiar două, adăugându-se şi premiul publicului la distincţia juriului. La Schmolz und Bickenbach, am avut onoarea de a câştiga premiul întâi la un concurs pentru toate instrumentele şi canto!

● Ai deja în palmares 87 de premii naţionale şi internaţionale la concursuri de chitară clasică şi peste 50 de alte premii obţinute la competiţii din alte domenii, precum matematica, informatica, literatura, teatrul, pictura, fotografia. Dintre toate astea, te-a atras în mod deosebit chitara clasică...
● În primul rând, e foarte important de menţionat că nu am renunţat la celelalte. De exemplu, de curând am fondat IOLMA (http://www.iolma.com), prima platformă de lecţii interactive online în HD prin video chat, un proiect care îmbină foarte bine muzica, informatica şi pedagogia! Însă chitara a fost dintotdeauna pasiunea mea cea mai arzătoare. Mereu am fost atras de domeniile creative, şi chitara a fost întotdeauna unul dintre cele care mi-a dat cele mai directe şi frumos abstracte posibilităţi de exprimare!

● Ai avut prima chitară la patru ani, iar la cinci, câştigai primul concurs. Te-ai îndrăgostit de ea din prima sau a fost nevoie de ceva timp?
● Am început prin a studia pianul, însă am fost obligat să renunţ, nereuşind să obţin acces la un instrument pe care să studiez în mod regulat. Părinţii mei au vrut să cânt la un instrument, să studiez şi o limbă străină, să pictez, să învăţ informatica, matematica şi multe altele nu în scopul de a face performanţă, ci doar de a cunoaşte aceste lumi! Cu cele mai multe dintre acestea am şi rămas, îndrăgostindu-mă de aproape toate, rând pe rând. Nu m-am îndrăgostit pe loc de chitară – cine are propria lui voinţă la vârsta de 4 ani? – însă, cu trecerea timpului, am început să înţeleg că muzica îmi conferă nişte posibilităţi de expresie şi o deschidere către o lume pe care altfel nu aş putea-o cunoaşte; aşadar, câţiva ani mai târziu, i-am convins pe părinţi să încep studiile la Liceul de Muzică Dinu Lipatti din Bucureşti.

● Alţii, la cinci ani, se joacă în nisip, cu găletuşa... Nu ţi-a fost greu să faci performanţă de la o vârstă atât de mică?
● Greu? Dimpotrivă, cred că mi-a fost mai uşor! Cu siguranţă mai uşor decât dacă aş fi început în adolescenţă.

“E o onoare fabuloasă să cânt pe chitara profesorului meu, Joaquín Clerch”
● Câte instrumente ai acum şi câte ore pe zi dedici studiului?
● Hah! Foarte interesantă întrebarea, e prima oară când mi-a fost pusă! Tocmai încerc să vând trei chitări pe care le-am câştigat în diferite concursuri. Încă aştept chitara mea câştigată acum mai mult de doi ani jumate la un concurs în Spania - care trebuie mai întâi construită! -, timp în care cânt pe chitara profesorului meu, Joaquín Clerch. O onoare fabuloasă, având în vedere că a fost construită special pentru el în anii '90 şi este una dintre cele mai bune şi echilibrate chitări pe care le-am văzut. Atât aceasta, cât şi cea pe care o aştept sunt construite de lutierul spaniol Paco Santiago Marin, din Granada. Am aşadar: trei chitări pe care încerc să le vând, una pe care cânt fără să fie a mea, una pe care ar trebui să o am dar încă o aştept, una electrică şi una romantică, specială pentru repertoriul din secolul 19.
Orele de studiu depind de program şi de zi, putând fi oriunde între 0 şi 7-8. Nu durata în sine este importantă, ci concentrarea. Una dintre erorile cele mai întălnite, mai ales la începători, este studiul “după ceas”, pentru a împlini un fel de limită minimă autoimpusă. Studiul productiv nu este caracterizat de o durată minimă, ci de o concentrare continuă şi claritate a scopurilor.

● Eşti onorat de vedetele trustului Intact, în cadrul campaniei “Români buni europeni”, menită să recunoască şi să promoveze valorile româneşti. De ce noi, românii, nu prea ştim să ne apreciem valorile?
● Sunt extrem de onorat de faptul că am fost invitat să fiu alături de asemenea personalităţi ale României şi de vedetele trustului Intact! Din modul în care este pusă întrebarea rezultă că românii nu prea ar şti să îşi aprecieze valorile, însă cu toată sinceritatea, eu vad opusul întâmplându-se. Cred că de aprecierea valorilor nu ducem lipsă ca societate, problema fiind faptul că nu suntem în stare să creăm un mediu în care acestea să se dezvolte şi să activeze. Există o mare diferenţă între a le aprecia cu gândul si a le aprecia cu fapta, şi cea mai mare apreciere pe care le-o putem arăta este să încercăm să construim un viitor în care să poată avea succes direct şi palpabil în ceea ce fac, complementat de un nivel de trai adecvat.

● Care sunt românii de care eşti mândru, pe care i-ai omagia purtând, pe stradă sau în sala de concerte, un tricou imprimat cu chipul lor?
● Alegerea unuia ar constitui respingerea tuturor celorlalţi. Nu mi se pare drept să aleg pe cineva şi să resping tot restul istoriei României! Dacă chiar aş fi nevoit să aleg, aş da dovadă de laşitate şi aş alege pe unul care s-a stins deja din viaţă. Poate Henri Coandă. Eu unul, pe post de muzician şi călător, îi datorez mult, având în vedere contribuţia lui la dezvoltarea industriei aviaţiei.

● Suntem noi, românii, buni europeni?
● Putem fi! Şi acest condiţional este cel mai important lucru. După părerea mea, “a fi buni europeni” nu se manifestă printr-o stare de spirit, ci un mod activ de a fi. Trebuie să încercăm să realizăm lucruri demne de marea cultură europeană pentru a fi “buni europeni”, fie că e vorba de artă, ştiinţă sau orice altceva. Să dăm dovadă de libertate în gândire, de individualism, de umanism şi, cel mai important, de respect pentru oamenii din jur. Acestea sunt cerinţele de bază, iar punerea acestei mentalităţi în practică este lucrul care ne poate face să fim buni europeni. Sunt mândru de faptul că prin această campanie se încearcă integrarea societăţii româneşti în grupul cultural european de care, în mod atât de evident, aparţine.

“Sunt un călător”
● După ce îţi inchei studiile la aceste două prestigioase şcoli, ce-ţi doreşti pe mai departe?
● Să consolidez imaginea chitării clasice în interiorul lumii muzicii clasice. Să consolidez imaginea muzicii clasice în interiorul lumii muzicii actuale. Să contribui la un viitor în care muzica să fie respectată şi toţi să avem şanse mai drepte, egale şi corecte la o viaţă bună. Şi, în paralel, să îmi croiesc o carieră de concertist bazată pe experienţa pe care am acumulat-o de-a lungul celor 17 ani de chitară pe care îi am în spate.

● Vrei să-ţi croieşti un drum în viaţă departe de ţară?
● Vreau să îmi croiesc un drum. Într-o carieră bazată pe călătorii, ideea de “în ţară” sau “departe de ţară” nu are sens. Precum am mai spus: lumea e mare. Şi noi, muzicienii, suntem cetăţeni ai lumii – pentru noi, a ne împărtăşi arta este nu numai o posibilitate, ci o responsabilitate. Ce rost ar avea cea mai frumoasă muzică din lume, dacă ar rămâne pe veci neauzită? Muzica este o artă efemeră, a cărei existenţă este în perpetuă conexiune cu publicul în faţa căruia se desfăşoară. Este de datoria noastră să călătorim, atât în interiorul ţării noastre de origine, cât şi în afara ei. Şi eu sunt un călător.