Intre basm si realitate

Regizorul Alexa Visarion trece printr-un moment fast al carierei sale, spectaculoasa de altfel. "Fara fundatie, fara traditie, nimic nu rezista", acesta este motto-ul regizorului, care a consimtit sa ne impartaseasca din amintirile sale despre copilarie.

Icoana pe sticla din Colectia Muzeului Taranului Roman

"Copilaria mea a fost inseninata doar de sarbatorile de Craciun si de Anul Nou, din cauza faptului ca tatal meu era arestat. Fiind detinut politic, a avut domiciliu fortat, iar noi, cei din familie, am fost nevoiti sa umblam de colo-colo. Totusi, acest lucru, in ceea ce ma priveste, a fost o sansa extraordinara, pentru ca am trait in zone pitoresti si bogate din punctul de vedere al substantei spirituale.

PREGATIRI. Am trait pe Valea Soimuzului, intre Dolhasca si Falticeni, la Arghira, pe Valea Moldovei, la Cacica, apoi la Botosani, in perioada in care am facut si liceul. Peste tot in aceste zone erau obiceiuri care s-au pastrat, era un anumit mister si sacralitate, cand oamenii se pregateau pentru Craciun cu saptamani inainte, fiind un eveniment al intregii obsti. Se simtea ceva in aer legat de sfintenie. Am stat o perioada mai indelungata la Arghira, in apropierea locului de unde s-a inspirat Sadoveanu pentru «Nada Florilor»; a urmat Cacica, o perioada de un an si jumatate, sat de unde, ca sa ajung la scoala, trebuia sa plec de acasa cu doua ore inainte, ceea ce ne facea, noua, copiilor, viata mai interesanta. Aproape ca traversam Moldova.

BASM SI REALITATE. Noi stateam intr-un canton de cale ferata si astfel am putut si cu sufletul copilului, si cu interesul pentru tot ce surprinde din natura sa vad lucruri misterioase, prin faptul ca ele erau o imbinare intre basm si realitate. Ciclul anotimpurilor era foarte prezent si decupat pentru mine, iarna insemna cumulul energiilor din celelalte trei anotimpuri, iar albul ei imaculat dadea o senzatie de intindere fara sfarsit. Atunci, noi, copiii, dar si oamenii maturi traiam basmul nasterii lui Iisus ca pe un element care urma sa se intample in acel loc. Era o senzatie de participare a intregii obsti, creandu-se o atmosfera fantastica, iar in ziua de Craciun se producea o transfigurare, fiecare traia in casa lui minunea Nasterii Domnului. Mergeam cu colindul impreuna cu ceilalti copii din sat. Faptul ca nu se sarbatorea oficial crea un anumit tip de implicare mai mare a fiecaruia dintre noi. Fiecare familie avea senzatia ca ii apartine ceva, o data cu aceasta sarbatoare, dar si ca apara ceva. Credeam cu totii, mari si mici, oameni cu experiente diferite, ca tot ce e durere e trecator si ca urmeaza o izbavire, care se anunta o data cu sarbatoarea Nasterii lui Hristos.

LAMPA CU GAZ. Cred ca se simtea nevoia unei prezente concrete, si de aceea simbolul bradului impodobit reprezenta faptul ca omul este in stare sa mai dea o frumusete bradului, pentru ca pornind de la forma bradului, de la tendinta de a merge spre cer, era adus in camera, cateodata foarte intunecata. Eu am apucat sa invat la lampa cu gaz, fiindca in acele zone nu exista curent electric inca. Simpla prezenta a bradului in casa tragea parca tavanul incaperii, dadea senzatia unei legaturi concret simtite, si in acelasi timp invaluita in necunoscut, intre pamant, acolo unde stai tu, omul, si cer. Era o bucurie care sfida si necazurile, si greutatile, fiindca traiam in acele vremuri o inregimentare, invatam anumite cantece la scoala, invatam intr-un anumit fel istoria Romaniei, invatam limba rusa, care de altfel este o limba frumoasa si melodioasa, dar reprezenta tot ce uram mai mult, si pe care, ca o forma de protest, nu o invata nimeni.

SARBATOARe. Colindele treceau din gura in gura, era un anumit tip de ritual de invatare. Mama ma invata, iar cand mergeam cu ceilalti copii, descopeream ca mai existau si alte variante ale acelor colinde. Fiecare copil spunea varianta lui, iar cand venea momentul colindului, gaseam o formula care sa le combine, simteam nevoia unei intregiri. La senzatia de sarbatoare se adauga mirosul de cozonac, pentru ca, indiferent cat de saraca era lumea, se gaseau ingredientele necesare. Mari, in oale. Cozonaci inalti. Parintii mei faceau tot ce puteau si ne ofereau cadouri atat mie, cat si surorii mele, cu sapte ani mai mica. Daruri care reprezentau surpriza, fiindca nu ne asteptam sa le primim. Colindele te legau de comunitatea pe care altfel nu o cunosteai. Colindand, omul te invita in casa, te intreba ce faci, puteai sa comunici, folosind elementul extraordinar al Nasterii Domnului, si se intra intr-o legatura directa si simpla.

NATURA DE LANGA NOI. Nu se refuzau colindatorii. Oamenii vorbeau, oamenii comunicau, oamenii se intrebau. Astfel am intrat in comuniune cu natura, mai ales iarna, cand lupii ajungeau mereu in sat, iar dimineata le vedeam urmele pe zapada, veveritele, iepurii, vulpile, toate animalele salbatice te faceau sa treci printr-o aventura, o mica odisee. Multe lucruri in munca mea de scenarist si regizor au pornit de la locurile in care am copilarit. Evenimentul Nasterii Domnului ne facea partasi la un intreg alai de masti, de costume populare. Teatru in stare pura. Dimensiunea dincolo de lucrul concret. O dimensiune dincolo de vorbe, dincolo de fapte. Un peisaj care te obliga la cercetare. Din dorinta de a cauta si a gasi un alt mod de a comunica, am descoperit apoi radioul. Dragostea asta a mea e veche. Vine din copilarie, si apoi din adolescenta, cand ascultam la difuzor piesele importante ale repertoriului universal si romanesc, in interpretari celebre, antologice chiar. Asa i-am cunoscut, de pilda, pe calea undelor, pe Mihai Popescu, pe Ion Manolescu. Asa l-am cunoscut pe maestrul Radu Beligan... Ca tot ascultatorul, participam si particip si azi, prin fantezie, prin imaginare, la tot ceea ce se intampla acolo, undeva in imperiul sunetelor...".

SADOVEANU

"Am stat o perioada mai indelungata la Arghira, in apropierea locului de unde s-a inspirat Sadoveanu pentru «Nada Florilor»; a urmat Cacica, o perioada de un an si jumatate, sat de unde, ca sa ajung la scoala, trebuia sa plec cu doua ore inainte" - Alexa Visarion despre Arghira

SIMBOL

"Simpla prezenta a bradului in casa tragea parca tavanul incaperii, dadea senzatia unei legaturi concret simtite, si in acelasi timp invaluita in necunoscut, intre pamant, acolo unde stai tu, omul, si cer" - Alexa Visarion despre brad

DIMENSIUNE

"Evenimentul Nasterii Domnului ne facea partasi la un intreg alai de masti, de costume populare. Teatru in stare pura. Dimensiunea dincolo de lucrul concret. O dimensiune dincolo de vorbe, dincolo de fapte. Un peisaj care te obliga la cercetare" - Alexa Visarion despre Nasterea Domnului

LEGATURA

"Colindand, omul te invita in casa, te intreba ce faci, puteai sa comunici, folosind elementul extraordinar al Nasterii Domnului, si se intra intr-o legatura directa si simpla. Nu se refuzau colindatorii" - Alexa Visarion despre colinde

ACTIVITATE BOGATA

Regizor de teatru si film, profesor universitar, Alexa Visarion (foto) s-a nascut la Baluseni, jud. Botosani. A absolvit Facultatea de Regie din cadrul IATC, doctor in teoria si estetica teatrului, are peste 150 de spectacole de teatru, montate in tara si in strainatate.

ASCHIA NU SARE DEPARTE

Filmele lui Alexa Visarion sunt bine cunoscute: "Inainte de tacere", "Napasta", "Punct si de la capat", "Inghititorul de sabii", "Vinovatul". La ele au lucrat mari actori romani dintre care ii enumeram doar pe Valeria Seciu, Florin Zamfirescu, Mircea Albulescu, Leopoldina Balanuta, Ion Caramitru, Dorina Lazar, din lipsa de spatiu. Meseria de regizor a fost preluata de unul dintre fii, celebru la randul sau, Felix Alexa, care are 37 de ani si piese care se joaca, in regia lui, la cateva teatre din Capitala. Stacheta ridicata de tata a fost depasita de fiu.