Ion Cristoiu: "Marin Preda era un sceptic însingurat"

Fin cunoscător al vieţii şi operei lui Marin Preda, Ion Cristoiu, cel care a cules pentru prima dată în "Scrieri de tinereţe" şi prozele publicate de scriitor înainte de marile sale capodopere, povesteşte despre frământările şi scepticismul "celui mai iubit dintre pământeni", despre opera şi moartea scriitorului.

 • Jurnalul Naţional: Domnule Ion Cristoiu, era Marin Preda un scriitor popular? Se spune că ar fi avut o frustrare, o nemulţumire că nu era un scriitor popular. Şi că de-abia cu "Cel mai iubit dintre pământeni" a simţit că devine popular...
Ion Cristoiu: Avea mai multe frustrări. Prima era o frustrare tipică scriitorului român, şi anume că nu e altceva decât ceea ce e. Că memoria lui sentimentală, fundamentală pentru un scriitor e cea a satului. În momentul în care au  apărut "Moromeţii" sigur că unii critici i-au spus că este foarte frumos că a scris despre sat, dar de ce nu scrie şi despre oraş. Şi atunci s-a apucat să scrie "Intrusul". După părerea mea, nu era universul lui. În ultima parte a creaţiei sale, cred că începând cu "Delirul", el îşi accentuează dimensiunea aceasta de meditaţie asupra istoriei, asupra vieţii şi "Cel mai iubit dintre pământeni" este o meditaţie asupra vieţii. El devine pe măsură ce trece timpul tot mai moralist. Din două motive: unu - îmbătrâneşte - şi doi - îi seacă izvorul. Este unul dintre scriitorii autobiografici şi atunci, epuizându-se acest filon autobiografic din cărţi, începe să introducă anecdote, scrie din documente, dar filosofia, gândirea asupra vieţii rămân.

 

"Uriaş succes de public"

 • Este "Cel mai iubit dintre pământeni" un roman despre cum se degradează dragostea?
"Cel mai iubit dintre pământeni" a fost interpretată şi într-o variantă telenovelistică. Şi titlul aproape că a devenit titlu de muzică uşoară. Eu nu cred că, având în vedere evoluţia operei sale, "Cel mai iubit dintre pământeni" este o carte numai despre dragoste. Marin Preda a fost preocupat toată viaţa de neliniştitor. Aşa cum "Moromeţii" nu este o carte despre sat, este o carte despre misterul, neliniştitorul din afară. Marin Preda a fost obsedat până la "Moromeţii" de o temă de mare actualitate la vremea respectivă: acest delir al vieţii, nu numai al istoriei.

În scrierile sale din tinereţe, inclusiv în "Întâlnirea din pământuri", este vorba despre misterul, despre delirul, iraţionalul din interior. Toate personajele din scrierile tinereţii sunt personaje care se află brusc sub stăpânirea unei nebunii interioare. Încetul cu încetul, trecând prin "Moromeţii" apare tema delirului, nu numai al istoriei, ci al vieţii. În "Cel mai iubit dintre pământeni" apare tocmai această contradicţie, conflict între om, personaj şi fie delirul istoriei (în care intră de fapt Victor Petrini), fie delirul vieţii, şi anume comportamentul iraţional al femeii. Din acest punct de vedere, el era obsedat, ca mulţi alţi scriitori bărbaţi, de iraţionalul întruchipat de comportamentul femeii, după părerea mea, el fiind, ca şi Sadoveanu, un scriitor cu o slabă cunoaştere a femeilor. De aici şi tema lui, că femeia, comportamentul femeii este ceva iraţional, care aparţine de delir şi care îl pune întotdeauna în dificultate pe bărbat.

 • Oare de ce credea asta?
Poate şi din experienţă. Şi am scris şi spun şi acum că stilul lui de ţăran, viaţa la ţară îşi pun amprenta asupra relaţiei cu femeile. De exemplu, în nici un roman al lui personajele nu au preludiu. Nu au partea pregătitoare. Relaţia bărbat-femeie este redusă, ca la ţară, la o relaţie animalică. Şi atunci, probabil că pe măsură ce a făcut cunoştinţă cu orăşence şi intelectuale, şi mai ales cu lumea literară, a avut o experienţă a femeilor pe care le asimila cu iraţionalul.

Asta deşi la un moment dat condamnă comportamentul lui Ion din romanul omonim al lui Rebreanu în relaţia cu nevasta sa. Făcând mai ales referire la episodul naşterii din câmp şi la comentariile mitocăneşti ale lui Ion.

Da, el are o nostalgie normală, are întotdeauna o frustare. De aici şi obsesia sa nu numai în "Cel mai iubit dintre pământeni" pentru femeile intelectuale, sofisticate.

 

"Un scriitor foarte lucid"

La vremea când a apărut "Cel mai iubit dintre pământeni" s-a crezut că este vorba despre Ceauşescu. Multă lume a cumpărat sau n-a cumpărat mai degrabă cartea, crezând că cel mai iubit dintre pământeni este "cel mai iubit fiu al ţării"...

Receptarea "Celui mai iubit dintre pământeni", ca şi receptarea "Delirului", a suferit de un mare păcat al epocii, care de fapt a şi lovit grav literatura română, şi anume lecturarea de către marele public a unei cărţi datorită "şopârlelor" anti-Ceauşescu. Este una dintre cărţile care într-adevăr l-a făcut popular pe Marin Preda, interpretarea făcută cărţii fiind o interpretare în avanpremieră a interpretării telenovelistice.

 • Cum a primit critica "Cel mai iubit dintre pământeni"?
A fost o disproporţie între primirea făcută de critică şi primirea făcută de public. A fost un uriaş succes de public, dar nu unul aşa de mare de critică. Într-adevăr, Marin Preda devenea un scriitor popular, dar, din punct de vedere al criticii, nu a avut atât de mare succes cum a avut cu cărţile anterioare.

•  Marin Preda avea obiceiul să-şi rescrie cărţile?
Nu ştiu, nu pot să mă pronunţ. Am făcut observaţia şi la vremea respectivă că această carte putea fi redusă la o singură dramă, şi anume drama lui Victor Petrini şi practic aici l-ar fi apropiat foarte mult de Soljeniţân. După părerea mea, zguduitoare în opera lui Marin Preda este drama omului simplu. Victor Petrini este un om simplu care intră în acest mecanism terorist-stalinist, numai Victor Petrini poate fi considerat o victimă a dictaturii comuniste. Inclusiv arestarea lui Petrini, puşcăria şi eventual întoarcerea acasă când are o viaţă distrusă. Dacă s-ar fi concentrat numai pe asta, poate că ar fi fost şi o carte de meditaţie asupra delirului istoriei. Restul este delirul înmuierilor, femeilor, dar aici este vorba despre un delir al istoriei, pentru că tragedia reprezentată de dictatura comunistă nu constă în faptul că foştii politicieni au ajuns la închisoare. Victor Petrini este o victimă pentru că nu făcuse nimic şi s-a trezit într-un mecanism care i-a distrus viaţa. Poate dacă s-ar fi concentrat numai pe acest aspect ar fi fost tot un roman din seria delirului, a delirului istoric care te vâră în rotiţele sale din care ieşi un om sfârşit.

• Credeţi că atunci când a scris "Cel mai iubit dintre pământeni" ajunsese la o maturitate, era într-un vârtej, într-un delir înconjurător, era frământat?
Cred că "Cel mai iubit dintre pământeni" este mai degrabă expresia unei istoviri, pentru că în "Cel mai iubit dintre pământeni" sunt foarte multe anecdote povestite de alţii care sunt incluse în text. Nu cred că... Cred că a fost o soluţie de a nu scrie volumul doi la "Delirul" din acest punct de vedere. Un roman care nu a ridicat mari probleme în relaţie cu regimul comunist.

 

Nu prea avea prieteni Preda...

Nu, nu prea avea. Era unul dintre scriitorii noştri însinguraţi şi destul de sceptic. Este un scriitor care vine din Caragiale. Este genul de scriitor sceptic cu poporul român şi cu realitatea, şi ştiu o anecdotă cu el apropo de ce înseamnă pespectiva sceptică asupra vieţii. La un moment dat, ningea foarte frumos în Bucureşti şi îi spuneau la crâşmă cei mai tineri comeseni "monşer, e frumos, ninge", iar el răspunde "dar să vedeţi ce zloată o să se facă după asta, ce noroi". Asta este într-adevăr o perspectivă de sceptic. În loc să te gândeşti cât de frumos ninge, te gândeşti cât de urât se va face când va fi noroi. Era un scriitor foarte lucid. 

• Cum îl vedea Ceauşescu? Avea dictatorul o slăbiciune pentru Preda?
După anii '50 au fost trei mari scriitori care s-au concurat între ei: Petru Dumitriu, care era de departe cel mai mare, Eugen Barbu şi Marin Preda. Eugen Barbu a fost într-o permanentă concurenţă cu Marin Preda. A scris "Delirul" şi a avut succes Marin Preda, a scris Eugen Barbu "Incognito" tot despre Antonescu. Poate că îl stima pentru că Preda era un scriitor realist, iar cultura lui Ceauşescu era una de tip tradiţionalist, nu l-ar fi putut înţelege, de exemplu, pe Proust.
 

"Iresponsabil cu el însuşi"

• Ajungem spre sfârşitul vieţii lui Marin Preda...
În legătură cu moartea au circulat mai multe legende, şi una este că ar fi fost asasinat. La vremea respectivă, în primul rând că regimul Ceauşescu nu asasina, el învăţase lecţia de la Stalin că nu trebuie să omori. În al doilea rând, Marin Preda nu avea de ce să fie omorât de Securitate, deoarece a fost unul dintre scriitorii care s-au străduit să scrie. Şi sigur în măsura în care scrisul lui intra în conflict cu normele regimului, se bătea ca să-i apară cartea. El a ales posibilitatea să scrie cărţi mari. Dar moartea lui spune cât de iresponsabil poate să fie un scriitor cu el însuşi. Noi ne întrebăm acum câte lumi au dispărut prin dispariţia lui Marin Preda. La un scriitor, responsabilitatea este foarte mare faţă de propria viaţă, deoarece este responsabilitatea faţă de propria operă şi faţă de literatura română.

Din punctul ăsta de vedere el a fost iresponsabil. Adică el nu avea voie să moară aşa. Pentru că el murind ne-a privat pe noi de nişte capodopere. Trebuia să fie mult mai responsabil cu viaţa lui nu pentru el, ci pentru noi, pentru că dacă mai trăia sigur mai scria şi alte capodopere. Din acest punct de vedere, un scriitor este obligat să fie mult mai prudent cu viaţa lui. Dar probabil nu o să aflăm de ce intrase în acest mecanism al autodevorării, pentru că tot ce făcea el şi cum a murit arată că era deja o criză la nivelul scriitorului, la nivelul omului. Poate că şi asta face parte din scriitor: autodevorarea.

 • De ce fiecare epocă a avut propria variantă a morţii lui Preda?
Pentru că nimeni nu putea să-şi închipuie că un scriitor poate să fie iresponsabil cu el însuşi. Şi poate că nimeni nu-şi poate închipui că este atât de simplu. Asta confirmă ce am spus mai sus. Moartea unui mare scriitor ca Marin Preda, şi mai ales în plinătatea forţelor, este o mare frustrare pentru toată lumea. A fost moarte înainte de vreme şi din acest motiv nimeni nu şi-a putut închipui că a murit atât de simplu.

 

Scrieţi-ne!

Îţi place "Biblioteca pentru toţi"? Care sunt titlurile cărţilor pe care ţi-ai dori să le ai? Scrie-ne la adresa de e-mail propunereamea@bibliotecapentrutoti.ro sau pe adresa: Jurnalul Naţional, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D, etaj 8, menţionând pe plic "Propunerea mea".