Sătulă de traumele la care a fost supusă copila, o femeie din anturajul ei a venit într-o seară la Secţia 25 şi a depus plângere împotriva bărbatului. Când au văzut că au de-a face cu un jandarm, poliţiştii au sesizat imediat Parchetul Militar. Victima avea deja 15 ani, iar cea care a anunţat poliţia a fost mama iubitului fetei.
„Sesizarea datează din luna decembrie a anului 2022. Persoana a fost trimisă în judecată de curând”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, căpitan Alexandru Iacob. Potrivit unui răspuns oficial remis chiar de către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, „(...) începând cu luna noiembrie 2020, până în septembrie 2022, în repetate rânduri, plt. adj. F.R.F. a întreţinut cu persoana vătămată minoră (fiica sa vitregă, în vârstă de 13 ani la momentul comiterii primelor acte materiale, respectiv 16 ani în prezent) acte sexuale orale precum şi acte de penetrare vaginală parţială, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, imposibilitate determinată de relaţiile de familie dintre cei doi (inculpatul fiind tatăl vitreg al persoanei vătămate) şi de raportul de forţe (inculpatul având o constituţie atletică, masivă, raportat la constituţia fragilă a minorei). Infracţiunea este săvârşită în formă continuată întrucât inculpatul a săvârşit, la diferite perioade de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv acţiuni care reprezintă, fiecare în parte, conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol”.
„Având în vedere aspectele” și „fără a pierde din vedere prezumția de nevinovăție”…
Conform anchetatorilor, victima nu a fost în siguranţă nici după ce mama sa a aflat ce i se întâmplă. "(...) după ce a aflat de la fiica sa minoră că inculpatul a constrâns-o pe aceasta să întreţină un raport sexual oral, inculpata nu a anunţat organele de poliţie despre această infracţiune şi nu a luat niciun fel de măsuri pentru a o proteja pe fiica sa de alte abuzuri sexuale (fapte de viol) pe care inculpatul le-a comis asupra persoanei vătămate minore, până în luna septembrie 2022".
Jandarmul a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii militari pentru viol în formă continuată. „Având în vedere că aspectele anchetate de organele de urmărire penală nu sunt în legătură cu atribuţiile de serviciu ale persoanei, Jandarmeria Capitalei a dispus propriile măsuri legale, în concordanţă cu aspectele în cauză, fără a pierde din vedere prezumţia de nevinovăţie de care jandarmul beneficiază în prezent, în conformitate cu prevederile cadrului legal actual, după cum urmează: jandarmului i-au fost schimbate atribuţiile de serviciu”, mai precizează purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, căpitan Alexandru Iacob.
Soţia sa, mama victimei, va fi judecată pentru complicitate la viol şi violenţă în familie.
Şi în acest moment, jandarmul care va fi judecat pentru viol în formă continuată lucrează la Jandarmeria Bucureşti. Este încadrat la Dispecerat, iar activitatea sa nu presupune interacţiunea cu publicul.