Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
13 martie 1987
O voce din sala: 'Ce proiecte aveti in poezie si proza?'
A.P.: 'Proiecte? Proza? Da, am cateva romane gata, pe care nu le-am putut publica, in timpul vietii mele: «La cules de porumb», «Crima fara pedeapsa», si o piesa de teatru «Lepra». Da, ati auzit bine, lepra, in intelesul propriu al cuvantului.
Proza trebuie sa aiba realismul ei, nu unul impus.
In legatura cu teoria liniilor fixe in cultura, eu cred ca pe Labis nu l-a omorat tramvaiul sub care a cazut, ci linia fixa de pe care tramvaiul nu s-a putut abate. Si mai cred ca, daca poetii ar fi mai putin saraci, daca Labis avea un pol in plus si putea lua un taxi, el nu murea. Si iata ca, in vreme ce atunci, daca Labis cerea un pol, toti l-ar fi refuzat plictisiti, acum toti l-ar vrea viu si i-ar da mult mai mult decat un pol, doar sa nu fi murit. Daca tramvaiul avea si alta posibilitate, decat linia rigida pe care mergea, Labis traia. Am scris toate acestea in «Testamentul lui Labis».
Si mai am cateva testamente, ale lui Balcescu, Galaction si Blaga. Vad ca am cam inceput sa scriu testamente. In rest, mai scriu cantece pentru Andrei Paunescu si piese de teatru. Nu mi-am pierdut, insa, dorinta de a face gazetarie. Dar nu a fost loc pentru mine, nici in presa scrisa, nici la Televiziune, nici la Radio. Am avut ceva treaba in ultimii doi ani... (in sala se rade puternic si se aplauda). Totusi, presa noastra infloritoare (hohote in public) are un loc si pentru mine, intr-un colt, la «Contemporanul». Dar, daca nu-i cazul sa muncesc, iata, sunt nevoit sa nu fac nimic. Sunt un disciplinat si nu muncesc, conform hotararii, desi tocmai pe asta se bazau multi, ca n-o sa fiu cuminte. Eu sunt adeptul dreptatii pe loc, asa cum se intampla in filmele frantuzesti de capa si spada. Nu port ranchiuna. Surpriza tuturor a fost, deci, ca n-am facut scandal.'
***
Citește pe Antena3.ro
Cineva din sala: 'Va considerati un romantic?'
A.P.: 'Nu m-a preocupat niciodata ce sunt. Eu vreau doar ca arta sa fie viabila. Profesorul Ion
Rotaru a vrut sa-si ia fan dupa ce a citit poezia mea. Deci arta l-a anesteziat. Daca n-ar fi fost viabila, poezia mea, nu i-ar fi venit sa-si ia fan.
Simt ca avem o literatura mare si sunt mandru de asta. Si mai sunt mandru ca n-am facut nimic rau, impotriva contemporanilor mei. Nu poti sa fii mare, scufundand «Saptamanal» contemporani de-ai tai (Rumoare). Si asta nu oricum. Caci, daca ar fi o initiativa particulara, ar fi cu totul altceva, s-ar putea spune orice. Arghezi, de exemplu, si-a permis sa spuna, pe contul lui, despre un alt scriitor: «O jigodie literara, domnul Al. Bratescu-Voinesti», pentru ca scriitorul atacat ii putea raspunde imediat. Mi-e sila de cei care vor sa distruga, de cei care ataca, stiind ca victimele nu au voie sa dea replici.
Un mare poet a scris o poezie, al carei final, ca o oglinda, este copiat dintr-o poezie a mea mai veche. Dar eu nu ma supar. Pentru ca una e sa-ti insusesti cateva versuri si alta e sa furi 200 de pagini din literaturi straine. Eu, ca intotdeauna, prefer sa facem cultura prin adaugire. Comentariile si criticile cele mai cinstite vor aparea dupa ce noi nu vom mai fi. Si poezia romana e foarte mare. Ioan Alexandru e cel mai mare poet al generatiei noastre, Nichita Stanescu a reformat si a revolutionat limbajul, iar Marin Sorescu a scris o carte mare si o poezie mare in «La lilieci». Adevarul ar trebui sa fie principala noastra forta. Inainte de a face bine, trebuie sa nu facem rau. Eu am puterea sa cred si sa va spun ca unii dintre marii scriitori care ma injura sunt mari oameni de litere. Si ar fi bine daca s-ar ocupa numai de litere. Poate, cu varsta... (Rasete si aplauze in sala). Dar poate mai aveti intrebari sau dorinte.'
