x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Katrina i-a scos din foame!

0
Autor: Vlad Teodorescu 24 Ian 2008 - 00:00
Katrina i-a scos din foame!


Ei trăiesc bine! - 800 de români construiesc vapoare în America
Maiştri, ingineri proiectanţi, simpli muncitori. Cei mai mulţi spun că s-au săturat să fie trataţi ca nişte ciocănari de doi bani pe lună. De aceea şi-au luat lumea în cap şi au acceptat prima ofertă de muncă. Şansa şi o firmă de recrutare i-au dus tocmai într-un şantier naval din Larose, o localitate de lângă New Orleans. Acum au comenzi chiar şi de la Guvernul american şi câştigă de opt-zece ori mai mult decât în ţară. • VIDEO



Ei trăiesc bine! - 800 de români construiesc vapoare în America
Maiştri, ingineri proiectanţi, simpli muncitori. Cei mai mulţi spun că s-au săturat să fie trataţi ca nişte ciocănari de doi bani pe lună. De aceea şi-au luat lumea în cap şi au acceptat prima ofertă de muncă. Şansa şi o firmă de recrutare i-au dus tocmai într-un şantier naval din Larose, o localitate situată în apropiere de New Orleans. Acum câştigă de opt-zece ori mai mult decât în ţară.


Totul a început în urmă cu cinci-şase ani, atunci când o firmă de shipping din America a adus la reparat printr-un intermediar mai multe vapoare în România. La vremea respectivă americanii au fost miraţi de calitatea excelentă, rapiditatea şi preţul scăzut al reparaţiilor făcute pe şantierele navale din Tulcea şi Galaţi, localităţi despre care yankeii ştiu de regulă doar că se găsesc în ţara lui Dracula, Ceauşescu şi Nadia Comăneci.


În primăvara anului 2006, la o jumătate de an după ce uraganul Katrina a făcut ravagii în New Orleans şi în împrejurimi, Abram Hunt, unul dintre directorii companiei navale Edison Chouest Offshore, şi-a adus aminte de experienţa românească. De aici şi până la ideea de a aduce muncitorii români în locul celor autohtoni plecaţi o dată cu retragerea apelor nu a mai fost decât un pas. "Mi-am luat soţia, în a cărei instincte cred foarte mult, şi am plecat într-o excursie în România – spune directorul Hunt. Aici totul s-a legat ca prin minune, eu căutam o firmă care să-mi ducă muncitorii în America, o gălăţeancă voia să dezvolte o societate de recrutare internaţională. După ce m-am lămurit că totul e ok şi că nu vom îngroşa rândurile firmelor-fantomă despre care am citit atâtea în România, am hotărât să dăm drumul la activitate."


În scurt timp, realitatea a depăşit cu mult cele mai optimiste pronosticuri, sute şi sute de "şantierişti" calificaţi în meseriile cerute de angajatorul american (în special sudori, lăcătuşi şi tubulatori) începând să se perinde prin birourile firmei de recrutare. La început pe ocolite şi cu oarecare timiditate, cerându-şi cărţile de muncă pentru celebrele "credite doar cu buletinul", apoi pe de-a dreptul pentru interviul de recrutare şi dosarul de viză, aproape 1.000 de angajaţi la şantierele navale din Tulcea, Galaţi, Brăila şi Mangalia. La vremea respectivă, acest pod aerian Bucureşti-New Orleans a creat o adevărată psihoză în rândurile patronilor coreeni, norvegieni şi nu numai din şantierele navale de pe malul Dunării, pustiite în câteva săptămâni din pricina exodului peste Ocean.


La un moment dat chiar s-a înfierat cu mânie proletară firma prin care se pleca, ba mai mult, au existat ameninţări cu intervenţii la Guvern, Parlament şi chiar la forurile europene pentru a putea lega muncitorii de şantier precum iobagii de glie altădată. În final, angajatorii au abandonat bătălia cu America încercând să dreagă busuiocul, aşa cum trebuiau s-o facă de la bun început: au promis că umblă la salarii şi la condiţiile de muncă. În plus, în urmă cu doar câteva zile au anunţat sponsorizarea şcolilor tehnice de profil din zonă pentru a-şi asigura propriii muncitori calificaţi. Pentru o generaţie întreagă de calificaţi într-ale construcţiilor navale, măsurile au venit prea târziu. Erau cu toţii deja în Lumea Nouă.


KILL BILL E MIC COPIL! Drumul cu maşina de la New Orleans până în Larose durează vreo două ore în mod normal sau pe jumătate dacă îţi dă mâna să plăteşti amendă după amendă. Se spune că ochiul vigilent al radarului veghează în permanenţă de undeva din cer asupra ta şi, chiar dacă nu este aşa, cuantumul posibilelor amenzi, ce vor fi descărcate direct de pe cartea de credit, îţi taie pofta de a încerca marea cu sarea. Sau mai degrabă… "mlaştina cu sarea", fiindcă în prima parte a drumului, dacă tragi cu ochiul la sistemul GPS, ai impresia că mergi pe apă pe un drum care vine de nicăieri şi nici nu duce undeva. Întreaga zonă este de fapt un teren mlăştinos, care "lucrează" în permanenţă, ceea ce a făcut ca New Orleans să nu fie cunoscut doar ca oraşul jazzului, ci şi ca unicul loc din lume în care mormintele sunt construite deasupra solului, fiindcă altfel sicriele ar ieşi singure, din când în când, la suprafaţă! Desigur, s-ar mai fi putut povesti despre piscinele care nu pot fi lăsate fără apă fiindcă pământul aflat veşnic în mişcare le ridică şi pe ele, dar cu siguranţă primul exemplu este mult mai edificator… Chiar şi pentru românul obişnuit cu oraşele mici din ţară, Larose pare locul unde a înţărcat mutu’ iapa sau, mai bine spus, dată fiind amplasarea sa de-a lungul unui canal navigabil, unde a înţărcat mutu’ crocodilul! Şi nu glumesc, având în vedere faptul că veninoasele furnici roşii şi aligatorii traversând agale şoseaua la câţiva metri de şantier fac parte din peisajul normal, precum ţânţarii şi vitele la noi.


În secunda în care opreşti maşina şi pui piciorul în Larose, ai senzaţia că joci fără să vrei într-un film de Tarantino. Centrul orăşelului pare a fi o benzinărie, dar care este şi magazin şi restaurant. De aici se intră într-o sală de jocuri pompos denumită "CASINO". La ora prânzului, când am ajuns acolo, m-au întâmpinat 52 de grade Celsius şi o fătucă plictisită care este pe rând, în funcţie de uşa pe care ai intrat, ospătăriţă, "benzinăriţă" sau bucătăreasă. Nu am încercat, dar pun pariu că o regăseam pe post de crupier dacă în locul celebrei fripturi de vită aş fi ales masa de joc. Impresia de film este accentuată de liniştea şi de pustietatea dinprejur. Fiindcă trotuare nu sunt, singura şansa să te întâlneşti cu cineva este şoseaua, care mărgineşte pe ambele maluri canalul navigabil. În afară de benzinăria-ruletă şi de cele câteva magazine sau băruleţe modeste, singurele locuri de socializare par a fi intersecţiile, unde semafoarele te ţin pe loc atât cât să nu faci accident sau să-ţi saluţi o cunoştinţă aflată în trafic. Dacă nu ar fi câte un copil pe peluză sau câte o lumină aprinsă la vreo fereastră, ai avea impresia că străbaţi decorul abandonat al unei producţii hollywoodiene, astfel că anunţul "Aţi ajuns la destinaţie" rostit de Ioana (vocea GPS-ului adus de acasă) sună fals, ca un gospel cântat de albi.

Poate de aceea plictiseala, singurătatea şi atmosfera mohorâtă aveau să fie singurele plângeri formulate de români cu privire la noul lor loc de muncă.


ŞEFII, OSPÅTÅRIŢELE, ŞERIFUL, TOŢI ÎI IUBESC! "Marea şansă a românilor s-a numit într-adevăr Katrina – explică directorul Abram Hunt. Nu numai că în urma uraganului ne-au plecat aproape toţi muncitorii, dar şi frontul de lucru a devenit dintr-o dată uriaş. Altfel spus, ne-am trezit cu aproape o flotă întreagă avariată în Golful Mexic, sute de vapoare care trebuiau reparate urgent, în condiţiile în care angajaţii ne părăsiseră. Trebuie să recunosc că venirea românilor ne-a făcut să recuperăm tot ceea ce s-a pierdut în timpul uraganului şi ne-a dat posibilitatea de a angaja noi lucrări. De aceea apreciez că vom continua să aducem şi mai mulţi români, mai ales că nu ne-au făcut nici un fel de probleme."


În Larose, o aşezare cu 7.000 de locuitori, părerile sunt pozitive la unison, ceea ce – trebuie să recunoaşteţi – pare cu totul neobişnuit într-o perioadă în care manelele, scandalurile, jafurile şi chiar omorurile ne-au făcut de basm în toată Europa. Ospătăriţele îi plac fiindcă "nu se îmbată şi nici nu le ciupesc de fund!", vecinii au numai cuvinte de laudă, ba un pescar constata cu plăcere că românii reprezintă 10% din comunitatea lor. Până şi omul legii, ajutorul de şerif Aluin Bourgeois, are numai cuvinte de laudă despre cei care "sunt cuminţi ca nişte domnişoare". Culmea recunoaşterii avea să vină însă de la Lonnie Thibodeaux, directorul de comunicare al firmei angajatoare, care a spus că se simte mândru a fi "frate" întru latinitate cu lucrătorii români, făcând aluzie la originea franceză a locuitorilor Louisianei.


Un singur fapt a pătat la un moment dat "rochiţa" de neprihăniţi a românilor. În urmă cu câteva luni, un muncitor s-a încuiat în cameră şi a băut continuu şi de unul singur mai multe zile şi nopţi. Decizia de a fi trimis "pachet" acasă a fost luată la solicitarea familiei rămase în ţară, care a dezvăluit că din când în când "îl apucă amocul!".
"

OMUL NOU" EXISTÅ! Programul de muncă "standard" începe la ora şase dimineaţa şi se termină pe înserat, 10-12 ore mai târziu. La prânz este pauza de masă, petrecută la cantină sau prin cameră, la internet. Fiind plătiţi la oră, românilor nu le convine să stea doar cele 40 de ore de bază săptămânal. E drept că nici nu au ce face. "În oraş distracţii şi fete nu sunt, aşa că trebuie să mergem până la Baton Rouge sau în New Orleans, «oraşul pierzaniei». Am făcut-o de câteva ori şi, în afară de buzunarele goale, nu ne-am ales cu altceva", este părerea aproape unanimă cu privire la petrecerea timpului liber. Aşa că, după ce şi-au petrecut câteva week-end-uri fugărind aligatori în laguna din apropiere sau "pescuind" fetiţe în oraşele învecinate, au ajuns la concluzia că este mult mai bine să-şi "sărbătorească" timpul liber prin muncă. Au cerut să presteze ore suplimentare şi au început să bage la greu. Evident, acestea sunt mai bine plătite şi se simt săptămânal, miercurea, atunci când este încărcat cardul de salariu. Deşi salariile sunt confidenţiale şi beneficiarii lor ţin cu dinţii de secret, putem aprecia, fără a fi departe de adevăr, că un muncitor român câştigă circa 3.000-4.000 de dolari pe lună, iar un inginer – cu 1.000-1.500 de dolari mai mult. Se mai adaugă cazarea şi masa, care nu sunt nici ele de lepădat, astfel că, vorba unui inginer cu simţul umorului, "omul nou cu care ne freca Ceauşescu la cap a apărut aici în mod natural, după prima plată suplimentară". Nici măcar condiţiile de locuit, comparabile – şi o scriu fără nici o urmă de ironie – cu cele din taberele de brigadieri deschise prin anii ’50 la Vişeul de Sus (diferenţa fiind făcută de internetul şi de aerul condiţionat din fiecare cameră), nu deranjează pe nimeni. Au venit aici să facă bani şi consideră condiţiile ca fiind la limita decenţei.


PORTRETE-ROBOT. Am ales la întâmplare câţiva membri ai comunităţii româneşti din Larose. Cu excepţia stării civile, biografiile par trase la indigo. Valeriu Bocanet, sudor. Este din Galaţi, are faţă de puşti, dar se consideră veteran fiindcă a ajuns aici acum un an şi jumătate, cu primul val. A dat o probă de lucru în ţară "pe cinstite, dar floare la ureche pentru meseria pe care o ştiu" şi s-a trezit cu viză şi biletul de avion în mână. Regretă mititeii, apa minerală din România şi faptul că nu are ce învăţa de la noul loc de muncă, în ceea ce înseamnă meserie considerându-se "tăticul lor". Preferă lucrul în schimbul de noapte fiindcă este mai liniştit şi mai bine plătit.


Manu Marin, inginer. Lucrează în secţia de proiectare. Când l-am cunoscut pe Aeroportul Otopeni părea un turist excentric care îşi îmbrăţişa soţia înainte de plecare în expediţie. Pantaloni scurţi, cămaşă înflorată, pantofi sport. În Larose l-am descoperit "mâna dreaptă" a şefului de şantier Jerry Badeaux, extrem de serios şi secretos. Poate că de plictiseală a dat în patima gătitului şi a curăţeniei, ceea ce-l va transforma la întoarcerea în ţară (este la ultima prelungire de viză) în soţul ideal: şi serios, şi bănos.


Sergiu Popa, sudor. Biografie tipică de român: el în America, fratele în Italia, tata "p’acasă, prin Galaţi", mama în Cipru. Crede că în România nu s-ar fi realizat niciodată. Spre deosebire de alţi colegi care merg cu bicicleta, el şi-a cumpărat împreună cu Valeriu o maşină la "mâna a douăzecea", dar de care e tare mândru, fiindcă " nu-i căzută ca a mexicanilor". La întoarcerea acasă îşi va putea permite o maşină nouă şi o casă.


ÎN LOC DE CONCLUZII. Pentru vârsta lui, Charlie este extrem de agil şi voinic. Au trecut ceva ani de la pensionarea oficială, dar el continuă să se trezească cu noaptea-n cap, să conducă bătrâna camionetă, să-şi practice meseria de mecanic de întreţinere. "Da – îmi spune privind şantierul –, îi cunosc pe români şi le apreciez forţa de muncă, dar nu pot să nu mă gândesc la ce s-a întâmplat cu poporul american. Tinerii se ţin de prostii şi îşi irosesc viaţa fără să respecte munca. Aşa s-a ajuns să nu aibă cine pune mâna pe o lopată, pe un şurub. Uite-te la mine, crezi că, dacă avea cine să facă asta (şi ridică şurubelniţa spre cer a ameninţare şi rugăminte în acelaşi timp), mai eram eu aici? Nu, domnule, eram în Florida, în paradisul pensionarilor!" Apoi, considerând lucrurile puse la punct, bătrânul se îndepărtează agale, murmurând în barbă ca pentru sine: "Auzi cine ne învaţă acum să muncim?! Românii!".

După puţin timp îşi întoarce camioneta în curtea unei case părăsite. Proprietarii s-au mutat acum un an în Houston, după trecerea Katrinei…


Cine este angajatorul

Edison Chouest Offshore (ECO) a fost creată în Louisiana în anul 1960. Cu mai mult de 3.400 de angajaţi în toată lumea, cei mai mulţi concentraţi în locaţiile Houma şi Larose, unde are ateliere de proiectare, şantiere şi divizii de navigaţie, ECO este o companie specializată în construirea, exploatarea şi întreţinerea vapoarelor de aprovizionare în zonele platformelor de foraj marin, în special în Golful Mexic. Contractorii serviciilor şi vapoarelor ECO sunt majoritatea firme petroliere, dar şi guvernul SUA.
 
 
 
  • Material realizat cu sprijinul JTI Romania, BCR, McDonald’s România

Citeşte mai multe despre:   special,   new orleans,   fiindcă,   larose

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”

EXCLUSIV. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, declarații tulburătoare: „Azi suntem obligați să fim mici, fiindcă nu mai avem oameni de stat și nici strategie națională”
Galerie Foto Prilejuit de Ziua Națională a României, dialogul cu istoricul Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române și una dintre puținele voci limpezi și neatârnate ale prezentului nostru răscolit de incertitudini,...

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 

Marea Unire din 1918, în plină molimă. Mărgele din usturoi, în loc de mască 
Unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor, cel în care Marea Adunare de la Alba Iulia a votat unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918, a avut loc tot în timpul unei pandemii, şi...

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere

Viața politică și luptele pentru guvernare în anul Marii Uniri și asemănările epocii cu războaiele de astăzi pentru putere
Istoria este rotundă și se repetă, este o un proverb popular. Proverb care se aplică, pare-se, ad-litteram când vorbim despre politica din România. Între ianuarie 1918, anul Mari Uniri, și sfârșitul anului...

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro

Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste va fi gata, în doi ani, la Timișoara și costă 1,1 milioane de euro
Ministerul Culturii a finalizat, la mijlocul acestei luni, licitația privind atribuirea unui contract referitor la elaborarea documentației și execuția lucrărilor pentru amenajarea, la Timișoara, a Muzeului...

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională

Exclusiv: Black Friday la Poliție. Spirala chestorilor, de Ziua Națională
Galerie Foto A fost „Black Friday” la avansări în grad, de Ziua Națională a României. In acest an, printre cei propuși la grade înalte se numără personaje ciudate: un chestor in cadrul Ministerului de Interne - abonat...

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID

Bazele de date ale deținuților din România, rescrise de o firmă care a dezvoltat, pentru OMS, platforma de distribuție a vaccinurilor anti-COVID
Galerie Foto Compania deținută de omul de afaceri Mihai Matei, președinte al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, a primit, recent, de la Administrația Națională a Penitenciarelor un contact de peste...

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară

Dezvoltarea capacităților de producție în industria alimentară trebuie să devină prioritară
Interviu cu Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” Fără capacități de prelucrare a materiei prime, valoarea producției în anul...

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii

Polițiștii din Argeș - supărați pe sindicatul de la București și pe legile care le mănâncă banii
Conflict între polițiști și sindicaliști, în Argeș. Oamenii legii le cer socoteală celor care îi reprezintă. Un ofiţer din cadrul Secţiei 4 Poliţie Piteşti a postat un mesaj public în care își arată dez...

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro

Miniștrii Guvernului Ciucă locuiesc într-un hectar de case, dețin 343.000 de metri pătrați de pământ și au în conturi câteva milioane de euro
Galerie Foto Cabinetul PNL-PSD-UDMR, condus de generalul Nicolae Ciucă și căruia, mâine, Parlamentul României îi va acorda votul de învestitură, este putred de bogat, pe persoanele fizice care îl compun. Cei 23 de membri ai...

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement

Roman: Rotația premierilor PNL și PSD, în baza unui gentlemen's agreement
Ministrul desemnat al Digitalizării, Florin Roman susține că PNL și PSD mai au de lucrat la capitolul încredere. El mai spune că rotația premierilor se va produce în baza unui gentlemen's...

Alexandru Odobescu, o moarte învăluită în misterul unui amor cu năbădăi

Alexandru Odobescu, o moarte învăluită în misterul unui amor cu năbădăi
Galerie Foto Dependent de morfină, viciu căpătat în Franța, în urma unui tratament medical prescris împotriva gutei, Alexandru Odobescu (1834-1895) mai avea o slăbiciune: femeile tinere. Combinația droguri + dame frumoase...
Serviciul de email marketing furnizat de