Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Londonezii care aleg să petreacă revelionul în stradă se concentrează pe mult alcool, un cartof prăjit și ceva "iarbă".
De cum s-a pornit iluminatul public de seară, s-au pornit și londonezele spre petreceri, vesele ca niște vrăbiuțe și golașe ca puii acelorași vrăbiuțe, în varianta abia ieșită din ou. Ceea ce întărește două dintre maximele pe care le tot auzi depre nația de pe Tamisa, de la imigranții din Londra. Una referitoare la consumul ridicat de alcool care spune că dacă s-a făcut 7 seara și englezii nu sunt beți intră în criză. A doua: întotdeauna când ție ți-e frig de nu poți vorbi, pe lângă tine vor trece relaxate englezoaice îmbrăcate în maoiu și fustă mini ori pantaloni scurți, cu degetele răsfirate în sandale cu toc înalt. Fără ciorapi, bineînțeles, că n-ar cădea bine la sandale.
Nu miroase nici a sarmale, nici a friptură și nici a cozonac. De altfel, ar fi și culmea, că n-am auzit vorbă românească în cartierul ăsta. Deși era parcat în vecini, chiar în ultima zi a lui 2009, un BMW negru și smecher de Buzău, cu volanul pe partea greșită, dacă ar fi să luăm sistemul britanic drept etalon.
Oricum, e clar că nu s-au omorât britanicii din cartier cu gătitul, cu atât mai puțin indienii sau cei câțiva africani (turcii și chinezii sunt ceva mai departe concentrați). Iar fani de pocnitori și artificii cu siguranță nu sunt, având în vedere că lege zice că te arde rău, iar probabilitatea activării unor amintiri neliniștitoare legate de atentantele teroriste din Londra este foarte crescută.
ROATA DE FOC
Una dintre principalele distracții de Revelion din capitala britanică sunt focurile de artificii de la London Eye (roata aceea imensă de pe malul Tamisei, din cabinele căreia, teoretic, vezi toată Londra). Și cum autoritățile londoneze sunt grijulii și nu vor blocaje în trafic sau îmbulzeală de oameni pe malurile râului, au anunțat elegant cu câteva zile înainte că podurile din zona London Eye se vor închide la orele 20 punct, iar că străzile din zonă vor fi închise și ele pe rând, din momentul în care s-au umplut de spectatori. Și tot autoritățile locale au anunțat că în anii trecuți au fost și câte jumătate de milion de specatori, așa că străzile din zona fostelor s-au închis și de pe la 21.00. Primarul a reunțat totuși la ideea de a tăia bilete de acces pentru cei dornici de a căsca gura la artificii.
Pe la orele 22.00 britanice, după primul start spre 2010, luat după ora Bucureștiului, am plecat spre malurile Tamisei. Că n-or fi închis accesul chiar la ora de culcare a găinilor. Prin oraș - inundație de mașini, autobuze pline și taxiuri. Dar fără blocaje și claxoane. Troatuarele - pline și ele ochi. Nelipsitele englezoaice tinere care defilează doar în rochii de seară și sandale, fără să arate din vreun fir de sprânceană că sunt afectate de cele zero grade de afară.
Interzis pe aici, interzis pe dincolo, dar și pe acolo... Ne-au făcut-o poliștii londonezi, adunați în intersecțiile din care se pornește spre Tamisa și London Eye.
De urmă de loc de parcare nici vorbă. Noroc cu un un șantier ascuns între două blocuri de sticlă și oțel, care oferă acoperirea perfectă pentru o staționare mai lungă, cu iz de București.
După câțiva metri de rătăcit pe străduțe liniștite, numai ce ne lovim de un puhoi de oameni care se scurgea oarecum ordonat, alcoolizat și cu aromă de "iarbă" spre malul Tamisei. Adică spre acel punct în care malul Tamisei mai era accesibil publicului. Puhoiul - măcinat de alocuri de dezertorii care l-au părăsit pe la McDonald's-uri, cafenele sau pub-uri - s-a strecurat până la urmă spre malul râului. Și da, se vedea și London Eye, care clipocea din toate luminile colorate. Cam departe, e drept, dar cer senin cu vizibilitate spre maxim. Aglomerația sau rădăcinile latine ne așează "la peluză", după cum aveam să simt mai târziu, alături de un grup de italieni. Bărbați. Delicați foarte. Și două fete. Sau or fi fost tot bărbați, dar cele două măști venețiene erau de fete. Se îmbrâncesc și se chicotesc pe înjurături din limba lor.
Un englez îmbracat elegant vrea să ne explice ceva. Dar vrea să se urce pe un gărduleț pentru asta. E beat-muci, cum s-ar spune pe Dâmbovița. Se urcă, ajutat din două părți. Anunță și că va sări de pe gărduleț, după ce spune ce spune. Vrea să primească sprijin la aterizare. Doi japonezi îndatoritori întind mâinile. Englezul cu tot cu cămășa lui scrobită se aruncă în partea opusă, ca un star rock, dizlocând încheieturile unor spectatori nevinovați. Englezul se culege singur de pe asfalt, cu un "au" elegant. Ne explică cum a cerut-o de nevastă pe iubita lui și ceva de mâncat bani. E afectuos la maxim și pupăcios. Se adresează cu "my friend". Nu se dă plecat de lângă noi nici cu prezența proaspetei logodnice, venită să-l recupereze. O pune să ne arate inelul și ne explică că oricum e cam "bitch" și o să se ducă, probabil, cu altul, în timp ce biata fată, rusoaică sau ucraineancă după blană și trăsături, se chinuie să-l tragă după ea.
Cu o oră înainte de miezul nopții britanic, e miezul nopții italian. Așa că grupul de italieni a sărbătorit deloc discret, cu cântece de stadion, venirea lui 2010.
Încă o oră până la focurile de artificii. Adică londonezii ăștia stau cu orele, în frig, în fiecare an, pentru niște artificii? Și încă anul ăsta e cald. Poliție, ambulanțe, London Eye care-și schimbă din ce în ce mai rapid culorile, accente britanice, accente slave, chinezi, japonezi, pakistantezi, indieni, africani de toate tipurile. Trei elicoptere care survolează. Berile curg pe gât, câteva șampanii au cedat înainte de miezul nopții. "Moamăăă, ce miroase a <
Mai e un sfert de oră, mai sunt 10 minute, 5... "Dar noi unde vedem cât e ceasul? Parcă ar fi trebuit să fie"..."Uite un ceas, nu e Big Ben, că e pe partea cealaltă, eh...". Uite trei oameni care se așează pe niște scaune, la ultimul etaj al clădirii de birouri din apropiere. Aaaaa, un foc de artificii! A început? E 2010? "Ce trișori, mai e un minut!", țipă unul dintre italieni care dă să înceapă cu 10, 9, 8...
Cerul s-a umplut, între timp, de lumină. "Happy New Year!" London Eye e un fel de roată drăcească, din care zboară toate culorile și luminile închipuite. Nimic nu mai susură pe cerul Londrei, atât cât îl vezi de pe Tamisa, în afara de artificiile de la London Eye. Dar e cu ghinion dacă nu treci de 1.80, ca înălțime, că nu vezi mai nimic. Vorba șefului galeriei italiene: "E superb, e foarte frumos, dar eu nu văd nimic".
CU BERE ŞI FAST FOOD
Aproape 10 minute se zbat focurile deasupra râului. Gata, s-au terminat. În aplauze și chiote. Brusc, de sus, din cerul care fusese senin toată seară, încep să cadă fulgi mari, ca într-un scenariu de la Hollywood. Nici 2 minute și s-a încheiat și ninsoarea. Pentru atât or fi plătit scenariștii la cel de sus. Puhoiul de oameni începe să se împrăștie. La McDonald's-uri e plin. Pline sunt și dughenele cu "fish and chips". Turcii nu mai prididesc nici ei cu preparatul kebabului, pentru gurile înfometate.
Foarte mulți dintre petrecăreți s-au așezat în fund direct pe trotuar, cu șampania, berile și cutiile de carton în care le-au fost livrați cartofii prăjiți. Cimentul britanic e o sfidare totală la adresa cistitei. Sau a gravitației în cazuri de exces de alcool.
Polițiștii londonezi se fac că nu văd fluviul de bere și tării care se perindă pe sub ochii lor umbriți de caschetele înalte. "Happy New Year!". "Happy New Year!". Trec și două polițiste superbe, pe doi cai albi uriași. Zâmbesc ca din paginile revistelor, dau din cap și urează trecătorilor "Happy New Year!" Asta iar e ca la Hollywood.
După ce treci de centru, e liniște însă. În cartierul e deschis încă magazinul "turcului". Are murături care seamănă cu alea românești. Ferestrele de la casele britanicilor par să doarmă de mult, deși n-au trecut nici măcar două ore de când am intrat în noul an.
Dimineață, doar o cutie de cartofi prăjiți lasată pe trotuar, câteva sticle goale și o englezoaică care pășea desculță, fluturându-și sandalele în mână, stăteau martorii eventualului dezmăț de Revelion, din cartier.
Turcul își ridica obloanele de la magazin, pakistanezul i-o luase de cu zori înainte, iar doi japonezi alergau în tricouri, prin parc, la minus câteva grade. Happy New Year!
