Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Uneori dimineaţa, când mă trezesc, privesc intens lumina din cer! Parcă aş intra direct în Geneză! Lumina porneşte din centru către margini! Creşte o dată cu îndrăzneala mea de a merge către ea.
Uneori dimineaţa, când mă trezesc, privesc intens lumina din cer! Parcă aş intra direct în Geneză! Lumina porneşte din centru către margini! Creşte o dată cu îndrăzneala mea de a merge către ea.
Tu să nu mă priveşti prea insistent din spate, că te simt... te ştiu acolo şi s-ar putea să mă ardă privirea ta iscoditoare! În stânga sunt case, în dreapta case... înainte, numai înainte văd ceva desluşit… lumina care creşte, dar nu mă pot apropia decât atât cât mi se îngăduie... orizontul nu e drept... spre dreapta e mai abrupt şi mai greu de imaginat. Că nu poţi vedea prea mult, dar îţi poţi imagina!
Astea se întâmplă dimineaţa, când gândul e limpede şi mintea e trează! Ce mai poate visa mintea omului şi nu-şi poate explica mai nimic... Unii se sperie de propriile vise ca şi când ele n-ar fi plăsmuirea de după zi a faptelor, a trăirilor, a urii, a iubirii, a bucuriilor, a tristeţilor sau a credinţei tale în Dumnezeu... Dacă mă trezesc de tot, imaginile dispar încet, una după alta... îţi mai povestesc şi eu din ce îmi mai aduc aminte! Îmi rămâne însă urma mâinii întinse către zare. Omul tinde să meargă spre lumină... chiar dacă unii nu recunosc sau nu-şi dau seama. Calea spre lumină e în mintea ta, de acolo porneşte şi acolo se poate sfârşi. Surprinzător pentru tine cât de mare poate fi ezitarea. Chiar şi atunci când ştii sigur că numai lumina e singura speranţă... speranţa, gândul tău ascuns sau nemărturisit, dar cea care te face să supravieţuieşti. Speri să reuşeşti, speri să învingi, speri că va veni o zi când... speri că mâine sau peste o săptămână sau peste un an... speri că odată vei fi şi tu bogat (şi, când se întâmplă, repede te îmbolnăveşti de ea, de bogăţie, şi nu te mai poţi opri, devenind deodată alt om), speri să poţi să-ţi învingi durerea, speri că ea, cea plecată într-o altă dimensiune, te poate vedea, te poate auzi... şi mai speri că speranţa asta moare ultima, că prea spune toată lumea acest lucru! Eu am îndrăznit să privesc spre lumină, tu crede-mă că am văzut, că am atins, că am avut o mică revelaţie... atâta pot să-ţi spun acum, dar mâine voi pune cap la cap ce voi redescoperi cu ce am aflat mai ieri... dacă voi avea îngăduinţă, dacă voi îndrăzni să cutez... că nu e simplu!
Mireasma zăpezii dispare odată cu albul ei, cu consistenţa şi cu răceala ei! Apar alte contururi, alte imagini, alte culori, alte forme, alte vibraţii! Viaţa cu atâtea forme de manifestare trebuie trăită. Păcat că uneori lucrurile, faptele, semnele nu sunt cele pe care le percepem, nu sunt cele ce par a fi. Doar destinul tău rămâne neschimbat... nici în cele mai îndrăzneţe visuri să nu crezi că-l poţi schimba! Dacă îndrăzneşti să-l priveşti drept în ochi, ţi se arată şi altfel, dar din păcate doar ţi se-arată... numai să cauţi puţin!
...Ce spui tu acolo?... Zi mai tare, că nu prea te aud! A, tu nici nu erai atent la ce-ţi spuneam, ce-ţi arătam, ce-ţi număram... că de timp e vorba aici, de timp şi de trecerea lui, de viaţă şi de frumuseţea ei, de moarte şi de veşnicia ei!
Lumina... ce aproape de noi e lumina!
